Contestație decizie suspendare contract de muncă. Decizia 7409/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5823/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 7409R
Ședința publică de la 14 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR 3: Dragoș A -
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B împotriva sentinței civile nr.5807 din data 01.07.2009, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect "contestație decizie suspendare contract de muncă".
La apelul nominal a răspuns recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.34, intimata, prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.1375/03.12.2009.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 07.12.2009, de către intimata, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică avocatului recurentei SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B un exemplar al întâmpinării.
Recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de întâmpinarea ce i-a fost comunicată și totodată solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, respectiv a se emite adresă către oficiul poștal 10, unde a fost trimisă decizia constată, întrucât instanța de fond a reținut că decizia a fost emisă după închiderea programului de lucru. Din răspunsul care îl va trimite OP 10, să rezulte ora la care a fost depusă la poștă decizia contestată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea acestei cererii, întrucât nu are relevanță ora la care a fost depusă la poștă decizia emisă de recurentă, ci data când a fost comunicată intimatei. În fața instanței de fond au fost administrate toate probele necesare soluționării cauzei.
Curtea, deliberând, respinge proba cu înscrisuri, astfel cum a fost formulată de apărătorul recurentei SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, întrucât nu este relevantă în soluționarea recursului dedus judecății.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru administrarea probei cu martori. În subsidiar solicită admiterea recursului, iar pe fond respingerea contestației ca nefondată. Se arată că nu există un text de lege care să stabilească că decizia își produce efectele de la comunicarea către salariat. A făcut dovada cu plicul că decizia fost comunicată în data de 28.11.2009. Societatea nu a fost în pasivitate, ci a fost victima unei fraude. Demisia intimatei nu a fost adusă la cunoștința conducerii societății. Cheltuielile de judecată le va solicita pe cale separată.
Intimata, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate, ca fiind legală și temeinică. Demisia a fost înregistrată, iar societatea a avut cunoștință de aceasta, din moment ce a fost înregistrată în carnetul de muncă, cu plata drepturilor salariale și a contribuțiilor către bugetele asigurărilor sociale. De asemenea, este necesara înlăturarea cererii recurentei prin care solicită administrarea probei cu martori, întrucât declarațiile acestora vor fi subiective. Contractul individual de muncă al intimatei a încetat în data de 28.12.2008. Se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 5807/1.07.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, având ca obiect contestație decizie suspendare contract individual de muncă, obligație de a face; a dispus anularea deciziei nr. 372/28.11.2009 prin care s-a suspendat contractul de muncă; s-a constatat încetarea contractului de muncă al contestatoarei, ca efect al demisiei; s-a dispus anularea înscrierii în carnetul de muncă al contestatoarei, prin care s-a dispus anularea mențiunii privind încetarea contractului de muncă, potrivit art. 79 alin.7 din Codul muncii; a fost obligată intimata la predarea către contestatoare a carnetului de muncă, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 18.816,28 lei.
In motivare, Tribunalul Bucureștia reținut ca reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu Societatea de Construcții în Transporturi B, anularea deciziei nr. 372/28.11.2008 emisă de intimată, prin care a dispus suspendarea contractului individual de muncă al petentei, constatarea încetării contractului individual de muncă, ca urmare a demisiei petentei, anularea înscrierii în carnetul de muncă prin care intimata a dispus anularea mențiunii privind încetării contractului de muncă, în conformitate cu prevederile art. 79 alin.7 din Codul muncii, obligarea intimatei la eliberarea carnetului de muncă, cu cheltuieli de judecată.
Intre părți a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 2/2000, modificat ulterior prin acte adiționale. Conform acestor înscrisuri, contestatoarea a fost salariata intimatei, ocupând funcția de director general adjunct economic, până la data de 25.03.2008, iar ulterior funcția de contabil șef.
La data de 30.10.2008, petenta a adus la cunoștința conducerii societății intimate intenția de a demisiona, cererea fiind înregistrată sub nr. 1408 din 30.10.2008, contractul individual de muncă urmând a înceta la data de 01.12.2008.
Conform art. 79 alin.1 din Codul muncii, prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Din prevederile acestui text legal, rezultă că demisia reprezintă o modalitate de încetare a contractului de muncă, circumscrisă dispozițiilor art. 55 lit. c din Codul muncii.
Din moment ce demisia este un act juridic unilateral de voință a salariatului, acesta produce efecte fără acordul angajatorului, acordul acestuia neavând nici un efect juridic. Angajatorul nu își poate da acordul la demisia salariatului, deoarece nu are vreun drept în acest sens, art. 79 alin. 1 stabilind clar că demisia este "actul juridic unilateral de voință al salariatului". Acordul părților se poate referi la revocarea demisiei, nicidecum la încetarea contractului de muncă. Cele două părți ale contractului individual de muncă pot decide încetarea acestuia prin acordul părților, dar numai după retragerea demisiei salariatului, acceptată de către angajator.
La data de 28.11.2008, intimata Societatea de Construcții în Transporturi B emite decizia nr. 372/28.11.2008 prin care se dispune suspendarea contractului individual de muncă al petentei. în vederea cercetării disciplinare a acesteia. Această decizie este comunicată prin poștă petentei, luând cunoștință de ea la data de 04.12.2008.
Potrivit art. 52 alin.1 lit. a din Codul muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiții legii. Conform art. 267 alin.2 din Codul muncii, în vederea cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris.
Prin adresa nr. 1137/28.11.2008, petenta a fost convocată în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile. Ambele înscrisuri, atât decizia de suspendare a contractului de muncă, cât și convocatorul au fost comunicate petentei prin scrisoare, la data de 04.12.2008.
Tribunalul București apreciază că de la această dată își produce efectele decizia de suspendare a contractului individual de muncă, or în această situație, contractul de muncă al petentei încetase în conformitate cu dispozițiile art. 79 alin.7 din Codul muncii, potrivit căruia contractul de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz, această dată fiind 01.12.2008.
Susținerea intimatei că s-a încercat în data de 28.11.2008 înmânarea deciziei către petentă, dar aceasta a refuzat, nu are relevanță în cauză, întrucât în opinia instanței, petenta avea dreptul de a refuza înmânarea înscrisurilor, respectiv a deciziei de suspendare și a convocatorului, atâta timp cât angajatorul avea cunoștință de demisia petentei, începând cu data de 30.10.2008, intimatei revenindu-i obligația de a proceda la comunicarea deciziei în timpul termenului de preaviz, pentru a avea ca efect suspendarea contractului individual de muncă.
Tribunalul București consideră că intimata nu-și poate invoca propria-i pasivitate timp de o lună de zile, pentru a justifica necomunicarea deciziei de suspendare în timp util.
