Contestație decizie de concediere. Decizia 507/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 507/R-CM
Ședința publică din 24 Iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Laura Ioniță JUDECĂTOR 2: Nicoleta Simona Păștin
JUDECĂTOR 3: Paulina
Judecător -
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.134/CM din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns avocat - pentru recurentul-contestator, în baza împuternicirii avocațiale nr.142.429/2008 emisă de Cabinet individual-Baroul B și avocat pentru intimata "Lisa România" P, în baza împuternicirii avocațiale nr. 104/2008 emisă de Cabinet individual-Baroul
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care se constată că nu sunt cereri prealabile acordării cuvântului asupra recursului.
Avocat pentru intimata "Lisa România" P, depune la dosar concluzii scrise.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat având cuvântul pentru recurentul-contestator, susține oral recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată. Nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata "Lisa România", solicită respingerea excepției nulității absolute a deciziei de concediere invocată de contestator, arătând că decizia de concediere este amplu motivată și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de disp.art.268 lit.a,b,c,d,e și f din Codul Muncii. Mai arată că este menționat și temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară a fost aplicată, desfacerea contractului de muncă dispunându-se în temeiul disp.art.61 lit."a" coroborat cu art.264 lit."f" din Codul Muncii și a Contractului colectiv de Muncă.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că din probele administrate în cauză s-a făcut dovada că fapta reținută în sarcina contestatorului a fost săvârșită cu vinovăție, iar desfacerea contractului de muncă a acestuia este legală.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Constată că, la data de 07.03.2007 contestatorul a formulat contestație împotriva deciziei nr.318/02.02.2007 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă, solicitând anularea deciziei, reintegrarea pe postul deținut anterior, obligarea intimatei la plata salariilor indexate, majorate și reactualizate și a celorlalte drepturi de care contestatorul ar fi beneficiat, calculate de la data concedierii și până la reintegrarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea contestației se arată că intimata nu a respectat dispozițiile procedurale aplicabile în materia desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
Susține contestatorul că intimata nu a fost imparțială, nu a luat măsurile minime necesare pentru a se convinge dacă a săvârșit vreo abatere, nu i-a adus la cunoștință Regulamentul intern.
În decizia de concediere nu sunt menționate concret care sunt prevederile din Regulamentul intern încălcate, iar în timpul cercetării disciplinare nu i s-au comunicat în mod clar care sunt dispozițiile pe care le-ar fi nesocotit.
Susține contestatorul că nu s-a respectat procedura privind convocarea la cercetarea disciplinară prealabilă, nu s-au consemnat în întregime apărările sale și nu s-au verificat, nu i s-au prezentat actele care au stat la baza cercetării, respectiv: referatul nr.338/09.01.2007, procesul-verbal nr.1835/22.01.2007, decizia nr.656/10.06.2003, decizia nr.324/17.03.2003.
Contestatorul a mai arătat că intimata a apreciat incorect evenimentele ce s-au desfășurat în 05/06.01.2007 și de asemenea, a susținut că intimata a dispus desfacerea contractului de muncă deși nu a mai săvârșit nici o abatere disciplinară.
Apreciază contestatorul că în situația în care s-ar reține caracterul de abatere al vreunei fapte, se impunea aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
La termenul din 13.02.2008 contestatorul a invocat excepția nulității absolute a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, în raport de art.268 alin.2 lit.b și art.76 coroborat cu art.267 Codul Muncii.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.134/CM din 15 februarie 2008, a respins excepția nulității absolute a deciziei nr.318 din 02 februarie 2007, emisă de intimată și a respins contestația formulată.
S-a reținut de instanța de fond, la pronunțarea acestei sentințe, că în ceea ce privește nulitatea absolută a deciziei, din conținutul art.268 alin.2 lit.b din Codul Muncii reiese că sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat.
Analizând decizia nr.318/02.02.2007 rezultă că intimata a arătat încălcarea de către contestator a obligațiilor prevăzute în Regulamentul intern aplicabil în societate (15), iar desfacerea contractului individual de muncă s-a dispus în temeiul art.61 lit.a și art.264 lit.f Codul Muncii, a contractului de muncă - anexa 1 și Regulamentul intern (16).
Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioară, a contractului colectiv de muncă încălcate au relevanță pentru ca instanța să poată stabili și verifica dacă fapta salariatului constituie abatere disciplinară și dacă se încadrează printre obligațiile de a face sau a nu face impuse acestuia.
Contestatorul a mai invocat și dispozițiile art.76 Codul Muncii, respectiv concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege, care este lovită de nulitate absolută.
Analizând excepția invocată în raport de înscrisurile aflate la dosar, instanța a reținut că în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, contestatorul a fost convocat de persoana împuternicită de angajator să realizeze cercetarea.
Există la dosar decizia nr.329/17.03.2003 care a fost emisă în temeiul Codului muncii și care s-a utilizat în toate cercetările prealabile anterioare.
Instanța a constatat că prin modalitatea de convocare nu au fost prejudiciate interesele legitime ale contestatorului.
Cercetarea prealabilă s-a finalizat cu încheierea unui proces-verbal întocmit de persoana împuternicită de intimată să o efectueze, în care s-au consemnat rezultatele cercetării.
În lipsa unui proces-verbal, soluția era anularea deciziei de sancționare.
Contestatorul a fost asistat de un reprezentant al sindicatului, în persoana domnului.
Intimata a aplicat sancțiunea în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și a Regulamentului intern.
Cât privește comunicarea către contestator a actelor care au stat la baza deciziei, acestea au fost comunicate de intimată în instanță, neexistând o prevedere a acestei obligații în legislație.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin decizia nr.318/02.02.2007 intimata a procedat la desfacerea contractului de muncă al contestatorului.
Măsura constituie o sancțiune disciplinară întemeiată pe dispozițiile art.61 lit.a coroborat cu art.264 lit.f din Codul Muncii, contractul colectiv de muncă - anexa 1 - Regulamentul intern, ca urmare a săvârșirii de către contestator a unor abateri grave de la regulile stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, constând în: încercarea de a oferi o sumă de bani, împreună cu alți colegi pentru a favoriza sustragerea de bunuri din firmă, nerespectarea timpului acordat pauzelor de masă (ca număr și durată), neinformarea superiorului despre plecarea în toate pauzele (16).
Contestatorul a declarat cu ocazia efectuării cercetării prealabile că nu își amintește câte pauze a luat în noaptea de 05/06.01.2007 și cât au durat, dar știe că are dreptul la 3 pauze. De obicei merge la cantină cu colegul său, nu a informat pe nimeni că pleacă în pauze deoarece nici superiorii nu le respectă, pauzele de 5 minute fiind foarte scurte și distanța prea mare până la sala de fumat și nu este timp de fumat o țigară.
A mai recunoscut că el și sunt persoanele care ies din sala de fumat și vin spre cantină, contestatorul este cel care a dat colegului său, bani pe care i-a cerut la locul de fumat pentru a-și cumpăra mâncare de la cantină, iar banii au fost dați în acel loc deoarece era la cantină.
Intimata a susținut că între timpul real și timpul înregistrat de camerele video există diferență de 22 minute, la fila 15 explică de ce a înlăturat apărările formulate de contestator, în sensul că acesta a depășit durata celor 3 pauze reglementată de Regulamentul intern cu 47 minute, fără a lua în calcul și durata celei de-a patra pauze (și nu trei cât prevede Regulamentul intern).
S-a înlăturat și apărarea contestatorului în legătură cu locul unde a dat banii colegului său, intimata precizând că dacă banii pe care contestatorul recunoaște că i-a dat colegului său, ar fi fost pentru a cumpăra mâncare din cantină, atunci ar fi trebuit să îi dea în cantină sau la sala de fumat și nu în preajma agentei de pază.
Așa cum menționează agenta de pază în raport, gestul lui de a-i introduce ceva în buzunar este confirmat de înregistrările video.
În situația în care contestatorul i-ar fi dat agentei de pază un act, atunci mișcările acestora ar fi fost altele și nu ar fi avut de ce să se ascundă după ușa cantinei (41).
