Drept de semnătură preaviz şi decizie de concediere. Analiza oportunităţii desfiinţării postului
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2671R din data de 14.04.2014
Drept de semnătură preaviz și decizie de concediere. Analiza oportunității desființării postului.
- Art. 65 din Codul muncii
În mod corect a apreciat tribunalul că semnarea deciziei de concediere sub un nume, respectiv al Directorului General C. C. B. și a preavizului sub alt nume respectiv al administratorului A. C. nu poate atrage anularea deciziei de concediere în condițiile în care ambele persoane aveau drept de semnătură și aveau printre atribuții și pe aceea de a semna deciziile de concediere, respectiv preaviz, Directorul General C. C. B. fiind împuternicit cu drept de semnătură individuală în numele administratorului sau sub nume propriu.
Faptul că societatea realizează venituri (ceea ce reprezintă de altfel scopul oricărei societăți comerciale), nu înseamnă că societatea nu întâmpină dificultăți economice, care să stea la baza adoptării măsurilor de reorganizare în vederea menținerii și dezvoltării societății în viitor.
Instanța de judecată nu este abilitată să analizeze oportunitatea menținerii sau nu a postului reclamantei în noua structură organizatorică, să analizeze temeinicia măsurii reorganizării societății și a desființării anumitor posturi, întrucât nu poate cenzura modalitatea prin care s-a procedat pentru îmbunătățirea situației financiare, respectiv restructurarea unor posturi printre care și al salariatei din prezenta cauză, aceasta fiind prerogativa exclusivă a angajatorului.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă, Decizia civilă nr. 2671R din 14.04.2014)
Prin sentința civilă nr.11451 din data de 19.12.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, în dosarul nr.38668/3/2012, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea D.E., în contradictoriu cu intimata SC G.B.R. SRL.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, de contestatoarea D.E., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.304 1 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă nu este fondată, prima instanță expunând motivele de fapt și de drept ce i-au format convingerea, soluția respingerii acțiunii din dispozitiv, justificându-se prin considerentele sentinței atacate. De altfel, motivul este indicat pur formal, recurenta neindicând argumentele ce justifică incidența acestui motiv de recurs.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, recurenta critică sentința primei instanțe față de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținând că este nelegală, pe considerentul că Tribunalul București a aplicat greșit legea.
Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial sau procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege în vigoare la data judecății sau recurge la texte de lege aplicabile litigiului le dă o greșită interpretare.
Sub acest aspect se susține de către recurentă că în mod eronat prima instanță a apreciat că nu se impune anularea deciziei de concediere pentru lipsa calității de reprezentant a semnatarului preavizului și deciziei de concediere, Directorul Adjunct E. A.
Această critică de recurs este neîntemeiată și va fi respinsă.
Prin decizia nr.X/19.11.2010 emisă de Administratorul Unic al SC G.B.R. SRL la art.1 s-a dispus în mod expres că: "Desemnarea următoarelor persoane în vederea îndepliniri atribuțiilor ce revin reprezentantului legal al societății, în calitatea sa de angajator cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă, respectarea normelor referitoare la asigurarea securității și sănătății în muncă a salariaților, după cum urmează: C. C. B. - Director General, cetățean italian … cu drept de semnătură individuală, în numele Administratorului sau sub nume propriu, semnătura sa fiindu-mi opozabilă";; E. A. - Director General Adjunct, cetățean român … cu drept de semnătură individuală, în numele Administratorului sau al Directorului General, semnătura sa fiindu-mi opozabilă";.
Astfel, din interpretarea acestui articol rezultă că Administratorul unic C. A., cetățean italian … a decis că domnul C. C. B. - Director General, cetățean italian … are drept de semnătură individuală și în numele administratorului unic, iar domnul E. A. - Director General Adjunct, cetățean român … are drept de semnătură individuală, în numele Administratorului sau al Directorului General.
Față de acest aspect în mod corect a reținut prima instanță că, atât preavizul de concediere individuală nr.XXX din data de 07.08.2013, întocmit de Administratorul Claudio Alba, cât și decizia de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului nr.XXX din data de 04.09.2012 întocmită de Directorul General C.C.B., poartă aceeași semnătură și respectă condițiile de legalitate impuse de Codul muncii.
De asemenea, având în vedere prevederile art.17 din actul constitutiv al societății din care rezultă că societatea este administrată de un administrator unic în persoana domnului A. C., prevederile art.21 din actul constitutiv al societății din care rezultă că administratorul are dreptul să efectueze angajări de personal, concedieri, prevederile art.22 din actul constitutiv al societății din care rezultă că administratorul va putea delega atribuțiile precum și decizia nr.X/19.11.2010 a administratorului unic prin care au fost desemnați C. C. B. și E. A. în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce revin reprezentantului legal al societății, în calitatea sa de angajator cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă cu drept de semnătură individuală în numele administratorului sau sub nume propriu, în mod corect a apreciat tribunalul că semnarea deciziei de concediere sub un nume, respectiv al Directorului General C. C. B. și a preavizului sub alt nume respectiv al administratorului A. C. nu poate atrage anularea deciziei de concediere în condițiile în care ambele persoane aveau drept de semnătură și aveau printre atribuții și pe aceea de a semna deciziile de concediere, respectiv preaviz, Directorul General C. C. B. fiind împuternicit cu drept de semnătură individuală în numele administratorului sau sub nume propriu.
