Contestație decizie de concediere. Decizia 7415/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 5827/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7415R
Ședința publică de la 14 2009
Completul compus din:
REȘEDINTE -
JUDECĂTOR 1: Florentina Dragomir Ilie Nadia Raluca Călin
JUDECĂTOR - A
GREFIER -
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta SC SRL împotriva sentinței civile nr.5668 din data de 26.06.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul G,având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta SC SRL, prin avocat ce depune împuternicire avocațială nr.23423/08.12.2009, intimatul G personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială nr.-/11.11.2009, aflată la fila 7 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin serviciul registratură, s-a depus la dosar la data de 09.12.2009, de către intimatul G, întâmpinare, în dublu exemplar.
Curtea comunică un exemplar al întâmpinării, avocatului recurentei SC SRL.
Recurenta SC SRL, prin avocat, solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării și pregătirea apărării.
Curtea dispune strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată, pentru a da posibilitate avocatului recurentei SC SRL să ia cunoștință de întâmpinare.
La a II a strigare a cauzei se prezintă recurenta SC SRL, prin avocat, intimatul G personal și asistat de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul în susținerea/combaterea recursului.
Recurenta SC SRL, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în principal casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra apărărilor invocate de societate. În subsidiar, să se modifice în totalitate sentința, iar pe fond, reținând cauza spre rejudecare, să se respingă contestația ca nefondată. Instanța de fond a constatat greșit data finalizării raporturilor de muncă cu contestatorul ca fiind 20.01.2009, când acesta și-a dat demisia la data de 05.01.2009, apreciind că aceasta este data când începe să curgă termenul de preaviz. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
Intimatul G, prin avocat, solicită respingerea recursului declarat de SC SRL, ca nefundat, și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate, conform motivelor expuse în întâmpinare. Se arată că demisia acestuia a fost depusă în data de 05.01.2009, dar conform Codului muncii și contractului individual de muncă, trebuia respectat termenul de preaviz de 15 zile, astfel contractul individual de muncă al acestuia a încetat cu data de 20.01.2009, când angajatorul a emis decizia de concediere nr.1, ce este lovită de nulitate. Drepturile bănești au fost solicitate, conform statului de plată pentru luna 2008, semnat de reprezentatului legal al angajatorului și înregistrat la ITM Se solicită obligarea recurentei SC SRL la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 lei, conform chitanței și facturii emise în data de 11.12.2009, pe care le depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5668/26.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis în parte acțiunea formulată de contestatorul G în contradictoriu cu intimata SC SRL; a anulat decizia nr. 1/20.01.2009 cu privire la data încetării raporturilor de muncă prin demisie.
A reținut ca dată a încetării raporturilor de muncă dintre părți, prin demisie, 20.01.2009.
A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 12.672 lei net - lichidarea lunii 2008 și să-i achite drepturile salariale pentru perioada lucrată 1-19.01.2009.
A obligat pârâta la 500 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
În considerente a reținut că reclamantul Gaf ost salariatul pârâtei în funcția de inginer electronist din 16 ianuarie 1997.
La 05.01.2009 reclamantul a înregistrat la pârâtă cererea sa de demisie formulată conform art. 79 alin. 1 Codul muncii, demisia începând cu 05.01.2009, conform susținerilor reclamantului, necontrazise de nici un act al pârâtei, reclamantul a lucrat la pârâtă perioada de preaviz care, conform art.79 alin. 1 Codul muncii și art. IX lit. a) din Contractul individual de munca al reclamantului, este obligatorie, deci demisia a devenit efectivă începând cu 20.01.2009.
Conform susținerilor reclamantului și disp. art. 89 alin. 5 Codul muncii, pe durata preavizului, contractul individual de munca își produce toate efectele. Reclamantul susține că a lucrat în perioada preavizului, dar nu i s-au achitat drepturile salariale, pentru această perioada, iar pârâta nu a depus condica de prezență, state de plata, nu a administrat alte probe din care să rezulte că reclamantul nu s-a prezentat la serviciu în această perioadă.
Analizând decizia nr. 1/20.01.2009 contestată în parte, văzând cererea de demisie, Tribunalul a constatat că decizia este lovită de nulitate, deoarece nu respectă termenul de preaviz și încetează retroactiv raporturile de munca dintre părți.
