Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 337/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 337/R-CM
Ședința publică din 18 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Constantina Duțescu JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Judecător: -
Grefier:
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de intimata TURISM MUNTENIA, cu sediul în Pitești, nr.1, județul A, împotriva sentinței civile nr.850/CM din 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Grefierul de ședință învederează instanței că, la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură al instanței, un borderou cu acte, de către intimatul.
Curtea, constată că dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 16 aprilie 2008, încheierea de la această dată făcând parte integrantă din prezenta decizie, iar în uram deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că la data de 19 iunie 2007, a formulat contestație împotriva deciziei nr.27/12 iunie 2007 prin care intimata TURISM MUNTENIA Pitești i-a suspendat contractul individual de muncă în temeiul art.52 lit.c Codul muncii și a solicitat anularea acesteia și repunerea în situația anterioară.
În motivarea contestației a susținut că decizia de mai sus este nemotivată, deoarece nu a fost descrisă fapta pretinsă a fi fost săvârșită ce a determinat luarea măsurii, astfel că nu se poate verifica dacă există legătură de cauzalitate între aceasta și atribuțiile sale de serviciu.
Deosebit, a susținut că decizia este nulă pentru că nu este prevăzută funcția în care este încadrat și nu se menționează efectele pe care le atrage suspendarea contractului individual de muncă, aplicarea disp.art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii nefiind posibilă.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.850/CM/7 decembrie 2007 a admis contestația și a anulat decizia nr.27/12 iunie 2007 emisă de intimată, dispunând repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, în sensul reluării activității contestatorului în funcția deținută anterior și obligării, cu obligarea intimatei să plătească acestuia o despăgubire egală cu contravaloarea salariului și a celorlalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării.
Ca să pronunțe această sentință a reținut în esență, că nu sunt întrunite cerințele art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, deoarece aceasta este doar o posibilitate a angajatorului și nu o obligație imperativă.
În aceeași ordine de idei a motivat că prin plângerea formulată împotriva contestatorului și a altor persoane și înregistrarea la data de 11 iunie 2007 la A, intimata a susținut că acesta a săvârșit infracțiunile prev. de art.180, 217, 322, 323 și 324 Cod penal.
Din conținutul plângerii rezultă că la nivelul societății intimate, între membrii vechiului și actualului consiliu de administrație există o stare conflictuală, cauză a formulării plângerii penale, însă raporturile de muncă dintre părți pot continua pentru evitarea unor măsuri cu caracter revanșard.
Intimata a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus pe care a criticat-o pentru nelegalitate în sensul motivului prev.de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, referitor la încălcarea legii și aplicarea greșită a acesteia, cu referire la art.52 alin.2 din Codul muncii.
În dezvoltarea criticii aduse sentinței a susținut că deși s-a făcut dovada că s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune împotriva actualului președinte al consiliului de administrație, instanța greșit a reținut că nu sunt întrunite cerințele legale pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului.
De asemenea, a susținut că a făcut dovada că a formulat plângere penală împotriva acestuia și că atâta timp cât nu s-a dovedit nevinovăția sa de către organele de cercetare penală, măsura suspendării se impune deoarece penalul ține în loc disciplinarul.
Or, în acest caz suspendarea urma să protejeze unitatea față de pericolul continuării activității ilicite a contestatorului care a mobilizat un grup infracțional la data de 8 iunie 2007 agresând membrii consiliului de administrație și distrugând bunuri.
Din această perspectivă a apreciat că instanța a încălcat rolul activ al judecătorului, prev.de art.129 alin.5 din Codul d e procedură civilă, deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului.
În continuare, intimata a reiterat susținerile sale din întâmpinare referitoare la invocarea excepției nulității absolute a deciziei de către contestator, făcând referire la dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii și art.264 alin.1 din Codul muncii, precum și la calitatea procesuală a persoanei care a emis decizia, arătând în esență că apărările contestatorului sunt neîntemeiate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.52 alin.1 din Codul muncii, angajatorul poate suspenda contractul individual de muncă în cazul în care a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte incompatibile cu funcția deținută până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din expunerea textului reglementării suspendării contractului individual de muncă în acest caz, se desprinde că aplicarea acestei măsuri se poate lua în două situații anume: când s-a formulat plângere penală împotriva salariatului pentru o faptă incompatibilă cu funcția deținută, ori când a fost trimis în judecată pentru o astfel de faptă.
