Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 7108/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(4798/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.7108/
Ședința publică din data de 03 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta intimată - -, împotriva sentinței civile nr.3639 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 24559/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator, având ca obiect - contestație decizie suspendare contract individual de muncă.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării soluției la data de 03.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.3639 din 30.04.2009 pronunțată în dosarul nr.24559/3LM/2008 de către Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a dispus admiterea în parte a acțiunii precizată formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata - -; a fost anulată decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr.670/10.04.2008 și decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.852/09.05.2008 emise de intimată; s-a dispus repunerea părților în situația anterioară emiterii deciziilor contestate și pe cale de consecință a dispus reintegrarea contestatorului în funcția și postul deținute anterior concedieri; a fost obligată să plătească contestatorului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care a fost lipsit, de la data suspendării raporturilor de muncă și până la data reintegrării efective; s-a dispus respingerea ca neîntemeiate capătul de cerere privind obligarea intimatei la plata unor diferențe salariale eferente altor posturi; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele considerente.
Prin decizia nr.670/10.04.2008 emisă de intimata s-a dispus suspendarea contractului de muncă al contestatorului începând cu data de 11.04.2008 pe durata cercetării disciplinare, potrivit art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, comunicată salariatului.
În urma cercetării prealabile în prezența salariatului s-a întocmit procesul-verbal din 15.04.2008.
La data de 09.05.2008 intimata a emis decizia de concediere nr.852/09.05.2008 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă contestatorului pe motive disciplinare începând cu aceeași dată, potrivit art. 61 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, comunicată salariatului.
Tribunalul a reținut că la data de 24.06.2009, în termenul legal acesta a formulat contestație împotriva deciziei amintite, solicitând anularea acesteia ca netemeinică și nelegală.
În privința deciziei de concediere, instanța a reținut că sancționarea disciplinară se face potrivit unor reguli procedurale care au ca scop pe de o parte, eficiența combaterii unor acte și comportări dăunătoare procesului muncii, iar pe de altă parte de a garanta stabilirea exactă a faptelor și de a asigura dreptul la apărare al salariatului în cauză, evitându-se astfel sancțiuni nejuste.
Tribunalul a reținut în ceea ce privește convocarea salariatului la cercetarea disciplinară că nu s-a făcut cu îndeplinirea condițiilor legale întrucât salariatul nu a fost încunoștințat cu privire la abaterile în concret de care se face vinovat salariatul, prin raportare la prevederile contractului individual de muncă, regulamentul intern sau fișa postului.
De asemenea Tribunalul a reținut că salariatul s-a prezentat la cercetarea prealabilă acesta a avut un caracter pur formal, deoarece nu s-au făcut acte de cercetare complexe față de natura și multitudinea faptelor, nu s-au administrat probe, nu s-au indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
Tribunalul a mai reținut că pentru o serie de fapte nu au existat convocare, însă au făcut obiectul cercetării și au fost menționate și în decizia de convocare, ca temei pentru desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Legat de caracterul imprecis al abaterilor reținute, instanța constată că nici alte acte de cercetare și nici decizia de sancționare nu conțin o descriere mai amănunțită și mai exactă a faptelor imputate.
Prin urmare, Tribunalul a reținut că în aceste condiții nu au putut verifica nici temeinicia faptelor reținute în sarcina salariatului și nici legalitatea sancțiunii aplicate.
Pe de altă parte, potrivit art. 268 alin. (1) din Codul muncii, decizia trebuia emisă în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, însă, întrucât intimata nu a indicat datele la care respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru fiecare abatere în parte.
Instanța nu a putut reține în susținerea temeiniciei faptelor și legalității sancțiunii aplicate alte înscrisuri, deoarece rațiunea dispozițiilor art. 77 Codul muncii, potrivit cărora în caz de conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în decizie, a fost tocmai aceea de a asigura dreptul la apărare al salariatului și posibilitatea exercitării controlului judecătoresc.
Decizia de concediere trebuie să cuprindă obligatoriu sub sancțiunea nulității, precizarea prevederilor din statutului de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările contestatorului, ca o garanție a respectării tuturor drepturilor celui sancționat, dar și pentru a da posibilitatea instanței să verifice cauzele înlăturării acestor apărări, pertinența lor, asigurarea unui echilibru între probele aduse în susținerea abaterilor de către societate și cele aduse în apărare de către salariat.
