Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 4639/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3164/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 4639R
Ședința publică de la 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ împotriva sentinței civile nr.929 din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect "contestație decizie suspendare contract de muncă".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ prin consilier juridic, ce depune delegație la dosar, intimatul personal și asistat de avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.37980/15.06.2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii contestației, conform motivelor de recurs.
Intimatul, prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar. Se solicită cheltuieli de judecată, în baza chitanței nr.38/15.06.2009.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.929 din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- s-a admis contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata Banca Comercială Română SA, a fost anulată decizia nr. 1403/04.11.2008, privind suspendarea contractului individual de muncă, s-a dispus repunerea contestatorului în situația anterioară suspendării, a fost obligată intimata la plata către contestator a unor despăgubiri egale cu drepturile salariale și celelalte drepturi de care a fost lipsit de la data suspendării, 04.11.2008, și până la data reluării efective a raporturilor de muncă, actualizate la data plății.
A fost respinsa, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale. A fost obligată intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că reclamantul este angajatul intimatei pe funcția de consilier client, în baza contractului individual de muncă nr. 13/05.12.2003.
Prin decizia nr. 1403 din 4 noiembrie 2008, emisă de directorul executiv al direcției resurse umane din cadrul intimatei s-a suspendat contractul individual de muncă al reclamantei conform dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, avându-se în vedere o adresă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Poliție a Municipiului B - Serviciul Cercetări Penale, neidentificată cu număr, dată ori conținut precum și Hotărârea Comitetului Executiv consemnată în procesul verbal nr. 174/27.11.2007.
Potrivit dispozițiilor art. 52 alin.1 lit. c din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care acesta a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta din urmă a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Din formularea textului de lege mai sus enunțat rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea în temeiul art. 52 alin.1 lit. c din Codul Muncii trebuie îndeplinite două conditii cumulative: existenta unei plângeri penale împotriva salariatului formulată de angajator împotriva salariatul ori trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte penale, în ambele ipoteze faptele sesizate să îl facă pe salariat incompatibil cu funcția deținută.
Articolul 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii, text de lege care conține temeiul legal al măsurii suspendării contractului individual de muncă al salariatului reclamant, are următorul cuprins: "contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat o plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale in compatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești".
Potrivit prevederilor articolului 283 alineatul 1 litera a din Codul muncii, cererile în vedere soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la suspendarea contractului individual de muncă.
Din coroborarea textelor de lege care reglementează instituția suspendării contractului individual de muncă al salariatului, rezultă faptul că actul în discuție trebuie să îmbrace forma unei decizii unilaterale a angajatorului, să fie comunicată salariatului și să poată fi susceptibil de a putea fi supus controlului judecătoresc.
În acest context, pentru a putea fi supusă controlului judecătoresc, decizia de suspendare trebuie să constate existenta unor cauze de suspendare dintre cele prevăzute de lege, să precizeze temeiul legal al suspendării și să precizeze termenul în care decizia poate fi contestată și instanța competentă.
Or, din analiza deciziei contestate, Tribunalul Bucureștia constatat că aceasta nu cuprinde o motivare minimă, în fapt, a măsurii dispuse, în sensul arătării cauzei de suspendare, fiind insuficient motivată din acest punct de vedere întrucât nu identifică motivul care a atras măsura suspendări luate în cauză, singura motivare în fapt a decizie, rezumându-se la trimiterea făcută la Adresa Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Poliție a Municipiului B Serviciul Cercetări Penale, adresă neindividualizată cu număr, dată sau conținut, astfel încât nu permite instanței să verifice care din cele două ipoteze prevăzute de textul articolului 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii, respectiv formulare unei plângeri penale de către angajator împotriva contestatorului sau trimiterea acestuia în judecată pentru fapte penale in compatibile cu funcția deținută este incidentă în cazul salariatului, ceea ce echivalează cu nemotivarea în fapt a deciziei și cu imposibilitatea identificării cauzei suspendării contractului individual de muncă.