Împrejurările relevate de petenta cu privire la înscrierea în carnetul de muncă ca temei al încetării contractului de muncă, art. 79 alin. 7 din Codul muncii, semnarea fără obiecțiuni a notei de lichidare, plata drepturilor salariate aferente lunii noiembrie 2008 și aferente concediului de odihna neefectuat în anul 2008, formează convingerea instanței că, începând cu data de 01.12.2008, contractul de muncă al petentei urma să înceteze ca efect al demisiei.
Tribunalul București consideră că decizia nr. 372/28.11.2008 este nelegală, motiv pentru care dispune anularea acesteia și constata încetarea contractului individual de muncă nr. 2/2000, ca efect al demisiei petentei.
In ce privește cererea având ca obiect anularea înscrierii în carnetul de munca referitoare la anularea mențiunii privind încetarea contractului de munca in conformitate cu prevederile art. 79 alin. 7 din Codul muncii, Tribunalul București constata că este întemeiată, având în vedere, pe de o parte dispozițiile art. 8 din Decretul nr.92/1976, iar pe de altă parte considerentele instanței cu privire la temeiul încetării contractului individual de muncă.
In baza art. 1 alin.1 din Decretul nr.92/1976, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntrerupta în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta.
Art. 4 alin.2 din același act normativ prevede la încetarea activității dar si caz de transferare, carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi.
Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, petenta a formulat mai multe cereri pentru eliberarea carnetului de muncă, iar intimata nu a făcut dovada faptului că i-ar fi predat petentei carnetul de muncă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare, s-a arătat ca, in fapt salariatul a fost angajata recurentei, conform contractului individual de muncă nr. 2/2000 și a actelor adiționale la acesta, deținând funcția de contabil șef.
Prin actul adițional încheiat în data de 18.05.2004, s-a procedat la modificarea salariului, precum și la introducerea unei noi clauze de protejare a salariatului, în sensul că în cazul disponibilizării sau schimbării din funcție ca urmare a unor măsuri administrativ - organizatorice, societatea va acorda salariatului, în termen de 30 de zile calendaristice de la data concedierii sau schimbării din funcție, o sumă de bani reprezentând plata compensatorie în cuantum de 24 salarii tarifare lunare și sporul de vechime corespunzător, la nivelul stabilit prin Contractul individual de muncă al acestuia în luna curentă.
Așa cum reiese din cuprinsul clauzei menționate mai sus, părțile au convenit protejarea drepturilor salariatului pentru cazurile în care acesta ar suferi vreun prejudiciu cauzat de schimbarea din funcție sau disponibilizarea, intervenite urmare unor măsuri administrativ - organizatorice ale societății.
Aceasta modificare a fost făcuta de conveniența de fosta conducere a recurentei, astăzi demisionară, cu privire exclusiv la contractele de munca ale persoanelor care făceau parte din conducerea societății, in scopul obținerii de către aceștia de sume nedatorate, in dauna societății.
Ulterior, în anul 2008, ca urmare a Hotărârii CA nr. 209/20.03.2008 și modificărilor Legii nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările următoare, privind societățile comerciale s-a procedat la schimbarea funcțiilor celor 5 salariați. Odată cu schimbarea funcțiilor nu s-a produs în realitate o schimbare a funcției și atribuțiilor, ci doar o schimbare a denumirii. Acest aspect reiese cu claritate din organigramele societății depuse la dosarul cauzei, din care rezulta ca reclamanta, după așa-zisa modificare a funcției, nu a suferit o retrogradare, in organigrama elaborata ulterior acestor modificări aceasta având aceeași subordonare ca si anterior modificării. Pe cale de consecința, nu s-a produs nicio retrogradare de natura a îndreptați vreuna dintre persoane care au beneficiat de plați compensatorii a le incasa. Totodată, prin aceeași hotărâre CA s-a dispus și majorarea salariului celor 5 persoane.
Având în vedere cele menționate mai sus este evident că nu s-a produs niciun prejudiciu salariatei, ba mai mult un beneficiu, ținând seama că acesta a și beneficiat de o majorare a salariului, astfel că nu se poate reține intervenția cazului de acordare a salariilor compensatorii menite a acoperi eventualele prejudicii ale acesteia, așa cum au fost ele prevăzute în actul adițional încheiat de părți.
Orice altă opinie exprimată în acest sens conduce la interpretarea vădită a actului adițional ca fiind lovit de nulitate absolută pentru cauză ilicită, dat fiind că se poate aprecia că părțile au încheiat un contract, cu intenția de a prejudicia societatea, de a-și acorda drepturi îndoielnice din punct de vedere legal, în concluzie cauză ilicită existentă încă de la momentul încheierii actului adițional la contractul individual de muncă.
Prin hotărâre a CA s-a aprobat constituirea unor provizioane pentru restructurare aferente anului 2007 și nicidecum plata unor salarii compensatorii.
Totodată, în pofida susținerilor salariatei, conform referatului nr. /236/22.05.2008 s-a înaintat către Consiliul de Administrație solicitarea de efectuare a plăților compensatorii, solicitare care nu a primit aprobarea.
De asemenea, în fapt, cazul de acordare a salariilor compensatorii nu intervenise, nefiind înregistrat niciun prejudiciu în dauna salariaților către care s-a dispus plata, nu exista un element prejudiciabil de compensare, salariaților în speță schimbându-li-se denumirea funcției și, mai mult, acordându-se prin aceasta o majorare de salariu, fiind astfel absurd de reținut intervenirea vreunui caz de acordare de salarii compensatorii.
Profitând de poziția deținută în companie și prevalându-se de actele adiționale menționate la data de 15.10.2008 prin Ordinul de plată semnat de salariata, s-a procedat la plata unor salarii compensatorii pentru cei 5 salariați din cadrul conducerii societății, toți în aceeași situație juridică și de fapt, prejudiciul înregistrat de societate fiind în valoare de 2.766.136 RON, din care 2.167.440 RON reprezentând salariile compensatorii la valoare netă virate către cei 5 salariați, diferența reprezentând contribuții aferente acestor plăți virate bugetului de stat.
Justificarea efectuării plăților exprimată de salariată în cadrul cercetării disciplinare a fost aceea că plata a fost aprobată de directorul societății, beneficiar de altfel al acestor plăți, director care ulterior a demisionat din societate cu intenția de a se angaja la altă societate împreună cu pârâta.
In data de 25.11.2008, odată cu întrunirea AGA convocată legal și statutar, având ca ordine de zi revocarea Consiliului de Administrație existent și alegerea unui nou Consiliu CA societatea a luat la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare prin plata nedatorată a salariilor compensatorii, în lipsa aprobării CA, în lipsa unui temei legal și a intervenirii cazului de acordare a salariilor compensatorii sau a unui titlu executoriu.
