Contestaţie. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Pensii
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă civilă nr. 41/2016 din data de 14.01.2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:010.000041
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. ….
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 41/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE …
Asistent judiciar …
Asistent judiciar …
Grefier ….
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de către petentul S.V. în contradictoriu cu intimatele C.J.P.G. și C.N.P.P. - C.C.C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, asistat de avocat C.L., conform împuternicirii avocațiale aflată la dosarul cauzei, intimatele fiind reprezentate de consilier juridic S.C..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat părților cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat C.L. pentru petent, având cuvântul, a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată și precizată în sensul anulării Hotărârii nr. 12699 din 05.10.2015 emisă de C.C.C. C.N.P.P., precum și a deciziilor nr.10640/07.03.2014 și nr. 10640 din 07.05.2014 emise de către C.J.P.G., obligarea pârâtei C.J.P.G. să emită o nouă decizie de pensie prin care să valorifice în grupa I de muncă, în procent de 100% perioada 02.09.1983-01.04.2001. Totodată a solicitat obligarea intimatei C.J.P.G. la plata către petent a drepturilor de pensie restante cuvenite, începând cu data cererii de pensionare, respectiv 20.01.2014, cu cheltuieli de judecată in cuantum de 400 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar, cu concluzii scrise.
Consilier juridic S.C., pentru intimate, având cuvântul, a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii nr. 12699 din 05.10.2015 emisă de C.C.C.C.N.P.P., cât și a deciziilor contestate emise de C.J.P.G. ca fiind temeinice și legale, pentru motivele arătate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față:
Prin contestația înregistrată la data de 04.02.2015, sub nr.715/95/2015, petentul Stoica Vasile a formulat contestație împotriva deciziilor nr.10640 din 07.03.2014 și nr. 10640 din 07.05.2014 emise de C.J.P.G., întrucât apreciază ca sunt nelegale si netemeinice, solicitând anularea acestora, obligarea Casei Județene de Pensii Gorj să emită o nouă decizie de pensie prin care sa-i aprobe cererea de pensionare așa cum a fost formulată și care să valorifice adeverința nr.2134/25.09.2013 eliberată de Compania Națională ROMARM S.A.- Filiala Uzina Mecanică Sadu S.A. -Bumbești Jiu; valorificarea in grupa I de muncă, în procent de 100% a perioadei 02.09.1983-01.04.2001 cât a lucrat in grupa respectivă de muncă, conform Ordinului nr.50/1990- anexa 1, pct.62; precum și asimilarea perioadei lucrată in grupa I de muncă anterior datei de 01.04.2001 condițiilor speciale, in procent de 100 %, întrucât această activitate constituie stagiu de cotizare in condiții speciale de muncă potrivit legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii, anexa.2. Totodată, a solicitat obligarea Casei Județene de Pensii Gorj să-i restituie drepturile bănești cuvenite și neachitate pentru această perioadă.
Face precizarea ca a formulat contestație împotriva deciziilor mai sus menționate la C.C.C.C.N.P.P., dar, până la formularea contestației nu a primit răspuns.
În motivarea contestației, petentul a arătat că prin cererea nr.2677/20.01.2014 a solicitat Casei Județene de Pensii Gorj înscrierea la pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr.263/2010, cu modificările și completările ulterioare. Prin deciziile nr. 10640/07.03.2014 și nr. 10640/07.05.2014, C.J.P.G. i-a respins cererea de înscriere la pensie, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzute de legea nr.263/2010, in sensul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, iar grupa de muncă de la poziția 64 din carnetul de muncă nu se valorifică deoarece funcțiile din carnetul de muncă nu se regăsesc la punctul 62 coroborat cu punctul 3 din Ordinul nr.50/1990.
Dar, apreciază petentul că din documentele depuse la dosarul de pensionare, respectiv carnetul de muncă și adeverința nr. 2134/25.09.2013 eliberată de S.C. Uzina Mecanică Sadu, rezultă, fără niciun dubiu, faptul că a lucrat în secția pirotehnică din cadrul unității, loc de muncă încadrat in grupa I de muncă anterior datei de 01.04.2001 și care, potrivit legii, Legii nr. 263 / 2010, îl asimilează condițiilor speciale de muncă și nu condițiilor normale de muncă, cum greșit a reținut Casa Teritoriala de Pensii - Gorj, prin decizia emisă.
Dovada susținerii celor mai sus menționate stau adeverința nr. 2134 /25.09.2013 emisă de unitatea angajatoare S.U.M. Sadu S.A. și Carnetul de Muncă care la poziția 51 se precizează foarte clar :,, în perioada 02.09.1983 - 01.04.2001 a desfășurat activități în sectorul de fabricație a armamentului și munițiilor desfășurând activități in aceleași condiții ca și muncitorii pirotehniști, fiind supus permanent riscului la explozii, muncă ce se încadrează conform Ord. 50 / 1990, anexa nr. 1. pct. 62 coroborat cu pct. 3 același Ordin 50 / 1990 în grupa I de muncă, cu un total grupa I -17 ani, 6 luni și 28 zile.