Legat de apărarea contestatorului în sensul că deciziile nu i s-au comunicat în termenul de 5 zile menționat în acestea nu poate fi primită de către instanță întrucât acest fapt nu constituie un motiv de nulitate a deciziilor prevăzut expres de lege.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata - - prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. (8) și pct. (9) și art. 3041proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecarea a cauzei.
În motivarea recursului s-au invocat următoarele critici la adresa sentinței recurate.
Prima critică se referă la faptul că acțiunea formulată de către contestator pentru anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nu a fast introdusă în termen legal în raport cu data la care aceasta ia a fost comunicată, respectiv la 10.04.2008 și data la care a fost înregistrată contestația la Tribunalul București, respectiv la 24.06.2008.
Recurenta consideră că data comunicării deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, chiar fără a fi precizată în mod expres alături de semnătura de primire, datorată omisiunii contestatorului, reieșea în mod evident trei circumstanțe: în primul rând, data comunicării deciziei (10.04.2008) nu a mai fost contestată în cursul judecății, astfel cum s-a consemnat și în încheierea pronunțată în ședința din data de 04.12.208; în al doilea rând, decizia de suspendare a fost emisă la aceeași dată cu convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare, semnată de primire de către contestator și datată prin care salariatul a fost informat suplimentar că de la data luării la cunoștință a convocării, se va suspenda contractul individual de muncă.
Recurenta susține aceeași critică și cu privire la decizia de concediere comunicată contestatorului la data de 24.06.2008, conform confirmării de primire depuse la dosar și contestată abia la data de 11.09.2008, pe calea unei cereri precizatoare, depuse la un termen de judecată în dosarul privind decizia de suspendare a contractului individual de muncă.
O a doua critică se referă la faptul că instanța de fond a interpretat greșit înscrisurile aflate la dosar cu privire la convocarea pentru cercetarea disciplinară, procesul verbal de cercetarea disciplinară și corespondența purtată la solicitarea contestatorului, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoelnic al acestor documente.
Instanța a reținut că cercetarea a avut u caracter formal nu s-a făcut acte de procedură complexe față de natura și multitudinea faptelor, nu s-au administrat probe și nu s-au indicat motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului.
Instanța a completat în motivarea hotărârii de anulare a deciziei de concediere că sancțiunea a fost aplicată pentru fapte menționate doar generic.
Recurenta susține că cercetarea disciplinară s-a realizat în prezența reprezentanților societății care cunoșteau cel mai bine faptele considerente abateri ale salariatului.
O a treia critică pe fondul cauzei recurenta consideră că instanța de fond nu a apreciat asupra probelor administrate, nu a încuviințat proba cu interogatoriu și proba cu martori, deosebit de concludente în opinia acesteia și solicitată atât prin întâmpinare depusă cât și în cursul judecății și nu a analizat toate apărările formulate.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar cu privire la invocarea tardivității contestației prin motivele de recurs, intimatul menționează că în cazul ambelor decizii constatându-se nulitatea absolută pentru neîndeplinirea condițiilor esențiale de formă și de fond legate de acestea, termenele invocate în apărare nu mai operează.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată pentru motivele ce se vor arăta că recursul este fondat, urmând a fi admis, iar sentința va fi modificată în sensul că contestația așa cum a fost formulată și va fi respinsă ca fiind tardivă.
Astfel, Curtea reține că Tribunalul a stabilit în mod greșit starea de fapt cu privire la termenul în care a fost exercitată contestația atât în ceea ce privește decizia de suspendare cât și decizia de concediere.
Prin urmare, Curtea va examina sentința recurată prin prisma criticilor privitoare la tardivitatea contestației așa cum a fost precizată.
Contestatorul-intimat a formulat contestație împotriva decizie nr.670 din 10.04.2008 emisă de - -, care în calitate de angajator a dispus suspendarea contractului individual de muncă pe durata cercetării prealabile la data de 24.06.2008, dată la care a fost înregistrată pe rolul Tribunalul București.
În motivarea contestației contestatorul-intimat menționează că decizia de suspendare a contractului individual de muncă ia fost comunicată la data de 10.04.2008.
