Discriminare pe motive de apartenenţă la un sindicat. dispoziţie în regulamentul intern de interzicere a desfăşurării de activităţi sindicale. consecinţe.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Hotărâre nr. 51 din data de 28.03.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. 912/39/2015 din data de 27 octombrie 2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), anularea hotărârii 577/14.09.2016 pronunțată de CNCD în dosarul nr. 756/2015, urmare a petiției nr. 8139/21.12.2015 formulată de petentul Sindicatul B., anularea amenzii contravenționale aplicate societății reclamante în valoare de 5000 lei și anularea obligației de a se publica în mass-media un rezumat al hotărârii 577/14.19.2016.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin hotărârea nr. 577/14.9.2016 emisă în dosarul nr. 756/2015 în urma petiției nr. 8139/21.12.2015, având ca părți Sindicatul B., în calitate de petentă și A. SA, în calitate de reclamată, obiectul petiției fiind discriminarea salariaților ce au calitatea de membri ai unui sindicat, CNCD, în urma înscrisurilor depuse și motivelor invocate, a decis că faptele sesizate constituie discriminare conform dispozițiilor art. 2 alin. (1), (4) și (5) coroborat cu art. 7 lit. f din O.G. nr. 137/2000, republicată, aplicând părții reclamate o amendă contravențională în valoare de 5000 lei, obligând-o, totodată, să publice în mass-media un rezumat al hotărârii, conform art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000.
Reclamanta a apreciat că CNCD nu a procedat la analizarea motivelor și înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei, pronunțând o hotărâre contradictorie, netemeinică și nelegală, arătând că hotărârea nr. 577/14.09.2016 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. 7 din O.G. nr. 137/2000, potrivit cu care hotărârile CNCD se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării, iar pe fond, nu au fost luate în considerare apărările prezentate și nici înscrisurile depuse la dosar. Ca urmare, a solicitat să se constate că aspectele sesizate de Sindicatul B. nu intră sub incidența O.G. nr. 137/2000, iar faptele invocate nu se circumscriu actelor de natură contravențională incidente acestei Ordonanțe. Astfel, a susținut că în cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul 756/2015 a invocat unele excepții care au fost respinse și că nu s-au analizat aspectele arătate în precizările prealabile și nici aspectele învederate pe fondul cauzei. Referindu-se la dispozițiile Legii nr. 62/2011 a dialogului social, a arătat că Sindicatul B., nu a făcut niciun demers legal de care conducerea reclamantei să aibă știință, în ceea ce privește faptul că la A. S.A. ar fi fost înființat un sindicat la care au aderat salariații angajați ai acesteia, cine erau acei angajați care au aderat și nici prin hotărârea pronunțată nu se specifică aceste aspecte. Pentru cei aflați în situația de a fi discriminați, primul pas consta în notificarea angajatorului asupra acestui fapt, cerându-i să înceteze toate actele și faptele de discriminare manifestate împotriva lor, lucru ce nu a fost îndeplinit și nu a fost adus la cunoștința societății reclamate, nici verbal și nici în scris, de către fostul salariat C. Ulterior, în situația în care angajatorul nu își revizuia atitudinea, persoana discriminată putea solicita îndeplinirea acestei doleanțe angajatorului, lucru care nu a fost făcut de C. și nici de alți salariați ai unității, iar dacă nu se soluționa conform doleanțelor sale, se putea adresa o sesizare Inspectoratului Teritorial de Muncă, și, în cele din urmă, dacă aceste nu se soluționau pozitiv pentru salariat și nu conduceau la sistarea faptelor de discriminare din partea angajatorului, persoana discriminată se putea adresa instanței de judecată. Reclamanta a solicitat CNCD respingerea petiției, ca nemotivată în fapt, întrucât nu s-a justificat că a existat o discriminare