Este real că legea nu cuprinde nici dispoziții de procedură și nici condiții de formă cu privire la suspendarea contractului individual de muncă al salariatului, însă din economia legii rezultă faptul că, în vederea comunicării măsurii către salariat și exercitării controlului judecătoresc pe calea contestați ei, aceasta trebuie să identifice cu exactitate cauza sau motivul suspendării. pentru a putea fi verificată de instanță incidenta cauzei prevăzute de lege în cazul dat, fiind de neconceput ca salariatului să nu-i fie totuși comunicat motivul clar al cauzei suspendării.
Cu toate acestea, Tribunalul a verificat pe baza înscrisurilor depuse de intimată, existența în cazul salariatului a unuia din cele două cazuri prevăzute de lege și care ar fi putut duce la suspendarea contractului său individual de muncă în temeiul prevederilor articolului 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii.
Astfel din trimiterea făcută în cuprinsul deciziei la Adresa Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Poliție a Municipiului B Serviciul Cercetări penale și din referirea făcută de intimată în cuprinsul întâmpinării la adresa - nr. -/22.10.2008, ar rezulta că motivul pentru care s-a dispus măsura suspendării contactului individual de muncă al contestatorului l-a reprezentat comunicarea făcute intimatei că față de salariată s-a început urmărirea penală la data de 25.05.2007 și la data de 29.05.2007, față de aceasta a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de dispozițiile articolului 215 alineatele 1,2,3 și 5 din Codul Penal, fals intelectual prevăzut de dispozițiile articolului 289 Codul Penal, complicitate la uz de fals, prevăzut de articolul 26 raporta la articolul 291 din Codul Penal, și complicitate la folosirea instrumentelor oficiale false prevăzută de dispozițiile articolului 26 raportat la articolul 287 din Codul Penal.
Or, din cuprinsul acestei adrese rezultă doar punerea în mișcare a acțiuni penale împotriva salariatului iar nu și trimiterea in judecată a acesteia pentru fapte in compatibile cu funcția deținută, din nici un document aflat la dosarul cauzei nerezultând trimiterea in judecată a salariatului până la momentul emiterii acestei decizii de suspendarea a contractului individual de muncă.
Punerea in mișcare a acțiunii penale nu echivalează cu trimiterea in judecată penală, cele două instituții având reglementări diferite și constituind etape diferite ale acțiunii penale, acest moment putând coincide cu trimiterea în judecată penală numai în cazul în care, potrivit articolului 262 alineatul 1 din Codul d e procedură penală a fost dat rechizitoriul și s-a dispus trimiterea in judecată.
Cum numai trimiterea in judecată a salariatului poate constitui cauză de suspendare a contractului individual de muncă al acestuia din inițiativa angajatorului iar cauzele de suspendare sunt legale și nu pot fi extinse prin analogie la situați care nu au fost avute in vedere de legiuitor la reglementarea acestei instituții, dispunerea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului din inițiativa angajatorului s-a făcut in cazul dat s-a făcut cu aplicare eronată a legii, indicarea unui temei legal neaplicabil situației de fapt avute in vedere echivalând cu lipsa temeiului legal al măsurii dispuse.
Deși în cuprinsul măsurii contestate și în cuprinsul întâmpinării formulate nu există nici o referire la existența vreunei plângeri penale, Împotriva salariatului formulată de angajator iar deciziile ce țin de executarea contractului de muncă trebuie să cuprindă motivare in fapt in chiar cuprinsul lor, intimata a încercat ulterior, pe parcursul soluționării cauzei să susțină teza suspendării contractului de muncă pentru existența unei plângeri penale formulată împotriva salariatului, împrejurare ce s-ar deduce din constituirea de parte civilă în procesul penal potrivit articolului 15 din Codul penal, făcută cu adresa nr. 4744/I/26.03.2008.
