Desfacerea contractului de muncă. Repunerea în drepturi

Tribunalul OLT Sentinţă civilă nr. 537 din data de 26.02.2013

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 11.04.2012, sub nr. 1783/104/2012 pe rolul Tribunalului Olt, reclamantul F. C. a formulat contestație împotriva deciziei de sancționare disciplinară nr.105/12.03.2012 emisă de pârâtul S. J. de U. ., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună admiterea contestației, anularea deciziei contestate, repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării pe postul deținut anterior - medic primar la U.de P. U., obligarea pârâtei la plata de despăgubiri bănești egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate, precum și cu celelalte drepturi bănești prevăzute în contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei, de la data concedierii și până la data reintegrării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestației reclamantul a precizat că prin decizia nr.105/12.03.2012 pârâta a dispus desfacerea contractului său de muncă invocând aspecte legate de neîndeplinirea atribuțiilor din fișa postului.

Data publicarii pe portal:07 octombrie 2013

Sub aspectul nelegalității deciziei contestate a invocat excepția nulității absolute a acesteia, motivând că au fost încălcate dispozițiile art.268 alin.2 lit.b din Codul muncii întrucât nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual sau colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate și nici temeiul de drept ce a condus la aplicarea sancțiunii.

Un alt motiv de nelegalitate invocat a fost acela al încălcării dispozițiilor din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, sens în care a fost invocată excepția nulității absolute a cercetării disciplinare, cu motivarea că raportat la statutul de medic al reclamantului, autoritatea competentă să cerceteze presupusele abateri și să aplice sancțiuni este C.l M. din R. - cu responsabilități delegate de autoritatea de stat în domeniul autorizării, controlului și supravegherii profesiei de medic ca profesie liberală, de practică publică autorizată.

Sub aspectul netemeiniciei deciziei contestate, reclamantul a arătat că faptele pentru care a fost sancționat nu sunt reale întrucât, astfel cum a consemnat în nota explicativă din data de 17.02.2012, și-a respectat atribuțiile de serviciu în legătură cu pacientul M. M., care a decedat ulterior, respectiv după un interval de 8 ore de la data primirii în UPU, la S. P. a pârâtei. A arătat că pacientul era extrem de agitat, se afla în prezența unei halene alcoolice și într-o stare care făcea imposibilă consultarea acestuia sau aplicarea vreunui tratament medical, refuzând practic să coboare din ambulanța cu care sosise, astfel că a solicitat consult de specialitate și a îndrumat pacientul spre S. p. de unde acesta trebuia să revină pentru continuarea examinării. În opinia reclamantului, atât timp cât medicul psihiatru a dispus internarea pacientului în secția sa, întreaga responsabilitate medicală a fost preluată de acesta.

În susținerea contestației reclamantul a depus la dosar, în copie: decizia nr.105/12.03.2012.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației formulate ca neîntemeiată cu motivarea că reclamantul, în calitatea sa de medic de gardă în cadrul U. de P. U., se face vinovat de săvârșirea unei abateri disciplinare constând în nerespectarea atribuțiilor din fișa postului în cazul pacientului M. M., pacient adus de către S. de A.O. și care a decedat în data de 12.02.2012 în S.p. a s.

În ceea ce privește excepția nulității absolute a deciziei contestate invocate de reclamant, a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată cu motivarea că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de art.268 alin.2 Codul muncii, iar în ceea ce privește excepția nulității cercetării disciplinare a arătat că reclamantul a fost cercetat de C. de D. a S. J. de U. ., legal constituită conform deciziei nr.570/27.12.2011, comisie care a cercetat acest caz analizând încălcarea fișei postului reclamantului și nu actul medical în sine.

Cu privire la fondul cauzei s-a precizat că la data de 11.02.2012 în calitate de medic de gardă nu a respectat atribuțiile din fișa postului, respectiv nu a examinat pacientul M. M., nu a efectuat evaluarea primară și secundară a acestuia, nu a efectuat nici o manevră terapeutică de urgență și nu a recomandat investigații și tratament de urgență, dar a întocmit foaie de prezentare la . de p. u. fără să vadă pacientul, diagnosticându-l la rubrica anamneză "pacientul este recalcitrant…nu poate fi examinat";.

Au mai fost depuse la dosar actele care au stat la baza emiterii deciziei contestate: proces-verbal încheiat în data de 05.03.2012 în cadrul . de D. a S. J. de U. S. constituită prin decizia nr.570/27.12.2011, proces-verbal nr. 3872/14.02.2012, note explicative ale salariaților implicați în acest caz, adresa nr.563/15.02.2012 emisă de C. M. , adresele nr.3913/15.02.2012 și 3973/15.02.2012 prin care au fost informați M. S.și D. de S. P. despre acest caz, proces-verbal din data de 15.02.2012, fișa postului reclamantului, Regulamentul intern, foaia de observație clinică generală a pacientului M. M..