a membrilor sindicatului în raport de ceilalți salariați și nu a avut cunoștință că exista un sindicat la care ar fi aderat salariații săi, și nici în drept, întrucât se susține că presupusele fapte care s-ar încadra în prevederile O.G. nr. 137/2000, nefiind precizat niciun articol de lege în cadrul plângerii. De asemenea, în cadrul petiției nu s-a indicat denumirea și sediul, dar nici persoana și calitatea celui care reprezintă sindicatul. În fapt, a arătat că la data și ora programată pentru cercetarea disciplinară, fostul salariat C. s-a prezentat la societate, fiind asistat de reprezentantul salariaților la A. S.A. În ceea ce privește obiectul convocării, a susținut că fostul salariat nu a fost cercetat doar pentru faptul că a desfășurat de activități de natură sindicală în timpul programului de lucru, ci pentru o serie întreagă de abateri disciplinare, solicitând a se observa că decizia de desfacere a contractului de muncă a fost însușită de numitul C., nefiind contestată de acesta. La data și ora programate pentru cercetarea disciplinară, s-a prezentat la secretariatul societății o persoană, dar persoana responsabilă cu înregistrarea corespondenței era într-o ședință cu alți salariați și cu directorul societății și, cu toate acestea, persoana din partea sindicatului a solicitat ca în acel moment să i se înregistreze un document. Deși s-a solicitat acelei persoane să se prezinte mai târziu pentru a i se înregistra respectivul document sau să-l trimită printr-un serviciu poștal, aceasta nu s-a mai prezentat ulterior la secretariat, iar înscrisul nu a fost comunicat prin poștă sau o altă formă de comunicare oficială. Pe de altă parte, a solicitat a observa și constata din referatul de cercetare disciplinară, că numitul C., la începutul cercetării, a lăsat un spațiu liber, după care a început să răspundă la întrebări, iar la finalul declarației, după ce a primit un SMS pe telefonul său, a completat astfel: "Solicit asistență din partea Sindicatului B. al cărui membru sunt", însă înaintea cercetării nu a solicitat fie asistat la cercetarea disciplinară. Or, domnul C. dorea să fie asistat de o persoană care nu deținea calitatea de împuternicit, nefiind depusă nicio procură de reprezentare. Apreciază că această situație a fost premeditată de fostul salariat C. de conivență cu Sindicatul. A învederat instanței că, în ceea ce privește desfășurarea de activități de natură sindicală în timpul programului de lucru, domnul C. nu a recunoscut în cadrul cercetării, că ar fi desfășurat astfel de activități. Așadar, nici măcar cu ocazia cercetării nu a adus la cunoștința societății că el ar fi aderat la un sindicat. A mai arătat că în răspunsul la întrebarea "Câți salariați ați contactat și le-ați solicitat să adere la sindicat?", C. a consemnat "Nu am contactat, am participat mai mulți și am fost prins la mijloc în discuții." Deci, A. S.A. nu a fost înștiințată pe nicio cale de aderarea salariaților la sindicat și de nemulțumirile lor, dar, de fapt, așa cum rezultă din declarațiile altor salariați, C. a încercat să convingă șoferii să adere la sindicat. Astfel, plângerea ce a făcut obiectul dosarului 756/2025 este nefondată, întrucât, așa cum rezultă din declarația dată cu ocazia cercetării, numitul C. nu a recunoscut că a aderat la Sindicat și nici că a încercat să coopteze alți salariați care să semneze adeziunile de aderare, când de fapt, se poate concluziona că el a fost cel care a făcut presiuni asupra șoferilor angajați ai reclamantei. Deosebit, așa cum se poate observa din referatul de cercetare, în timpul programului de lucru fostul salariat nu și-a desfășurat atribuțiile conform fișei postului. Concluzionând, a arătat că angajatorul A. S.A. nu a fost informat de înființarea sindicatului, fostului salariat i s-a desfăcut disciplinar contractul de muncă, pentru încălcarea fișei postului și a contractului individual de muncă, fiind constatate abateri grave de la Regulamentul Intern, decizie care nu a fost contestată de fostul salariat. De asemenea, nu există o opoziție din partea conducerii societății reclamate față de ideea existenței unui sindicat și nu s-au indicat în cadrul plângerii depuse de Sindicatul B. drepturile invocate pretins a fi încălcate de reclamantă