În consecință, s-a reținut în sarcina contestatorului de către intimată încălcarea obligațiilor prevăzute de Regulamentul intern aplicabil în societate, în sensul nerespectării timpului acordat pauzelor de masă (ca număr și durată), nefolosirii timpului de lucru pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, neinformării superiorului despre plecarea în toate pauzele care au o durată mai mare decât cea reglementată, fiind părtaș la încercarea salariatului de a oferi bani la agenta de pază pentru a fi lăsați să treacă la ieșirea din tură cu niște cabluri.
Și din planșele fotografice depuse la dosar reiese că se afla în spatele agentei de pază, înmânându-i ceva colegului său, iar din înregistrările video, martorul l-a observat pe încercând să introducă sume de bani în buzunarul agentei de pază.
La fila 180 martorul - șeful contestatorului, a mai declarat că acesta a fost văzut pe înregistrările video în afara secției KS, deși nu trebuia să părăsească perimetrul secției chiar dacă transporta cablurile cu căruciorul.
Atât contestatorul, cât și colegul său au abordat-o pe agenta de pază, contestatorul fiind cel care i-a dat colegului său o sumă de bani, iar colegul său i-a oferit agentei de pază.
Instanța a reținut că abaterea săvârșită de contestator este gravă întrucât prin faptele săvârșite a încălcat dispozițiile Regulamentului intern și ale contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar anterior acesta a mai fost sancționat cu avertisment, fapta reținută în sarcina acestuia fiind săvârșită cu vinovăție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, contestatorul.
Se arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică față de motivele de casare prevăzute de art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, solicitându-se examinarea sentinței și prin prisma prevederilor art.3041Cod procedură civilă.
1. În mod nelegal instanța a respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere invocată în raport cu dispozițiile imperative ale art.268 alin.2 lit.b din Codul Muncii.
Nu s-a avut în vedere că în decizie nu sunt indicate concret care sunt dispozițiile din Regulamentul intern și contractul colectiv de muncă ce au fost încălcate.
2. Instanța de fond nu a avut în vedere nici motivul de nulitate absolută invocat în raport cu dispozițiile art.76 raportat la art.267 din Codul Muncii, în sensul că nu s-a efectuat corespunzător cercetarea disciplinară, fiind nerespectate prevederile art.75 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel național.
Cercetarea prealabilă nu a fost efectuată de o comisie de cercetare, ci numai de o singură persoană din partea angajatorului, contestatorul nu a fost convocat cu 5 zile înainte, din comisia de cercetare nu a făcut parte reprezentantul legal al sindicatului sau o altă persoană din organul de conducere, în timpul cercetării nu i s-au prezentat nici unul din referatele în baza cărora s-a început cercetarea și după încheierea acesteia nu s-a întocmit proces-verbal de finalizare.
3. La pronunțarea hotărârii prima instanță nu a observat că în contradicție cu dispozițiile art.77 din Codul Muncii, societatea pârâtă a invocat în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizie.
4. În mod greșit prima instanță a apreciat dispozițiile art.264 și 266 din Codul Muncii în ceea ce privește faptele contestatorului, încălcarea Regulamentului intern, individualizarea fiecărei abateri săvârșită și a aplicat incorect criteriile de alegere a sancțiunii.
5. La pronunțarea sentinței instanța de fond nu a avut în vedere încălcarea de către angajator a principiului consensualității și al bunei-credințe, aplicând sancțiunea fără a se preocupa de un climat de muncă bine organizat.
6. Instanța a evaluat în mod greșit probatoriul administrat în cauză.
Nu s-a avut în vedere că declarațiile martorilor și, propuși de pârâtă, nu puteau fi obiective, fiind angajații societății, care au efectuat cercetarea disciplinară.
7. Instanța de fond nu a avut în vedere că angajatorul nu a produs probe concrete din care să rezulte săvârșirea abaterii.
Față de motivele arătate solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul admiterii contestației așa cum a fost formulată.
Recursul declarat de contestator este întemeiat după analizarea cu prioritate a primului și celui de-al doilea motiv de recurs.
Astfel, prin decizia nr.318 din 02 februarie 2007, intimata a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatorului în baza art.61 lit.a coroborat cu art.264 lit.f din Codul Muncii.
