Contestaţie împotriva deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă. Neacordare preaviz. Individualizarea sancţiunii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 388/A din data de 21.08.2014
În cauză, s-a concluzionat în mod corect sub aspectul vinovăției și gravității celor două abateri disciplinare săvârșite de reclamantă, iar față de împrejurarea că una dintre acestea se situează chiar la limita infracționalității, nu este întemeiată nici susținerea potrivit căreia sancțiunea aplicată ar fi excesivă și disproporționată în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 250 din Codul muncii.
Este nefondată și critica referitoare la nulitatea deciziei de concediere din perspectiva neacordării de către pârâta-angajatoare a perioadei de preaviz menționate în contractul individual de muncă, fiind lipsite de echivoc sub acest aspect prevederile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, care impun o atare obligație doar în ipoteza concedierilor dispuse în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. c) și d), respectiv, art. 65 și 66 din Codul muncii, reclamanta neaflându-se în niciuna dintre aceste situații.
- Codul muncii: art. 75 alin.1, art. 250
Prin Sentința civilă nr. 175/4 februarie 2014, Tribunalul Mureș a respins acțiunea formulată de reclamanta K. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Sovata, pentru anularea Deciziei nr. 143/07.05.2013.
În adoptarea acestei soluții, Tribunalul a reținut că pârâta a dispus în mod legal, prin decizia contestată, desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) din Codul muncii, probatoriul administrat în cauză confirmând că aceasta a săvârșit cu vinovăție faptele imputate, constând în aceea că în data de 18.04.2013 a avut un comportament nepoliticos față de unul dintre turiști, iar în data de 12.04.2013 a șters din sistemul de programare-recepție un număr de 4 proceduri de masaj efectuate, însușindu-și contravaloarea acestora, iar prin faptele săvârșite a încălcat obligațiile asumate prin contractul individual de muncă (art. M pct. 2 lit. a, b, f), Regulamentul de ordine interioară (capitolul VI), Fișa postului (capitolul "Scopul postului";, punctul 4, 5 și 6 din capitolul "Activități principale";, capitolul "Sarcini și îndatoriri specifice"; și capitolul "Responsabilități ale postului";) și Contractul colectiv de muncă (art. 63 lit. a, k).
De asemenea, instanța a reținut că decizia de concediere cuprinde toate elementele cerute de art. 252 alin. 2 din Codul muncii, inclusiv motivarea în fapt și motivarea în drept și că pârâta nu avea obligația să îi acorde reclamantei un termen de preaviz, această obligație fiind prevăzută doar pentru cazurile enumerate limitativ de art. 75 din Codul muncii (concedierea dispusă în temeiul art. 61 lit. a) nefăcând parte din enumerare).
În cauză a fost formulată și o opinie separată, din partea unuia dintre asistenții judiciari, care a apreciat că acțiunea se impunea a fi admisă, întrucât niciuna dintre presupusele abateri disciplinare imputate reclamantei nu a fost pertinent și concludent probată de către pârâtă.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, schimbarea integrală a sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării deciziei contestate și reîncadrării reclamantei în postul deținut anterior concedierii, acela de recepționer la punctul de lucru al societății-pârâte - Baza de tratament D. H. Sovata, corelativ cu obligarea pârâtei la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, calculate de la data concedierii până la data reintegrării efective, precum și a cheltuielilor de judecată.
Prin intermediul memoriului de apel s-a susținut că hotărârea atacată este rezultatul interpretării eronate a raportului juridic dedus judecății, atât în ceea ce privește aspectele ce țin de starea de fapt, cât și a normelor juridice incidente în cauză, opinia separată sesizând în mod corect că faptele imputate nu au fost probate și nu prezintă gradul de pericol care să justifice aplicarea sancțiunii de încetare a contractului de muncă.
Astfel, relativ la motivele de netemeinicie ale sentinței atacate, reclamanta a susținut că instanța de fond a ignorat declarația singurului martor ocular la incidentul cu turistul C. M., martor care a confirmat că reclamanta a avut un comportament civilizat și nu i-a adresat acestuia invective sau jigniri, nefăcând afirmația "ești român și faci circ";, reclamanta fiind cea care a aplanat conflictul ivit între doi adulți, legat de comportamentul minorilor aflați în grija acestora, conflict căruia i s-a atribuit în mod greșit o conotație etnică, în contextul în care aspectele invocate nu au mai fost confirmate prin depoziția luată prin comisie rogatorie celui care a făcut sesizarea (C. M.).