Cu privire la netemeinicia și nelegalitatea hotărârii 577/14.09.2016, a arătat că CNCD a constatat în mod netemeinic și nefondat, că reclamanta limitează dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta și că membrii sindicatului petiționar sunt hărțuiți la locul de muncă prin acțiunile întreprinse. A precizat că Regulamentul intern al societății nu prevede ca o abatere desfășurarea de activități de natură sindicală, ci ca o obligație, conform art. 7 lit. i) în sensul de a fi respectat programul de lucru stabilit și să nu se desfășoare alte activități, decât cele prevăzute de fișa postului, respectiv activități de natură politică, religioasă sau sindicală. A susținut că nu se poate admite unui salariat ca în timpul programului să aibă alte ocupații, decât cele prevăzute strict în fișa postului, iar numitul C. avea în timpul programului cu totul alte activități decât cele trasate de societate, motiv pentru care nu a mai avut timp să-și îndeplinească corespunzător atribuțiile din fișa postului. Aceasta a condus la cercetarea disciplinară a acestuia și desfacerea contractul de muncă pentru abateri grave de la regulamentul intern. A mai arătat că la punctul 5.5 din hotărârea 577/14.09.2016, s-a reținut că s-a depus de petent cererea de adeziune și împuternicirea unuia din membrii de sindicat, însă învederează instanței că societății reclamante nu s-a înaintat niciun înscris depus de sindicat în susținerea plângerii, deși a solicitat aceasta. De asemenea, la punctul 5.8 din Hotărârea 577/14.09.2016 sunt prezentate elementele necesare pentru existența unei fapte discriminate, respectiv o diferențiere între două persoane sau situații aflate pe poziție comparabilă, bazată pe un criteriu, care încalcă un drept. Or, CNCD nu a analizat corespunzător apărarea reclamantei în ceea ce privește limitarea de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta. A mai invocat faptul că fostul salariat nu a înțeles să conteste decizia de desfacere a contractului individual de muncă. A susținut că la punctul 5.14 din Hotărârea 577/14.09.2016, în mod netemeinic și nelegal s-a reținut că există un refuz din partea părții reclamate de a înregistra documente prin care sindicatul dorea să înștiințeze conducerea societății de existența unor angajați ce vor adera la sindicat; în realitate sindicatul nu a înaintat reclamantei nici un înscris și nici fostul salariat C., cu ocazia cercetării, nu a depus o cerere în care să solicite a fi asistat de reprezentantul sindicatului, așa cum prevăd dispozițiile art. 251 alin. (4) din Codul Muncii. Mai mult, chiar din petiția depusă de sindicat, nu rezultă că acel înscris pe care dorea să-l înregistreze la societatea reclamantă nu reprezenta o împuternicire de reprezentare, ci ar fi fost o înștiințare în sensul că unii salariați ai SC A. S.A. au aderat la Sindicat. De asemenea, la punctul 5.18 din Hotărârea 577/14.09.2016 s-a reținut doar pe baza unor simple afirmații, că "membrul de sindicat cercetat a făcut numeroase cereri pentru a fi reprezentat/asistat de către delegatul sindicatului petent";, neexistând această probă la dosarul cauzei, iar la punctul 5.20 din Hotărâre, în mod netemeinic și nefondat s-a reținut că "aceste cereri au fost respinse de către conducerea societății reclamate";.
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, ale Codului de procedură civilă, ale O.G. nr. 137/2000, precum și pe celelalte dispoziții legale la care s-a raportat în acțiune.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisurile depuse în susținerea acțiunii și proba testimonială cu martorul C.
