Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 492/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 492/

Ședința publică de la 07 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

.-.-.-.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de intimata SC - G, cu sediul în G,- A, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1439/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu contestatorul -, domiciliat în G,-, - 7,. 37, jud. G, având ca obiect "CONTESTAȚIE DECIZIE SUSPENDARE CONTRACT DE MUNCĂ", împotriva deciziei numărul 150/02.06.2008 emisă de societatea recurentă.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 05.05.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 07.05.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - Secția pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1439/13.11.2008 Tribunalul Galația admis contestația împotriva deciziei de desfacere a contractului de muncă promovată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SC -

A anulat decizia nr. 150/2.06.2008 emisă de intimată și a dispus reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei.

A obligat intimata să plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

A obligat pe intimată la plata cheltuielilor de judecată către contestator în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr-, contestatorul a solicitat anularea deciziei nr. 150/2.06.2008 emisă de intimata SC - G prin care a încetat contractul său individual de muncă în temeiul art. 51 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.

Ca efect al anulării, contestatorul a solicitat reintegrarea sa în funcție și plata drepturilor salariale, de la data concedierii și până la reintegrarea sa efectivă.

Pe cale de excepție a invocat nulitatea deciziei contestate.

În motivarea contestației a arătat că disponibilizarea sa a fost dispusă din motive care nu țin de persoana salariatului. Deși măsura dispusă simulează o concediere personală, intimata a procedat cu rea-credință la o concediere colectivă, dar realizată în etape, astfel încât, prin fraudarea legii, să se ocolească procedura stabilită de disp. art. 68-72 din Codul muncii.

În acest sens, a precizat contestatorul, intimata a ales calea cea mai simplă pentru a-și da afară oamenii, motivând o concediere personală, fără să respecte dispozițiile art. 74 lit. c și d din Codul muncii. Pentru lipsa mențiunilor prevăzute de aceste dispoziții, decizia de concediere, a susținut contestatorul, este nulă.

Pe fondul cauzei s-a arătat că de la angajarea sa în SC - G, respectiv 1989 și până în anul 1995, contestatorul a ocupat funcția de inginer, iar din 1995 până la data emiterii deciziei ce face obiectul litigiului de față, a ocupat funcția de cercetător științific principal. În această calitate și-a desăvârșit pregătirea profesională prin absolvirea unui doctorat în matematică și prin inițierea unor proiecte de cercetare.

Motivele invocate în decizia de încetare a contractului de muncă, respectiv lipsa de contracte comerciale care să genereze proiecte și activități specifice departamentului său de muncă, precum și dificultățile economice înregistrate de societate, sunt determinate, a precizat contestatorul, de o slabă activitate managerială. Dacă din acest punct de vedere ar exista o politică mai eficientă, beneficiile s-ar răsfrânge și în politica de personal.

Pe de altă parte, contestatorul a invocat și lipsa posibilității de a opta pentru o altă funcție, dată fiind pregătirea sa de bază, respectiv acea de inginer.

Mențiunile din decizie referitoare la inexistența unor locuri de muncă vacante, nu poate fi luată în seamă, de vreme ce, susține contestatorul, nu i s-a oferit nici o alternativă, în timp ce alte cazuri similare de disponibilizare s-au rezolvat prin oferirea unor locuri de muncă în alte compartimente, iar în societate au continuat angajările de ingineri, cu toate că se cunoștea situația financiară a societății.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei și reîncadrarea în funcție, cu plata retroactivă a drepturilor salariale. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 78 din Codul muncii.

Intimata SC - Gaf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.

Sub aspectul excepției de nulitate invocată s-a precizat că aceasta nu poate fi reținută deoarece mențiunile prev. de art. 74 lit. c și d din Codul muncii, invocate de contestator, se referă exclusiv la concedierea colectivă, ceea ce nu este cazul în speță.

Pe fondul contestației s-a invocat de către intimată o pierdere financiară de 519,737 lei RON, provenind și din creșterea cheltuielilor indirecte față de anul 2006, pierdere ce se reflectă atât în bilanțul societății la 31 decembrie 2007, precum și în balanța de verificare contabilă din perioada ianuarie - iunie 2008.