Față de cele menționate mai sus și urmare a constatărilor efectuate, s-a declanșat procedura de cercetare disciplinară prealabilă a salariatei, având ca obiect verificarea plăților dispuse către cei cinci salariați.
Totodată, dat fiind că fapta cercetată prezenta o gravitate ridicată, prin Decizia administratorului societății nr. 372/28.11.2008 s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă al salariatei.
Decizia a cărei anulare se solicită a fost emisă în legalitate cu respectarea dispozițiilor Codului muncii și pe perioada în care contractul individual de muncă era pe deplin valabil și aplicabil, respectiv în data de 28.11.2008. Prin cererea de chemare în judecată, contestatoarea, în mod nejustificat, încearcă să inducă instanței faptul că această decizie ar fi fost emisă după încetarea contractului de muncă.
In ceea ce privește legalitatea hotărârii recurate, aceasta este lipsita de temei legal conform prevederilor art.304 alin.1 pct.8 si 9 din Codul d e procedura civila, sentința de fond fiind pronunțata fără analizarea probatoriului administrat in cauza (art.304 alin.1 pct.8 din Codul d e procedura civila).
Astfel, instanța de fond, fără a lua in considerare înscrisurile aflate la dosarul cauzei si deduse judecații, in mod greșit a reținut faptul ca atât decizia de suspendare a contractului de munca cat si convocatorul la cercetarea prealabila a contestatoarei au fost comunicate după data de încetare a contractului individual de munca al contestatoarei, respectiv 04.12.2008, fără a indica temeiul de drept al acestei motivări.
În fapt, decizia nr.372 a fost emisă în timpul programului de lucru din data de 28.11.2008, dată la care contestatoarea deținea calitatea de salariat al recurentei, termenul de preaviz nefiind împlinit. De altfel, acesta expira la data de 01.12.2008, fapt reținut si de către instanța de fond. Mai mult, în cursul acestei zile s-a încercat înmânarea personală a deciziei către salariat, însă, dând dovadă și de această dată de rea-credință, a refuzat primirea.
Având in vedere reaua-credința a contestatoarei manifestata prin refuzul de a primi decizia de suspendare - aspecte care reies implicit si din răspunsurile la interogatoriu, in care contestatoarea recunoaște ca pe data de 28.11.2008 doi reprezentanți ai noului consiliu de administrație i-au solicitat restituirea sumelor încasate, in timpul programului de lucru.
de faptul ca salariatul a refuzat primirea deciziei, aspect recunoscut prin răspunsul la interogatoriu, este de înțeles de ce nu s-a reușit predarea deciziei către contestatoare în data de 28.11.2008, angajatorul fiind astfel forțat să o comunice prin poștă.
Astfel, din analiza înscrisurilor depuse, se poate observa ca decizia a fost comunicata in termen, pe plicul cu care a fost expediata si pe confirmarea de primire este înscrisa data de 28.11.2008. Faptul ca plicul a fost ridicat de la posta de către contestatoare la data de 04.12.2008 nu face decât sa întărească încă o data reaua-credință de care a dat dovada aceasta si intenția ei de a prejudicia societatea.
Este fără putință de tăgada faptul ca i s-a adus la cunoștința contestatoarei suspendarea contractului de munca anterior încetării acestuia, insa aceasta a refuzat primirea deciziei emise in acest sens. De altfel singura proba suplimentară in sensul celor afirmate mai sus era proba cu martori, pe care instanța a respins-o, în considerarea faptului că a fost lămurită din răspunsul contestatoarei la interogatoriu.
O alta dovadă în sensul în care decizia a fost emisă anterior încetării contractului de munca este si faptul ca acesta a fost înregistrata la societate in data de 28.11.2008, așadar in primul rând în timpul programului de munca si anterior încetării contractului de munca.
Totodată, motivul nepredării carnetului de muncă către salariat la acel moment a fost tocmai declanșarea cercetării disciplinare și suspendarea contractului de muncă ce a condus implicit și la suspendarea preavizului.
Împrejurările prezentate de contestatoare care în opinia acesteia echivalează cu recunoaștere din partea subscrisei în ceea ce privește încetarea raporturilor de muncă sunt total nefondate. Plata drepturilor salariale nu probează altceva decât că recurenta a fost de bună credință și a acționat în consecință și nicidecum că raporturile de muncă erau încetate.
Ba mai mult, in speța au fost întocmite doua fise de lichidare la încetarea contractului de munca al contestatoarei, astfel: o prima nota de lichidare a fost întocmita la data de 29.11.2008 ca urmare a înregistrării demisiei contestatoarei; apoi, ca urmare a faptului ca societatea a luat la cunoștința la data de 25.11.2008 de abaterea disciplinara săvârșita de către contestatoare, societatea a revenit asupra primei note si a întocmit o alta după încetarea cercetării prealabile, respectiv la data de 23.12.2008.
de faptul ca au fost întocmite doua note de lichidare si de decizia nr.368/28.11.2008 prin care se anulează includerea carnetului de munca al contestatoarei ca urmare a demisiei, aceasta măsura fiind înregistrata din eroare anterior împlinirii termenului de preaviz, nu se poate retine in sarcina recurentei faptul ca a stat in pasivitate, așa cum instanța in mod greșit a motivat in cuprinsul hotărârii recurate, comunicarea deciziei de suspendare a contractului fiind făcuta imediat ce societatea a luat la cunoștința de savarsirea abaterii disciplinare, înăuntrul termenului de preaviz.
Referitor la susținerea contestatoarei, potrivit căreia decizia de suspendare a contractului individual de muncă este lovită de nulitate fiind consecința unui abuz de drept, nu reprezintă altceva decât încă o încercare de inducere în eroare a instanței de judecată. Contestatoarea consideră ca fiind un abuz suspendarea contractului de muncă motivat de durata acestei măsuri dispuse de angajator și face trimitere la suspendarea contractului de muncă, ca sancțiune disciplinară, or în speță temeiul de drept al suspendării a fost cu totul altul.
De asemenea, acest pretins abuz de drept, această pretinsă exercitare cu rea-credință a drepturilor legale, nu constituie în esență un motiv de nulitate, dat fiind că a fost întocmit în concordanță cu prevederile legale.
Totodată, motivat de faptul că angajatorul este obligat să emită decizia de sancționare a salariatului în baza cercetării prealabile în termen de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de faptă, în speță 25.11.2008, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei, este evident că această decizie consfințește încetarea cercetării prealabile, astfel că se interpretează că suspendarea poate opera pentru un termen ce nu poate depăși 30 de zile.
Suspendarea a operat pe perioada cercetării prealabile și nicidecum nu a fost o măsură dispusă abuziv, ci de natură a proteja interesele societății grav prejudiciate de atitudinea contestatoarei.