În ceea ce privește însușirea sumei de 210 lei, reprezentând contravaloarea a 4 masaje efectuate turistelor T.-A. M. și T. A. N., reclamanta a susținut că nici această abatere disciplinară nu este dovedită, declarațiile martorelor B. E. și M. R. fiind subiective, întrucât acestea sunt angajatele societății-pârâte, iar aceasta nu a dovedit prin documente contabile sau de altă natură că cele două persoane ar fi achitat în numerar serviciile de masaj în data de 12.04.2013 și nici că suma amintită ar fi fost însușită de către reclamantă, corelativ cu ștergerea din fișă a respectivelor operațiuni, din probele administrate în cauză reieșind că pârâta nu stabilise o procedură riguroasă pentru evidența serviciilor de masaj, care puteau fi achitate de către turiști fie la data efectuării, fie la finalul sejurului, pe baza fișelor semnate de maseuri și predate la sfârșitul fiecărei zile.
Sub același aspect, reclamanta a arătat că nu prezintă relevanță în cauză raportul de expertiză întocmit de S.C. G. S. S.R.L., deoarece s-a dovedit că operațiunile informatice pe calculator puteau fi efectuate și vizualizate de mai multe persoane și nu pe bază de parole exclusive, existând astfel dubii cu privire la cei care au avut posibilitatea de a accesa datele din fișele turiștilor, numărul "405"; care a aparținut reclamantei fiind atribuit de o altă persoană.
Relativ la motivele de nelegalitate ale sentinței atacate, reclamanta a susținut că în mod greșit a fost respinsă critica privind nulitatea deciziei de concediere pentru motivul neacordării perioadei de preaviz, câtă vreme o atare obligație este prevăzută în contractul individual de muncă, act juridic bilateral care trebuie respectat în totalitate.
De asemenea, s-a susținut că decizia de concediere este nelegală și din perspectiva unei vădite disproporții între prezumtivele abateri disciplinare și sancțiunea aplicată, în contextul în care, angajată fiind din anul 2001, reclamanta nu a fost niciodată sancționată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susținând că instanța de fond a analizat în mod corect și coroborat probele administrate, concluzionând că reclamanta a săvârșit cu vinovăție abaterile disciplinare imputate, iar acordarea perioadei de preaviz nu era necesară în raport de temeiul legal care a determinat concedierea acesteia.
Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate și în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta este nefondat, astfel că a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul reclamației olografe a clientului C. M., înregistrată sub nr. 764/18.04.2013, reiese că la data menționată acesta a mers împreună cu fiul său minor (în vârstă de 3 ani și 8 luni) la piscina pentru copii din cadrul H. D. Sovata și că, observând că în bazin au intrat încălcați cu șlapi doi adulți și un băiat de aproximativ 5 ani, care a aruncat cu șlapii în fiul său, a sunat la recepție solicitând ajutorul personalului hotelului.
Se mai arată în cuprinsul sesizării că după aproximativ 10 minute s-a prezentat doamna de la recepția bazei de tratament (identificată ulterior ca fiind reclamanta), care, după relatarea situației de mai sus a vrut să plece, spunându-i că se poate intra cu șlapii în incintă, iar în urma insistențelor acestuia de a le cere respectivelor persoane să scoată șlapii din bazin și să se comporte corespunzător, reclamanta a verificat cele relatate și, deși a constatat că acestea sunt adevărate, după un scurt dialog în limba maghiară cu una dintre persoanele adulte din piscină, i s-a adresat autorului sesizării cu cuvintele "ești român și faci circ";, părăsind imediat incinta piscinelor și refuzând să îi arate ecusonul sau să îi spună cum se numește.
De asemenea, audiat fiind în calitate de martor (prin comisie rogatorie, la Tribunalul Iași), autorul sesizării anterior descrise a confirmat incidentul și modul de derulare a evenimentelor, precum și faptul că el este cel care a scris reclamația, precizând, totodată, că după ce reclamanta a dialogat în limba maghiară cu persoanele al căror comportament necorespunzător l-a sesizat, i-a reproșat faptul că face teatru, că este permis accesul în piscină cu șlapi și că, în concluzie, să-și vadă de treabă.