La data de 11.09.2008, în timp ce contestația privind decizia de suspendarea a contractului individual de muncă se afla pe rolul Tribunalului, contestatorul-intimat a formulat o cerere precizatoare (fila 31 din dosarul de fond) prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a decizie nr.852 din 09.05.2008 prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Contestatorul-intimat formulând cererea precizatoare menționează că a primit această decizie la data de 25.06.2008, comunicare se provine din partea angajatorului - - (recurenta).
Prin urmare, Curtea reține potrivit celor menționate mai sus că intimatul a formulat o contestație împotriva deciziei nr.670 din 10.04.2008 de suspendare a contractului individual de muncă la data de 24.06.2008.
Data comunicării rezultă din faptul recunoașterii contestatorului în motivarea contestației, ca fiind data de 10.04.2008, (fila 2 din dosarul de fond), precum și din faptul menționării pe copia deciziei în cauză a următoarelor mențiuni, "am luat la cunoștință și sunt de acord cu conținutul și măsurile luate" (fila 9 din dosarul de fond).
În ceea ce privește comunicarea deciziei de concediere nr.852 din data de 09.05.2008, dovada comunicării rezultă tot din recunoașterea faptului personal al acestuia, respectiv din motivarea cererii precizatoare (fila 31 din dosarul de fond), prin care arată că a primit decizia ce o contestă la data de 25.06.2008, iar cererea precizatoarea a fost formulată la termenul de judecată din data de 11.09.2008 (conform mențiunii olografe ce se găsește pe aceasta).
Curtea reține că în ceea ce privește termenul în care cele două decizii pot fi contestate, acesta este un termen de 30 de zile de la comunicare, stabilit astfel de către dispozițiile art. 268 alin. (5) din Codul muncii, care statuează următoarele:
"Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării."
Prin urmare, contestatorul-intimat trebuia să exercite contestația împotriva celor două decizii de sancționare într-un termen de 30 de zile, termen stabilit în mod expres de dispozițiile legale precitate.
Or, prima contestație formulată împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă comunicată acestuia sub semnătură așa cum de altfel a și recunoscut la data de 10.04.2008 a fost înregistrată abia la data de 25.06.2008, deci după împlinirea termenului de 30 de zile care a avut loc cel mai târziu la data de 11.05.2008, fiind deci în raport cu termenul de 30 de zile, stabilit de lege, tardiv introdusă.
În ceea ce privește cererea precizatoare de la fila 31 din dosarul de fond, prin care a fost modificată contestația în sensul că s-a solicitat contestarea și a deciziei de încetarea a raporturilor de muncă nr.852 din 09.05.2008, aceasta a fost comunicată, așa cum menționează contestatorul, la data de 25.06.2008, iar cererea în cauză a fost adresată instanței la termenul de judecată din data de 11.09.2008.
Prin urmare și în ceea ce privește contestarea acestei decizii termenul de 30 de zile stabilit de același art. 268 alin. (5) din Codul muncii, nu a fost respectat, deoarece termenul și în cazul acestei decizii a început să curgă la data comunicării acesteia care a fost data de 25.06.2008 iar contestația trebuia formulată până cel mai târziu la data de 26.07.2008 și nu de 11.09.2008.
Or, pentru ca deciziile contestate să poată fi analizate din perspectiva îndeplinirii condițiilor de formă și fond trebuia stabilit în prealabil dacă contestația așa cum a fost modificată prin cererea precizatoare să fie formulată în termenul de 30 de zile stabilit în mod imperativ de către dispozițiile art. 268 alin. (5) din Codul muncii, iar nerespectarea acestuia are drept sancțiune respingerea contestației ca fiind tardivă formulată.
Prin urmare, față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să admită recursul să modifice sentința atacată și pe fond să respingă ca tardiv formulată contestația astfel cum a fost precizată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta intimată - - cu sediul în B, sector 1, Piaț Libere nr.1, împotriva sentinței civile nr.3639 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr. 24559/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul contestator cu domiciliul ales la - -., și Asociații din B,-,.1, cam.4-10, sector 3.
Modifică sentința atacată.
Respinge ca tardiv formulată contestația astfel cum a fost precizată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
4 ex.
4.01.2010
Jud.fond:
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
| ← Contestație decizie de sancționare. Decizia 3596/2009. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 157/2008. Curtea... → |
|---|