Mențiunea contestatoarei, potrivit căreia suspendarea dăinuiește chiar și astăzi face încă odată dovada relei credințe a acesteia, în prezent contractul de muncă al contestatoarei fiind desfăcut ca măsură disciplinară, luându-se și toate măsurile legale ce presupun sancționarea acesteia precum și recuperarea debitelor datorate recurentei prin promovarea de acțiuni în judecată împotriva contestatoarei.
Sentința de fond a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de munca (art.304 alin.1 pct.9 din Codul d e procedura civila).
Astfel, instanța de fond a pronunțat hotărârea, fără a respecta obligația imperativ impusa de dispozițiile art.76 din Legea nr.168/1999, conform cărora la prima zi de infatisare, înainte de a intra in dezbateri, instanța are obligația de a încerca stingerea conflictului de drepturi prin împăcarea partilor.
In sensul dispozițiilor art.67 lit.a din Legea nr.168/1999, conflicte de drepturi sunt conflictele in legătura cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea si încetarea contractelor individuale de munca.
Or, având in vedere ca obiectul prezentei cauze il reprezintă contestarea unei decizii de suspendare a unui contract individual de munca, este evident ca ne aflam in prezenta unui conflict de drepturi, iar instanța avea obligația de a încerca stingerea conflictului prin împăcarea parților sub sancțiunea nulității absolute a hotărârii pronunțate.
In ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecata, trebuia micșorat cuantumului acestora in raport de complexitatea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale.
Astfel, conform dispozițiilor legale invocate mai sus, judecătorii au dreptul sa mărească sau sa micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute in onorariilor minimale, ori de cate ori vor constata motivat ca sunt nepotrivit de mici sau de mari, de valoarea pricinii sau munca îndeplinita de avocat", cauza ce a făcut obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale urmând o procedura speciala ce se judeca cu precădere si de urgenta in cat mai puține termene procesuale, rezulta in mod evident ca, cuantumul cheltuielilor de judecata in suma de 18.816,28 RON, reprezentând onorariu avocat este nejustificat in raport de întinderea si valoarea cauzei mai sus menționata si de munca prestata de către apărătorul ales al reclamantei.
Se solicita instanței admiterea recursului, așa cum a fost formulat, sa se caseze in tot sentința atacata, iar pe fondul cauzei sa se respingă acțiunea contestatoarei, ca fiind lipsita de temei legal si sa se constate ca decizia a cărei anulare se cere a fost emisa cu respectarea prevederilor legale, contractul individual de munca al acesteia fiind desfăcut ca măsura disciplinara, sa mențină înscrierea in carnetul de munca al contestatoarei prin care s-a dispus anularea mențiunii privind încetarea contractului de munca potrivit art. 79 alin.7 din Codul muncii si sa se facă aplicarea dispozițiilor art. 274 alin.3 din Codul d e procedura civila, in sensul micșorării cuantumului cheltuielilor de judecata acordate contestatoarei prin sentința recurată, în raport de complexitatea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr-.
In drept, s-au invocat dispozițiile art.299 si următoarele din Codul d e procedura civila si dispozițiile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de munca.
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința confirmării sentinței atacate ca fiind legala si temeinica, cu cheltuieli de judecata.
S-a arătat, in motivare, ca, ulterior încetării contractului de munca, in data de 04 decembrie 2008, societatea a comunicat decizia nr. 372/28.11.2008, prin care a dispus suspendarea contractului individual de munca, începând cu data de 28.11.2008, in temeiul art. 52 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, pentru îndeplinirea procedurii de cercetare disciplinara prealabila.
Totodată, societatea a anulat din oficiu, in mod neîntemeiat si nelegal, înscrierea in cartea de munca privind încetarea contractului de munca.
După încetarea contractului de munca, a efectuat numeroase demersuri pentru a i se elibera carnetul de munca, in scopul de a se putea reangaja, insa societatea nu a răspuns solicitărilor sale.
A contestat decizia nr. 372/28.11.2008, prin care societatea a dispus suspendarea contractului individual de munca, iar prin sentința civila nr. 5807/01.07.2009, pronunțata de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, in dosarul nr-, instanța a admis acțiunea si a dispus (i) anularea Deciziei nr. 372/28.11.2008, (ii) anularea înscrierii in carnetul de munca prin care s-a dispus anularea mențiunii privind încetarea contractului de munca potrivit art. 79 alin. 7 din Codul muncii, (iii) a constatat încetat contractul de munca ca efect al demisiei, (iv) a obligat intimata la predarea carnetului de munca, (v) a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecata.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Societății nr. 82/16.04.2004 (Actul adițional nr. /412/18.05.2004 la Contractul individual de munca nr. 2/2000) s-a decis (convenit) acordarea unor sume de bani, reprezentând plata compensatorie, in cuantum de 24 salarii tarifare lunare si sporul de vechime corespunzător, la nivelul stabilit prin contractul individual de munca in luna curenta, in cazul disponibilizării sau schimbării din funcție a intimatei, ca urmare a unor masuri administrativ-organizatorice.
In data de 20.03.2008, prin hotărârea nr. 209/2008, Consiliul de Administrație al Societății a decis schimbarea din funcție a intimatei, respectiv din funcția de director general adjunct economic in funcția de contabil sef. Prin hotărâri asemănătoare, Consiliul de Administrație a decis, de asemenea, schimbarea funcției si in cazul altor patru salariați, printre care se regăsea si actualul director al societății,.
Având in vedere convenția pârtilor cu privire la despăgubirea datorata de societate, in cazul schimbării funcției, in data de 12.09.2008, aceasta a solicitat plata sumelor datorate, prin cerere scrisa (aprobata de către directorul general), iar societatea a achitat aceste sume compensatorii.
Cu privire la afirmațiile recurentei conform cărora nu s-ar fi produs o schimbare a funcției, se arata faptul ca aceasta modificare a contractului de munca, ca efect al Hotărârii CA nr. 209/2008, a determinat si schimbarea organigramei societății, producându-se schimbări in privința ierarhiei
administrative.
De asemenea, s-au produs diferențe substanțiale in ceea ce privește structura funcției deținuta anterior - director general adjunct economic - si cea de contabil sef. Funcția de "director general adjunct economic" a implicat exercitarea atât a atribuțiilor de director general adjunct, ceea ce a presupus conducerea societății din punct de vedere administrativ, cat si exercitarea atribuțiilor de director economic. Practic, funcția deținuta anterior modicarii, era complexa si nu se poate asocia/confunda doar cu exercitarea atribuțiunilor specifice unei funcții de "contabil sef, astfel încât sa se poată susține ca s-a produs doar o schimbare a denumirii funcției.
De altfel, se poate observa, analizând textual cuprinsul Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 209/2008, utilizarea sintagmei "schimbarea din funcție", ci nicidecum a expresiei "schimbare a denumirii", cat si a folosirea sintagmei "se numește".