În prima situație incidentă în cauza analizată, suspendarea din funcție poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite două condiții, respectiv s-a formulat plângere penală împotriva salariatului, deosebit, faptele imputate prin această plângere îl fac incompatibil cu exercițiul funcției pe care o deține.
Altfel, în lipsa întrunirii concomitente a celor două condiții, măsura suspendării nu poate fi dispusă pentru că reglementarea ce o conține este de excepție, textul fiind de strictă și limitată aplicare numai la ceea ce legiuitorul a prevăzut în mod expres.
În cauză, prin decizia nr.27/12 iunie 2007, s-a dispus că începând cu data acesteia se suspendă contractul individual de muncă al contestatorului având în vedere plângerea penală formulată împotriva sa înregistrată la A sub nr.-/11 iunie 2007.
Verificând dacă prima condiție pentru suspendarea contractului individual de muncă al contestatorului, conform art.52 lit.c din Codul muncii, este îndeplinită, rezultă că în mod corect instanța de fond a apreciat contrariul, întrucât pretinsa plângere penală nu îndeplinește cerințele art.222 alin.2 Cod procedură penală care se referă la conținutul plângerii.
În acest sens, textul evocat prevede că plângerea penală trebuie să cuprindă numele, persoana, calitatea și domiciliul petiționarului, descrierea faptei care formează obiectul acesteia, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază.
În cauză, după ce a expus conflictul dintre părți care a degenerat într-un scandal la data de 8 iunie 2007, în plângerea respectivă, intimata a indicat mai multe articole din Codul penal, apreciind că situația de fapt expusă constituie infracțiunile prevăzute de aceste articole.
Ori, obligația sa era în principal să descrie în detaliu faptele și să arate mijloacele de probă pentru a permite organului de cercetare penală, singurul competent, să facă încadrarea juridică corectă dacă e cazul.
Dacă din punct de vedere penal nu a procedat corect, plângerea neavând caracterul unui act procedural valabil de sesizare a organului de cercetare penală, cu atât mai mult din punctul de vedere al dreptului muncii este ineficace.
Din conținutul acesteia nu rezultă, deși era obligatoriu, care erau atribuțiile de serviciu și funcția contestatorului, ce anume fapte a săvârșit și cum au contravenit acestea atribuțiilor de serviciu.
În aceste condiții nu se poate verifica cea de-a doua cerință prevăzută de art.52 lit.c din Codul muncii pentru suspendarea contractului individual de muncă, anume dacă contestatorul este incompatibil să exercite funcția pe care o deține, urmarea formulării plângerii penale împotriva sa.
Din această perspectivă și în conținutul deciziei de suspendare trebuia descrisă fapta săvârșită de contestator, arătat cum se dovedește, menționată funcția deținută de contestator, atribuțiile lui de serviciu conform fișei postului și precizat concret în ce mod au fost încălcate prin săvârșirea faptei respective.
Ori, cum decizia analizată nu are acest conținut, rezultă că este nemotivată, ceea ce determină nulitatea ei absolută.
Așa fiind este inexact că prin hotărârea pronunțată tribunalul a încălcat legea și a aplicat-o greșit, ci dimpotrivă este în concordanță cu dispozițiile art.52 alin.1 lit.c din Codul muncii, precum și cu art.6 pct.1 din Convenție potrivit căreia orice persoană are dreptul să-i fie examinată cauza în mod echitabil.