Împrejurarea că martora audiată în cauză la propunerea reclamantei a afirmat că aceasta "a vorbit pe un ton frumos cu persoana care a făcut reclamația"; și că "nu a făcut nicio referire la faptul că acesta este român"; nu este de natură a conduce la infirmarea stării de fapt anterior reținute, pentru că, potrivit declarației aceleiași martore, aceasta nu a asistat la întreaga discuție dintre cei doi, arătând în acest sens că după ce reclamanta i-a spus autorului sesizării să meargă în bazinul din spate, ea a intrat la saună și nu a mai văzut altceva.
Din perspectiva celor anterior expuse, Curtea a apreciat ca nefiind întemeiată critica reclamantei-apelante relativ la modul de interpretare de către prima instanță a probelor care incriminează comportamentul său în data de 18.04.2013, cu atât mai mult cu cât la dosarul cauzei se regăsește și o altă sesizare circumscrisă atitudinii necorespunzătoare a acesteia în relația cu clienții, sesizare care, chiar fiind datată 03.07.2012, confirmă faptul că incidentul din prezentul litigiu nu a fost unul izolat.
În ceea ce privește cea de-a doua abatere disciplinară imputată, S-a constatat că nici sub acest aspect nu sunt întemeiate argumentele reclamantei-apelante, instanța de control judiciar reținând, contrar opiniei acesteia, că probatoriul administrat a confirmat fără dubiu faptul că cele 4 proceduri de masaj efectuate în data de 12.04.2013 clientelor T.-A. M. și T. A. N. au fost șterse din sistemul informatic de către reclamantă, care și-a însușit contravaloarea acestora, neeliberând persoanelor menționate documente justificative privind efectuarea plății aferente respectivelor proceduri.
Astfel, din cuprinsul sesizării Directorului pentru administrare R. A., înregistrată sub nr. 821/26.04.2013, reiese că în data de 18.04.2013 acesta a fost informat de către B. E. - șefa Bazei de tratament, cu privire la faptul că repartizarea masajelor efectuate de angajatele B. E. și M. R. nu corespunde cu fișa de lucru a acestora, în sensul că la verificarea fișelor de tratament a clientelor T.-A. M. și T. A. N. s-a observat ștergerea a 4 proceduri de masaj pe care respectivele angajate le-au efectuat acestora în data de 12.04.2013 (două masaje plantare de câte 20 de minute și două masaje de relaxare cu ulei aromatic de câte 40 de minute), intervenția în sistemul informatic fiind realizată de către utilizatorul cu numărul de cod 405, aparținând reclamantei.
Potrivit aceleiași sesizări, cele două cliente au beneficiat pe parcursul întregii săptămâni de aceste tipuri de masaj și au achitat de fiecare dată în numerar, la Recepția Bazei de tratament, însă în cazul celor din data de 12.04.2013 nu li s-a eliberat bon fiscal - de serviciu la Recepție fiind chiar reclamanta, iar acest fapt a fost confirmat de către angajatele B. E. și M. R. prin declarațiile olografe datate 30.04.2013, precum și cu prilejul audierii lor în calitate de martor în fața primei instanțe.
De asemenea, cele două angajate au mai arătat că, potrivit procedurii uzitate în mod regulat, la sfârșitul programului de lucru al zilei de 12.04.2013 au predat la Recepția Bazei de tratament, adică reclamantei, lista cuprinzând procedurile de masaj efectuate (pe care erau notate și serviciile prestate clientelor T. - A.), iar aceasta trebuia să o predea mai departe șefei Bazei de tratament - B. E., însă aceasta din urmă a confirmat că nu a primit fișele de lucru ale angajatelor B. E. și M. R. din data de 12.04.2013 și că, verificând operațiunile din calculator, a constatat ștergerea celor 4 proceduri de masaj, efectuată sub numărul de cod al reclamantei (verificarea fiind determinată de sesizarea unei alte recepționere - K. E., căreia cele două cliente i-au spus că au fost la masaj în data de 12.04.2013 și că au achitat contravaloarea acestora la Recepția Bazei de tratament - filele 63, 155-156, dosar fond).