Prin urmare, se arata ca reiese fără tăgada faptul ca s-a produs o schimbare a funcției, iar nu a denumirii funcție deținuta anterior, cum neîntemeiat încearcă sa susțină recurenta.
Referitor la pretinsa majorare a salariului - de la 14.900 lei la 17.200 lei (ca si consecința a modificării funcției), precizez ca aceasta a fost realizata nu ca urmare a schimbării funcției, ci ca urmare a aplicării prevederilor Contractului colectiv de munca al societății pe anul 2007-2008, care impuneau in anul 2008 o indexare medie salariala de pana la 19% (conform actului adițional nr.214/20.03.2008).
Drept urmare, majorarea salariala la care face referire recurenta este de 15% si se încadrează în procentul de creștere salariala in cuantum de 19%, prevăzut de Contractului colectiv de munca al societății pe anul 2007-2008, ceea ce demonstrează, încă o dată, netemeinicia afirmațiilor societății, daca nu chiar reaua-credință a acesteia.
De asemenea, ordinele de plata au fost aprobate si semnate de, in calitate de director împuternicit de Consiliul de Administrație conform Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 216/13.10.2008, precum si in calitate de persoana autorizata cu prim drept de semnătura. Conform fisei postului si hotărârii Consiliului de Administrație, intimata arata ca putea semna documente privind operațiuni bancare ca persoana cu drept de a doua semnătura.
Prin procesul-verbal al ședinței Consiliului de Administrație încheiat la data de 20.03.2008 s-a aprobat pct. 1 după ordinea de zi, respectiv constituirea unui provizion pentru restructurare in anul 2007 la nivelul prevăzut in contractele individuale de munca ale persoanelor care au fost schimbate din funcție si aprobarea organigramei pe anul 2008.
Totodată, prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 69/14.04.2008 au fost aprobate situațiile financiare anuale întocmite pentru anul 2007, care cuprindeau provizioanele constituite pentru restructurare si, in același timp, a fost aprobat raportul auditorului extern care a examinat corectitudinea constituirii acestor provizioane.
Prin urmare, prin organele sale abilitate, respectiv Consiliul de Administrație si Adunarea Generala a Acționarilor, a fost recunoscut dreptul de a fi plătite sumele compensatorii.
Criticile recurentei conform cărora sentința de fond a fost pronunțata fără analizarea probatoriului administrat in cauza sunt netemeinice. Cu privire la aceste susțineri ale recurentei, conform cărora instanța de fond nu a luat in considerare înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reținând astfel in mod greșit faptul ca atât decizia de suspendare a contractului de munca cat si convocatorul pentru cercetarea disciplinara au fost comunicate după data de încetare a contractului individual de munca, respectiv 04.12.2008, hotărârea primei instanțe este pronunțata pe baza probatoriului administrat (înscrisuri și interogatoriu) din care reiese in mod neechivoc faptul ca decizia nr. 372/28.11.2008 a fost comunicata ulterior încetării raporturilor de munca ca efect al demisiei.
Așadar, prima instanța a reținut faptul ca Decizia nr. 372/28.11.2008, cat si convocatorul, au fost comunicate prin posta, intimata luând cunoștința de cuprinsul acestor înscrisuri in data de 04.12.2008.
De asemenea, in mod corect prima instanța a apreciat ca susținerile societății, conform cărora a încercat in data de 28.11.2008 înmânarea deciziei către intimata sunt lipsite de relevanta in cauza, întrucât salariatul are dreptul de a refuza primirea înscrisurilor. De altfel, nici o dispoziție cuprinsa în Codul muncii nu obliga salariatul sa primească personal deciziile angajatorului.
Sub un prim aspect, faptele societății atesta indubitabil împrejurarea încetării contractului de munca in data de 28.11.2008, ca efect al demisiei, precum si împrejurarea emiterii Deciziei nr. 372/28.11.2008 ulterior încetării contractului individual de munca.
Astfel, conform prevederilor art. 79 din Codul muncii, intimata si-a manifestat voința de a înceta contractul de munca prin demisie (înregistrata la societate in data de 30.10.2008), ultima zi de lucru fiind data de 28.11.2008, aspect necontestat de către recurenta in primei instanțe.
Cu privire la data expirării preavizului, in data de 28.11.2008 a fost ultima zi lucrătoare, conform prevederilor Codului muncii, întrucât zilele următoare - 29 si 30 noiembrie - au fost zile de repaus săptămânal, iar ziua de 1 decembrie a fost zi de legala.
In acest sens, dispozițiile art. 132 alin. (1) din Codul muncii prevăd faptul ca "repausul săptămânal se acorda in doua zile consecutive, de regula sâmbăta si duminica", iar conform prevederilor art. 134 alin. (1) din Codul muncii ziua de 1 decembrie reprezintă zi de legala in care nu se lucrează.
Prin urmare, in raport de dispozițiile Codului muncii, care reglementează repausul săptămânal si zilele de legala, ultima zi de lucru a fost in data de 28.11.2008, data de la care a încetat contractul individual de munca, conform prevederilor art. 79 alin. (7) din Codul muncii.
In acest sens, pana la sfârșitul programului de lucru din data de data de 28.11.2008, societatea nu a comunicat decizia de suspendare a contractului individual de munca.
Ulterior încetării raporturilor de munca, in data de 04.12.2008, intimata arata ca a primit de la societate, prin posta, decizia nr. 372/28.11.2008, prin care i se aducea la cunoștința suspendarea contractului de munca.
Prin urmare, decizia nr. 372/28.11.2008 a fost emisa după terminarea programului de lucru, respectiv după momentul încetării contractului individual de munca.
In ceea ce privește încetarea contractului de munca in data de 28.11.2008, aceasta împrejurare rezulta/este confirmata indubitabil de următoarele fapte ale societății:
Societatea a înscris in carnetul de munca mențiunea privind încetarea contractului individual de munca, in conformitate cu prevederile art. 79 alin. (7) din Codul muncii, ca urmare a deciziei nr. 350/24.11.2008.
In prezent, in carnetul de munca nu exista nicio mențiune referitoare la anularea/revocarea deciziei nr. 350/24.11.2008, ceea ce semnifica ca aceasta si-a produs efectele.
Societatea a verificat valabilitatea tuturor înregistrărilor efectuate in carnetul de munca, pe perioada cat a fost angajata in cadrul unității, inclusiv valabilitatea încetării contractului de munca, conform prevederilor art. 20 alin. (4) din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, carnetul de munca fiind închis prin semnătura conducătorului unității si parafa societății.
Nota de lichidare a fost semnata fără rezerve de directorul societății, iar in cuprinsul acesteia se specifica faptul ca ultima zi de lucru a fost in data de 28.11.2008.