Susținerile intimatei în recurs sunt nefondate, reprezentând o apreciere greșită a legii din partea sa în sensul că dacă s-a declanșat urmărirea penală împotriva actualului președinte al consiliului de administrație trebuie suspendat contractul de muncă al contestatorului, ori că organele de cercetare penală trebuie să dovedească nevinovăția contestatorului, deși este știut că oricine beneficiază de prezumția de nevinovăție și că organele de cercetare penală au rolul de a răsturna această prezumție, dovedind vinovăția.
Tot astfel, s-au invocat fără nici o legătură cu obiectul sesizării instanței, dispozițiile art.268 alin.2 din Codul muncii și dispozițiile art.264 din Codul muncii, cuprinse în capitolul "Răspunderea disciplinară", iar referirile la nulitatea deciziei de suspendare prin prisma susținerilor contestatorului exced reținerilor instanței care a apreciat că persoana emitentă era abilitată în acest sens.
În concluzie, față de toate considerentele expuse, rezultă că prin hotărârea recurată tribunalul a aplicat corect dispozițiile legale criticate, urmând a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata TURISM MUNTENIA, împotriva sentinței civile nr.850/CM din data de 7 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat fiind contestatorul .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2/13.05.2008.
Jud.fond:.
.
OPINIE SEPARATĂ
Analizând recursul declarat de SC SA - Pitești, prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate consider că acesta este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, în baza art.312 Cod pr.civilă, și a se modifica sentința de la fond, în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul, în totalitate.
Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art.304, pct.9 Cod pr.civilă este întemeiat, urmând a fi admis ca atare, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv art.52, alin.1, pct.2 Cod pr.civilă.
Astfel, prin decizia nr.27/12.06.2007 emisă de către recurenta-intimată (fila 3 dosar fond) a fost suspendat contractul de muncă al contestatorului, în baza art.52, alin.1, lit.c Codul muncii, având în vedere plângerea penală formulată împotriva acestuia.
Dispozițiile art.52, alin.1 lit. "c" Codul muncii, prevăd posibilitatea suspendării contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, în cazul în care angajatorul a formulat plângerea penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Consider că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute pentru suspendarea contractului individual de muncă, condiții prevăzute de art.52, alin.1 lit. "c" Codul muncii.
Astfel, s-a făcut dovada formulării plângerii penale împotriva contestatorului pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută.
Din plângerea penală, aflată la filele 28-30 dosar fond care a stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că recurenta a formulat o astfel de plângere, cerință impusă de art.52, alin.1, lit. "c" Codul muncii, plângere penală care întrunește cerințele prevăzute de art.222, alin.2 Cod pr.penală, în sensul că aceasta indică numele contestatorului, alături de al altor salariați asociați cu acesta, infracțiunile comise, descrierea acestora, nefiind reală susținerea privind lipsa acestor elemente.
Astfel, din conținutul plângerii penale amintite rezultă că numitul, director al Hotelului A, în prezent recepționer, alături de alți salariați din vechea conducere, s-au asociat într-un grup infracțional agresând actuala conducere, agenții de pază, provocând încăierare, spărgând geamurile, distrugând un telefon mobil.
Consider că nu era obligatorie menționarea atribuțiilor de serviciu ale contestatorului, în plângerea penală, iar caracterizarea acesteia ca un act valabil de sesizare a organului de cercetare penală, revine Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, ci nu instanței civile.
Atribuțiile de serviciu ale contestatorului, funcția deținută și faptele comise, rezultă din procesul-verbal încheiat la 11.06.2007 (filele 37-38 din dosar fond), care a stat la baza emiterii deciziei contestate; statutul SC SA (39-41); fișa postului (fila 44-46).
Astfel, una dintre atribuțiile contestatorului, prevăzută în fișa postului (fila 45) este aceea a realizării unei ambianțe armonioase în relațiile de muncă dintre toți angajații.
Ori, faptele penale comise sunt incompatibile cu funcția deținută, cerință cerută de art.52, alin.1, lit. "c", fiind de notorietate, datorită presei și televiziunii că intimatul - contestator, alături de ceilalți colegi a distrus bunuri ale societății, a produs încăierare, a lovit un agent de pază, instigând la insubordonarea salariaților față de noua conducere.
