Decizie de sancţionare
| Comentarii |
|
Decizia de sancţionare disciplinară a fost emisă cu depăşirea termenului de prescripţie de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C.muncii .
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1082 din 9 iunie 2011
Prin sentința civilă nr. 307/14.02.2011 Tribunalul Galați a admis excepția prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare.
A admis contestația formulată de contestatorul M.L., în contradictoriu cu intimata SC E.Ro.A-R SA.
A dispus anularea deciziei de sancționare nr. 252/20.10.2010 emisă de către pârâta SC E. Ro. A. - R. SA.
A dispus reintegrarea reclamantului M.L. în funcția deținută anterior emiterii deciziei de sancționare și obligă pe pârâtă la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate , majorate și reactualizate.
A obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cuantum de 1.240 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată sub nr. 11944/121/05.11.2010 pe rolul Tribunalului Galați, contestatorul M. L. a solicitat în contradictoriu cu intimata SC E. Ro. A.-R., anularea deciziei de concediere nr. 252/20.10.2010, reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei, plata drepturilor salariale reactualizate cu indicele de inflație, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă și cheltuieli de judecată.
Motivându-și în fapt contestația a arătat că a fost salariatul intimatei începând cu 23.02.2009 în funcția de inspector daune iar la data de 20.10.2010 a fost emisa decizia de concediere contestata în temeiul art. 61 lit. a) C.muncii motivat de faptul ca a săvârșit o serie de abateri constând în neglijenta și omisiuni grave în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv instrumentarea defectuoasa a unor dosare de daune.
A susținut contestatorul că intimata, a dispus efectuarea cercetării disciplinare prealabile în data de 13.08.2010 iar decizia a fost emisă la 20.10.2010 depășindu-se termenul legal.
Petentul arata că prin decizia contestată, intimata a hotărât concedierea acestuia începând cu data de 25.10.2010 în temeiul dispozițiilor art. 61 lit. a) C.muncii, decizie pe care a apreciat-o ca fiind lovită de nulitate absolută, deoarece nu s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 281 alin. (1) din C.muncii.
Societatea intimată în termen legal a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
A învederat că decizia nu încalcă termenele prevăzute de art. 268 alin. (1) C.muncii deoarece are la baza referatul Departamentului Antifraudă din 27.07.2010.
în combaterea susținerilor contestatorului s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului s-au reținut următoarele:
Petentul a solicitat prin prezenta cerere anularea deciziei de concediere nr. 252/20.10.2010, reintegrarea pe postul avut anterior emiterii deciziei, plata drepturilor salariale reactualizate cu indicele de inflație, de la data concedierii până la reintegrarea efectivă și cheltuieli de judecată.
Acesta a fost salariatul intimatei începând cu 23.02.2009 în funcția de inspector daune iar la data de 20.10.2010 a fost emisa decizia de concediere contestata în temeiul art. 61 lit. a) C.muncii motivat de faptul ca a săvârșit o serie de abateri constând în neglijență și omisiuni grave în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv instrumentarea defectuoasa a unor dosare de daune (fila 5).
Din cuprinsul deciziei reiese ca la baza emiterii deciziei a stat raportul nr. 654/06.10.2010 încheiat în temeiul neconformităților constatate prin referatul din 28.07.2010, persoana în drept să emită decizia fiind directorul general.
Din cuprinsul deciziei nr. 186/28.07.2010 reiese că directorul general avea cunoștință despre fapta săvârșită de petent sens în care a aprobat componenta comisiei disciplinare îndrituită a efectua cercetarea prealabila. Tot aceeași persoană în drept a emite decizia contestata a aprobat și referatul comisiei anti-fraudă din 28.07.2010 (filele 58-59).
Potrivit art. 268 alin. (1) C.muncii , angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare.
In speță față de data la care angajatorul intimat a avut cunoștință de abaterea săvârșită de către contestator, respectiv 28.07.2010 (data la care s-a dispus efectuarea cercetării disciplinare a contestatorului - fila 58-59) și data emiterii deciziei, 20.10.2010, se va reține că termenul de 30 de zile a fost depășit.
Astfel fiind, se va admite excepția tardivității emiterii deciziei de concediere contestate, se va dispune anularea acesteia și reintegrarea contestatorului pe postul avut anterior emiterii deciziei.
Văzând dispozițiile art. 78 C.muncii , va obliga intimata să plătească contestatorului drepturile salariale de la data emiterii deciziei până la reintegrarea efectivă.
Fata de aceste considerente instanța a admis excepția prescrierii dreptului de aplicare a sancțiunii disciplinare, a admis contestația formulată de contestatorul M.L. în contradictoriu cu intimata SC E. Ro A.-R., a anulat decizia de sancționare nr. 252/20.10.2010 emisă de către pârâta SC E. Ro. A. - R. SA și va dispune reintegrarea reclamantului M.L. în funcția deținută anterior emiterii deciziei de sancționare și a obligat pe pârâtă la plata drepturilor salariale de care ar fi beneficiat de la data emiterii deciziei și până la reintegrarea efectivă în funcție, indexate, majorate și reactualizate. De asemenea a obligat pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată avansate de către reclamant în cuantum de 1.240 lei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimata SC E. Ro A.-R. SA considerând-o nelegală și netemeinică.
în motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că directorul societății avea cunoștință de săvârșirea faptei la data de 28.07.2010.
Comisia de cercetare stabilită prin decizia nr. 186/28.07.2010 a avut în analiză o cauză complexă au fost analizate peste 5 dosare de daună și declarațiile celor implicați. De reținut că nu au trecut mai mult de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
în concluzie a solicitat admiterea recursului în sensul respingerii contestației iar în subsidiar casarea sentinței civile și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționare.
în drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 C.proc.civ.
Intimatul M.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate de recurent cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în baza dispozițiilor art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 268 alin. (1) C.muncii , angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
în discuție este primul termen de 30 de zile.
Acesta începe să curgă de la data la care reprezentantul angajatorului - în speță angajator este o persoană juridică - abilitat să aplice sancțiuni disciplinare a luat cunoștință despre săvârșirea abaterii.
Este adevărat că acțiunea disciplinară care se finalizează cu decizia de sancționare este o prerogativă a angajatorului. Atribuții în stabilirea și aplicarea sancțiunii au însă, de regulă, organele unipersonale de conducere - director, director general, acestea reprezentând societatea comercială în relațiile cu persoanele fizice și juridice.
Prin urmare, fapta trebuie adusă la cunoștința conducerii - directorului, directorului general sau a persoanei împuternicite cu aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru ca termenul de prescripție de 30 de zile să înceapă să curgă.
Aceasta să poată face printr-o notă de constatare, referat proces-verbal etc., având o dată certă prin înregistrarea în registrul general al unității.
Primul înscris în care este constatată săvârșirea faptei este referatul din 28.07.2010 întocmit de Departamentul Antifraudă.
S-a consemnat în acest referat că în perioada mai 2009-martie 2010 s-au deschis un număr de 24 dosare de daună.
Dosarele de daună au fost deschise și instrumentate în proporție relativ legală de inspectorii C.P. și M.L., dând dovadă de omisiune și neglijență în îndeplinirea atribuțiilor specifice de serviciu.
Se pune întrebarea la ce dată actul de constatare a faptei întocmit în data de 28.07.2010 a fost adus la cunoștința reprezentantului legal al societății directorul general sau persoanei împuternicite de acesta să aplice sancțiunea disciplinară.
Răspunsul se regăsește chiar în conținutul deciziei nr. 186/28.07.2010 prin care s-a dispus constituirea Comisiei de disciplină.
Luarea măsurii de constituire a Comisiei de disciplină prerogativă a persoanei competente să aplice sancțiunea disciplinară - demonstrează că fapta săvârșită de contestator a fost adusă la cunoștința reprezentantului legal al unității sau persoanei împuternicite la data de 28.07.2010.
Fără această informare/încunoștințare, ar fi imposibilă demararea cercetării disciplinare prin constituirea comisiei de disciplină. Mai mult, cercetarea disciplinară nu ar avea obiect.
De la momentul încunoștințării asupra săvârșirii faptei angajatorul prin reprezentantul său, are la îndemână un termen de 30 de zile în care să realizeze cercetarea disciplinară prealabilă și să hotărască dacă sancționează sau nu salariatul vinovat.
în speță, angajatorul prin reprezentantul legal, a pornit cercetarea disciplinară chiar în ziua de 28.07.2010 prin dispunerea măsurii de constituire a Comisiei de disciplină.
A încheiat însă această cercetare disciplinară prin întocmirea actului de sancționare disciplinară nr. 654/6.10.2010 la mai mult de 30 de zile de la data la care a luat cunoștință de faptă.
A aștepta finalizarea cercetării disciplinare spre a începe să curgă termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancțiunii disciplinare ar echivala cu prelungirea arbitrară a perioadei în care angajatorul trebuie să exercite prerogativa disciplinară, optând pentru sancționarea salariatului sau pentru iertarea acestuia, ceea ce ar pune sub semnul incertitudinii situația profesională a salariatului, ar îngreuna stabilirea exactă a faptelor și ar reduce eficiență combaterii comportamentelor dăunătoare procesului muncii.
O astfel de interpretare a textului art. 268 alin. (1) C.muncii în sensul că termenul de 30 de zile curge de la data la care reprezentantul angajatorului a fost sesizat cu săvârșirea faptei de către contestator și nu de la data finalizării cercetării disciplinare este în concordanță cu scopul reglementării și anume cu asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă.
Decizia de sancționare disciplinară a fost emisă cu depășirea termenului de prescripție de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) C.muncii așa cum s-a reținut și la judecata în primă instanță printr-o corectă raportare la data de la care se ia cunoștință de fapta și nu la data la care se finalizează cercetarea disciplinară.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. se va respinge ca nefondat recursul declarat de SC E. Ro.
în baza dispozițiilor art. 274 C.proc.civ. va fi obligată recurenta la plata onorariului apărătorului ales al intimatului conform chitanței nr. 82/08.06.2011.
(Judecător Marioara Coinăcel)
| ← Drepturi salariale | Cerere pentru plata contravalorii drepturilor speciale pentru... → |
|---|