In cauza, exista doua note de lichidare, una anterioara încetării contractului de munca, ca efect al demisiei (28.11.2008) si una ulterioara datei desfacerii disciplinare a contractului de munca (05.01.2009). In ambele note de lichidare societatea menționează data de 28.11.2008 ca fiind ultima zi lucrata.
Societatea a plătit anticipat toate drepturile salariate aferente lunii noiembrie, precum si drepturile compensatorii corespunzătoare concediului de odihna neefectuat in anul 2008. Totodată, societatea a plătit contribuția individuala la Casa de Pensii a Municipiului B, inclusiv pentru data de 28.11.2008.
In acest sens, recurenta recunoaște faptul ca plata anticipata a drepturilor salariale s-a efectuat in considerarea încetării contractului de munca (răspuns interogatoriu întrebările nr. 2 si 3) si confirma plata contribuției la Casa de Pensii pentru ultima zi de lucru -28.11.2008 (răspuns interogatoriu întrebarea nr. 6).
Referitor la susținerile recurentei din primei instanțe conform cărora intimata ar fi avut drept de dispoziție cu privire la plata acestor drepturi salariale, acest fapt este total neadevărat, întrucât in ședința consiliului de administrație din data de 03.11.2008 a fost ridicat dreptul de semnătura (a se observa procesul-verbal al ședinței din data de 03.11.2008).
De asemenea, se poate observa că, prin hotărârile consiliului de administrație nr. 225/03.11.2008 si nr. 226/03.11.2008, s-au împuternicit persoanele cu drept de semnătura, iar intimata nu este menționata in cuprinsul acestor înscrisuri cu un asemenea drept.
Începând cu data de 02.12.2008 (prima zi lucrătoare ulterioara încetării contractului de munca), conform adresei nr. /559/16.12.2008, societatea a angajat o alta persoana in funcția de contabil sef, semnând cu aceasta un contract individual de munca pe durata nedeterminata.
Or, in condițiile in care societatea pretinde ca intervenise suspendarea contractului de munca al intimatei, angajarea noului contabil sef ar fi trebuit sa se facă pe durata determinata, conform prevederilor art. 81 lit. a) din Codul muncii.
Pe de alta parte, este greu de crezut ca era posibila angajarea unui alt contabil in următoare zi lucrătoare, daca societatea nu se avea in considerare încetarea contractului de munca al intimatei.
Prin urmare, toate aceste împrejurări atesta fara tăgada încetarea contractului individual de munca al subsemnatei in data de 28.11.2008 si, totodată, faptul ca Decizia nr. 372/28.11.2008 a fost emisa după momentul încetării raporturilor de munca.
Cum efectul suspendării contractului consta tocmai in suspendarea plații drepturilor salariale si a contribuțiilor sociale, aceasta perioada neconstituind stagiu de cotizare, aspectele menționate mai sus (referitoare la plățile efectuate de societatea) demonstrează in mod evident faptul ca, in data de 28.11.2008, societatea a recunoscut prestarea muncii de către intimata, drept pentru care a si remunerat-
Prin urmare, nu se poate retine in niciun caz pretinsa bună credință susținută de recurenta cu privire la plata anticipata a drepturilor salariale, neexistând o baza reala a acestor susțineri (spre exemplu: plata contribuției individuale la Casa de Pensii a Municipiului B inclusiv pentru data de 28.11.2008 s-a realizat de către societate ulterior suspendării contractului de munca). De fapt, societatea afirma buna-credința, doar declarativ, in scopul evident de a disimula voința reala exprimata la momentului manifestării acestor fapte.
In acest sens, urmează a se observa si răspunsul la întrebarea nr. 2 din interogatoriul administrat societății, in cuprinsul căruia aceasta recunoaște ca "plata drepturilor salariale s-a dispus in considerarea încetării raporturilor de munca dintre părți ca urmare a demisiei", respectiv recunoaște faptul ca voința societății a fost în sensul încetării contractului de munca în concordanta cu demisia intimatei.
Referitor la afirmația societății, conform căreia aceste drepturi i s-ar fi cuvenit intimatei si în situația desfacerii disciplinare a contractului (din cuprinsul aceluiași răspuns la interogatoriu), susținerea este nefondata, întrucât la momentul plații acestor drepturi salariale nici măcar nu se declanșase procedura cercetării disciplinare. Așadar, rezulta fără echivoc faptul ca plata drepturilor salariale s-a efectuat exclusiv in considerarea încetării contractului de munca ca urmare a demisiei.
In consecința, de vreme ce in practica s-a decis ca este evident ca, ulterior expirării termenului de preaviz, angajatorul nu va mai putea sa dispună desfacerea disciplinara a contractului, in mod logic rezulta ca nici suspendarea contractului ulterior expirării termenului de preaviz nu poate fi dispusa de angajator.
Sub un alt aspect, măsura suspendării își produce efectele de la data comunicării, respectiv de la data de 04.12.2008, când a primit decizia nr. 372/28.11.2008, transmisa prin posta. Decizia de suspendare a fost emisa in temeiul art. 52 alin. 1 lit. a) din Codul muncii pentru cercetarea disciplinara prealabila, ceea ce înseamnă ca măsura dispusa se integrează in procedura cercetării disciplinara, reglementata in capitolul II "Răspunderea disciplinara" din Codul muncii. Potrivit dispozițiilor cuprinse in acest capitol, sancțiunea disciplinara nu poate fi aplicata mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, sub sancțiunea nulității absolute (cu excepția avertismentului scris). Sancțiunea disciplinara se dispune de angajator prin decizie motivata care se comunica salariatului in termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicării (art. 268 alin. 3).
Cu privire la momentul de la care se produc efectele masurilor dispuse de angajator împotriva salariaților, se arata, de asemenea ca, in conformitate cu prevederile art. 75 din Codul muncii, "decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului ".
Se observa, așadar, faptul ca intenția legiuitorului este aceea ca efectele masurilor dispuse de angajator sa fie opozabile salariatului de la data comunicării. De altfel, termenul pentru contestarea deciziei, prin care au fost dispuse masuri considerate nelegale de salariat, curge tot de la data comunicării. Prin urmare, raționamentul pentru care efectele masurilor dispuse împotriva salariatului curg de la data comunicării are la baza ideea de protecție a drepturilor salariatului, respectiv de prevenire a săvârșirii unor abuzuri din partea societății.
Or, in situația data, decizia nr. 372/28.11.2008, prin care au fost suspendate efectele contractului de munca, a fost comunicata la data de 04.12.2008.
Așadar, decizia nr. 372/28.11.2008 își produce efectele de la data de 04.12.2008, data la care, însă, încetase contractul de munca.
