Spor de 15% din salariul de bază pentru bibliotecari

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 336 din data de 12.02.2013

Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază. Reclamanții nu pot solicita direct în instanță stabilirea și acordarea drepturilor salariale, ci trebuie urmată întocmai procedura instituită de Legea nr. 330/2009.

Decizia civilă nr. 336/12.02.2013 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată la data de 01.06.2012 formulată S.L.Î. V, în numele membrilor săi de sindicat a chemat în judecată pe pârâții …, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța sa se dispună obligarea pârâților:

- la calculul și plata drepturilor salariale neacordate membrilor de sindicat încadrați pe funcțiile didactice auxiliare de bibliotecar, documentarist - reprezentând spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15% din salariul de bază, prevăzut de art. 48 alin. 1 pct. 23 din Legea nr. 330/2009 și de art. 6 din OUG nr. 1/2010;

- la calcularea legală și plata începând cu 01.01.2010 a sporului pentru bibliotecari de 15% din salariul de bază prevăzut de art. 48 alin. 1 pct. 23 din legea nr. 330/2009 și de art. 6 din OUG nr. 1/2010.

În motivarea cererii, s-a arătat, în esență, că potrivit art. 51 din Legea nr. 334/2005 personalul din biblioteci beneficiază de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de până la 15%, norma aplicându-se și în cazul bibliotecilor școlare.

S-a arătat că până la data de 31.12.2009 reclamanții au beneficiat de acest spor de 15%, însă începând cu 01.01.2010 nu li s-a mai plătit acest spor motivându-se că bibliotecarii din sistemul de învățământ nu intră sub incidența legii bibliotecarilor nr. 334/2002.

De asemenea, aplicându-se dispozițiile art. 30 alin. 5) din Legea nr. 330/2009 și art. 5 și 6 din OUG nr. 1/2010 reclamanții erau îndreptățiți să primească o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența dintre drepturile salariale determinate conform legii nr. 330/2009 și drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009.

Pârâții C.L. și P.O.M., au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii. Au arătat că această instituție nu efectuează calculul legal al drepturilor bănești cuvenite reclamanților, astfel că neaplicarea prevederilor legale în materie nu implică C.L. și P.O.M., care are numai competenta de a înscrie sumele transferate de la bugetul de stat la bugetul local și repartizarea lor pe ordonator terțiar de credite.

Pârâtul C.L.F. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând în esență, că dispozițiile legale relevante nu mai prevăd posibilitatea acordării acestui spor după 01.01.2010.

Pârâtul C.J.V. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat:

- excepția tardivității acțiunii întrucât dispozițiile art. 51 alin. 3-6 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate;

- excepția lipsei calității procesuale pasive în raport de unitățile de învățământ pentru care nu are calitatea de ordonator de credite;

- pe fond, respingerea acțiunii întrucât dispozițiile art. 51 din Legea bibliotecilor nu prevedea dreptul personalului care lucrează în bibliotecile școlare de a primi acest spor, astfel încât el nu constituia un drept cuvenit reclamanților în luna decembrie 2009.

Pârâții C.L.A. și P.M.A. au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând, în esență, că nu au calitatea de angajator al membrilor de sindicat în numele cărora a fost introdusă acțiunea.

Pârâtul MECTS a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând, în esență, că nu are calitatea de angajator al membrilor de sindicat în numele cărora a fost introdusă acțiunea și nici nu există obligații în sarcina sa privitoare la plata salariilor.

Analizând cu prioritate excepțiile procesuale invocate, Tribunalul a reținut următoarele:

A. Cu privire la excepția tardivității.

Excepția este nefondată în condițiile în care dreptul dedus judecății nu este afectat de un termen sau o condiție suspensivă ce nu ar fi fost împlinit/realizat până la data introducerii acțiunii.

Împrejurarea că nu ar mai exista temei legal pentru plata drepturilor solicitate constituie o apărare de fond, neputând fi valorificată pe calea excepției tardivității.

B. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive.

Scurte considerații privind natura juridică a litigiului de față, obiectul acțiunii, legitimarea procesuală pasivă.

Prezentul litigiu este declanșat de persoane care au raporturi de muncă cu o parte dintre pârâți, respectiv cu unitățile de învățământ, acestea din urmă având calitatea de angajatori.

Litigiul vizează acordarea unor anumite drepturi derivând din raporturile de muncă încheiate între reclamanți - în calitate de angajați și unitățile de învățământ - în calitate de angajatori. Prin urmare, este vorba despre un conflict de drepturi, în sensul art. 248 alin. 3) din Codul muncii.

În mod tradițional, conflictul de drepturi dintre un angajat și un angajator, generat de raporturile de muncă încheiate între aceștia, se soluționează în fața instanței de judecată între părțile care au încheiat raport de muncă, respectiv angajat și angajator, fiind lipsit de relevanță modul sau căile prin care angajatorul face rost ori primește sumele de bani cuvenite angajatului și în legătură cu care s-a declanșat conflictul de drept.

Atât timp cât angajatul se angajează în raporturi de muncă exclusiv cu angajatorul și își asumă obligația de prestare a muncii exclusiv față de acesta, iar singurul care își asumă obligația de plată a drepturilor salariale cuvenite în virtutea muncii prestate este angajatorul, rezultă că nu prezintă nicio relevanță modalitatea în care angajatorul intră în posesia sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale.

În consecință, în mod firesc, într-un conflict de drepturi declanșat între un angajat și un angajator este suficientă participarea în proces a acestor părți, acestea justificând calitatea procesuală activă, respectiv pasivă în sensul Codului de procedură civilă.

În procesele prin care se solicită diverse drepturi derivând sau în legătură cu raporturile de muncă, declanșate de către angajați ai diverselor instituții sau autorități finanțate din sau și din surse bugetare, de multe ori angajații cheamă în judecată și acele autorități sau instituții ce au calitatea de ordonatori secundari sau principali de credite pentru instituția sau autoritatea ce are calitatea de angajator.

Practica judiciară a acceptat judecata unor astfel de acțiuni în contradictoriu nu doar cu angajatorul, dar și cu acele instituții/autorități ce îndeplinesc funcția de ordonatori secundari sau principali de credite pentru angajator. În acest sens, prin dispozitivul hotărârii de admitere a unor astfel de acțiuni, obligația de a plăti anumite drepturi izvorâte din derularea raporturilor de muncă s-a stabilit în sarcina atât a angajatorului, dar și acelor ordonatori secundari sau principali de credite ai acestuia.

Având în vedere practica aproape generalizată cu privire la această chestiune, Tribunalul consideră că nu este cazul să adopte o altă poziție, cu atât mai mult cu cât acest lucru nu prezintă o utilitate deosebită în ceea ce privește soluționarea raportului juridic conflictual și executarea hotărârii pronunțate.

Astfel, indiferent că obligația se stabilește doar în sarcina angajatorului sau și în sarcina ordonatorilor de credite ai acestuia, aceasta nu înseamnă că executarea silită (în cazul în care nu se execută de bunăvoie hotărârea) s-ar putea îndrepta împotriva altor persoane decât angajatorul, chemarea în judecată și stabilirea obligației și în sarcina ordonatorilor de credite ai angajatorului producând efecte pur informative cu privire la necesitatea luării tuturor măsurilor administrative de natură contabilă și financiară necesare pentru ca angajatorul să poată plăti sumele de bani stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească.

Este de menționat însă că, indiferent dacă ordonatorii principali sau secundari de credite ai angajatorului (pârât în proces) sunt sau nu chemați în judecată ori sunt sau nu obligați prin dispozitivul hotărârii alături de angajator, aceasta nu înseamnă că s-ar putea opune ori ar putea refuza adoptarea măsurilor necesare administrativ/financiar/contabile pentru a asigura posibilitatea plății sumelor de bani stabilite prin hotărâre judecătorească, în raport de specificul și condiționalitățile impuse de normele privitoare la cheltuirea banilor publici.