Or, atestarea în carnetul de muncă a grupei I de muncă și adeverința nr. 2134/ 25.09.2013. nu fac altceva decât să confirme faptul că reclamantul a lucrat în grupa I de muncă, desfășurând activități în Secția Pirotehnică.
Acest aspect rezultă și din faptul că după data de 01.04.2001 reclamantul a lucrat la același loc de muncă, efectuând aceleași activități, așa cum rezultă din adeverința eliberată de C.J.P.G., privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și punctajului mediu, locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant fiind încadrate în condiții speciale în baza Legii nr. 263 / 2010.
Potrivit art. 15 din Ordinul 50/1990, "dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării, se face pe baza înregistrărilor acestora în carnetul de muncă, potrivit metodologiei de completare a acestuia, iar Legea nr. 263 / 2010 reglementează la art. 159(1) modalitatea de dovedire a vechimii în muncă astfel :" pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a și art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 01.04.2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege";.
Reclamantul a apreciat că locul de muncă și activitatea pe care a desfășurat-o, au fost nominalizate în grupa I de muncă, având în vedere faptul că unitatea angajatoare a menționat în carnetul de muncă încadrarea sa în grupă superioară de muncă. In perioada 02.09.1983-01.04.2001, a lucrat in funcția de inginer și șef colectiv proiectare, iar Ordinul nr.50/1990 nu impunea restricții privind categoriile de personal care să fie încadrate in grupa I de muncă, dimpotrivă, funcția de inginer este nominalizată in mod expres ca și categorie care poate fi încadrată in grupa I de muncă.
Potrivit pct. 3 din Ordinul nr.50/1990, beneficiază de încadrare in grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului,personalul care este in activitate:muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute in anexele 1 și 2.
Mai mult, așa cum rezultă din adeverința nr. 3363 / 30.01.2012, S.U.M. Sadu S.A. a constituit și virat contribuția la asigurările sociale, conform legislației în vigoare, pentru toți salariații societății, până la data de 01.04.2001, inclusiv pentru grupele superioare de muncă, și că societatea nu are datorii la bugetul asigurărilor sociale de stația data de 01.04.2001.
A mai precizat petentul că activitatea desfășurată se regăsește in Lista cuprinzând locurile de muncă încadrate in condiții speciale, respectiv anexa nr.2 din Legea 263 / 2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Or, potrivit art. 123 al. 1 și 2 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice " se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 01.04.2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, in locurile de muncă avizate in condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa 1 de muncă. Dovedirea acestor stagii de cotizare se face cu carnetul de muncă completat potrivit prevederilor Decretului nr.92/1976 privind carnetul de muncă și/sau cu adeverințe eliberate potrivit legii, de angajatorul la care a lucrat persoana respectivă, documente depuse la dosarul cauzei in dovedire.
Față de motivele invocate, petentul solicită admiterea contestației, anularea deciziilor nr.10640/07.03.2014 și nr.10640/07.05.2014 și obligarea Casei Județene de Pensii Gorj să emită o nouă decizie de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, care să valorifice în grupa I de muncă, in procent de 100% perioada 02.09.1983-01.04.2001, conform adeverinței nr. 2134/25.09.2003, precum și să asimileze perioada lucrată in grupa I de muncă anterior datei de 01.04.2001, condițiilor speciale prevăzute de legea nr.263/2010.
Solicită, totodată, obligarea Casei Județene de Pensii Gorj sa-i restituie drepturile bănești cuvenite și neachitate in această perioada, precum și cheltuieli de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 263 / 2010, Legii nr. 380 / 2013 și a Ordinului nr. 50 / 1990, înțelegând să se folosească de proba cu înscrisuri sau alte probe ce se vor dovedi necesare pentru soluționarea cauzei.
În dovedirea celor precizate mai sus, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: carte de identitate, adeverința nr.2134/25.09.2013 emisă de Filiala SC Uzina Mecanică Sadu SA, decizia nr. 10640/07.03.2014 privind respingerea pensiei pentru limită de vârstă, Anexă la decizia nr. 10640/07.03.2014, adresa nr.56342 din 14.03.2014, contestația împotriva deciziei nr 10640/07.03.2014 adresată Comisiei Centrale de Contestații, decizia nr. 10640 din 07.05.2014 privind respingerea pensiei pentru limita de vârstă, Anexa la decizia nr. 10640 din 07.05.2014 privind respingerea pensiei pentru limita de vârstă, adresa nr.66208 din 20.05.2014, contestația adresată Comisiei Centrale de Contestații împotriva deciziei de pensionare nr.10640/07.05.2014, carnetul de muncă seria Bf nr.0175579, adeverința nr.3363 din 30.01.2012, adresa nr.731/30.01.2015 eliberată de S ,,Uzina Mecanică Sadu,, S.A., adeverința nr.1278 din data de 28.01.2015 privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și punctajului mediu, in vederea stabilirii pensiei, adeverință privind sporurile cu caracter permanent.