Referitor la susținerile intimatei conform cărora cei doi administratori ai societăți, si, au încercat comunicarea personala a deciziei nr. 372/28.11.2008, acestea sunt nereale si nedovedite.
Astfel, după cum s-a arătat prin răspunsurile la interogatoriu, la sfârșitul programului de lucru din data de 28.11.2008, orele 15,30-16,00, cei doi administratori s-au prezentat in biroul intimatei, încercând sa o convingă sa restituie de buna-voie sumele compensatorii plătite de societate, insa nu au infatisat vreo decizie sau alt înscris spre comunicare.
In ipoteza neadevărată în care cei doi administratori ar fi încercat să comunice decizia de suspendare a contractului, acest fapt ar fi fost unul abuziv, in condițiile in care s-ar fi realizat la sfârșitul programului de lucru, precum si ca decizia nu ar fi putut produce efecte decât începând cu ziua următoare (prima zi lucrătoare fiind in data de 02.12.2008), nefiind posibilă suspendarea retroactiva a contractului de munca pentru durata de timp prestata in ziua de 28.11.2008.
In același timp, modul plăsmuit in care societatea încearcă să prezinte faptele, când afirmă că, prin răspunsul la interogatoriu, intimata ar fi recunoscut ca a refuzat primirea deciziei.
In realizate, prin răspunsurile la interogatoriu, intimata a arătat ca societatea nu i-a adus la cunoștința decizia de suspendare si nici nu a încercat sa-mi predea aceasta decizie in timpul programului de lucru.
Nu in ultimul rând, nu are nicio relevanta faptul ca decizia a fost emisa de societate si depusa la posta in data de 28.11.2008, ci relevanta este doar data comunicării, când salariatul ia cunoștința de conținutul deciziei.
Cat privește data la care a fost cunoscuta pretinsa abatere disciplinara, aceasta este data de 15.10.2008 (cu o luna si J înainte ca societatea sa dispună suspendarea contractului si sa inițieze procedura cercetării disciplinare prealabile).
Așadar, pretinsa fapta, constând in "plata unor salarii compensatorii nedatorate către 5 salariați ai societății si in lipsa aprobării Consiliului de Administrație al Societății", dincolo de aspectul netemeiniciei, a fost cunoscuta de către reprezentantul societății abilitat sa aplice sancțiuni disciplinare, directorul executiv (persoana competenta sa concedieze salariații societății conform fisei postului acestuia si sa dispună inclusiv efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile), încă de la data de 15.10.2008, cu ocazia semnării ordinelor de plata prin care au fost efectuate aceste plați.
Mai mult, cu toate ca ordinele de plata au fost semnate si de către directorul executiv - dl. - in calitate de director împuternicit si persoana autorizata cu prim drept de semnătura, suspendarea contractului si cercetarea disciplinara prealabila au fost dispuse doar de subsemnata.
Totodată, prin adresa înregistrată sub nr. 1312/17.10.2008 si comunicata prin fax Consiliului de Administrație, in atenția d-lui președinte ing., dl., in calitate de Director împuternicit, a informat Consiliul de Administrație al societății cu privire la faptul ca plățile compensatorii s-au plătit salariaților la data de 15.10.2008.
In consecința, pretinsa fapta pentru care a fost pornita cercetarea disciplinara prealabila si care a constituit motivul emiterii deciziei de suspendare a fost cunoscuta încă din data de 15.10.2008. Cu toate acestea, societatea a dispus suspendarea contractului si demararea procedurii cercetării disciplinare prealabile in data de 28.11.2008.
Așadar, societatea a stat in pasivitate timp de o luna si J, insa a decis sa inițieze demersuri după încetarea contractului de munca.
Si in ipoteza, neadevărata, in care societatea ar fi luat cunoștința de pretinsa abatere disciplinara in data de 25.11.2008, astfel cum afirma in cuprinsul motivelor de recurs, de împrejurarea ca demisia era cunoscuta inca din data de 30.10.2008, nu se poate exclude ideea pasivității acesteia si acceptata susținerea conform căreia societatea a acționat imediat, întrucât se poate observa ca, si intr-o astfel de situație, recurenta a inteles sa emită decizia in ultima zi lucrătoare - 28.11.2008.
Sub un alt aspect, arat faptul angajatorul are posibilitatea de a suspenda contractul de munca pe perioada cat durează cercetarea disciplinara prealabila, insa aceasta prerogativa nu trebuie exercitata cu rea-credința, astfel incat sa constituie un abuz de drept.
Suspendarea contractului este necesar sa se bazeze pe criterii obiective, sa fie dispusa cu buna credința si sa fie necesara pentru a asigura o cercetare prealabila corecta a abaterii disciplinare.
Cat privește perioada suspendării si deci a efectuării cercetării prealabile, in doctrina s-a apreciat ca aceasta poate fi de cel mult 10 zile, deoarece, conform art. 264 alin. 1 lit. b din Codul muncii, sancțiunea disciplinara constând in suspendarea contractului individual de munca poate fi aplicata pe o perioada de maximum 10 zile. Or, prelungirea cercetării prealabile si deci a suspendării contractului pentru efectuarea acestei cercetări, peste 10 zile, înseamnă, de fapt, aplicarea unei sancțiuni disciplinare ce excede legii.
În situația de față, prin decizia nr.372/28.11.2008, societatea a dispus suspendarea contractului începând cu data de 28.11.2008, măsură care a persistat până la 23.12.2008, când societatea a desfăcut contractul de muncă cu sancțiune disciplinară.
Astfel, se poate observa faptul ca starea de suspendare a contractului a persistat aproximativ o luna, ceea ce evidențiază in mod clar reaua-credință a societății, respectiv abuzul de drept comis de aceasta.
Criticile recurentei, conform cărora sentința de fond a fost pronunțata cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de munca, sunt nefondate.
Sub acest aspect, deși au existat 6 termene de judecata, recurenta nu si-a manifestat in niciun moment intenția de a soluționa in mod amiabil litigiul.
Mai mult, societatea a procedat la desfacerea disciplinara (in mod abuziv) a contractului de munca si a promovat doua acțiuni in răspundere patrimoniala împotriva sa pentru restituirea unor sume compensatorii plătite chiar de către societate.
In niciunul dintre aceste litigii recurenta nu si-a manifestat disponibilitatea de a soluționa amiabil conflictele existente între părți.
Susținerile recurentei privind diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecata sunt neîntemeiate. Onorariul avocațial a fost stabilit in raport de complexitatea cauzei si volumul de munca prestat, in conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1995 privind organizarea si exercitarea profesiei de avocat si Statului profesiei de avocat (a se avea in acest sens prevederile art. 30 si art. 34 alin. 1 din Legea nr. 51/1995).