În acest sens, sunt de amintit dispozițiile art. 1 - 4 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, dispoziții ce impun autorităților aflate în raporturi de subordonare anumite obligații în ceea ce privește executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii.

Art. 1 (1) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice se achită din sumele aprobate cu această destinație prin bugetele acestora sau, după caz, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

(2) Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor și autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal, în scopul îndeplinirii atribuțiilor și obiectivelor legale, pentru care au fost înființate.

Art. 2 Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Art. 3 În cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.

Art. 4 (1) Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.

(2) Virările de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.

În considerarea celor expuse mai sus, Tribunalul a reținut că justifică în procesul de față calitate procesuală pasivă atât unitățile de învățământ, cât și instituțiile ce au calitatea de ordonatori superiori de credite ai acestora.

În raport de considerentele expuse mai sus, Tribunalul a reținut că se justifică în procesul de față calitatea procesuală pasivă a pârâților Consiliul local A. și Consiliul Local M., desigur, doar în ceea ce privește pe acei membri de sindicat ce fac parte din unități de învățământ pentru care aceste consilii au rolul de ordonator superior de credite.

În același sens, se justifică în procesul de față calitatea procesuală pasivă a pârâtului Consiliul județean V, doar în ceea ce privește pe acei membri de sindicat ce fac parte din unități de învățământ pentru care CJ V este ordonator superior de credite.

Nu se justifică în proces calitatea procesuală pasivă a Primăriei M. și a Primăriei A. deoarece, pe de o parte, între acestea și membrii de sindicat nu există raporturi contractuale de muncă, iar pe de altă parte, primăriile nu au calitatea de ordonatori superiori de credite pentru unitățile de învățământ.

Astfel, primăria constituie o structură funcțională cu activitate permanentă care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale, astfel cum prevede art. 77 din Legea nr. 215/2001, astfel încât nu se justifică în proces calitatea procesuală pasivă.

De asemenea, nici pârâtul MECTS nu justifică în procesul de față calitate procesuală pasivă deoarece pe de o parte, între acesta și membrii de sindicat nu există raporturi contractuale de muncă, iar pe de altă parte, nu are calitatea de ordonator superior de credite pentru unitățile de învățământ.

Totodată, calitatea procesuală pasivă a Consiliului Județean V. nu este justificată în ceea ce privește pe membrii de sindicat ce fac parte din unități de învățământ pentru care CJ nu este ordonator superior de credite.

Analizând pe fond acțiunea, Tribunalul a reținut că este nefondată.

Astfel, problema esențială de drept ce urmează a fi soluționată de către instanță se referă la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 51 din Legea bibliotecarilor nr. 334/2002, în funcție de interpretarea reținută urmând a se analiza efectele și incidența dispozițiilor Legii nr. 330/2009 și OUG nr. 1/2010.

Textul în discuție are următorul conținut:

(1) Personalul din bibliotecile de drept public, care are în responsabilitate colecții cu acces liber și/sau destinate împrumutului la domiciliu, beneficiază de un coeficient anual de 0,3% scădere din totalul fondului inventariat, reprezentând pierdere naturală datorată unor cauze care nu puteau fi înlăturate ori în alte asemenea cazuri în care pagubele au fost provocate din riscul minimal normal al serviciului.

(2) Bibliotecile pot asigura utilizatorilor, la cererea acestora, accesul la serviciile lor pe parcursul întregii săptămâni, cu plata personalului, conform legii.

(3) Personalul din biblioteci care lucrează în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni și în orfelinate beneficiază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare, de un spor de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.

(4) Personalul cu o vechime neîntreruptă de 10 ani în oricare dintre bibliotecile de drept public beneficiază de un spor de fidelitate de 15% din salariul de bază, care face parte din acesta.