Legal citată, în condițiile art.205 Cod procedură civilă și urm. din Cod procedură civilă, intimata C.J.P.G. a formulat întâmpinare în cauză, arătând că in fapt, prin cererea nr. 2677/20.01.2014 reclamantul a solicitat Casei Județene de Pensii Gorj înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, motiv pentru care a fost emisa decizia nr. 10640/07.03.2014, prin care a fost respinsa aceasta cerere, cu motivarea ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 55 din Legea nr. 263/2010.
Nemulțumit de această decizie, petentul a contestat-o la Comisia Centrală de Contestații, însă nu a fost pronunțată o hotărâre in acest sens până la data depunerii Întâmpinării.
Pe fond, se arată că perioada 02.09.1983-01.04.2001 nu a fost valorificată ca stagiu de cotizare realizat in grupa I de muncă, cu motivarea că activitățile desfășurate de petent, in funcțiile de inginer, șef proiectare, și șef serviciu nu sunt menționate la pct.62 din Ordinul nr.50/1990.
Au fost invocate și dispozițiile art.149 alin2 și art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010, conform cărora procedura de examinare a deciziilor supuse contestării reprezintă procedura prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional, hotărârile Comisiei Centrale de Contestații putând fi atacate la instanța de judecată in termen de 30 de zile de la comunicare.
Față de aceste aspecte, intimata își rezervă dreptul de a depune ulterior, înscrisuri și apărări pe fond.
La data de 31.08.2015, la dosarul cauzei petentul, prin apărătorul ales, a depus un set de înscrisuri, respectiv: adeverința nr.4405/20.05.2001 eliberată de Uzina Mecanică Sadu S.A., adeverința nr.5725/03.08.2015 eliberată de Uzina Mecanică Sadu S.A., adresa nr.3064/29.05.2003 emisă de Uzina Mecanică Sadu S.A., Nota de constatare nr.832/18.02.2004 încheiată la sediul Uzinei Mecanice Sadu intre reprezentanții Casei Naționale de Pensii și cei ai Casei Județene de Pensii Gorj, adresa nr.2041/02.09.2014 emisă de Uzina Mecanică Sadu S.A., Decizia nr.3211 din 03.11.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova in dosarul nr.8380/95/2014, sentința nr.486/29.01.2015 pronunțată de Tribunalul Gorj in dosarul nr.7187/95/2014, sentința nr. 4698/28 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Gorj in dosarul nr.6689/95/2014, decizia nr. 2680/04.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova in dosarul nr.6689/95/2014, sentința nr.7554/03.11.2011 pronunțată de Tribunalul Gorj in dosarul nr.11976/95/2011.
C.N.P.P. a comunicat cu adresa de înaintare înregistrată sub nr. nr. G/1563//12.10.2015, copie a Hotărârii nr. 12699/05.10.2015 emisă de C.C.C.prin care a fost soluționată contestația petentului.
La data de 02 noiembrie 2015 petentul a depus precizare la acțiunea introductivă in sensul extinderii obiectului acțiunii și a stabilirii cadrului procesual, învederând că înțelege să conteste și Hotărârea nr. 12699 din 05.10.2015 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice a cărei anulare o solicită, întrucât este lovită de nelegalitate și netemeinicie.
Totodată, apreciază că in documentele depuse, respectiv carnetul de muncă - poz. 64 și adeverința nr.2134/ 25.09.06.2013 se precizează foarte clar că in perioada 02.09.1983-01.04.2001 a lucrat in sectorul de fabricație a armamentului și munițiilor, desfășurând activități in aceleași condiții ca și muncitorii pirotehniști, fiind supus permanent riscului la explozii, muncă ce se încadrează conform Ordinului nr. 50/1990, anexa 1, pct.62 coroborat cu punctul 3, in grupa I de muncă, in procent de 100%.
De asemenea, petentul reiterează susțineri din contestația formulată, precizând totodată că înscrierile din carnetul de muncă au avut la bază adeverința internă nr.4905/20.05.2001, precum și Nota nr.832/18.02.2004 încheiată la sediul Uzinei Mecanice Sadu de către împuterniciții CNPAS și ai CJP Gorj și au fost confirmate de către conducerea S.C. UM Sadu S.A., care a semnat pentru valabilitatea lor.
Face trimitere la dispozițiile art.15 din Ordinul nr.50/1990, conform cărora dovedirea perioadelor de activitate desfășurate in locurile de muncă li activitățile ce se încadrează in grupele I și II de muncă in vederea pensionării se face in baza înregistrării acestora in carnetul de muncă conform metodologiei de completare a acestuia și dispozițiile Decretului nr.92/1976, conform cărora carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedesc, printre altele, vechimea in muncă și timpul lucrat in locuri de muncă cu condiții deosebite.