Decizia emisă la 20.07.2009 de către angajatorul pârât constată încetarea raporturilor de munca dintre părți începând cu 05.01.2009, fără a respecta termenul de preaviz, perioada în care reclamantul susține că a lucrat și nu a fost plătit.
Calculând cele 15 zile de preaviz, rezultă că data încetării raporturilor de muncă dintre părți este 20.01.2009, când se împlinesc cele 15 zile, astfel că decizia nr. 1 fost anulată parțial, în privința datei încetării raporturilor de muncă.
Conform art. 154 Codul muncii, pentru muncă depusă, salariații au dreptul la un salariu exprimat în bani, conform contractului individual de muncă al fiecăruia.
Din statul de salarii întocmit de pârâtă și depus la ITM la 20.01.2009, rezulta că pentru luna 2008 reclamantul are de primit suma de 12672 lei.
Conform art. 163 Codul muncii, dovada plății salariului se face prin semnarea statelor de plată sau a altor documente justificative care demonstrează efectuarea plații către salariatul îndreptățit.
Din statul de plată existent nu rezultă că reclamantul și-a primit drepturile salariale pe luna 2008, neexistând semnătura acestuia în dreptul numelui sau la poziția 1 din listă.
De asemenea, nu există la dosar nicio dovada că pârâtul angajator i-a achitat reclamantului perioada de preaviz lucrată, 01-20 ianuarie 2009.
Față de cele reținute, Tribunalul a constatat că reclamantul este îndreptățit la primirea drepturilor bănești pentru 2008 și 01-20 ianuarie 2009, astfel că acțiunea reclamantului a fost admisă.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs SC SRL, înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului a arătat că instanța nu a respectat dreptul recurentei Ia apărare și nu a analizat în nici un fel susținerile pe care le-a făcut.
Astfel, la al-II-lea termen de judecată, instanța a soluționat dosarul și a respins cererea de amânare formulată de apărătorul recurentei ales. Deși era prima cerere de apărare formulată de avocat, justificată, termen la care a formulat întâmpinare pentru a demonstra lipsa de fundament a contestației intimatului G, instanța a soluționat dosarul, pronunțându-se doar asupra insuficientelor probe depuse de acesta și fără a ține seama de susținerile și apărările recurentei.
În considerentele sentinței apare eronat faptul că recurenta nu și-a respectat obligația de a depune la dosarul cauzei actele solicitate și nici măcar nu se face referire la întâmpinarea pe care o depusese și la apărările acesteia. Era un termen de judecată la care recurenta solicita întemeiat amânarea, depusese întâmpinare, arătând instanței argumentele pentru care se justifica respingerea cererii, urmând ca ulterior să depună actele pe care își întemeia opinia.
Recurentei nu i-a fost pus în vedere să depună pentru acel termen din 26.06.2009, actele pe care instanța le exemplifică în considerente: condica de prezență, dovada achitării preavizului, dovada achitării salariului pentru 2008.
În aceste condiții se justifică rejudecarea fondului cauzei, care să analizeze temeinic speța, instanța de fond pronunțându-se superficial, fără a observa realitatea evenimentelor în ceea ce privește relațiile de muncă desfășurate între G și.
Instanța a aplicat greșit legea considerând că data finalizării raporturilor de muncă cu intimatul-contestator este 20.01.2009.
Instanța în mod greșit a conchis că data în care demisia intimatului contestator a devenit efectiva este 20.01.2009, în ciuda faptului că ea a fost depusă la 05.01.2009. S-a arătat că recurenta nu ar fi respectat termenul de preaviz de 15 zile și s-a calculat începând cu 05.01.2009 data depunerii demisiei, că raporturile de muncă au încetat efectiv la 20.01.2009.
Datorită faptului că salariatul a muncit în această perioada, recurenta este obligată să-i plătească și contravaloarea muncii depuse.
Considerațiile instanței sunt de-a dreptul hilare și soluția este dispusă cu o gravă aplicare a dispozițiilor legale.
Prin cererea de demisie din 05.01.2009 Gaî nțeles să întrerupă orice activitate în cadrul firmei.
Într-o astfel de situație, societatea este limitată și singurul lucru pe care îl poate face este să ia act de cererea de demisie și să poată beneficia de termenul de preaviz de 15 zile. Recurenta a înțeles să renunțe la acest termen.