(5) Personalul din biblioteci beneficiază, pentru suprasolicitare neuropsihică, de un spor de 5% din salariul de bază, care face parte din acesta, pentru fiecare treaptă/gradație profesională deținută.

(6) Personalul de specialitate și administrativ din biblioteci, care lucrează pentru efectuarea serviciului lecturii publice, potrivit programului stabilit de conducerea instituției, în zilele de sâmbătă și duminică, precum și în zilele de sărbătoare legală, beneficiază de un spor de 100% pentru timpul de lucru efectuat, precum și de asigurarea repausului legal.

(7) Personalul din biblioteci beneficiază de distincții și premii în condițiile legii, la recomandarea conducerii bibliotecilor.

După cum se observă din cuprinsul art. 51 alin. 3) al Legii nr. 334/2002 nu orice angajat al unei biblioteci din cele enumerate la art. 10 din aceeași lege beneficiază de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, ci doar acel personal care lucrează în categoria limitativ prevăzută la art. 51 alin. 3) din lege, și anume, în: depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții sau cei care asigură servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, aziluri de bătrâni și în orfelinate.

Membrii de sindicat în numele cărora a fost introdusă acțiunea de față (reclamanții) lucrează în cadrul unor biblioteci școlare și nu în depozite de carte, colecții care includ bunuri ce fac parte din patrimoniul cultural național mobil, laboratoare de restaurare și conservare a cărții, aziluri de bătrâni și în orfelinate. De asemenea, nu s-a administrat nicio dovadă că reclamanții ar asigura servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, fapt care, de altfel, este exclus în raport de specificul bibliotecilor școlare.

În considerarea celor expuse Tribunalul a reținut că este irelevant faptul că bibliotecile școlare în care își desfășoară activitatea reclamanții fac parte din sistemul național de biblioteci, pentru acordarea sporului de condiții periculoase sau vătămătoare fiind necesar ca reclamanții să lucreze în categoria de biblioteci limitativ prevăzută la art. 51 alin. 3) din lege ori să presteze servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale.

În condițiile în care bibliotecile școlare în care lucrează reclamanții nu fac parte din categoria de biblioteci limitativ prevăzută la art. 51 alin. 3) din lege, iar reclamanții nu prestează servicii de împrumut la domiciliu ori în spitale, rezultă că în luna decembrie 2009 reclamanții nu beneficiau de dreptul legal de a încasa spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, fiind irelevant faptul că, în concret, angajatorii au înțeles să acorde aceste sporuri, aplicând eronat dispozițiile legale.

Reținând astfel că în luna decembrie 2009 reclamanții nu beneficiau de dreptul legal de a încasa spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare rezultă că după data de 01.01.2010 aceștia nu pot beneficia fie de spor, fie de o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența dintre drepturile salariale determinate conform Legii nr. 330/2009 și drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.L.Î. V., în numele reclamanților membri de sindicat, criticând soluția instanței de fond pentru următoarele considerente:

Instanța a considerat în mod greșit în motivarea sentinței, că bibliotecile școlare nu fac parte din categoria de biblioteci limitativ prevăzute de art. 51 alin. 6 din Legea nr. 334/2002 și drept urmare nu ar beneficia de sporul de 15 % pentru condiții vătămătoare.

În condițiile în care niciuna din dispozițiile legii nu distinge între personalul din bibliotecile școlare și personalul din celelalte biblioteci, consideră că Legea nr. 334/2002 este aplicabilă în cazul de față, fiindcă ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Articolul 10 din Legea nr. 334/2002 face precizarea că bibliotecile școlare fac parte din sistemul național de biblioteci, dar tot acest act normativ, la art. 44 alin. 3 prevede că, personalul de specialitate din rețeaua de biblioteci a MECTS are statut de personal didactic auxiliar, iar acestui personal îi sunt aplicabile Legea nr. 1/2011 și Ordinul MECT nr. 1350/2007 (acte normative speciale în materie).