Arată că înscrierile din carnetul de muncă sunt întărite de adeverința nr.2134/25.09.2013 in care se precizează că a lucrat in grupa I de muncă și apreciază că angajatorul, respectiv S.C. Uzina Mecanică Sadu și a asumat răspunderea celor consemnate in carnetul de muncă și adeverința eliberată, iar C.J.P.G. și C.C.C.din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice nu sunt abilitate să cenzureze aceste înscrieri.
Referitor la cele invocate de către intimata C.J.P.G. in sensul că activitatea desfășurată in funcțiile deținute nu se încadrează in grupa I de muncă, precizează că încadrarea activității in grupa I de muncă a avut in vedere atât locul de muncă in care a lucrat efectiv, respectiv secția de muniție, cât și activitatea prestată, respectiv fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții(locuri de muncă unde se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristica de sensibilitate mare, precum și locuri de muncă unde se execută operații cu explozivi), or potrivit pct. 62 al anexei I din Ordinul nr.50/1990, grupa I de muncă se acordă persoanele care lucrează efectiv in condițiile prezentate. Că încadrarea activității prestate in grupa I de muncă a avut in vedere atât locul de muncă in care a lucrat efectiv, precum și activitatea efectiv prestată.
Petentul a anexat la precizarea la acțiune și Hotărârea Comisiei Centrale de Contestații înregistrată sub nr.12699 din 05.10.2015.
De asemenea, petentul a depus la dosar Concluzii scrise prin care solicită admiterea contestației, anularea Hotărârii nr.12699/05.10.2015 emisă de C.C.C.C.N.P.P., precum și a deciziilor nr.10640/07.03.2014 și nr. 10640 din 07.05.2014 emise de către C.J.P.G., obligarea pârâtei C.J.P.G. să emită o nouă decizie de pensie, prin care să valorifice în grupa I de muncă, în procent de 100% perioada 02.09.1983-01.04.2001, precum și să restituie drepturile de pensie restante cuvenite, începând cu data cererii de pensionare, respectiv 20.01.2014, cu cheltuieli de judecată.
Așa cum a arătat și in cererea introductivă, menționează că intimata C.J.P.G. i-a respins cererea de stabilire și acordare a drepturilor de pensie cuvenite, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile de reducere a vârstei standard de pensionare prevăzute de legea nr.263/2010, in sensul că vârsta la data înscrierii la pensie este mai mică decât vârsta standard de pensionare, iar grupa de muncă de la poziția nr.64 din carnetul de muncă nu se valorifică deoarece funcțiile din carnetul de muncă nu se regăsesc la pct.62 coroborat cu pct.3 din Ordinul nr.50/1990.
Apreciază că motivele de respingere invocate atât de C.J.P.G., cât și de către C.C.C., nu sunt întemeiate.
Reiterează că încadrarea activității pe care a desfășurat-o este consemnată in carnetul de muncă, unde la poziția 64, se precizează foarte clar că in perioada 02.09.1983-01.04.2001 a lucrat in sectorul de fabricație a armamentului și munițiilor, desfășurând activități in aceleași condiții ca și muncitorii pirotehniști, fiind supus permanent riscului la explozii, muncă ce se încadrează conform Ordinului nr. 50/1990, anexa 1, pct.62 coroborat cu pct.3, in grupa I de muncă, în procent de 100%.
In esență, arată că înscrierile din carnetul de muncă au avut la bază adeverința internă nr.4905/20.05.2001, precum și Nota nr.832/18.02.2004, încheiată la sediul Uzinei Mecanice Sadu de către împuterniciții CNPAS și cei ai CJP Gorj și au fost confirmate de către conducerea SC UM SADU, care a semnat pentru valabilitatea lor.
Că înscrierile din carnetul de muncă sunt întărite de adeverința nr.2134/25.09.2013, in care se precizează că a lucrat in grupa I de muncă și apreciază că angajatorul, respectiv S.C. Uzina Mecanică Sadu, și-a asumat răspunderea celor consemnate in carnetul de muncă și adeverința eliberată, iar C.J.P.G. nu este abilitată să cenzureze aceste înscrieri.
Referitor la faptul invocat de C.J.P.G., in sensul că activitatea desfășurată de petent in funcțiile pe care le-a deținut nu se încadrează in grupa I de muncă, acesta face precizarea că încadrarea activității in grupa I de muncă a avut in vedere atât locul de muncă in care a lucrat efectiv, respectiv secția de muniție, cât și activitatea prestată, respectiv fabricarea munițiilor și a elementelor de muniții (locuri de muncă unde se execută operații cu exploziv de inițiere, exploziv cu caracteristică de sensibilitate mare, precum și locuri de muncă unde se execută operații cu explozivi).