Prin întâmpinările înaintate la dosar, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ pentru lipsa coparticipării procesuale pasive, susținând că activitatea CNCD este una administrativ-jurisdicțională, iar cadrul procesual a fost legat în fața Consiliului prin participarea petentului Sindicatul B. și a părții reclamate A. S.A.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulată de către reclamanta A. S.A. ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii CNCD nr. 577/14.09.2016 emisă în dosarul CNCD nr. 756/2015, ca legală și temeinică. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că Hotărârea nr. 577/14.09.2016 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare potrivit cu care hotărârile C.N.C.D. se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării a arătat că acesta este un termen de recomandare, și nu unul de ordin imperativ. Caracterul normei rezultă din chiar modul în care sunt construite sintactic și morfologic textele alin. (7), sintagmele folosite în construcția frazelor: "se adoptă în termen de 90 de zile";, înlăturând natura "poruncitoare"; a normei (dacă legiuitorul ar fi dorit să ofere caracter imperativ textului de lege, ar fi folosit enunțul "se va adopta";). De altfel, o astfel de interpretare gramaticală a acestui text de lege a fost deja primită de către instanțele de judecată, prin hotărâri judecătorești. În ceea ce privește natura juridică a termenului utilizat de către legiuitor în textul art. 20 alin. (7), a arătat că, în lipsa unei calificări juridice exprese și a unei sancțiuni pentru situația nerespectării acestui termen, calificarea naturii juridice a termenului trebuie să plece de la rațiunea instituirii acestuia și eventual dreptul care ar putea fi afectat prin nerespectarea lui. Astfel, activitatea C.N.C.D. este o activitate administrativă de investigare și sancționare administrativă a cazurilor și situațiilor în care se constată discriminări, sens în care instituirea unor astfel de termene, are menirea de a dinamiza și eficientiza acest tip de activitate. Pe cale de consecință, deși expres prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (7), are caracter de recomandare, nerespectarea acestui termen neducând automat la sancționarea actului întocmit cu neobservarea acestei norme legale - art. 20 alin. (7) sau a autorității emitente, ci de la caz la caz în funcție de dreptul eventual afectat prin "activitatea defectuoasă a administrației", se poate evalua în ce măsură se poate aplica o sancțiune inclusiv dacă afectează valabilitatea actului. În cauza dedusă judecății, reclamanta nu a dovedit care ar fi interesul ori dreptul lezat față de împrejurarea că CNCD a depășit termenul legal de soluționare a sesizării.
Contenciosul administrativ de drept comun reglementează posibilitatea persoanei care se pretinde vătămată prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri vizând recunoașterea unui drept sau interes legitim să intenteze o acțiune prin care administrația să fie sancționată prin obligarea la soluționarea sesizării într-un termen fixat de instanță, sub sancțiunea penalităților prevăzute de lege și eventual antrenării răspunderii patrimoniale, în caz de prejudiciu, lucru care nu s-a întâmplat în cauza de față. În ceea ce privește critica referitoare la faptul că membrii Colegiului director nu au luat în considerare apărările prezentate și nici înscrisurile depuse la dosar, a arătat că prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1), (3), (4) și (7) lit. f din O.G. nr. 137/2000 și în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în domeniu, diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că pentru ca o asemenea încălcare să se producă "trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă". În analiza cauzei, Colegiul director al CNCD a stabilit că, în conformitate cu definiția legală, discriminarea reprezintă o diferențiere bazată pe un criteriu care atinge un drept fără să existe o justificare obiectivă. A mai susținut că dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu conțin o listă limitativă a criteriilor de discriminare, întrucât criteriile enumerate de lege sunt completate cu sintagma "sau orice alt criteriu"; ceea ce practic oferă posibilitatea reținerii și a altor criterii nespecificate de lege, în săvârșirea unei fapte de discriminare. Însă, oricare dintre aceste criterii de discriminare, care sunt circumstanțiate la situația particulară a subiectului de drept care se consideră discriminat, trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit în prezenta speță dedusă judecății. Or, condiția criteriului ca mobil determinant, trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat și care să constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu și care, în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea faptelor de discriminare.