La termenul din data de 27.11.2012 instanța a admis pentru reclamant proba cu înscrisuri, interogatoriu și proba testimonială, iar pentru pârâtă proba testimonială cu doi martori, ca fiind concludente, pertinente și utile cauzei. Au fost audiați martorii M. C. și D. G., propuși de reclamant și S. F. și M. P. N. M. din partea pârâtei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contestația formulată, contestatorul invocă atât motive de nulitate cât și motive de netemeinicie ale deciziei de sancționare.

I. Prin primul motiv de nulitate, se invocă nerespectarea dispozițiilor art. 252 alin 2 litera b din C. M., referitoare la neindicarea în cuprinsul deciziei a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat.

Analizând din această perspectivă decizia contestată, se reține că în cuprinsul acesteia au fost indicate, potrivit art. 252 alin 2 litera b din Codul muncii, prevederile legale care au fost încălcate, respectiv, atribuțiile din fișa postului care revin contestatorului, potrivit art. 30 alin 2 din CCM la nivel de unitate și dispozițiile art. 39 alin 2 din L 53/2003, republicată.

Prin urmare, instanța reține că individualizarea dispoziției exprese a cărei încălcare a atras calificarea faptei ca abatere disciplinară, este de natură a împlini cerința prevăzută de art. 252 alin 2 litera b din Codul muncii.

Al doilea motiv de nulitate invocat vizează încălcarea de către angajator a dispoziților art. 252 alin 2 litera d din Codul Muncii, referitoare la prezentarea temeiului de drept în baza căruia afost aplicată sancțiunea disciplinară.

Observând decizia de sancționare, instanța constată că în cuprinsul acesteia s-a menționat că temeiul în baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinară este art. 248 alin 1 litera e din C. M. coroborat cu art. 33 litera e din Cap. XII din Regulamentul Intern al S. J. de U. S., referitor la abaterile disciplinare, sancțiunile disciplinare și reguli privind procedura disciplionară.

Ultima critică vizează nulitatea absolută a cercetării disciplinare a contestatorului având în vedere statutul acestuia, respectiv acela de medic primar UPU, precum și faptul că decizia a fost emisă de o autoritate necompetentă, deoarece potrivit legii privind reforma în domeniul sănătății, nr.95/2006, cu privire la exercitarea profesiei de medic, se prevede că monitorizarea și controlul exercitării profesiei de medic se realizează de către C. M. din R..

Relativ la acest motiv, instanța arată, într-o primă ordine de idei că aspectul invocat nu se regăsește printre elementele expres prevăzute de art. 252 din Codul Muncii pentru ca decizia să fie legală

Distinct de acest aspect, se poate observa că sancțiunea disciplinară nu vizează actul medical în sine ci nerespectarea de către contestator a atribuțiilor de serviciu.

Pe cale de consecință, instanța apreciază această critică ca neîntemeiată având în vedere faptul că sancțiunea aplicată prin decizia contestată este dată pe planul legislației muncii și vizează nerespectarea atribuțiilor din fișa postului și nu privește actul de sancționare disciplinară a unei structuri a corpului profesional, situație în care sancțiunea ar fi aplicată de C. M.

Potrivit legislației muncii, art. 247 alin 1 din Codul Muncii angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară, astfel că și această excepție urmează a fi respinsă.

În consecință, se reține că motivele de nulitate absolută invocate nu sunt întemeiate, astfel că acestea nu vor fi reținute de instanță

II. Sub aspectul temeiniciei aplicării sancțiunii, instanta reține că susținerile contestatorul sunt în sensul că și-a respectat atribuțiile de serviciu în legătură cu pacientul M. M..

Din conținutul deciziei de sancționare se observă că fapta reținută ca și abatere discilinară este dată de faptul că, în calitatea sa de medic de gardă la U. de P. U., contestatorul a stabilit pentru pacientul M. M., diagnosticul de "stare de ebrietate - agitație psihomotorie";, fără a efectua primirea bolnavului în una dintre camerele de examinare, fără a-l examina și a efectua o examinare primară sau secundară; de asemenea, nu a efectuat nicio manevră terapeutică de urgență și nu a recomandat investigații și tratament.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea stare de fapt:

În data de 11.02.2012, pacientul M. M. a necesitat intervenția serviciului de ambulanță la domiciliu,în acest sens prezentându-se un echipaj din cadrul S. de A. ..

Conform adresei Inspectoratului de poliție Olt nr. 193879/20.02.2012, doi agenți de poliție din cadrul S. nr. 6. P. R. G.au fost dirijați de către dispecerul de serviciu pe raza comunei G. pentru a acorda sprijin S. de A., aceștia însoțind ulterior echipajul cu pacientul la S.J. de U.

Din notele explicative ale personalului de serviciu precum și din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă că la S. J.de U. ., pacientul nu a fost examinat de niciun cadru medical, de altfel, acesta nefiind coborât din ambulanță.