Or, din cuprinsul adresei indicate și depuse la dosarul cauzei la filele 15-20 nu rezultă în nici un fel că cererea de constituire de parte civilă o privește pe salariata contestatoare ci doar pe "persoanele care au obținut credite folosind adeverințe de salariu falsificate", persoane indicate nominal în cuprinsul adresei, sumele cu care intimata a înțeles să se constituie parte civilă în procesul penal reprezentând creditul nerecuperat de la persoanele menționate, printre care nu se regăsește nominalizat și reclamantul.
Dincolo de împrejurarea că din punct de vedere juridic nu există echivalență intre instituția plângerii penale și instituția constituirii de parte civilă in procesul penal, instituțiile fiind diferite atât din punct de vedere al efectelor specifice (constituirea de parte civilă putând avea loc în absența unei plângeri penale și neputând acoperi absența unei asemenea plângeri, însă formularea unei plângeri penale nu implică în toate cazurile și constituirea de parte civilă în procesul penal), Tribunalul constată că la data emiterii deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al salariatei, angajatorul nu a putut dovedi nici măcar existența unei cereri de constituire de parte civilă în procesul penal formulată pentru recuperarea prejudiciului produs prin infracțiune de salariatul său și cu atât mai puțin existența unei plângeri penale formulată împotriva acestuia.
Tribunalul București nu a reținut susținerea intimatei în sensul că începerea urmăririi penale împotriva salariatului său din oficiu de către organele de cercetare penală sau la sesizarea, plângerea sau denunțul altor persoane, scutește angajatorul de formularea unei plângeri penale și permite suspendarea contractului individual de muncă al acestuia deoarece, prin ipoteză. acest caz se circumscrie tezei a II-a a textului articolului 52 alineatul 1 litera c din Codul muncii, respectiv angajatorul nu a formulat plângere penală. însă există o trimitere în judecată a salariatului pentru fapte in compatibile cu funcția deținută (în baza sesizării din oficiu, plângerii sau denunțului formulate de un terț), caz în care angajatorul, în lipsa formulării plângerii penale proprii este obligat să aștepte trimiterea în judecată a salariatului.
Împrejurarea că mult după contestarea deciziei și pe parcursul soluționării cauzei, angajatorul a înțeles să formuleze plângere penală împotriva salariatului și să se constituie parte civilă în procesul penal la data 15.01.2009, astfel cum rezultă din adresa nr. 69/15.01.2009 nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, prin ipoteză aceasta trebuie să existe la data suspendării contractului. constituind baza legală a măsurii dispuse.
Față de această situație, Tribunalul a reținut că măsura suspendării contractului individual de muncă al contestatorului a fost dispusă cu încălcarea dispozițiilor art. 52 din Codul Muncii, întrucât la data deciziei, respectiv 04.11.2008 plângerea penală formulată împotriva acestuia nu fusese formulată și înregistrată la organul de cercetare penală, ceea ce echivalează cu inexistența plângerii penale a angajatorului la data suspendării contractului de muncă și nici nu intervenise trimiterea în judecată a salariatului pentru fapte in compatibile cu funcția deținută.
Decizia contestată nu cuprinde instanța judecătorească competenta la care aceasta se contesta și nici termenul de sesizare al instanței, angajatorul neavând nici o scuza în a nu indica salariatului său căruia îi suspendă contractul individual de muncă, posibilitatea contestării într-un anumit termen de prescripție a măsurii dispuse și instanța competentă la care decizia de suspendare se contestă, dimpotrivă, acesta da dovadă de neglijentă, nepăsare ori chiar rea credință in raport cu salariatul său care, pe lângă faptul ca se află intr-o situație delicată este nevoit să facă într-un termen pe care nu îl cunoaște demersuri pentru aflarea căii de atac și determinarea instanței competente, eventual prin consultarea unui specialist, ceea ce contravine principiului bunei - credințe in cadrul raporturilor de munca, consacrat de art. 8 alin. (1) din Codul muncii, angajatorul având obligația legală de a arăta termenul în care decizia de suspendare se poate ataca și de a îndruma salariatul său la instanța competentă.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs motivat, BANCA COMERCIALA SA.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susținut că. in cazul celor doi salariati de la BCR Sucursala Drumul, si, sesizarea organelor de politie s-a realizat din oficiu, dosarul de cercetare penala organele de politie aducând la cunoștința băncii ca au fost notificate cazuri de credite obtinute de la BCR prin folosirea de adeverinte de salariu false.