Tot din declarația șefei Bazei de tratament B. E. reiese că fiecare recepționer are un cod cu care se identifică în calculator și că acesta nu poate fi cunoscut de alți angajați, iar prin Raportul de expertiză întocmit de S.C. G. S. S.R.L. în urma verificării sistemului de gestiune pentru data de 12.04.2013, s-a confirmat că utilizatorul cu numărul de cod 405 (K. M.) a șters 4 proceduri de masaj de pe fișele de repartizări referitoare la clientele T. - A., proceduri care fuseseră programate anterior de către utilizatorul cu numărul de cod 900 (D. E.) în data de 06.04.2013 și că ștergerea s-a făcut de pe calculatorul aflat la Recepția Bazei de tratament (fila 66, dosar fond) .
În cuprinsul aceluiași raport s-a mai arătat că aceste date sunt înregistrate automat în jurnalul de verificare a programului de gestiune și nu pot fi șterse sau modificate, că identificarea modificărilor se face pe baza codului fiecărui angajat și că accesul la programul de gestiune se face pe baza unui "nume utilizator"; și "parolă";, iar aceste date sunt secrete și doar de angajați cunoscute.
De asemenea, s-a precizat că parola inițială pentru fiecare utilizator este ";*";, însă aceasta poate fi modificată de către oricare dintre utilizatori după prima logare, fiind apoi secretizată în baza de date a programului și accesibilă doar cu ajutorul unei aplicații speciale și secretizate, cu parolă cunoscută doar de reprezentanții de service ai S.C. G. S. S.R.L., iar în privința angajatei K. M. s-a arătat că parola ei este ";11";, ceea ce înseamnă că a fost modificată de către aceasta, fapt confirmat prin mențiunile din Anexa nr. 2 la raport - Modificare parolă, unde au fost înregistrate următoarele date: "405 - K. M. - kati - 11"; (fila 67, dosar fond), aceasta recunoscând prin răspunsul dat la întrebarea nr. 19 din interogatoriul luat în fața primei instanțe, că îi aparține codul de utilizator "kati";, menționat în programul de gestiune.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate fi primită susținerea reclamantei-apelante, potrivit căreia intervenția în sistemul informatic din data de 12.04.2013, înregistrată sub numărul de cod "405"; ar fi putut să fie făcută de către o altă persoană decât ea, care i-ar fi cunoscut parola, fiind evident faptul că indicativul "405"; prezintă relevanță doar din punct de vedere al evidenței utilizatorilor în programul de gestiune, întrucât, astfel cum reiese din Anexa nr. 2 la Raportul de expertiză menționat, indicativele numerice au fost acordate fiecărui utilizator în ordinea înregistrării acestora în programul de gestiune, însă cunoașterea lor nu este suficientă pentru accesarea contului unui alt utilizator, în absența deținerii informațiilor referitoare la "nume utilizator"; și "parolă";.
Având în vedere considerentele anterior expuse, instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a concluzionat în mod corect sub aspectul vinovăției și gravității celor două abateri disciplinare săvârșite de reclamantă, iar față de împrejurarea că una dintre acestea se situează chiar la limita infracționalității, nu este întemeiată nici susținerea acesteia, în sensul că sancțiunea aplicată este excesivă și disproporționată în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art. 250 din Codul muncii.
De asemenea, S-a constatat că este nefondată și critica referitoare la nulitatea deciziei de concediere din perspectiva neacordării de către pârâta-angajatoare a perioadei de preaviz menționate în contractul individual de muncă, fiind lipsite de echivoc sub acest aspect prevederile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, care impun o atare obligație doar în ipoteza concedierilor dispuse în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. c) și d), respectiv, art. 65 și 66 din Codul muncii, reclamanta neaflându-se în niciuna dintre aceste situații.
Prin urmare, constatând că soluția primei instanțe este legală, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, a respins ca nefondat apelul examinat.
| ← Contestare decizie asupra capacităţii de muncă. Încadrare... | Decizie de sancţionare disciplinară. Individualizarea sancţiunii → |
|---|