Nu prezintă relevanță faptul că membrii de sindicat au calitatea de bibliotecari în cadrul unei rețele școlare, iar nu la o bibliotecă județeană, deoarece legiuitorul nu a făcut o astfel de diferențiere.

Acest spor este reglementat prin dispozițiile art. 51 alin. 3 din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, fiind fără relevanță că o bibliotecă școlară nu funcționează cu statut de bibliotecă publică, aceasta împrejurare nefiind de natura să îngrădească drepturile conferite prin lege personalului ce desfășoară activitatea specifică de bibliotecar, în cadrul unei biblioteci școlare.

Potrivit actelor aflate la dosarul cauzei (adeverințe și fișa postului), reclamanții prestează o activitate într-un loc de muncă dintre cele stabilite în art. 51 alin. 6 din Legea nr. 334/2002 republicate, respectiv în depozitul de carte și asigură servicii de împrumut carte la domiciliu, fiind astfel îndreptățiți la acordarea sporului solicitat.

Instanța a reținut în mod greșit că reclamanții nu ar fi beneficiat în mod legal de acest spor în anul 2009 și cu atât mai mult nu ar trebui să beneficieze de acest spor sau de o sumă compensatorie după data de 01.01.2010.

Sporul de 15 % era inițial prevăzut de art. 5 din Legea nr. 334/2002, norma abrogată prin Legea nr. 330/2009, astfel ca, ulterior datei de 01.01.2010 pentru fiecare an au fost adoptate legi de salarizare a personalului salarizat din fonduri publice.

Pentru anul 2010 a fost în vigoare Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Prin art. 30 alin. 5 și 6 din Legea cadrul nr. 330/2009 s-a instituit principiul păstrării în plată a drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009.

Prin art. 3 alin. 1 lit. a din anexa II la Legea cadru nr. 330/2009, aplicabilă din 1 ianuarie 2010, personalului din învățământ (salarizat conform anexei II/1) i s-a recunoscut posibilitatea de a beneficia de un spor pentru condiții vătămătoare de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

La data de 25.01.2010 Guvernul României a emis Ordonanța de Urgență nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, ordonanță ce dispune:

Art. 5 alin. 1 "Începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, dup caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avut(e) la această dată, fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009, …";.

Legea nr. 284/2010, aplicabilă din 01.01.2011 reglementează salarizarea personalului din învățământ. În anexa II s-a prevăzut la art. 14 dreptul personalului din învățământ de a beneficia de un spor de până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, în raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții vătămătoare sau periculoase.

În anul 2012, salarizarea personalului din învățământ este reglementată prin Legea nr. 63/2011, așa cum rezultă din prevederile art. 1 alin. 4 din Legea nr. 283/2011 introduse prin art. II al legii.

Art. 9 al Legii nr. 63/2011 prevede posibilitatea personalului salarizat conform acestei legi de a beneficia de un spor până la 15 % din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, în raport cu condițiile în care își desfășoară activitatea, condiții vătămătoare sau periculoase.

Din actele normative privitoare la salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, se poate concluziona că în intervalul 01.01.2010 și până în prezent nu s-a adoptat vreun regulament care să prevadă locurile de muncă, categoria de personal, mărirea concretă a sporului pentru condiții vătămătoare sau periculoase, precum și condițiile de acordare a acestuia. Cu toate acestea, dreptul la un asemenea spor a fost menținut în cuprinsul fiecărei legi de salarizare, fiind în mod expres prevăzut în lege sau ordin.

În condițiile în care dreptul la sporul de 15 % este un drept de natură salarială, acesta intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea dreptului omului și a libertăților fundamentale.

Având în vedere că Legea cadru nr. 330/2009 prevede obligația menținerii drepturilor avute la data de 31 decembrie 2009, care în cazul reclamanților cuprindeau și sporul pentru condiții vătămătoare sau periculoase, în procent de 15 %, iar la 1 ianuarie 2010 reclamanții îndeplineau condițiile pentru a beneficia de un asemenea spor, consideră că în mod incorect Tribunalul Vrancea a considerat că aceștia au beneficiat în mod nelegal de acest spor în anul 2009, iar prin urmare nu ar fi trebuit să îl primească nici începând cu 2010.

