contestaţie împotriva deciziei de schimbarea locului de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 330 din data de 12.02.2013
Schimbarea locului de muncă. Atributul exclusiv al angajatorului de a-și distribui forța de muncă
Decizia civilă nr.330/12.02.2013 a Curții de Apel Galați
Contestatoarea contestă decizia de schimbare a locului de muncă de la secția "arheologie"; la secția "istorie"; pe motiv că reprezintă o modificare unilaterală a contractului individual de muncă.
Conform dispozițiilor art. 41 Codul muncii "(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților. (2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod. (3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente: a) durata contractului; b) locul muncii; c) felul muncii; d) condițiile de muncă; e) salariul; f) timpul de muncă și timpul de odihnă.";
Executarea contractului de muncă este guvernată de principiul stabilității în muncă ceea ce presupune că modificarea și încetarea lui pot interveni numai în condițiile prevăzute de lege. Inadmisibilitatea modificării unilaterale a contractului de muncă se referă la elementele esențiale ale contractului, printre care intră și locul muncii. Locul muncii se referă la locul unde salariatul își prestează munca sa în favoarea angajatorului, respectiv, localitatea și unitatea unde salariatul lucrează. Nu poate fi acceptată ideea că reprezintă o schimbare a locului de muncă, mutarea salariatului de la o secție la altă, mai ales că, în cauză contestatoarea și-a păstrat inclusiv biroul în care lucrase anterior, mutarea dintr-o secție la alta făcându-se pe hârtie, pentru că ar însemna ca angajatorul să nu-și poate gestiona și administra angajații. Legiuitorul a avut în vedere ca să protejeze salariații de modificări unilaterale esențiale și nu să împiedice pe angajatori să-și administreze unitatea prin mutarea salariaților de la o secție la alta.
În cauză trebuie a fi lămurit și faptul că locul de muncă prevăzut în contractul individual de muncă la punctul 3 "Muzeul - secția Arheologie";, prin menționarea în contract și a secției în care lucra salariata, nu înseamnă că angajatorul nu poate modifica unilateral aceasta, prin trecerea salariatei de la o secție la alta. Faptul că părțile au prevăzut cât mai exact, la momentul încheierii contractului, locul unde urma ca salariata să lucreze, nu înseamnă că face ca întreg locul prevăzut în CIM să se încadreze la art. 41 Codul muncii.
În mod corect a apreciat și instanța de fond că în fapt nu a avut loc o modificare unilaterală a Contractului de muncă prin schimbarea locului muncii.
Directiva nr. 91/533/CEE invocată de recurentă nu are aplicabilitate în speță și nu reglementează locul de muncă, așa cum eronat susține recurenta, ci se referă la obligația de informare pe care o are angajatorul de a aduce la cunoștința salariatului elementele esențiale ale contractului. Nu se extrage din directivă (art. 5) că mutarea salariatului de la o secție la altă reprezintă o modificare a locului de muncă, clauză esențială a CIM.
În speță, în urma modificării organigramei de către Consiliul Județean din 30.03.2011, angajatorul a încercat să protejeze, în fapt, pe contestatoare oferindu-i acesteia același post, cu aceleași atribuții în cadrul altei secții. Așa cum rezultă din decizia nr. 250/31.03.2011, în concret, nu a avut loc o schimbare a locului muncă, a felului muncii, a atribuțiilor și a salariului. Felul muncii contestatoarei este aceea de muzeograf, iar în noua secție contestatoarea îndeplinește aceeași funcție.
Susținerea recurentei-contestatoare că i s-ar fi modificat unilateral și felul muncii nu poate fi reținută. Contestatoarea a fost muzeograf și ulterior trecerii în secția de istorie a rămas muzeograf.
Instanța de fond nu a negat calificarea contestatoarei și studiile urmate de aceasta, ci doar a reținut că recurenta are pregătire profesională și perfecționare în domeniul "Istorie";, neputându-se vorbi doar despre o calificare atestată în domeniul arheologiei.
Faptul că instanța de fond nu face distincția între un istoric și un arheolog nu este important în speța de față pentru că în contractul individual de muncă recurenta figurează ca muzeograf și nu ca istoric sau arheolog, astfel că este înlăturat ca nefondat și acest motiv de recurs.
Instanța nu trebuie să facă o analiză a volumului de activitate a fiecărei secții și să cenzureze, eventual, modul în care s-a făcut împărțirea posturilor pe secții, așa cum critică recurenta prin motivele de recurs. Acesta este atributul exclusiv al angajatorului, de a își organiza activitatea și resursele umane cum dorește și cum consideră că e mai just pentru interesul său. Instanța nu poate cenzura o astfel de măsură pe motiv că nu se impunea a fi luată sau că nu era avantajoasă în realitate.
Nu este reținut nici motivul de recurs ce se referă la faptul că posturile nu ar fi desființate printr-o decizie a conducătorului unității, întrucât posturile au fost desființate de Consiliul Județean prin aprobarea organigramei modificate. Posturile din secția de arheologie au fost în mod efectiv desființate așa cum rezultă din actele depuse la dosar de către intimată.
| ← Obligativitatea procedurii de efectuare a cercetării prealabile | Spor de 15% din salariul de bază pentru bibliotecari → |
|---|