Decizia din 20.01.2009 nu constatată decât încetarea raporturilor de muncă cu acesta, deși emiterea unui astfel de act era o facultate pentru societate. " Demisia nu trebuie aprobată de angajator; nu este necesară nici emiterea unei decizii (dispoziții) privind încetarea contractului de muncă. Așadar, nu poate fi modificat termenul de preaviz, acesta începând sa curgă dacă angajatorul renunță la el, acest lucru fiind un beneficiu al angajatorului și nu al angajatului.
Mai mult, angajatul nici nu putea, ulterior depunerii demisiei, să solicite modificarea încetării contractului, cererea sa fiind una inadmisibilă.
Manifestarea de voință a salariatului cu privire la încetarea, din inițiativa sa a contractului de muncă este irevocabilă; retractarea ei este posibilă numai cu acordul expres au implicit, al angajatorului".
Soluționând cauza în această manieră, instanța nu a făcut altceva decât să dea curs stratagemei utilizate de intimate de a-și planifica singur încetarea raporturilor de muncă pentru a beneficia și de remunerația pentru luna ianuarie 2009. Este curios cum s-a ajuns la concluzia că a fost prestată muncă în toată această perioadă 05-20.01.2009, atât timp cât nu a fost făcută nici o dovadă în acest sens. Soluția nu face altceva decât să acorde contestatorului beneficiar unor drepturi nemeritate, asta fără însă a presta activitate și în ciuda faptului că acesta a încetat individual să părăsească locul de muncă.
Mai mult, soluția dată depășește cadrul legal cu care instanța a fost învestită, acesta pronunțându-se și asupra unei cereri pe care intimatul contestator nu a făcut- Acesta a solicitat obligarea recurentei la plata a 2555 lei, bani aferenți lunii ianuarie 2009, însă instanța i-a cenzurat cererea de a-i acorda o sumă de bani și a dispus generic obligarea recurentei la plata sumei salariului pe perioada 01-20.01.2009, nearătând în nici un fel care este echivalentul bănesc al muncii desfășurate în această perioada.
Nici nu avea cum s-a prevadă aceste drepturi atât timp cât în cauză nu a fost făcută o expertiză contabilă care să facă acest calcul.
În aceste condiții, și din această perspectivă, sentința este una lapidară și lipsită de obiectivitate. Chiar și dacă ar avea dreptate, contestatorul nu ar putea beneficia de această sumă pentru că ea nu este în nici un fel prevăzută în titlu, executarea silită fiind din acest punct de vedere, imposibilă. Este încă un neajuns al acestei sentințe care ar trebui rectificat prin rejudecare.
În ceea ce privește obligarea la plata sumei de 12 672 lei, a arătat că
sentința nu este fundamentată. Indiferent dacă există posibilitatea ca să nu-i fi achitat în totalitate drepturile salariale până la data de 05.01.2009, atunci când au încetat în realitate raporturile de muncă cu acesta, sumele pe care instanța le-a acordat nu au nici un fel de acoperire.
Astfel, prin act adițional la data de 05.12.2009, salariatului i-a fost diminuat salariul până la suma de 5000 lei brut, din care acestuia i-a fost plătit avansul, astfel că acordarea sumei de 12672 lei este una nejustificată. Instanța arată că ea reprezintă lichidarea și că este conformă cu statul de salarii pe luna 2008.
Este evident că este vorba de o neînțelegere, din moment ce pentru luna suma totală brută pe care angajatul o avea de primit ca salariu este de 5 000 lei.
Clarificarea acestor aspecte nu poate fi atinsă decât printr-o expertiză contabilă în care să fie analizate documentele privind modificările salariale și să determine eventualele drepturi salariale ale intimatului-contestator, ceea ce justifică încă o dată o rejudecare a cauzei pe fond.
Cercetând recursul declarat prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acesta este fondat.
Într-adevăr, în baza art. 79 alin. 1 din Codul muncii, demisia este un act unilateral de voință a salariatului, în sensul încetării contractului de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Scopul preavizului este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua măsurile necesare înlocuirii salariatului demisionar, evitându-se astfel consecințele negative pe care le-ar putea avea pentru societate încetarea intempestivă a contractului de muncă.