In urma verificarilor efectuate, in dosarul de urmarire penala nr. 5637/P/2006 instrumentarea DGPMB - Serviciul Urmarire Penala, s-a pus in miscare acțiunea penala împotriva acestora in data de 29.05.2007, pentru savarsirea infracțiunilor de inselaciune, complicitate la folosirea instrumentelor oficiale false, fals intelectual si complicitate la uz de fals.
Aceasta situație este confirmata prin adresa DGPMB- nr. -/22.10.2008, care a stat la baza emiterii deciziei de suspendare a contractului de munca al contestatorului.
In sarcina inculpaților si s-a reținut ca in cursul anului 2006 au înlesnit acordarea de credite de nevoi personale mai multor persoane fizice care au prezentat documente ale unor unitati din cele prevăzute de art. 145 Cod penal, inculpații cunoscând ca acestea sunt false si obținând avantaje bănești pentru sine.
Așa cum a rezultat din urmărirea penala, acești doi inculpați, in complicitate cu un alt inculpat, din afara băncii, au înlesnit obținerea de credite nevoi personale unui număr de 36 persoane, dovedite ulterior a fi 49 persoane, care au prezentat documente ale unor unitati din cele prevăzute de art. 145 Cod penal, documente despre care cunoșteau ca sunt false, obținând avantaje bănești pentru sine.
Din actele de urmărire penala rezulta ca faptele penale reținute in sarcina inculpaților sunt incompatibile cu funcțiile deținute din pricina vatamarii cauzate prin savarsirea infractiunilor pentru care s-a pus in mișcare acțiunea penala impotriva celor doi salariati si a complicilor lor.
In dosarul penal, BCR, ca parte vatamata ce a suferit prejudiciul rezultat din nerambursarea creditelor acordate pe baza de acte false, s-a constituit parte civila cu valoarea creditelor acordate pe baza acestor acte, prin adresa nr. 4744/i/26.03.2008, in urma primirii adresei nr. 164.527/03.03.2008 emisa de DGPMB.
Din aceste elemente ale situatiei de fapt rezulta clar intrunirea primei conditii prevazute de art. 52 alin.1 muncii, respectiv salariatul este invinuit pentru fapte incompatibile cu functia detinuta.
Critica hotararii instantei de fond vizeaza in primul rand confuzia in care se afla aceasta atunci cand apreciaza in pagina a 5-a, in sensul ca "numai trimiterea in judecata a salariatului poate constitui cauza de suspendare a contractului individual de munca al acestuia din initiativa anagajatorului."
De asemenea, critica vizeaza si modul eronat de perceptie lipsei plangerii penale formulate de banca in situatia in care urmarirea penala a inceput din oficiu de catre organele de cercetare penala, fiind pusa in miscare inclusiv actiunea penala.
Analizand modurile de sesizare ale organelor de cercetare penala, prevazute de art. 221 si urmatoarele din Codul d e procedura penala, rezulta ca organele de urmarire penala se sesizeaza din oficiu cand afla pe orice alta cale ca s-a savarsit o infractiune.
Aceasta ipoteza legala este aplicabila spetei, intrucat organele de urmarire penala au fost cele s-au sesizat din oficiu de savarsirea infractiunilor de catre invinuitii cercetati in cauza penala, impotriva carora s-a pornit urmarirea panala pe datat de 25.07.2007 si impotriva carora au pus in miscare actiunea penala pe data de 29.05.2007.
Deci, fiind pornita din oficiu urmarirea penala pentru faptele descrise mai sus, apare ca fara sens formularea unei plangeri penale impotriva acestor invinuiti pentru faptele in concret determinate ca si infractiuni, si pentru care banca s-a constituit parte civila pentru recuperarea pagubelor suferite, de la cei vinovati.
