Drepturi salariale
| Comentarii |
|
Personalul contractual al DGASPC are dreptul la prima de vacanţă aferentă anului 2009 conform Contractului de muncă la nivel de unitate.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 707 din 20 aprilie 2011
Prin sentința civilă nr. 1986/08.10.2010 Tribunalul Galați a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta T.M.G împotriva D.G.A.S.P.C.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata primei de vacanță pentru 2009, actualizată cu indicele de inflație plus dobânda legală și să se efectueze această operație în carnetul de muncă.
în motivarea acțiunii a arătat că face parte din personalul contractual al D.G.A.S.P.C. în funcția de inspector specialitate III la Serviciul protecție tip familial și coordonare comunități locale.
Pârâta a achitat în mod preferențial și discriminatoriu prima pentru anul 2009, iar refuzul acesteia de a face această plată încalcă dispozițiile art. 59 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel național pentru anii 2007-2010 dar și art. 55 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate.
Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea și, cu capetele de cerere privind plata sporului de confidențialitate de 15%, a sporului de dificultate 10% a sporului de hrană și a sporului de vătămare în cuantum de 5% care nu i-au mai fost achitate începând cu ianuarie 2010.
Pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Reclamanta și-a modificat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei la plata indemnizației de concediu pentru perioada 2007-2010, actualizată cu rata inflației și dobânda legală, operarea în carnetul de muncă, plata primei de vacanță pentru anul 2009, actualizate cu rata inflației și dobânda legală și cu mențiunea în carnetul de muncă precum și plata diferenței de salariu reținută lunar din ianuarie 2010, prin raportare la drepturile încasate în luna octombrie 2009 și plata contribuțiilor la Casa de asigurări sociale și la fondul de pensii. Totodată a solicitat și daune morale în sumă de 50.000 euro.
La termenul din 01.06.2010 reclamanta a arătat că indemnizația de concediu i-a fost achitată.
Din analiza tuturor probelor administrate, prima instanță a reținut că prima de concediu pe anul 2009 nu i s-a acordat reclamantei deoarece pârâta a fost nevoită să se încadreze în bugetul alocat.
Totodată s-a mai reținut că până la apariția Legii nr. 330/2009 funcționarii publici nu erau salarizați în baza aceleiași legi ca personalul contractual, așa cum este reclamanta. Funcționarilor publici li s-a aplicat Legea nr. 188/1999 care la art. 35 prevedea în mod expres plata primei de vacanță și în baza acestei legi pârâta a plătit acest drept doar funcționarilor publici.
Pentru personalul contractual nu a existat o dispoziție imperativă a legii, dreptul la primă fiind prevăzut doar în Contractul Colectiv de Muncă pe unitate înregistrat sub nr. 38810/04.07.2007 negociat și încheiat doar pe 1 an, motiv pentru care reclamanta a beneficiat de această primă doar în anul 2008.
Instanța de fond nu a reținut critica discriminării, deoarece funcționarii publici și personalul contractual sunt categorii distincte.
Referitor la sporurile solicitate prin cererea completatoare și care vizează perioada după ianuarie 2010, tribunalul a reținut că Legea nr. 330/2009 intrată în vigoare în ianuarie 2010, reglementează expres sporurile ce pot fi acordate. Faptul că s-au sistat sporurile pe care reclamanta le primea anterior este consecința aplicării legii unice de salarizare cât și a faptului că sporurile solicitate au fost acordate pentru o perioadă determinată astfel cum rezultă din Dispoziția nr. 697/04.06.2009 emisă de pârâtă.
Cu privire la capătul de cerere în restituirea diferenței de salariu reținută lunar din ianuarie 2010, tribunalul a constatat că reclamantei i-au fost calculate drepturile salariale potrivit legii unice de salarizare și nu i s-au făcut rețineri pe statul de plată iar diferențele față de octombrie 2009 - indicat ca reper - se datorează sporurilor pe care reclamanta le încasa în 2009 și pe care începând cu ianuarie 2010, nu le mai încasează. Pârâta a procedat corect la reîncadrarea personalului inclusiv a reclamantei și la stabilirea salariilor în acord cu noua lege a salarizării nr. 330/2009 așa cum rezultă și din verificările efectuate de A.J.P.S.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta invocând faptul că la fond nu s-a realizat o judecată echitabilă cu respectarea legii și a dreptului său la apărare, solicitând casarea sentinței și în rejudecare :
Obligarea pârâtei la plata imediata a primei de vacanta pe anul 2009 și înscrierea acesteia in carnetul de munca,la plata imediată a diferenței de salariu reținută din ianuarie 2010 în raport de salariul încasat în luna octombrie 2009 precum și la plata daunelor morale în sumă de 50.000 euro constând în afectarea demnității umane suferite prin înjumătățirea drepturilor salariale.
în dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a susținut că sentința ce i-a fost comunicată reprezintă un fals deoarece nu poartă semnătura completului, nici ștampila tribunalului și nici mențiunea conformității.
Pentru aceste motive a invocat excepția inexistentei ca act administrativ a hotărârii și a nulității absolute ca act juridic a acesteia.
O alta critica a recurentei a vizat nerespectarea procedurii de urgență privind acordarea termenelor maxime de 15 zile și administrarea probelor până la prima zi de înfățișare, fiind încălcate prevederile art. 286-287 C.muncii precum și deciziile Curții Constituționale nr. 82/2008 și 1015/2009, pârâta nu a fost decăzută din dreptul la probe, prelungindu-se astfel starea de conflict între părți și fiindu-i afectate grav stabilitatea și securitatea raporturilor de muncă.
De asemenea sentința a mai fost criticată și sub aspectul că instanța de fond a ignorat probele propuse de recurentă și a reținut ca probă interogatoriul pârâtei deși printr-o încheierea de dezbateri din 08.09.2010 s-a consemnat ca nu a fost depus răspunsul la interogatoriu al pârâtei.
Recurenta a susținut că instanța și-a încălcat obligația de a se pronunța conform apărărilor sale privind diminuarea ilegala a drepturilor salariale cu aproximativ 45%, contrar probelor depuse cât și a prevederilor art. 30 alin. (5) lit. b) și a art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 330/2010 precum și a art. 23 pct. 3 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, a art. 11 pct. 1 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice, Sociale și Culturale.
In drept recurenta a invocat art. 304 și art. 3041 C.proc.civ.
Intimata, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, verificând sentința prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate constată că recursul este întemeiat deși nu toate criticile pot fi reținute.
Astfel nu pot fi reținute susținerile recurentei privind falsul sentinței recurate.
Hotărârea judecătorească ca act final al judecății este un act cu caracter jurisdicțional trăsătură care-l diferențiază de actul administrativ.
Din coroborarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. cu cele ale art. 266 alin. (1) și (3) C.proc.civ. și cu art. 36 și art. 110 pct. 3 din Regulamentul de Ordine Interioara al Instanțelor Judecătorești aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005 hotărârea se redactează într-un număr de exemplare necesar spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede ca hotărârea se comunică integral. Primele două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de complet și de grefier din care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri ale instanței .
Așadar, faptul că în speță hotărârea primei instanțe a fost redactată în 4 exemplare din care un exemplar a fost comunicat reclamantei fără semnătura completului nu reprezintă o încălcare a legii așa cum susține recurenta .
Astfel, în cauză nu se poate reține nulitatea absolută a sentinței așa cum cere recurenta deoarece această sancțiune este prevăzută în mod expres de art. 258 alin. (1) C.proc.civ. si care se refera la semnarea dispozitivului hotărârii sub sancțiunea nulității, de către judecători.
Or în speță din verificarea actelor dosarului rezultă că dispozitivul (fila 1 verso) este semnat atât de judecători cat și asistenți judiciari iar sentința (fila 128-129) este semnată de membrii completului și de grefier.
Cât privește aplicarea ștampilei instanței pe hotărâre pentru conformitate potrivit art. 128 pct. 7 din Regulamentul de Ordine interioară invocat de recurentă această procedură se face în cazul cererilor părților de eliberare de copii de pe hotărâri și in cazul comunicării hotărârilor în baza art. 266 pct. 3 C.proc.civ.
Obligația prevăzută de art. 266 alin. (3) C.proc.civ. se referă la comunicarea de copii doar atunci când aceasta este necesară pentru curgerea termenului de recurs sau de apel.