De asemenea, se arată că ordinul nr.50/1990 nu impunea restricții privind categoriile de personal care să fie încadrate in grupa I de muncă, important fiind locul efectiv de muncă și activitatea efectiv prestată. Mai mult, funcția de inginer pe care a deținut o este nominalizată in mod expres ca și categorie care poate fi încadrată in grupa I de muncă. Astfel la pct.3 al Ordinului nr.50/1990 este prevăzut faptul că beneficiază de încadrarea in grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute in anexele nr.1 și 2.
Or, având in vedere condițiile de muncă deosebite in care a desfășurat activitate, fiind supus permanent riscului de explozie, activitatea a fost încadrată de către angajator in grupa I de muncă, in conformitate cu dispozițiile Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1, pct.62 coroborat cu pct. 3 din același ordin.
Același aspect rezultă și din faptul că și după data de 01.04.2001 a lucrat in același loc de muncă, efectuând aceleași activități și, așa cum se arată in adeverința nr.1278/28.01.2015 privind datele necesare determinării stagiului de cotizare și a punctajului mediu, in vederea stabilirii pensiei emisă de C.J.P.G., locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant sunt încadrate in condiții speciale, in baza legii nr.263/2010, perioadă care a fost valorificată de pârâtă.
Menționează petentul că prin neluarea in calcul, in grupa I de muncă, a perioadei deduse judecății, este privat de beneficiul înscrierii la pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare, conform legii nr.263/2010.
Prin urmare, apreciază ca fiind întemeiată cererea formulată, solicitând admiterea contestației, cu cheltuieli de judecată pe care le susține prin chitanța anexată.
Analizând cererea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale aplicabile in cauză, instanța reține și constată următoarele:
Prin cererea nr.2677/20.01.2014, petentul S.V. a solicitat C.J.P.G. înscrierea la pensie pentru limită de vârstă conform Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare. Prin decizia nr. 10640/07.03.2014, C.J.P.G. i-a respins cererea privind înscrierea la pensie anticipată parțială, întrucât nu a îndeplinit condiția prevăzută de lege privind vârsta standard de pensionare redusă la 62 de ani(65 de ani vârsta standard de pensionare minus 3 ani-reducerea vârstei standard de pensionare datorită condițiilor speciale de muncă).
Ulterior, prin decizia nr.10640/07.05.2014 s-a revizuit decizia nr. 10640/07.03.2014 urmare a valorificării pentru perioada 01.04.1992-01.05.1992 a procentului de 10% reprezentând spor special, conform înscrisurilor din Adeverința nr.7112/19.11.2013 eliberată de C.N.R. S.A.- Filiala S.C. U.M.S. S.A. Bumbești-Jiu.
Nemulțumit de aceste decizii, petentul a formulat contestații la C.C.C.C.N.P.P., înainte la C.J.P.G. sub nr. 56342/14.03.2014 și nr. 66208/20.05.2014
Prin Hotărârea nr.12699 din 05.10.2015 a C.C.C. au fost respinse contestațiile ca fiind neîntemeiate, comisia constatând că, in mod corect, prin deciziile nr.10640/07.03.2014 și nr. 10640/07.05.2014, a fost respinsă cererea de înscriere la pensie pentru limită de vârstă, deoarece contestatorul nu a îndeplinit condiția privind vârsta standard de pensionare redusă prevăzută de lege, pentru a putea beneficia de această categorie de pensie, respectiv de 62 de ani.
In motivare, C.C.C.a reținut și a constatat că activitatea desfășurată de contestator in perioada 02.09.1983-01.04.2001, in funcțiile de inginer, șef colectiv proiectare, șef atelier proiectare in cadrul S.C. U.M. S. S.A., nu a fost valorificată la stabilirea stagiului de cotizare in grupa I de muncă conform poz. 62 din Anexa nr.1 la Ordinul MMOS nr.50/1990 potrivit înscrisului de la poziția 64 din carnetul de muncă și celor din adeverința nr.2134/25.09.2013 eliberată de S.C. U.M.S. S.A., întrucât această activitate desfășurată in cadrul unui colectiv de proiectare, nu se încadrează in prevederile menționate.
Prin acțiunea ce formează obiectul prezentului dosar, precizată ulterior, petentul a înțeles să conteste atât deciziile nr. 10640/07.03.2014 și nr. 10640/07.05 2014 emise de C.J.P.G., cât și Hotărârea nr.12699 din 05.10.2015 a C.C.C.C.N.P.P., solicitând anularea acestora și pe cale de consecință obligarea intimatei C.J.P.G. să emită o nouă decizie de pensie, prin care să valorifice în grupa I de muncă, în procent de 100% perioada 02.09.1983-01.04.2001, in conformitate cu mențiunile înscrise in carnetul de muncă-poz.64 și in adeverința nr.2134/25. 09.2013 eliberată de S.C. U.M.S. SA. Totodată a solicitat obligarea intimatei C.J.P.G. la plata drepturilor de pensie restante cuvenite, începând cu data cererii de pensionare, respectiv 20.01.2014, cu cheltuieli de judecată.