Prin urmare, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată de existenta unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul interzis de lege, invocat în situația subiectului de drept care se consideră discriminat. În prezenta cauză, din studiul documentele depuse la dosar precum și a dispozițiilor legale incidente, s-a reținut existența unui raport de cauzalitate între faptele imputate (refuzul reclamantei A. S.A. de a înregistra documente provenite de la Sindicatul B., cât și interzicerea salariaților de a adera/constitui un sindicat) și criteriul constatat (apartenența sindicală). Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. CNCD a reținut că refuzul reclamantei de a înregistra documente provenite de la Sindicatul B., cât și interzicerea salariaților de a adera/constitui un sindicat, pe motivul că există deja un reprezentant al salariaților, a avut ca efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor recunoscute de lege în art. 239 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 133 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și art. 1 alin. (2) lit. e) (ii) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Mai mult decât atât, Colegiul director al C.N.C.D. a reținut că un membru al Sindicatul B. a fost supus cercetării disciplinare pentru executarea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, precum și desfășurarea de activități de natură sindicală în timpul programului de lucru stabilit, cercetare disciplinară desfășurată fără asistență din partea sindicatului, deși salariatul respectiv solicitase aceasta în scris. A concluzionat că limitarea dreptului de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta respectiv hărțuirea membrilor Sindicatului B. la locul de muncă constituie discriminare conform prevederilor art. 2 alin. (1), (4) și (5) coroborate cu dispozițiile art. 7 lit. f din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
La termenul din 11 ianuarie 2017, față de acordul exprimat în acest sens de către reclamantă, Curtea a dispus introducerea în cauză și citarea, în calitate de pârât, a Sindicatului B.
Prin întâmpinarea înaintată la dosar, pârâtul Sindicatul B., referindu-se la dispoziții art. 2 alin. (1) lit. j și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile de către reclamantă, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea Hotărârii CNCD nr. 577/14.09.2016, ca legală și temeinică. A susținut că din înscrisurile depuse la dosarul CNCD rezultă că reclamanta recunoaște că s-a comportat discriminatoriu față de sindicat; de asemenea, mai rezultă că reclamanta a interzis angajaților să adere la sindicate, că după ce conducerea reclamantei a aflat de existența sindicatului petent a dispus anchetarea disciplinară a angajaților. De asemenea, a susținut că nu sunt reale susținerile reclamantei privind faptul că nu a fost înștiințată de aderarea salariaților la sindicat. A învederat instanței că fost salariat C. a contestat decizia de desfacere a contractului de muncă, dosarul aflându-se pe rolul Tribunalului Prahova.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, reclamanta a solicitat respingerea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile, având în vedere că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obligația formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ anterior sesizării instanței de contencios administrativ, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. 9 din OG 137/2000, iar pe fond a reiterat motivele expuse pe larg în cererea introductivă de instanță și a solicitat admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că acțiunea formulată de către reclamantă nu este întemeiată.
În ceea ce privește excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, respinsă prin încheierea de ședință din 14 martie 2017, instanța reține că, dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, care reglementează obligația formulării plângerii prealabile împotriva actului administrativ anterior sesizării instanței de contencios administrativ, nu sunt aplicabile în cauză, astfel cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000.