Primăriile au calitate procesuală pasivă, avându-se în vedere dispozițiile art. 68 alin. 1 lit. e și f din Legea nr. 215/2001, conform căruia printre atribuțiile principale pe care le îndeplinește primarul, ca reprezentant legal al municipiului, se regăsește și întocmirea proiectului bugetului local și contului de încheiere a exercițiului bugetar, ce sunt supuse spre aprobare Consiliului Local exercitând, totodată, și funcția de ordonator de credite.

De asemenea, consideră că MECTS are calitate de pârât, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale are funcții specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control, potrivit Legii nr. 1/2011.

De asemenea, MECTS are atribuții privind elaborarea cadrului normativ metodologic, funcțional, operațional și financiar în care se realizează politicile în domeniul învățământului, inclusiv politicile salariale, asigurând modul de formare și utilizare a resurselor umane, materiale și financiare necesare realizării procesului de învățământ și educație (virează salariile bibliotecarilor și documentariștilor în bugetele locale.

Conform art. 304 pct. 7, 8, 9 din codul de procedură civilă a solicitat admiterea recursului, desființarea hotărârii de la fond, iar în rejudecare admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Examinând sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate și a celor de ordine publică conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Reclamanții solicită sporul de 15% pentru condiții vătămătoare și periculoase, din salariul de bază conform art. 48 alin. 1 pct. 23 din Legea nr. 330/2009 și art. 6 din OUG nr. 1/2010. Conform art. 48 alin 1 din Legea nr. 330/2009 "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: … ( 23). Art. 51 alin. (3) - (6) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 11 februarie 2005, cu modificările și completările ulterioare.

Conform art. 34 din Legea nr. 330/2009 "(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite.

(2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației.";

Prin urmare, după apariția Legii nr. 330/2009, reclamanții nu pot solicita direct în instanță stabilirea și acordarea drepturilor salariale, ci trebuie urmată întocmai procedura instituită de Legea nr. 330/2009.

Prin prezenta acțiune reclamanții solicită obligarea pârâtelor la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, direct la instanță, fără să conteste la angajator actul prin care li s-a stabilit salariul, ceea ce nu poate fi primit conform dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009. Abia după ce contestă acest act și se soluționează contestația reclamanții se pot adresa instanței de judecată.

Față de aceste considerente nu se va analiza fondul cauzei. Soluția primei instanțe de respingere este corectă, dar pentru aceste considerente și nu pentru argumentele expuse de prima instanță în hotărâre.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Spor de 15% din salariul de bază pentru bibliotecari




Birsan Stefana 3.04.2017
bibliotecar comunal cu o vechime neantrerupta de 36 de ani am un salariu de doar 1790 lei brut si primesc 1290 lei net, fara niciun spor.Intrebare: pot sa beneficiez de toate sporurile prevazute in Legea bibilotecilor? este vorba de sporul de l5% pentrru conditii periculoase deoare in biblioteca unde imi desfasor activitatea este foare rece si pe timpul verii si igrasie( biblioteca are iesire in partea de nord a caminului cultural). Si celelalte sporuri.
Răspunde
birsanstefana 31.03.2017
bibliotecar comunal cu vechime de 36 de ani si cu un salariu net de 129o lei nu am beneficiat de niciun spor conform legii bibliotecilor. Intrebare: as putea sa beneficiez de aceste sporuri de periculozitate si de conditii vatamatoare deoarece in biblioteca unde imi desfasor activitatea de peste 27 ani nu sunt conditii asa cum prevede legislatia, fiind frig si vara si igrasie, deoarece bibiloteca este situata in partea de nor a Caminului cultura.
Răspunde