În baza Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistența socială și în conformitate cu prevederile art.2 din Decretul-lege nr. 68/1990, pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii au emis Ordinul nr.50/1990, prin care se precizează locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării.
Ulterior, Ordinul nr.50/1990 a fost completat și modificat prin Ordinele nr.100/1990 și 125/1990.
Potrivit disp. art.13 din Ordinul nr.50/1990, perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de muncă în conformitate cu prevederile acestui ordin.
Începând cu data de 01.04.2001, Ordinul nr. 50/1990, precum și Ordinele nr.100/1990 și 125/1990 au fost abrogate prin Legea nr.19/2000, însă prezenta acțiune vizează activitatea desfășurată în perioada anterioară datei de 01.04.2001, perioadă în care erau în vigoare aceste ordine.
În conformitate cu prevederile art.6 din Ordinul nr.50/1990:"Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de munca se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).";
Instanța reține că, potrivit art.52 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sau în specialitate, după caz, prevăzute de prezenta lege.
În cazul pensiei pentru limită de vârstă, persoanele care au realizat vechime în muncă în grupa a I-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare, după cum rezultă din prevederile art.158 alin.1 din Legea nr.263/2010(,, perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a I-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiții deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.,,).
Prevederile art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010 stabilesc că adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate, numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.
Prin dispozițiile art. 169 alin. 1 din Legea nr. 263/2010 se prevede că :
"(1) Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă, beneficiază de o creștere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, după cum urmează:
a) cu 50% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa I de muncă;
b) cu 25% pentru perioadele în care au desfășurat activități în locuri încadrate în grupa a II-a de muncă";.
Conform dispozițiilor Ordinului 50/1990, instanța reține că încadrarea activității prestate de angajați în grupele de muncă reglementate anterior anului 2001 și eliberarea de adeverințe în acest sens constituie atributul angajatorilor.
În anexa 14 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt arătate mențiunile pe care trebuie să le cuprindă adeverința ce atestă încadrarea in grupa I sau a II a de muncă, respectiv denumirea societății unde si-a desfășurat activitatea salariatul, meseria/funcția acestuia, grupa I sau a II-a de muncă in care a fost încadrat, perioada în care a desfășurat activitate in grupa de munca, procentul încadrării în grupa de munca, actul administrativ emis de unitate, conform prevederilor Ordinului ministrului muncii și ocrotirilor sociale, al ministrului sănătății și al președintelui Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (proces-verbal, decizie, tabel, hotărârea consiliului de administrație și a sindicatului privind nominalizarea persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă, pontajele lunare, registrul de evidență a intrărilor în subteran etc.), temeiul juridic al încadrării în grupa I sau a II-a de muncă.
Intimata C.J.P.G. a respins cererea de înscriere a petentului la pensie pentru limita de vârstă pe motiv că grupa de muncă de la poziția 64 din carnetul de muncă nu se valorifică deoarece funcțiile din carnetul de muncă nu se regăsesc la punctul 62 coroborat cu punctul 3 din Ordinul nr.50/1990.
Motivele de respingere invocate atât de C.J.P.G., cât și de către C.C.C. din cadrul Casei Naționale de pensii Publice, nu sunt întemeiate pentru cele ce se succed.
In speță, petentul a depus la dosarul cauzei adeverința înregistrată sub nr. 2134 din 25.09.2013 eliberată de către angajatorul C.N.R. S.A.- Filiala S.C. U.M.S. S.A. din care rezultă că desfășurat activitate in funcțiile de inginer, șef colectiv proiectare, șef atelier proiectare, inginer șef, șef serviciu calitate și că in perioada dedusă judecății, respectiv 02.09.1983-01.04.2001 a fost încadrat in grupa I de muncă, in procent de 100% in baza prevederilor Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1, pct. 62 coroborat cu pct. 3, conform mențiunilor din carnetul de muncă seria Bf nr.0175579.
Examinând carnetul de muncă al petentului (filele 27-39 din dosar) se constată că în perioada în discuție, respectiv 02.09.1983-01.04.2001 acesta a fost angajat al SC U.M.S. S.A. și a lucrat in sectorul de fabricație a armamentului și munițiilor, desfășurând activitățile in aceleași condiții ca și muncitorii pirotehniști fiind supus permanent riscului la explozii, muncă ce se încadrează conform Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1, pct.62 coroborat cu punctul 3, in grupa I de muncă.
Prin Ordinul nr.50/1990 emis de Ministerul Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii s-au stabilit locurile de muncă, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de muncă, în vederea pensionării.
Conform dispozițiilor art.13 din Ordinul nr.50/1990, perioada lucrată după data de 18.03.1969 până în prezent și în continuare se încadrează în grupele I și II de muncă în conformitate cu prevederile acestui ordin.
Ordinul nr.50/1990 privind încadrarea activităților în grupa I si a II a de muncă s-a aplicat până la data de 01.04.2001, dată de la care a fost abrogat.