În ceea ce privește natura juridică a termenului utilizat de către legiuitor în textul art. 20 alin. (7), se reține că, în lipsa unei calificări juridice exprese și a unei sancțiuni pentru situația nerespectării acestui termen, calificarea naturii juridice a termenului trebuie să plece de la rațiunea instituirii acestuia și eventual dreptul care ar putea fi afectat prin nerespectarea lui. Astfel, activitatea C.N.C.D. este o activitate administrativă de investigare și sancționare administrativă a cazurilor și situațiilor în care se constată discriminări, sens în care instituirea unor astfel de termene, are menirea de a dinamiza și eficientiza acest tip de activitate. Pe cale de consecință, deși expres prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (7), termenul de soluționare a sesizării de către Colegiul director al CNCD are caracter de recomandare, nerespectarea acestui termen neducând automat la sancționarea actului întocmit cu neobservarea acestei norme legale sau a autorității emitente, ci de la caz la caz în funcție de dreptul eventual afectat prin "activitatea defectuoasă a administrației", se poate evalua în ce măsură se poate aplica o sancțiune inclusiv dacă afectează valabilitatea actului.
În prezenta cauză, instanța apreciază că depășirea termenul prevăzut de textul normativ indicat nu este de natură să afecteze legalitatea și temeinicia deciziei contestate.
Prin decizia criticată, "Colegiul director al CNCD constată că partea reclamată limitează dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta și că, membrii sindicatului petiționar sunt hărțuiți la locul de muncă prin acțiunile întreprinse."; Totodată, "în urma analizării documentelor depuse la dosar. Colegiul director reține ca refuzul părții reclamate de a înregistra documentele prin care sindicatul petent dorea să înștiințeze conducerea societății de existența unor angajați ce vor adera la sindicat reprezintă discriminare. De asemenea, prin intermediul art. 7 lit. i) din Regulamentul intern al societății, partea reclamată interzice salariaților să adere sau să constituie un sindicat, motivat de faptul că există un reprezentant al salariaților. Raportat la speța aflată spre soluționare, Colegiul director a constatat că art. 7, lit. i) din Regulamentul Intern al societății reprezintă discriminare, partea reclamată limitând dreptul de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta tuturor salariaților.
Colegiul director reține că un membru aparținând sindicatului petiționar a fost cercetat disciplinar de către conducerea societății, acesta fiind acuzat că, în timpul orelor de program desfășura activități de natură sindicală și că în timpul programului de lucru nu și-a desfășurat activitățile conform sarcinilor de serviciu. În urma analizării documentelor depuse la dosar, Colegiul director reține că cercetarea prealabilă s-a desfășurat fără a se putea acorda asistență din partea sindicatului, deși membrul de sindicat cercetat a făcut numeroase cereri pentru a fi reprezentat/asistat de către sindicatului petent. Colegiul director reține că aceste cereri au fost respinse de către conducerea societății reclamate, motivat de faptul că nu este obligatoriu ca angajatul să fie reprezentat de către sindicat atâta vreme cât au un reprezentant al salariaților angajat în cadrul firmei. În acest sens, Colegiul director constată că partea reclamată a manifestat un comportament care a dus la crearea unui cadru intimidant față de membrul de sindicat care a dorit să fie reprezentat de un mandatar al sindicatului din care face parte, fiindu-i respinse cererile depuse în acest sens.
În concluzie, limitarea dreptului de aderare la sindicat și accesul la facilitățile acordate de acesta și hărțuirea membrilor sindicatului petiționar la locul de muncă constituie discriminare conform art. 2 alin. (1), (4) și (5), coroborate cu prevederile art. 7 lit. f) al O.G. nr. 137/2000, republicată.";
Sintetizând, instanța constată că prin decizia contestată se reține că reclamanta nu a înregistrat documentele prin care sindicatul petent dorea să înștiințeze despre existența membrilor de sindicat în rândul salariaților societății, că nu a asigurat unui membru de sindicat cercetat disciplinar asistență din partea sindicatului, respectiv că în regulamentul de ordine interioară este interzisă aderarea sau constituirea de sindicate precum și desfășurarea de activități sindicale, aspecte de natură a crea un mediu intimidant și discriminatoriu pentru membrii sindicatului reclamant.