Se menționează în decizie că desfacerea contractului de muncă se dispune în temeiul art.61 lit.a coroborat cu art.264 lit.f din Codul Muncii și al contractului colectiv de muncă - anexa 1 și a Regulamentului intern, ca urmare a săvârșirii de către contestator de abateri grave de la regulile stabilite prin contractul colectiv de muncă, constând în: încercarea de a oferi o sumă de bani împreună cu alți colegi pentru a favoriza sustragerea de bunuri din firmă, nerespectarea timpului acordat pauzelor de masă (ca număr și durată), neinformarea superiorului despre plecarea în toate pauzele.
Potrivit art.268 alin.2 din Codul Muncii, sub sancțiunea nulității absolute, decizia de sancționare disciplinară trebuie să conțină: descrierea faptei care constituie abatere, precizarea prevederilor din statutul personal, Regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului din timpul cercetării prealabile, temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă.
Rezultă astfel că decizia de sancționare, pentru a fi legală, trebuie să conțină toate elementele enumerate în textul sus arătat. Lipsa unuia dintre ele atrage nulitatea absolută a măsurii dispusă de angajator.
în decizie a mențiunilor obligatorii impuse de dispozițiile art.268 alin.2 din Codul Muncii sunt necesare pentru ca instanța, investită cu soluționarea contestației, să poată verifica legalitatea și temeinicia măsurii luată de angajator față de momentul în care aceasta a fost dispusă.
Așa cum s-a arătat mai sus, prin decizia nr.318 din 02 februarie 2007, recurentul-contestator a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru motivele arătate în această decizie.
Se reține, însă, că în decizie nu s-au menționat precizările din Regulamentul intern, respectiv articolele în care se încadrează faptele imputate contestatorului și care au fost încălcate de acesta.
Textul de la art.268 alin.2 lit.b din Codul Muncii este imperativ, în sensul că se impune în decizie arătarea în concret a articolelor încălcate, ca o măsură de protecție pentru salariat față de o modificare sau o completare a Regulamentului intern în sensul includerii ca abateri a faptelor săvârșite de contestator.
Nici în motivarea deciziei și nici în dispozitivul acesteia nu se menționează ce texte din Regulamentul intern au fost încălcate, făcându-se numai trimitere la acest regulament și la anexa 1 din contractul colectiv de muncă, ca un temei al desfacerii contractului individual de muncă al contestatorului.
Pe de altă parte, potrivit alin.2 al art.75 din contractul colectiv de muncă la nivel național, se impunea constituirea unei comisii la angajator, din care să facă parte și un reprezentant al sindicatului pentru cercetarea abaterilor care i se impută angajatului, aceasta fiind o garanție pentru îndepărtarea unui eventual arbitrariu al angajatorului. Simpla prezență al unui membru de sindicat, în timpul cercetării disciplinare, care nu are calitatea de reprezentant, în sensul contractului colectiv de muncă, nu este de natură să ducă la îndeplinirea textelor de lege sus arătate.
Față de cele arătate, instanța de fond trebuia să constate nulă decizia de desfacere a contractului de muncă al contestatorului, pentru neîndeplinirea în integralitate a condițiilor de formă prevăzute de art.268 alin.2 din Codul Muncii.
Așa fiind, recursul declarat de contestator este întemeiat și în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă urmează a fi admis, a se modifica sentința civilă pronunțată de instanța de fond în sensul că se va admite contestația formulată, se va constata nulitatea deciziei nr.318 din 02 februarie 2007 emisă de intimată.
Pe cale de consecință, se va dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior și față de prevederile art.78 alin.1 din Codul Muncii va fi obligată intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la desfacerea contractului de muncă și până la data reintegrării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul, împotriva sentinței civile nr.134/CM din 15 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o modifică în sensul că admite contestația formulată de recurentul-contestator și constată nulitatea dfeciziei nr.318 din 02 februarie 2007 emisă de intimata " ROMÂNIA"
Dispune reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și obligă pe intimată la plata către contestator a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data desfacerii contractului de muncă și până la data reintegrării.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./26.06.2008
Jud.fond: /
Președinte:Laura IonițăJudecători:Laura Ioniță, Nicoleta Simona Păștin, Paulina
| ← Conflict de muncă. Decizia 255/2008. Curtea de Apel Iasi | Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia... → |
|---|