Instanta a apreciat gresit demersurile bancii in dosarul penal, deoarece actele depuse de banca nu au facut decat sa confirme existenta vatamarii prin crearea prejudiciului patrimonial de catre inculpatii din dosar, printre care cei doi salariati ai bancii, prin savarsirea infractiunilor ce au facut obiect al sesizarii din oficiu al organelor de urmarire penala.
In concret, se apreciaza ca nu era nevoie de o plangere penala formulata de banca, deoarece sesizarea organelor de urmarire penala s-a facut din oficiu, vatamarea bancii fiind evidenta - pierderile din creditele acordate pe baza documentelor falsificate.
In concluzie, pentru infractiunile savarsite de cei doi salariati urmarirea penala a inceput din oficiu, impotriva inculpatilor s-a pus in miscare actiunea penala, vatamarea suferita de este dovedita, iar in aceste conditii o plangere penala care sa investeasca organele de urmarire penala deja investite, nu mai aparea ca necesara pentru ca faptele si faptuitorii erau deja cercetati.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
Din cuprinsul adresei - nr. -/22.10.2008 rezultă punerea în mișcare a acțiuni penale împotriva salariatului iar nu și trimiterea in judecată a acestuia pentru fapte in compatibile cu funcția deținută, din nici un document aflat la dosarul cauzei nerezultând trimiterea in judecată a salariatului până la momentul emiterii deciziei de suspendarea a contractului individual de muncă.
Asa cum temeinic a retinut prima instanta, punerea in mișcare a acțiunii penale nu echivalează cu trimiterea in judecată penală, cele două instituții având reglementări diferite și constituind etape diferite ale acțiunii penale.
Numai trimiterea in judecată a salariatului poate constitui cauză de suspendare a contractului individual de muncă al acestuia din inițiativa angajatorului, iar cauzele de suspendare sunt legale și nu pot fi extinse prin analogie la situații care nu au fost avute in vedere de legiuitor la reglementarea acestei instituții.
Prin decizia nr. 1403 din 4 noiembrie 2008, emisă de directorul executiv al direcției resurse umane din cadrul intimatei s-a suspendat contractul individual de muncă al reclamantei conform dispozițiilor art. 52 alin. 1 lit. c din Codul Muncii până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, avându-se în vedere o adresă a Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Poliție a Municipiului B - Serviciul Cercetări Penale, neidentificată cu număr, dată ori conținut precum și Hotărârea Comitetului Executiv consemnată în procesul verbal nr. 174/27.11.2007.
Deci dispunerea suspendării contractului individual de muncă al reclamantului din inițiativa angajatorului s-a făcut in cazul dat s-a făcut cu aplicare eronată a legii, indicarea unui temei legal neaplicabil situației de fapt avute in vedere echivalând cu lipsa temeiului legal al măsurii dispuse.
Faptul că, la multa vreme după contestarea deciziei și pe parcursul soluționării cauzei, angajatorul a înțeles să formuleze si plângere penală împotriva salariatului și să se constituie parte civilă în procesul penal la data 15.01.2009, astfel cum rezultă din adresa nr. 69/15.01.2009 nu poate constitui temei al deciziei de suspendare întrucât, prin ipoteză aceasta trebuie să existe la data suspendării contractului, constituind baza legală a măsurii dispuse.
Prima hotărâre este astfel motivata, răspunzând la toate argumentele de fapt si de drept necesare soluționării sale, in mod echitabil.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, precitată, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, precitată, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, Cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
In aceste condiții, Curtea, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă, urmează să respingă recursul, ca nefondat.
In baza art. 274 din Codul d e procedura civila, va obliga recurenta la plata sumei de 1800 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ împotriva sentinței civile nr.929 din data de 05.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul .
Obliga recurenta la plata sumei de 1800 lei către intimat, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A
GREFIER.
Red.
tehnored.
2.ex./15.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 507/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 4704/2009. Curtea... → |
|---|