Prin prezenta acțiune, reclamanta A. S.A. nu a contestat refuzul de înregistrare a unor documente în împrejurările descrise de către sindicatul pârât, invocând o situație de excepție la momentul respectiv și lipsa unor demersuri ulterioare ale sindicatului. În acord cu reținerile din decizie, instanța consideră că era obligația reclamantei să asigure condițiile pentru înregistrarea unor comunicări adresate conducerii societății iar nu să se impute insuficiența insistențelor din partea membrilor de sindicat ori a reprezentanților sindicatului pârât. Chiar dacă este rezonabil a se considera că există momente de excepție în care desfășurarea curentă a activității să fie împiedicată sau stânjenită, este evident că societatea reclamantă nu își impută vreo disfuncționalitate, considerând că sindicatul sau membrii de sindicat trebuie să depună eforturi pentru a obține din partea acesteia respectarea drepturilor pe care le prevede legea în beneficiul lor.
Al doilea aspect reținut de CNCD vizează existența în regulamentul intern al societății a interdicției de aderare sau constituire a unui sindicat, respectiv sancționarea disciplinară a salariaților pentru desfășurarea de activități de natură sindicală. Reclamanta nu a contestat concret aceste rețineri, extrasul din regulamentul intern și decizia de sancționare nr. 12402/22.12.2015 (filele 89-92 și 77-87) fiind elocvente.
De altfel, instanța apreciază că acest aspect este cel mai important în soluționarea prezentei cauze, întrucât existența unei atari interdicții este în mod vădit discriminatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1), (4) și (5) raportat la art. 7 lit. f din O.G. nr. 137/2000.
Mai mult decât atât, în măsura în care dispoziția normativă din Regulamentul intern al societății reclamante ar fi fost conformă legii, comportamentul reclamantei de a urmări punerea sa în executare ar fi fost justificată și ar fi înlăturat aplicarea oricărei sancțiuni, întrucât faptele concrete de discriminare imputate reclamantei își au justificarea în existența acestei dispoziții normative exprese.
Chiar dacă ar exista un reprezentant al salariaților, dreptul la asociere într-un sindicat sau aderare la un sindicat deja înființat nu trebuie să fie supus vreunei aprobări din partea conducerii societății, libertatea de asociere, inclusiv prin formarea ori aderarea la un sindicat fiind reglementată la nivel constituțional prin art. 40. Interdicția prevăzută de regulamentul intern nu poate fi justificată și tolerată, astfel că în mod corect a fost dispusă sancționarea reclamantei.
Aspectele legate de neasigurarea asistenței salariaților cercetați disciplinar din partea sindicatului ce a fost menționat de aceștia nu se dovedește decât o modalitate de punere în practică a dispoziției din Regulamentul intern, un efect al modului în care la nivelul conducerii unității reclamante sunt respectate dispozițiile constituționale și legale privitoare la dreptul la liberă asociere în sindicate. Chiar dacă există un reprezentant al salariaților, solicitarea unui salariat de a fi asistat de un reprezentat al sindicatului din care face parte nu este supusă aprobării conducerii societății, indiferent de momentul în care o atare solicitare a fost realizată. Păstrarea disciplinei la locul de muncă și necesitatea îndeplinirii corespunzătoare a obligațiilor de serviciu nu poate constitui temei pentru interzicerea drepturilor sindicale, drepturi consfințite la nivel constituțional și legal. Orice atitudine și comportament de natură a limita ori împiedica acest drept este pasibil de sancțiune, decizia contestată emisă de CNCD îndeplinind tocmai această funcție.
Constatând că reclamanta nu a făcut dovada nelegalității ori netemeiniciei deciziei contestate, la dosarul instanței existând înscrisuri din care rezultă existența faptelor de discriminare ce constituie contravenția sancționată, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 7 lit. f O.G. nr. 137/2000, urmează a respinge ca nefondată acțiunea.
| ← Necesitatea existenţei unui prejudiciu material pentru... | Exigenţele respectării prevederilor art. 252 alin. (2) lit. c... → |
|---|