Contestatorul, la data respectivă, fiind medic de gardă la U. de P.U., fără a-l vedea în prealabil, a hotărât să întocmească pacientului foaia de prezentare; în cuprinsul acesteia, la rubrica anamneză, contestatorul a menționat : pacientul este recalcitrant... nu poate fi examinat, deși la examenul obiectiv este bifat ca totul fiind în limite normale, cu excepția rubricii neuropsihiatrie unde este bifat: agitație- tulburări de comportament. Contestatorul stabilește diagnosticul "stare de ebrietate- agitație psihomotorie"; și decide transferul la secția psihiatrie.

Pacientul este transportat cu același echipaj al S. de A., însoțit de echipajul de poliție, la secția P. a S. J. de U. ., unde este examinat de către medicul de gardă D. A. care a dispus internarea lui în secție cu diagnosticul agitație psihomotorie, fără a confirma diagnosticul de stare de ebrietate și fără a consemna halena alcoolică.

Pe perioada internării pe secția psihiatrie, evoluția pacientului a fost staționară din punct de vedere somatic, agitația psihomotorie fiind ameliorată în urma administrării unei fiole de diazepam. După o perioadă de timp, starea generală s-a agravat brusc, culminând cu decesul pacientului la orele 00.56712.02.2012.

Instanța va înlătura apărările contestatorului care a arătat că a efectuat examinarea pacientului la orele 16.00, constatând că era agitat psihomotor, observând că acesta prezenta halenă alcoolică și era necooperant.

Astfel, din notele explicative ale personalului de serviciul de la U.P.U rezultă căci contestatorul a hotărât să întocmească pacientului M. M. foaie de prezentare UPU, fără ca acesta să fie dat jos din ambulanță.

Examinarea pacientului este infirmată de către echipajul de poliție ce însoțea pacientul, precum și de către asistentele medicale de serviciu în UPU, declarațiile acestora fiind unanime în sensul că pacientul nu a fost examinat în cadrul UPU S..

În acest sens sunt și declarațiile martorilor audiați în cauză, (filele 153-157): astfel, asistenta medicală din cadrul S. J. de ambulanță care a însoțit pacientul la S. U. a relatat faptul că "domnul doctor a spus să nu îl mai cobor din ambulanță, zicându-mi să aștept pentru că urmează să completeze fișa de obsevație. Domnul doctor a completat și parafat fișa după care mi-a înmânat-o și am fost îndrumată către secția psihiatrie";.

Martorul D. P., șoferul ambulanței cu care a fost adus pacientul a relatat că după ce au ajuns la UPU, asistenta de pe salvare a intrat în spital și s-a întors cu fișa de obsevație. În această perioadă, șoferul a stat lângă ambulanță și a afirmat că pacientul nu a fost consultat de către contestator.

Aceeași stare de fapt este descrisă și de martorele S. F. și M. P. M., asistente medicale în cadrul S. J. de U. S. și care au fost de serviciul în data de 11.02.2011.

Față de toate menționate, instanța reține că, fapta reținută în cadrul deciziei de sancționare, corespunde realității, în sensul căci contestatorul, în data de 11.02.2011, în calitatea sa de medic gardă pe U:P.U, fără a examina pacientul M. M., în lipsa unei evaluări primare sau secundare a acestuia, fără a efectua vreo manevră terapeutică de urgență, a completat foaia de observație clinică și a stabilit pentru pacient diagnosticul "stare de ebrietate - agitație psihomotorie"; și a dispus transferul pacientului la secția psihiatrie.

În ceea ce privește apărarea referitoare la faptul că nu a efectuat primirea în camera de examinare deoarece pacientul nu i-a fost adus de către personalul cu astfel de atribuții iar contestatorul nu avea obligații legale în acest sens, instanța arată că fapta reținută ca și abatere disciplinară nu vizează faptul că nu a făcut demersuri pentru a i se aduce pacientul ci pentru că a întocmit foia de observație și a stabilit un diagnostic, fără a avedea pacientul.

Nici apărarea referitoare la faptul că decizia de transfer a pacientului la secția psihiatrie, a fost luată ca urmare a faptului că acesta era agitat, nu poate fi primită, deoarece, pe de o parte, contestatorul ar fi trebuit să constate personal această stare de fapt, iar pe de altă parte, având în vedere calitatea sa de medic specialist de medicină de urgență, contestatorul are competență de a seda pecientul adus în urgență, în conformitate cu curricula de pregătire în specialitatea medicină de urgență (adresa nr. 2926/14.02.2013, fila 235 și fila 260 din dosar).

Față de toate cele expuse, tribunalul constată căci contestatorul se face vinovat de fapta reținută în decizia de concediere, iar sancțiunea a fost corect aplicată, motiv pentru care contestația urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Desfacerea contractului de muncă. Repunerea în drepturi