Așadar, urmează a se observa ca litigiul s-a întins pe durata a aproximativ 8 luni (in raport de data introducerii contestației), iar volumul de lucrări prestate a fost considerabil (redactarea contestației, administrarea probatoriilor - redactare interogatoriu si note scrise privind răspunsurile societății la interogatoriu, concluzii scrise etc.). De asemenea, desfășurarea litigiului a presupus un număr semnificativ de termene de judecata, iar unele dintre acestea au fost cauzate de atitudinea culpabila a recurentei (la termenul din data de 15.06.2009, societatea a depus interogatoriu semnat de avocat, ci nu semnat de către reprezentantul legal si parafat cu stampila societății, fapt ce a cauzat acordarea unui nou termen de judecata doar pentru complinirea acestor lipsuri).
Hotărârea primei instanțe privind constatarea încetării contractului individual de munca este temeinica. Verificarea valabilității tuturor înregistrărilor efectuate in carnetul de munca de către persoana împuternicita si conducătorul unității.
Semnarea notei de lichidare, plata drepturilor salariale datorate ca urmare a încetării contractului de munca (inclusiv drepturile compensatorii corespunzătoare concediului de odihna neefectuat in anul 2008) si plata contribuției individuale la Casa de Pensii a Municipiului B pentru ziua de 28.11.2008.
Angajarea unei alte persoane in funcția de contabil sef, pe durata nedeterminata, începând cu ziua imediat următoare (prima zi lucrătoare) încetării contractului de munca.
Prin urmare, in raport de aceste considerente care fac dovada deplina a încetării contractului de munca, conform prevederilor art. 79 din Codul muncii, in mod temeinic instanța de fond a constatat încetat contractul individual de munca nr. 2/2000, încheiat intre intimata si Societatea de Construcții in Transporturi B ca efect al demisiei.
Nulitatea înscrierii in carnetul de munca prin care societatea a dispus anularea mențiunii privind încetarea contractului de munca, in conformitate cu prevederile art. 79 alin. (7) din Codul muncii, se impune ca efect al valabilității mențiunii privind încetarea contractului de munca in data de 28.11.2008.
Pe de alta parte, societatea nu a respectat procedura de rectificare din oficiu a înscrierilor efectuate in carnetul de munca.
Astfel, potrivit prevederilor art. 8 din Decretul nr. 92/1976, rectificarea din oficiu a înscrierilor efectuate se comunica celui in cauza, in scris si motivat, in termen de 15 zile de la data luării măsurii.
Pentru legalitatea unei astfel de operațiuni trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: comunicarea rectificărilor din oficiu salariatului; comunicarea sa se facă în scris; măsura rectificării in carnetul de munca trebuie sa fie motivata; comunicarea rectificării sa se facă în termen de 15 zile de la data luării acestei măsurii.
Or, in situația actuala, instanța de recurs este rugata sa observe ca nu este îndeplinită niciuna dintre cerințele enumerate de lege, rectificarea operata de societate, dincolo de caracterul sau abuziv, nefiind comunicata intimatei, mai mult, neexistând o decizie scrisa si motivata cu privire la aceasta rectificare.
De asemenea, decizia nr. 368/28.11.2008 nu este înscrisă în carnetul de munca si societatea nu a făcut dovada comunicării acestei decizii. Astfel, in mod logic, singura concluzie posibila este aceea ca decizia nr. 368/28.11.2008 nu exista la momentul rectificării din oficiu a înscrierilor efectuate in carnetul de munca si ca a fost întocmitapro causa,ulterior, in scopul de a încerca acoperirea acestei nelegalitati.
Prin urmare, in mod corect prima instanța a constatat nulitatea înscrierii/rectificării din oficiu prin care a fost anulata mențiunea privind încetarea contractului de munca in conformitate cu prevederile art. 79 alin. (7) din Codul muncii.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, Curtea reține ca recursul formulat de recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B este fondat, pentru următoarele argumente:
Instanța de fond, in mod eronat a reținut indubitabil faptul ca atât decizia de suspendare a contractului de munca, cat si convocatorul la cercetarea prealabila a contestatoarei, au fost comunicate după data încetarii contractului individual de munca al contestatoarei, respectiv 04.12.2008.
Decizia nr. 372 fost emisă la 28.11.2008, dată la care contestatoarea deținea calitatea de salariat al recurentei, termenul de preaviz nefiind astfel împlinit.
Asa cum a retinut si prima instanta, acesta expira abia la 01.12.2008.
Se pare ca, in urma refuzurilor de primire din 28.11.2008, decizia a fost comunicata prin posta, iar pe plicul cu care a fost expediata si pe confirmarea de primire este înscrisa data de 28.11.2008. Plicul a fost ridicat de la posta de contestatoare la data de 04.12.2008.
Pentru a se dovedi faptul ca s-a adus sau nu la cunoștința contestatoarei suspendarea contractului de munca, anterior încetării acestuia, era necesara administrarea probei testimoniale, răspunsul contestatoarei la interogatoriu nefiind pe deplin lămuritor.
Si susținerile intimatei, conform cărora cei doi administratori ai societăți, si, au încercat comunicarea personala a deciziei nr. 372/28.11.2008 trebuiau analizate prin prisma audierii unor martori, pe situația de fapt.
După cum s-a arătat prin răspunsurile la interogatoriu, la sfârșitul programului de lucru din data de 28.11.2008, orele 15,30-16,00, cei doi administratori s-ar fi prezentat in biroul intimatei, încercând sa o convingă sa restituie de buna-voie sumele compensatorii plătite de societate.
Curtea apreciază că, în lipsa administrării unor probe utile, cu nesocotirea dispozițiilor art. 129 alin. 5 din Codul d e procedura civilă, conform căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, este imposibil a se stabili situația reala in cauza, de care se pot produce diverse consecințe juridice.
Aceasta nu înseamnă insa ca, si urmare a administrării probei testimoniale, nu se poate ajunge la aceeași soluție reținuta de prima instanța, insa casarea are ca scop administrarea tuturor probelor relevante cauzei.
Față de dispozițiile art. 305 din Codul d e procedura civilă, proba testimoniala nu poate fi administrată în recurs, astfel că în baza art. 312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
In rejudecare, faza in care prima instanța va administra proba testimoniala, se vor lua in considerare si celelalte aspecte învederate prin cererea de recurs si prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta SOCIETATEA DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI B, cu sediul în B,-, sector 2, cu sediul ales în B,-, cam. 15, sector 3 împotriva sentinței civile nr.5807/01.07.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-contestatoare, domiciliată în B,-,.65,. A,.7,.30, sector 4.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
4 ex.
07.01.2010
jud.fond:;
Președinte:Florentina DragomirJudecători:Florentina Dragomir, Nadia Raluca Ilie, Dragoș
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 697/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 865/2009. Curtea de... → |
|---|