In conformitate cu prevederilor art.15 alin. 1 din Ordinul nr.50/1990, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de muncă și activitățile ce se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă, conform metodologiei de completare a acestuia stabilite de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale.
De asemenea, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, "carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, vechimea în funcție, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiții deosebite, retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta";.
Chiar Legea nr. 263/2010 reglementează la art. 159 (1) modalitatea de dovedire a vechimii în muncă, astfel:
"Pentru perioadele prevăzute la art. 16 lit. a și art. 17, dovada vechimii în muncă, a timpului util la pensie pentru agricultori și a duratei de asigurare, realizată până la data de 1 aprilie 2001, se face cu carnetul de muncă, carnetul de asigurări sociale sau cu alte acte prevăzute de lege.
Art. 17 alin. (1) din aceeași lege se referă expres și la stagiul de cotizare reprezentat de vechimea în muncă suplimentară acordată în baza legislației anterioare datei de 01.04.2001 pentru grupele I și a II-a de muncă, astfel:
"Constituie stagiu de cotizare și perioada suplimentară la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a (…)";.Prin urmare, dovedirea perioadelor lucrate în grupa I și a II-a de muncă se face în primul rând cu carnetul de muncă.
Pentru perioada în litigiu, în carnetul de muncă al petentului s-a consemnat la poziția 64 perioada lucrată de acesta în grupa a I-a de muncă, așa cum s-a menționat mai sus, înscris care, în mod nejustificat, a fost ignorat însă de intimata C.J.P.G..
Verificarea modalității în care a fost consemnată încadrarea într-o grupă de muncă excede litigiului având ca obiect contestarea deciziei de pensionare, mențiunile din carnetul de muncă având deplina putere doveditoare până la desființarea acestora, pe căile legale. Casa Județeană de Pensii nu este în măsura să cenzureze conținutul înscrisurilor respective în litigiul de asigurări sociale, întreaga responsabilitate pentru realitatea celor consemnate în carnetul de muncă și adeverințele emise cu privire la încadrarea în grupe de muncă revenind emitenților acestora.
Prin urmare, în mod nelegal C.J.P.G. nu a valorificat la emiterea deciziilor de pensionare, perioada 02.09.1983-01.04.2001 lucrată de petent în grupa I de muncă, in procent de 100%, astfel cum aceasta este evidențiată în carnetul de muncă-poz.64, situație în care practic nici nu se mai impunea eliberarea unei adeverințe în același sens.
Se reține că înscrierile din carnetul de muncă au avut la bază adeverința internă nr.4905/20.05.2001-fila 67 din dosar, precum și Nota de constatare nr.832/18.02.2004 încheiată la sediul U.M.S. SA de către împuterniciții CNPAS și CJP Gorj, filele 71-72, fiind confirmate de către angajator prin reprezentanții săi, care și-a asumat valabilitatea lor.
De altfel, înscrierile din carnetul de muncă sunt întărite de adeverința nr.2134 din 25.09.2013 prin care se atestă aceeași perioadă lucrată de petent în grupa I de muncă, precum cea evidențiată în carnetul de muncă.
De asemenea, prin adeverința nr.3363/30.01.2012, fila 40 din dosar s-a menționat că SC U.M.S. SA a constituit și virat contribuția la asigurările sociale conform legislației în vigoare, pentru toți salariații societății, până la data de 01.04.2001, inclusiv pentru grupele superioare de muncă, societatea neavând datorii la bugetul de stat la data de 01.04.2001.
Or, coroborând dispozițiile legale evocate, rezultă că in mod corect, petentului i s-a acordat grupa I de muncă, fiindu-i eliberată și adeverință in acest sens, pe care intimata C.J.P.G., in mod nejustificat, refuză să le valorifice.
Instanța reține însă că nominalizarea persoanelor în grupa I și a II-a de muncă se face prin analiza condițiilor concrete de muncă, de către conducerea unității împreună cu sindicatele libere din unități, iar aceasta nu se poate cenzura de către casele de pensii.
Ori, potrivit pct. 3 din Ordinul nr.50/1990, beneficiază de încadrarea in grupele I și a -II-a de muncă, fără limitarea numărului, personalul care este in activitate:muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute in anexele 1 și 2, prin urmare meseriile și funcțiile deținute de petent, așa cum reiese din cele înscrise in carnetul de muncă și adeverințele depuse la dosar, îl califică cu certitudine ca și beneficiar al grupei I de muncă, in procent de 100%.
Ordinul nr. 50/1990 nu impunea restricții privind categoriile de personal care să fie încadrate in grupa I de muncă, relevant fiind locul efectiv de muncă și activitatea efectiv prestată.
Mai mult decât atât, unitatea angajatoare și-a asumat responsabilitatea asupra încadrării activității în grupă superioară de muncă, fiind respectate prevederile Decretului nr.92/1976, Ordinului nr. 136/1976, precum și cele impuse de Ordinul 50/1990.