Rezultă așadar, că în materia demisiei, preavizul este prevăzut în favoarea angajatorului care, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 79 alin. 7 din Codul muncii, poate și renunța la el, total sau parțial.
În speță, prin cererea datată 05.01.2009, salariatul solicitat încetarea raporturilor de muncă, prin demisie, începând cu aceeași dată, fapt aparent acceptat întocmai de angajator, care prin decizia nr. 1/20.01.2009 dispune încetarea raporturilor de muncă, începând cu 05.01.2009, rezultând că a renunțat la termenul de preaviz.
Faptul că a emis această decizie la exact 15 zile de la solicitarea salariatului, nu are semnificația împlinirii preavizului, în condițiile în care demisia nu trebuia acceptată, ea producând efecte prin simpla manifestare de voință a angajatului, sens în care nu este necesară nici emiterea unei decizii de desfacere a contractului individual de muncă, al cărei efect poate fi cel mult declarativ și nu constitutiv.
Față de aceste aspecte și având în vedere, astfel cum s-a mai arătat, că din actele aflate la dosarului cauzei, rezultă că voința angajatului de a înceta în aceeași zi, a depunerii demisiei, raporturile de muncă cu societatea, a fost acceptată ca atare, după cum rezultă din decizia emisă la 20.01.2009 precum și faptul că, în cazul nerespectării termenului de preaviz,dacă este obligat la aceasta, salariatul răspunde prin repararea eventualelor daune cauzate societății, iar nu prin chiar efectuarea muncii, prestarea forțată a acesteia fiind interzisă constituțional, revenea acestuia să dovedească efectuarea propriu-zisă a activității în perioada 05.01-20.01.2009.
Or, reclamantul nu a solicitat instanței admiterea vreunei probe prin care să dovedească faptului juridic, pretins neputându-se opune acestei îndatoriri procesuale nici excepția trasă din prevederile art. 287 din Codul muncii, care specifică înțelesul "probei în sarcina angajatorului", anume obligația acestuia de a depune dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, rezultând din aceasta că el trebuie să probeze în contra pretențiilor salariatului întemeiate pe lege ori contract, iar nu împotriva oricăror susțineri ale acestuia, independent de dovedirea lor prealabilă de către cel care le afirmă, sub sancțiunea de a fi considerate valabile.
Din această perspectivă, nu se poate pretinde angajatorului să probeze că salariatul nu a muncit ori că nu are drepturi salariale restante în valoare de 12.672 lei, până ce acesta nu va fi făcut dovada că a prestat munca ori a temeiului drepturilor pretinse, sarcina faptului pozitiv rămânând întotdeauna în sarcina celui care îl afirmă.
Or, astfel, cum s-a mai argumentat, reclamantul-intimat nu a dovedit în speță faptele pozitive contrare celor negative susținute de către pârâtul-recurent, anume faptul efectuării propriu-zise a muncii în perioada 05.01-20.01.2009 și nici temeiul drepturilor salariale pretinse ce trebuie să se găsească în contract, conform dispozițiilor exprese ale art. 157 din Codul muncii.
Astfel, reclamantul nu a făcut dovada drepturilor salariale în cuantumul pretins, el producând doar un contract individual de muncă, ce specifică un salariu de 200.000 lei lunar, la nivelul anului 199, iar cât privește statul de plată, acesta nu valorează contract pentru determinarea drepturilor salariale, ci el doar constată existența unui drept salarial născut în prealabil și exigibil, de o anumită valoare, care trebuie să-și găsească însă temeiul într-o manifestare concordantă de voință exprimată anterior și atestată prin înscris ori dovedită cu alte mijloace de probă.
În consecință, potrivit celor expuse și în aplicarea art. 312 alin. 1-3 rap. la art. 304 pct. 9 și 3041. pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SRL, cu sediul în C,-, jud. D împotriva sentinței civile nr.5668/26.06.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-reclamant G, cu domiciliul în B,-, -8,.C,.1,.23, sector 3.
Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - A
GREFIER,
Red:
Tehnored:
2 EX./16.12.2009
Jud. fond:
Președinte:Florentina Dragomir Ilie Nadia Raluca CălinJudecători:Florentina Dragomir Ilie Nadia Raluca Călin
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 4131/2009. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 245/2008. Curtea de... → |
|---|