Referitor la desființarea locului de muncă ocupat de către recurentă se constată că, în raport de rezultatele financiare din data de 31.05.2012 care arătau o pierdere de 2.073.900 lei conducerea societății, a decis ca din cele trei posturi de contabil din cadrul Punctului de lucru Cernica să se desființeze două posturi.
Această hotărâre s-a materializat prin emiterea deciziei de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului nr.xxx din data de 04.09.2012 prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatei D.E. (recurenta din cauza de față) și a deciziei de încetarea contractului individual de muncă nr.905 din data de 17.10.2012 cu privire la salariata D. G. începând cu data emiterii acesteia. Ulterior, la data de 12.04.2013 având în vedere diminuarea fluxului de producție al societății, în contextul crizei economice care a afectat în mod serios domeniul construcțiilor, s-a emis preavizul de concediere individuală nr.xxx prin care s-a acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare doamnei D. N. încadrată în funcția de contabil în cadrul intimatei.
Aceste aspecte rezultă și din compararea organigramelor depuse la filele 58 și 59 dosar fond.
Astfel, conținutul în date al organigramei din data de 15.07.2013, ulterioară reorganizării societății, atestă eliminarea posturilor de contabil și contabil șef existente în organigrama întocmită la data de 10.01.2012, ceea ce dovedește că desființarea postului ocupat de către recurenta-reclamantă este efectivă.
De altfel, dispozițiile art.65 din Codul muncii care a reprezentat temeiul de drept a încetării raporturilor de serviciu ale părților, definește noțiunea concedierii pentru motive care nu țin de persoana salariatului și condiționează legalitatea și temeinicia acestei forme de încetare a raporturilor de muncă de caracterul real, efectiv și serios al desființării locului de muncă respectiv. Acestei caracterizări a desființării locului de muncă ocupat de salariat i se circumscrie cerința ca locul de muncă să fie suprimat din structura angajatorului, iar nu păstrat în organigrama acesteia sub o altă denumire, să fie impusă de dificultăți reale de menținere a postului din punct de vedere economic, ori de atingerea scopului pentru care funcția respectivă s-a înființat și să fie imposibilă menținerea postului fără pagube pentru angajator.
Printr-o altă critică, recurenta susține că, din balanțele de verificare depuse de către intimată (neînregistrate la organele în drept) pe baza cărora se întocmește bilanțul contabil, precum și din informațiile obținute pe cale oficială de la organele abilitate unde există obligativitatea înregistrării documentelor financiar-contabile (bilanțul contabil și balanța de verificare), a tuturor societăților comerciale indiferent de formă de proprietate ce desfășoară activitate pe teritoriul României, rezultă fără echivoc că societatea a înregistrat profit pe anii 2011, 2012 și anul financiar precedent conform documentului de Furnizare Informații nr. 35060 din 27.01.2014, eliberat de ONRC.
Această susținere nu are relevanță deoarece, faptul că societatea realizează venituri (ceea ce reprezintă de altfel scopul oricărei societăți comerciale), nu înseamnă că societatea nu întâmpină dificultăți economice, care să stea la baza adoptării măsurilor de reorganizare în vederea menținerii și dezvoltării societății în viitor.
De altfel, instanța de judecată nu este abilitată să analizeze oportunitatea menținerii sau nu a postului reclamantei în noua structură organizatorică, să analizeze temeinicia măsurii reorganizării societății și a desființării anumitor posturi, întrucât nu poate cenzura modalitatea prin care s-a procedat pentru îmbunătățirea situației financiare, respectiv restructurarea unor posturi printre care și al salariatei din prezenta cauză, aceasta fiind prerogativa exclusivă a angajatorului.
Instanța de judecată este abilitată să analizeze doar dacă adoptarea măsurii concedierii reclamantei s-a realizat cu respectarea prevederilor art.65 Codul muncii.
Procedând la această analiză, Curtea apreciază că desființarea postului reclamantei s-a realizat cu respectarea dispozițiilor sus citate (art.65 Codul muncii), nelegale fiind susținerile recurentei-reclamante în sensul că nu s-ar fi impus desființarea postului ocupat de aceasta, aspect ce a fost dovedit prin probatoriului administrat în fața primei instanțe, respectiv organigrame, decizii de concediere, fișele posturilor.
De asemenea, este lipsit de relevanță faptul că, societatea intimată a înființat alte două puncte de lucru, la data de 16.10.2012 în Caracal (Deveselu) și un altul în Dâmbovița la data de 11.10.2013, aspecte rezultate din documentul de Furnizare Informații de la ONRC, deoarece această situație de fapt nu influențează cu nimic situația recurentei-reclamante cu privire la decizia de concediere. În situația în care recurenta-reclamantă ar fi dorit să ocupe un post în cadrul acestor puncte de lucru trebuia să se adreseze angajatorului cu cerere scrisă, iar nu instanței de judecată.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, prin raportare la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat, prima instanță pronunțând sentința atacată cu aplicarea și interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.
| ← Condiţii promovare în funcţia de execuţie de asistent... | Acordare stagiu potenţial la încadrarea în gradul III de... → |
|---|