În raport de aceste probleme financiare ale societății, s-a arătat în întâmpinare, rezultă necesitatea restructurării unor activități, prin desființarea posturilor indirect productive precum și a celor pentru care s-a constatat lipsa totală a unor contracte ca și lipsa în perspectivă a perfectării lor.

Contractele de cercetare s-au redus substanțial în ultimii ani, nemaiexistând interes pentru unele domenii ale cercetării fundamentale care să justifice menținerea de cercetători în cadrul institutului.

S-a mai arătat în întâmpinare că este absolvent al facultății de aeronautică și nu are specializare de bază în construcții navale.

Cât despre angajarea unor ingineri în societate, menționată de contestator în cererea sa, aceasta nu este relevantă, se arată în întâmpinare, deoarece angajarea s-a făcut pe alte posturi decât cel ocupat de către contestator, în institut fiind aduși ingineri stagiari, absolvenți ai facultății de nave care înlocuiesc treptat persoanele fără studii superioare și care au competență să efectueze proiectarea navală.

Desființarea postului ocupat de contestator, a arătat intimata, este efectivă, reală și are o cauză serioasă, respectiv cea a restructurării unor sectoare de activitate, depășirea dificultăților financiare ale societății și adaptarea la cerințele actuale ale pieței de proiectare navală, care propune o dinamică a specializărilor în domenii, într-un sector exclusiv privat, supus regulilor pieței libere.

Pentru toate aceste considerente, arătate în întâmpinare, s-a solicitat respingerea contestației ca nefondată.

În cauză s-a administrat proba cu interogatoriul intimatei precum și proba cu înscrisuri.

Tribunalul analizând legalitatea și temeinicia deciziei contestate prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate a reținut următoarele:

Motivele care au stat la baza încetării contractului individual de muncă ale contestatorului, astfel cum rezultă acestea din decizia nr. 150/02.06.2008, depusă la fila 5 în dosar sunt: dificultățile economice înregistrate de societate ca urmare a pierderilor financiare înregistrate și care au determinat reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv desființarea posturilor neproductive, fără activități specifice repartizate; lipsa de contracte comerciale care să genereze proiecte și activități specifice departamentului din care face parte contestatorul, atât în prezent, cât și pe termen; inexistența în cadrul societății de locuri de muncă vacante care să necesite specializarea și competențele contestatorului.

Așa cum se observă, principalul motiv al desființării postului de cercetător ocupat de contestator îl reprezintă pierderile financiare înregistrate de intimată și care au determinat reducerea cheltuielilor la nivel de societate.

Analizând acest principal motiv prin prisma apărărilor făcute de intimată, rezultă că desființarea locului de muncă al contestatorului nu a avut la bază o cauză reală și serioasă. Astfel, în condițiile în care intimata a recunoscut prin întâmpinare și prin răspunsurile la interogatoriu că în cursul anului 2008, atât anterior deciziei de încetare a contractului de muncă al contestatorului, cât și ulterior, a făcut angajări în societate, aspect ce rezultă, de altfel, și din situația depusă la fila 117 în dosar, motivul de ordin financiar, care determină reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind unul real și serios.

Susținerile intimatei în sensul că angajările de ingineri nu s-au făcut pe posturi de natura celui ocupat de contestator nu justifică caracterul real și serios al măsurii de desființare a locului de muncă al contestatorului. Dacă într-adevăr, situația financiară a societății a impus reducerea cheltuielilor, inclusiv a celor de personal, din capul locului nu se mai justifica nici un fel de angajare care, indiferent de post, presupune tot o cheltuială.

Că acest motiv, al reducerii cheltuielilor, ca urmare a pierderilor financiare înregistrate de societate, nu este unul real și serios, rezultă și din articolul publicat în ziarul " Liberă", depus la fila 146 în dosar, potrivit căreia, -ul este o societate eficientă din punct de vedere al business-ul pe care îl întreprinde, prin proiectele pe care le livrează dar și pe piața forței de muncă, înregistrând la finele anului trecut o de creștere a salariilor, dublă față de rata de creștere a salariului mediu pe economie. Această creștere salarială vine în contradicție cu pierderile financiare de care se prevalează societatea.