Chiar Curtea Constituțională a statuat că această procedură de comunicare nu contravine dispozițiilor constituționale sau internaționale, ci reprezintă garanția unui proces echitabil și transparent, în care părților li se comunică ori de câte ori este nevoie, hotărârea judecătorească respectivă. Scopul comunicării este ca părțile să ia act de conținutul hotărârii și să-și poată formula dacă este cazul, criticile împotriva acesteia pe calea apelului sau recursului (Curtea Constituțională - decizia nr. 301/2006; decizia nr. 313/2006 ).
Referitor la nerespectarea principiului soluționării urgente a litigiului dedus judecății, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului de fond a reieșit ca dosarul a fost înregistrat la data de 03.02.2010 și soluționat la data de 08.10.2010 după acordarea a 5 termene.
Unele dintre termene au fost acordate urmare chiar demersurilor reclamantei care in cursul procesului și-a completat acțiunea (fila 16 dosar) apoi și-a modificat-o (fila 29 dosar), ceea ce a impus amânarea cauzei pentru a fi comunicate acestea pârâtei dar și pentru a se comunica la cererea expresa a reclamatei toate actele și apărările pârâtei.
Cu privire la administrarea probelor reclamantei prin încheierea de ședință din 08.07. 2010 instanța a admis proba cu acte și interogatoriul paratei sens în care a și înaintat acesteia interogatoriul pentru a răspunde, răspuns care a fost depus la data de 08.09.2010 la dosar la fila 108-109.
Este adevărat ca potrivit art. 288 C.muncii administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgență, instanța fiind în drept să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie în mod nejustificat administrarea acesteia.
în cauză însă nu este incident acest text de lege deoarece din studiul încheierilor de ședință nu reiese că pârâta a cerut vreun termen sau a tergiversat judecata pentru probe ci instanța din oficiu în virtutea rolului activ conform art. 129 pct. 5 C.proc.civ. a considerat necesară depunerea unor acte de către aceasta si a amânat cauza în acest scop.
Cu privire la răspunsul la interogatoriu este adevărat că între considerentele sentinței și încheierea de ședință din 08.09.2010 exista o neconcordanță privind depunerea acestuia însă din actele dosarului reiese că acest răspuns a fost depus la dosar la filele 107-109 astfel ca în mod corect prima instanța a făcut vorbire despre acesta in considerentele sentinței atacate.
Pe fondul cauzei criticile vizând soluția dată capătului de cerere privind diferența salarială sunt nefondate.
In primul rând reclamanta dorește recalcularea salariului începând cu ianuarie 2010 prin raportarea la salariul său din luna octombrie 2009. însa Legea nr. 330/2009 în baza căruia s-a recalculat salariul acesteia se raportează în mod expres la salariul corespunzător lunii decembrie 2009.
Astfel potrivit art. 30 pct. 3 din aceasta lege „reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute în luna decembrie 2009”.
în acest sens prin dispoziția nr. 93/28.01.2010 C.J a stabilit salariile de bază ale funcționarilor publici și a personalului contractual în cadrul aparatului propriu al DGASPC începând cu data de 01.01.2010 unde la poziția 12 apare reclamanta, inspector de specialitate II(III) cu un salariu de bază de 922 lei și un spor condiții deosebite de 92 lei, în total salariul fiind de 1014 lei (filele 93 ,94-96). Potrivit fișei de salariu din luna decembrie 2009 (fila 7 dosar) cât și a adresei biroului salarizare depusa la dosar la fila 93, salariul de încadrare al acesteia era de 922 lei la care s-a adăugat cele trei sporuri pentru de 9 zile, suma totală venituri brute fiind de 1042 lei, sumă la care s-a aplicat reducerea de 15,5% prevăzută de Legea nr. 329/2009 în sumă de 162 lei.
Recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 30 pct. 5 din aceeași lege conform cărora în anul 2010 personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie astfel:
a) noul salariu de bază, va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta potrivit anexelor la lege;
b) sporurile prevăzute în Anexe rămase în afara salariului de bază se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Curtea constată însă că aceste texte de lege, coroborate cu întregul conținut al art. 30 nu au fost încălcate pentru că salariul de bază de 922 lei avut de reclamanta în luna decembrie a fost menținut.
Nu s-au menținut cele trei sporuri de care a beneficiat parțial și în luna decembrie pentru ca acestea nu se regăsesc printre sporurile enumerate în capitolul III din lege și nici în anexele acesteia.