Din documentele depuse la dosar, respectiv carnetul de muncă și adeverința nr. 2134/25.09.2013 rezultă că petentul a desfășurat activitate in secția pirotehnică a unității angajatoare, loc de muncă încadrat in grapa I de muncă anterior datei de 01.04.2001 și care, potrivit legii nr.263/2010 se asimilează condițiilor speciale de muncă, și nu condițiilor normale de muncă, cum in mod greșit, a reținut intimata C.J.P.G..
Mai mult, și după data de 01.04.2001, reclamantul a lucrat in aceleași condiții, efectuând aceleași activități și, așa cum rezultă din adeverința nr. 1278 din 28.01.2015 eliberată chiar de intimata C.J.P.G. cu privire la datele necesare determinării stagiului de cotizare și punctajului mediu in vederea stabilirii pensiei, locul de muncă și activitatea desfășurată de petent sunt încadrate in condiții speciale, in baza legii nr.263/2010.
Astfel, deciziile Casei Județene de Pensii Gorj prin care nu a fost valorificată perioada 02.09.1983-01.04.2001 menționată in carnetul de muncă, precum și in adeverința nr.2134/25.09.2013 eliberată de angajatorul Compania Națională ROMARM S.A.- Filiala U.M.S.S.A. -Bumbești Jiu, înscrisuri prin care se atestă că petentul a lucrat in sectorul de fabricație a armamentului și munițiilor, desfășurând activitatea in aceleași condiții ca și muncitorii pirotehniști fiind supus permanent riscului la explozii, activitate ce se încadrează in grupa I de muncă, in procent de 100%, conform Ordinului nr.50/1990, anexa nr.1, pct.62 coroborat cu pct.3, sunt nelegale.
Așadar, C.J.P.G. trebuia să aibă în vedere înscrierile din adeverința eliberată în baza documentelor aflate în arhiva angajatorului și să valorifice perioada 02.09.1983-01.04.2001, ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100% , angajatorul asumându-și responsabilitatea corectitudinii datelor la momentul eliberării, motivele de respingere invocate atât de C.J.P.G., cât și de către C.C.C.C.N.P.P, nefiind întemeiate.
Față de considerentele expuse, instanța urmează să admită contestația de față și să anuleze deciziile nr.10640/07.03.2014 și nr.10640/07.05.2014 emise de intimata C.J.P.G., precum și Hotărârea nr.12699/05.10.2015 emisă de C.N.P.P. - C.C.C., pe cale de consecință va obliga intimata C.J.P.G. la emiterea unei noi decizii de pensionare prin valorificarea perioadei 02.09.1983-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa I-a de muncă, în procent de 100% la SC Uzina Mecanică Sadu SA, conform mențiunilor din carnetul de muncă, poziția 64.
O altă obligație stabilită in sarcina intimatei C.J.P.G. este plata către petent a drepturilor de pensie restante cuvenite .
Cu privire la acest capăt de cerere privind obligarea Casei Județene de Pensii Gorj să-i restituie drepturile bănești cuvenite începând cu data de 20.01.2014, instanța va admite cererea pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, ,,cererea de pensionare împreună cu actele prin care se dovedește îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiții, la casa teritorială de pensii competentă în a cărei rază domiciliază persoana";.
Se mai retine că, potrivit art. 104 din Legea nr.263/2010:
,,(1) În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată.
(2) Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii,,.
Astfel verificarea îndeplinirii condițiilor de pensie se face în raport cu data înregistrării cererii de pensionare și cum data înregistrării cererii de pensionare a fost 20.01.2014, stabilirea drepturilor de pensie i se cuvin începând cu această dată.
În baza art.453 alin.1 Cod de procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimatelor, acestea urmează a fi obligate la plata către petent a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat(chitanța 84/12.08.2015).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația precizată formulată de către petentul S.V., CNP …, cu domiciliul …. în contradictoriu cu intimatele C.J.P.G., cu sediul în ….și C.N.P.P. - C.C.C., cu sediul în ….
Anulează deciziile nr.10640/07.03.2014 și nr.10640/07.05.2014 emise de intimata C.J.P.G. și Hotărârea nr.12699/05.10.2015 emisă de C.N.P.P. - C.C.C.
Obligă intimata C.J.P.G. la emiterea unei noi decizii de pensionare prin valorificarea perioadei 02.09.1983-01.04.2001 ca fiind lucrată în grupa I-a de muncă, în procent de 100%, la SC U.M.S. SA, conform mențiunilor din carnetul de muncă, poziția 64.
Obligă C.J.P.G. să-i plătească petentului drepturile de pensie începând cu data de 20.01.2014, data formulării cererii.
Obligă intimatele C.J.P.G. și C.N.P.P. să plătească petentului suma de 400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocat.
Sentință executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2016, la Tribunalul Gorj.
← Anulare hotărâre şi decizie de pensionare. Jurisprudență... | Contestaţie decizie modificare unilaterală contract de muncă → |
---|