Tot în acest articol de presă se vorbește și despre proiectele acestei societăți, care se încadrează în parametrii contractați, proiecte care sunt în derulare și care atrag tot mai mulți ingineri navaliști și ingineri mecanici, ceea ce poate constitui o justificare pentru angajările făcute de societate în cursul anului 2008.

Ceea ce nu se poate justifica însă este desființarea postului ocupat de contestator în condițiile în care aceste proiecte presupun muncă de cercetare, ori în acest domeniu, al cercetării, își desfășoară activitatea și contestatorul.

Lipsa contractelor care să genereze proiecte și activități specifice departamentului din care face parte contestatorul, nu poate fi reținută în contextul în care specificul activității societății este de cercetare și proiectare a navelor, iar existența proiectelor de cercetare determină practic existența societății, fără acestea, intimata neputând practic să-și realizeze obiectul de activitate. De altfel, la interogatoriul luat, intimata a recunoscut că în continuare are în derulare proiecte cu caracter de cercetare-dezvoltare, ceea ce justifică menținerea postului de cercetător al contestatorului și nu desființarea lui.

A se prevala în apărare de faptul că salariatul nu are specializare de bază în construcții navale, fiind absolvent al facultății de aeronautică, reprezintă încă o dovadă a faptului că, prin desființarea postului contestatorului s-a urmărit în realitate altceva decât motivul invocat.

Această apărare a intimatei nu poate fi reținută în condițiile în care pregătirea profesională a contestatorului a fost avută în vedere la data angajării sale în institut și pe baza diplomei de absolvire a facultății a fost angajat, pregătirea sa de bază fiind cea de inginer. Mai mult chiar, pe parcursul desfășurării activității, contestatorul a fost preocupat de desăvârșirea pregătirii sale profesionale, obținând titlul științific de doctor în domeniul matematicii, astfel cum rezultă din diploma depusă la dosar.

De titlul său de doctor în domeniul matematicii și de funcția de cercetător, intimata s-a folosit pentru a obține acreditarea conform nr.HG 551/2007 în cercetare fundamentală și recunoaștere pe plan național și internațional, fapt necontestat de către aceasta și care a precizat că nu este singurul salariat care deține un asemenea titlu științific.

E adevărat că în situația în care o societate se confruntă cu dificultăți economice sau transformări tehnologice stă în puterea reprezentanților săi să adopte orice măsuri organizatorice menite să conducă la îmbunătățirea activității, inclusiv desființarea unor locuri de muncă, indiferent de pregătirea profesională a celor care le ocupă, numai că această desființare a locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Art. 65 din Codul muncii care reglementează această situație nu permite însă ca încetarea contractului individual de muncă din voința unilaterală a angajatorului să se facă din motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exercițiul dreptului la muncă. Acesta este și spiritul art. 24 lit. a din Carta socială și europeană care menționează dreptul lucrătorilor de a nu fi concediați fără un motiv întemeiat.

În cauza dedusă judecății, nu toate condițiile prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii sunt aplicabile.

Astfel desființarea locului de muncă al contestatorului este efectivă întrucât nu se mai regăsește în organigrama societății, măsura dispusă nu are o cauză reală și nu este serioasă.

Nu are o cauză reală pentru că nu prezintă un caracter obiectiv, adică nu este impusă de dificultățile economice sau transformări tehnologice, având în vedere cele mai sus expuse, referitoare la situația financiară și reducerea cheltuielilor la nivel de societate.

Nu este nici serioasă deoarece disimulează realitatea prin încercarea de a demonstra că lipsa proiectelor de cercetare a condus la desființarea postului contestatorului, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, proiecte există și angajări au fost făcute.

Aceste trei condiții, respectiv desființarea efectivă, cauză reală și serioasă, nefiind îndeplinite în mod cumulativ, nici măsura dispusă în privința contestatorului nu poate fi considerată temeinică și legală.

Aceasta nu este însă lovită de nulitate, cum a susținut contestatorul, deoarece în cauză fiind vorba despre o concediere individuală și nu colectivă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 74 lit. c și d din Codul muncii, invocate de contestator.