Aceste sporuri au fost acordate prin dispoziția Directorului General al DGASPC pe o perioadă limitată și oricum printr-o dispoziție a Președintelui C. J. acordarea acestora a fost suspendată în data de 14.12.2009, înainte de expirarea termenului de 31.12.2009.
Or, conform art. 30 alin.(1), începând cu 1 ianuarie 2010, numai sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare si care sunt prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.
In concluzie, Curtea constată că acest capăt de cerere a fost în mod legal respins ca neîntemeiat și ca efect al acestei soluții în mod corect au fost respinse si cererile de înscriere în carnetul de muncă precum și cel privind daunele morale.
Din fișa de salariu (fila 17 dosar) în luna octombrie salariul de bază al reclamantei era de 922 lei la care s-a adăugat sporul de dificultate de 10%, sporul de confidențialitate de 15%, spor condiții vătămătoare 5%, suma totală încasată fiind de 1224 lei.
Potrivit dispoziției nr. 697/04.06.2009 emisa de D.G.A.S.P.C (fila 100 dosar) au fost acordate pentru perioada 01.05.2009-31.12.2009 personalului contractual: sporul de confidențialitate de 15%; sporul dificultate 10% și spor condiții vătămătoare 5%.
Prin dispoziția nr. 506/14.12.2009 a Președintelui C.J. (fila 99 dosar) s-a dispus suspendarea acordării îndemn, sporurilor ajutoarelor și a altor drepturi salariale, altele decât cele specifice activității desfășurate, prevăzute în acordurile/contractele colective de muncă ale funcționarilor publici și personalului contractual încheiate la nivelul instituțiilor subordonate Consiliului Județean.
Recursul este întemeiat în ceea ce privește plata primei de vacanță pe anul 2009.
într-adevăr în cauză nu este incident contractul colectiv de muncă invocat de reclamanta nr. 38810/04.07.2007 deoarece acesta a fost încheiat pe o durată de 1 an expirând în iulie 2008.
Așa cum a arătat pârâta pentru perioada concediului de odihnă efectuat de reclamantă -iunie-iulie 2009 era valabil contractul colectiv de muncă la nivelul unității înregistrat sub nr. 1293/12.09.2008 care la art. 80 alin. (2) lit. g) se prevede dreptul la „prima de vacanță pentru personalul contractual egală cu un salariu de baza avut în luna anterioară plecării în concediu” Curtea nu reține apărarea pârâtei.
Propunerile făcute de D.M.P.S prin adresa nr. 13250/19.09.2009 în sensul de a se specifica că prima de vacanță se acordă conform dispozițiilor legale numai funcționarilor publici nu reprezintă o modificare a contractului colectiv de muncă și nu poate constitui de aceea un motiv legal de neacordare a acestui drept.
Este adevărat că Legea nr. 188/1999 prevede dreptul la prima de vacanță funcționarilor publici, însă aceasta nu constituie un motiv ca personalul contractual să nu poată negocia acordarea acestui drept.
Potrivit art. 37 C.muncii „drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc potrivit legii prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă”. In acest sens prin contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010 cu nr. 2895/21.12.2006 publicat în M.Of. din 29.01.2007 în art. 59 pct. 3 și 4 s-a convenit ca prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili că, în raport cu posibilitățile economico financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță înainte de plecarea in concediu.
Curtea nu poate reține nici apărarea pârâtei privind lipsa fondurilor financiare aferente acestui drept deoarece chiar dacă prin contractul colectiv la nivel național s-a menționat această condiție, prin contractul colectiv la nivel de unitate înregistrat sub nr. 1293/2008 părțile nu au stipulat nici o condiție în acest sens.
Ca atare se impune admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii primului capăt de cerere și a obliga pârâta să acorde reclamantei plata primei de vacanță aferentă anului 2009 conform art. 80 pct. 2 lit. g) teza 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 1293 pe anul 2008. Văzând și dispozițiile art. 161 pct. 4 C.muncii se impune obligarea pârâtei și la plata daunelor-interese constând în actualizarea acestei sume reprezentând prima de vacanță cu indicele de inflație la data plății .
Restul dispozițiilor sentinței se vor menține pentru considerentele arătate mai sus.
(Judecător Virginia Filipescu)
| ← Cerere fost salariat AVAS pentru plata de salarii compensatorii... | Concediere → |
|---|