Rezultă astfel, cu prisosință că numitul, este incompatibil să mai exercite funcția deținută.
Fiind îndeplinite astfel cele două cerințe prevăzute de art.52, alin.1 litera "c" Codul muncii, respectiv formularea plângerii penale și existența unei fapte penale incompatibilă cu funcția deținută de contestator, în mod legal s-a dispus suspendarea contractului de muncă.
Consider că nu era necesară descrierea faptei penale săvârșite de contestator, în conținutul deciziei de suspendare și nici atribuțiile de serviciu ale acestuia, cu modul în care au fost încălcate acestea, din două considerente:
În primul rând, dispozițiile art.52, alin.1, litera "c" privind doar condiția formulării unei plângeri penale, angajatorul fiind cel care are inițiativa și apreciază dacă fapta penală este incompatibilă cu funcția deținută de salariat, condiții ce au fost îndeplinite, așa cum am arătat anterior.
În al doilea rând, plângerea penală, împreună cu celelalte acte (proces-verbal, fișa postului) descriu faptele săvârșite și atribuțiile de serviciu ale contestatorului, la baza emiterii deciziei de suspendare stând procesul-verbal amintit anterior și plângerea penală.
Drept urmare, nu se poate susține că decizia emisă este nemotivată, fiind nulă.
În altă ordine de idei, consider că se impunea suspendarea judecății cauzei, potrivit art.244, alin.1, pct.2 Cod pr.civilă, existând dovezi că s-a început urmărirea penală pentru infracțiuni care au înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, o astfel de cerere de suspendare, fiind făcută de către recurenta - intimată, cerere nelegal respinsă.
Instanța de fond a încălcat și dispozițiile art.52, alin.2 Codul muncii, care prevăd că în cazul arătat la art.52, alin.1, litera "c" Codul muncii, aplicabil în speța de față, dacă se constată nevinovăția salariatului, acesta își reia activitatea anterioară, plătitându-i-se o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Ori, în speța de față nu s-au terminat cercetările penale, nestabilindu-se nevinovăția salariatului - contestator, care, în mod greșit a fost repus în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă.
Al doilea motiv de recurs este întemeiat, constatându-se că instanța de fond nu a avut un rol activ, potrivit art.129, alin.5 Cod pr.civilă, în aflarea adevărului, în cauză fiind utilă și proba cu martori.
Pe de altă parte, era necesară a adresă pentru a se afla în ce stare sunt cercetările penale, dacă s-a soluționat plângerea penală.
De asemenea, consider că se impunea repunerea cauzei pe rol deoarece, după rămânerea dosarului în pronunțare, la data de 16.04.2008 și până pe data de 18.04.2008, intimatul-contestator, cu borderoul de acte de la fila 122, a depus, în data de 17.04.2008 o serie de acte, care aveau legătură cu speța în cauză și care trebuiau cunoscute de partea adversă și puse în discuția părților.
Astfel, din decizia nr.9/21.01.2008 rezultă că recurenta a executat sentința de la fond, respectiv sentința civilă nr.850/CM/7.12.2007, executorie de drept, reâncadrându-l pe contestator, însă a -II-a zi, prin decizia nr.14/22.01.2008 a dispus încetarea contractului de muncă al aceluiași contestator, potrivit art.66, alin.4 și 5 din contractul colectiv de muncă și art.65 Codul muncii, deoarece, începând cu data de 15.10.2007 s-a desființat postul de director hotel
În atare situație, unde își mai reia activitatea contestatorul și pe ce funcție îl reîncadrezi?
În concluzie, consider că recursul declarat este întemeiat, instanța de fond pronunțând o hotărâre vădit nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, așa cum am arătat, în considerentele expuse.
Judecător,
Red.
/19.05.2008
Președinte:Constantina DuțescuJudecători:Constantina Duțescu, Veronica Șerbănoiu Bădescu, Georgiana
| ← Conflict de muncă. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie de sancționare. Decizia 105/2009. Curtea... → |
|---|