Ceea ce se reține în cazul deciziei contestate este lipsa unei cauze reale și serioase care să stea la baza măsurii de încetare a contractului individual de muncă al contestatorului prin desființarea locului său de muncă.

În contextul celor de mai sus expuse, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 78 din Codul muncii, Tribunalul a admis contestația, a dispus anularea deciziei de concediere și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, cu plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.

La cererea contestatorului, potrivit art. 291 din Codul muncii, în referire la art. 274 Cod procedură civilă, intimata a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC - G considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

În primul rând, instanța de fond a încălcat grav dispozițiile art. 257 (2) Cod procedură civilă care reglementează judecarea în complet de divergență a cauzelor.

Astfel, la instanțele de fond, părerile vor trebui să fie întotdeauna motivate înainte de judecarea divergenței, în afară de cazul în care judecata se face chiar în ziua în care a avut loc divergența.

De asemenea, din prevederile textului procedural rezultă fără echivoc că atunci când divergența se judecă la o altă dată decât aceea în care s-a invocat, judecătorii sunt obligați să-și motiveze în scris părerile întrucât atât judecătorul care se alătură completului de divergență cât și părțile care vor trebui să pună din nou concluzii trebuie să cunoască temeiul divergenței.

În al doilea rând, instanța în mod total nejustificat a înțeles să-și motiveze hotărârea pe articolele publicate în ziarul " Liberă" pe care l-a citat de altfel ca principal argument în susținerea ca și neserioasă al motivului desființării postului.

Interdicția de a angaja absolvenți ai facultăților de profil tehnic într-o societate de proiectare navală, concomitent cu câteva desființări de posturi care au devenit neproductive și nu mai corespund nevoilor societății nu se regăsește în nici o reglementare legală și nu poate fi instituită pe calea unei hotărâri judecătorești, care astfel ar adăuga în mod nepermis la lege.

În drept a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 Cod procedură civilă.

În concluzie a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate iar pe fond respingerea contestației ca nefondată.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Analizând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de către recurentă, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la faptul că instanța a încălcat grave dispoziții imperative ale art. 257 (2) Cod procedură civilă care reglementează judecarea în complet de divergență a cauzelor nu este întemeiată.

Este adevărat că potrivit art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă, la instanțele de fond, părerile vor trebui să fie întotdeauna motivate înainte de judecarea divergenței, afară de cazul în care judecata se face chiar în ziua când s-a ivit divergența.

Soluția motivării părerilor în condițiile articolului sus-menționat este logică și necesară doar atunci când sunt mai multe puncte în divergență, deoarece atât judecătorul care se alătură completului în divergență, cât și părțile care vor trebui să pună din nou concluzii este necesar să cunoască temeiurile divergenței.

Respectarea dispozițiilor referitoare la motivarea părerilor în divergență la instanțele de fond este importantă și pentru instanța de control judiciar care numai în acest mod va putea verifica dacă divergența a existat numai asupra anumitor puncte.

Dar, în cauza dedusă judecății singurul punct aflat în divergență era acela dacă concedierea dispusă de angajator a fost efectivă, a avut o cauză reală și serioasă, deoarece concedierea a avut ca temei art. 65 alin. 1 Codul muncii și, nefiind alte păreri în divergență, concluziile puse au vizat singurul argument existent în dezbateri.

Față de considerentele expuse mai sus instanța apreciază că dispozițiile art. 257 alin. 2 Cod procedură civilă nu au fost încălcate de către prima instanță.

Referitor la criticile aduse hotărârii instanței de fond, apreciem că nu sunt întemeiate.

Așa cum a reținut și instanța de fond prin decizia nr. 150/20.06.2008 emisă de recurenta intimată -, intimatul contestator - având funcția de cercetător, i-a încetat contractul individual de muncă conform art. 65 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 pentru motive care nu țin de persoana salariatului.

Față de obiectul determinat al cererii instanța de recurs constată că prima instanță a analizat toate probele administrate în cauză răspunzând criteriilor formulate de intimata.

Astfel, potrivit art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Asemenea chestiuni instituie pentru instanță obligația de a se referi în motivare la toate capetele de cerere formulate și la considerentele pentru care s-au respins cererile părților.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, simplă, precisă, concisă și fermă, într-un cuvânt să aibă putere de convingere și să ofere o înlănțuire logică a faptelor și regulilor de drept pe baza cărora s-a ajuns la concluzia pronunțată în dispozitiv.

Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că prevederile art. 6 din obligă tribunalele să-și motiveze hotărârile lor, dar această obligație nu trebuie înțeleasă în sensul că trebuie să răspundă în mod detaliat la fiecare argument al părților din proces.

Din moment ce art. 6 obligă jurisdicțiile să-și motiveze deciziile, dar nu și la a răspunde la fiecare argument care nici nu a influențat soluția litigiului, instanța națională nu a adoptat o decizie nemotivată (Decizia din 28.03.2000, în cauza Jorgerine Leda contra ).

Și, în speță, apreciem că instanța de fond a analizat toate probele administrate în cauză, a răspuns criticilor formulate de intimata-recurentă, motivarea dată hotărârii fiind corespunzătoare dovezilor administrate cu arătarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței în pronunțarea unei atare soluții.

Potrivit dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii, desființarea locului de muncă în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului prevăzute la alineatul 1 al aceluiași articol, trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă.

Cauza reală și serioasă se referă la desființarea locului de muncă și concedierea salariatului ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităților.

Potrivit Hotărârii nr. 6/28.07.2008, Consiliul de Administrație al societății recurente a luat măsuri de desființare a unor posturi printre care și cel deținut de către intimatul-contestator (cercetător științific principal), tocmai pe baza necesității unui număr redus de salariați impus de măsurile de eficientizare așa cum se precizează chiar în cuprinsul hotărârii.

Potrivit deciziei nr. 150/02.06.2008 contestată începând cu data de 02.07.2008, s-a dispus concedierea intimatului în baza prevederilor art. 65 alin. 1 din Codul muncii.

Însă, instanța de recurs apreciază că societatea recurentă nu a dispus concedierea contestatorului în mod legal, nefiind respectate condițiile impuse de concedierea individuală prevăzute de art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii în sensul că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, deși a fost efectivă.

Astfel, în condițiile în care recurenta a recunoscut prin motivele de recurs și prin răspunsurile la interogatoriu că în cursul anului 2008, atât anterior emiterii deciziei de încetare a contractului individual de muncă, cât și ulterior, a făcut angajări în societate, motivul de ordin financiar care determină reducerea cheltuielilor la nivel de societate, inclusiv a cheltuielilor de personal, nu apare ca fiind real și serios, cum corect a reținut și instanța de fond.

Or, reducerea activității nu poate fi doar un pretext pentru îndepărtarea unui salariat și, în consecință, contrar susținerilor recurentei, desfacerea contractului de muncă a unui salariat urmată de încadrarea altora din afara societății, indiferent pe ce post, este inadmisibilă și, în aceste condiții, reorganizarea nu este reală.

Concluzionând, instanța reține faptul că în situația în care societatea face angajări în timp ce afirmă că este în reorganizare este suficientă pentru a demonstra nelegalitatea măsurii concedierii prin prisma nerespectării condițiilor impuse de art. 65 alin. 1 și 2 din Codul muncii.

De asemenea, rolul instanței este de a interpreta și aplica legea, nu de a cenzura dreptul societății recurente de a-și organiza activitatea, de a desființa compartimente neproductive și a-și dezvolta afacerile în domeniu prin înființarea altor structuri productive sau de a angaja absolvenți ai facultăților de profil.

Instanța are doar obligația de a verifica dacă recurenta a respectat condițiile prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii.

Față de toate considerentele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul declarat de intimata SC -

Ca parte căzută în pretenții, se va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, potrivit dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul declarat de intimata SC - G, cu sediul în G,- A, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1439/13.11.2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

Obligă pe recurenta-intimată să plătească intimatului-contestator -, domiciliat în G,-, - 7,. 37, jud. G, suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2009.

PREȘEDINTE: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu

JUDECĂTOR 3: Benone Fuică

Grefier,

: - /03.06.2009

: 2 ex.//22 Iunie 2009

Fond: /

Opinie separată:

Asistenți judiciari: /-

Președinte:Marioara Coinacel
Judecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 492/2009. Curtea de Apel Galati