Dreptul muncii. drept procesual civil. Jurisprudență Raporturi de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ORADEA Decizie nr. 373 din data de 13.04.2017
DREPTUL MUNCII. DREPT PROCESUAL CIVIL
Plată diurnă pentru un salariat care efectua transport internațional de marfă. Punere de drept în întârziere în situația neplății drepturilor salariale.
- art. 44 alin. 2 din Codul Muncii
- Anexa nr. 1 din HG nr. 518/1995
- art. 454 din Noul Cod de procedură civilă
- art. 1522 alin. 1, art. l523 din Noul Cod Civil
Câtă vreme nu s-a dovedit că ar fi existat o altă dată la care apelantul reclamant a ieșit din România pentru a efectua transportul internațional de marfă, decât cea care reieșea din evidențele angajatorului, corect s-a dispus acordarea acesteia doar pentru perioada în care s-a efectuat transportul pe teritoriul Danemarcei.
Referitor la cheltuielile de judecată, pârâtul care recunoaște la primul termen de judecată pretențiile deduse judecății nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția situației în care a fost pus în întârziere anterior declanșării litigiului sau dacă era de drept în întârziere. Conform art. 1522 alin 1 din Noul Cod civil, debitorul poate fi pus în întârziere printr-o notificare scrisă, prin cererea de chemare în judecată, art. 1523 din Noul cod civil reglementând situațiile în care debitorul este de drept pus în întârziere.
În speță apelantul a notificat intimata anterior promovării litigiului, a fost pusă în întârziere, mai mult, se afla de drept în întârziere aceasta câtă vreme dreptul solicitat era de natură salarială, art. 1523 din Noul Cod civil fiind incident, greșit instanța de fond nereținând aceste aspecte.
Dosar nr. 373/111/2016
Decizia civilă nr. 296/13.04.2017
Prin sentința civilă nr. 836/LM din data de 29.11.2016, pronunțată de Tribunalul ..., în dosar nr. .../2016, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta ..., cu domiciliul procedural ales în localitatea ..., în contradictoriu cu pârâta S.C. ... S.R.L. cu sediul în, și în consecință:
A fost obligată pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 2297,5 lei cu reprezentând drepturi bănești și dobânda legală calculată la această sumă de la data de 28.07.2016 și până la plata efectivă.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat al unității pârâte în temeiul contractului individual de muncă nr. .../18.06.2014 pe funcția de conducător auto, având un salariu brut de 900 de lei.
Așa cum recunoaște chiar pârâta prin întâmpinare, petentul și-a desfășurat activitatea în străinătate efectuând transporturi în spațiul comunitar.
Schimbarea temporară a locului muncii prevăzut în contract s-a făcut din dispoziția angajatorului, pârâta necontestând delegarea în străinătate și nici existența obligației pentru plată a diurnei, ci doar cuantumul acesteia.
Conform art. 44 alin. 2 din Codul Muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare. Pentru persoanele care lucrează în străinătate, aceste elemente sunt cuprinse în sfera noțiunii de "diurnă externă"; reglementată de H.G. 518/1995. Așadar, pe durata delegării, salariații au dreptul la plata unei sume de bani care se regăsește în legislație atât sub denumirea de indemnizație de delegare, cât și sub denumirea de diurnă.
În condițiile în care angajatorul pârât nu a făcut dovada negocierii unui anumit cuantum al diurnei acordate angajaților prin contractul colectiv de muncă sau prin contractul individual de muncă al reclamantului, instanța va avea în vedere diurna, astfel cum este reglementată prin dispozițiile legale aplicabile.
Codul muncii - Legea nr.53/2003, republicată, stabilește dreptul salariaților la acordarea diurnei pe perioada delegării, iar HG nr.518/1995, la art.5 alin.1 lit. a), stabilește că personalului trimis în străinătate în condițiile acestei hotărâri, i se acordă o indemnizație zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană și a celor mărunte uzuale. Diurna se acordă pe zile calendaristice, și nu pe zile lucrătoare, astfel că angajatul delegat beneficiază de diurnă și pentru zilele de sâmbătă și duminică. Diurna în valută se acordă la nivelul prevăzut pentru fiecare țară în care are loc deplasarea.
Pentru a respecta atât prevederile Codului muncii, cât și cele ale HG nr.518/1995, agenții economici, în vederea calculării sumei de bani ce reprezintă diurna, trebuie să aibă în vedere un cuantum care să compenseze cheltuielile suplimentare de hrană și întreținere prilejuite de dislocarea salariatului din mediu său de viață obișnuit.
În baza art. 16 din H.G. nr. 518/1995, prevederile prezentei hotărâri se aplică și personalului din regiile autonome si societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor menționate la art. 1, iar in temeiul art. 17 din H.G. nr. 518/1995, se recomandă agenților economici (alții decât personalul din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea) să aplice în mod corespunzător prevederile Hotărârii Guvernului nr.518/1995.
În cauza de față, în condițiile în care nu se prevede expres în contractul individual de munca al reclamantului, un anume cuantum al diurnei mai mare decât cel prevăzut de H.G. nr. 518/1995, făcându-se trimitere la normele legislative in vigoare, angajatorul pârât trebuie să aplice prevederile H.G. nr. 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările și completările ulterioare, ca singure norme legale care prevăd nivelul minim al diurnelor ce se pot acorda.
Pentru perioada în care și-a desfășurat activitatea reclamantul - Danemarca - diurna este de 35 euro/zi, atât reclamantul cât și pârâta fiind de acord asupra nivelului diurnei externe prevăzute în Anexa 1 la H.G. 518/1995.
Cu privire la numărul de zile pentru care se solicită diurna, instanța din diagramele tahograf depuse la dosar și din afirmațiile reclamantului din cererea introductivă, a reținut că perioada efectivă de timp în care acesta a prestat activitate respectiv transporturi de marfă pe teritoriul Danemarcei, a fost începând cu data de 22.06.2014 și până la data de 24.07.2014, aspect recunoscut și de pârâtă, care a fost de acord cu achitarea diurnei pentru acest interval, respectiv 33 de zile x 35 de euro = 1.155 euro.( 5197,5 lei calculat la curs valutar 4,5 lei).
Din diurna totală de 1.155 euro, reclamantul afirmă că pârâta a achitat suma de 1.800 lei (echivalentul a 400 euro, calculat la curs valutar 4,5 lei), în cursul anului 2015, 600 lei în ianuarie 2015, 600 lei în februarie 2015 și 600 lei în martie 2015, iar pârâta face dovada achitării în plus a încă 1.100 lei conform chitanțelor de depunere în numerar din datele de 19.12.2014 și 14.01.2016 ( fila 35) .
Prin urmare din suma totală de 5197,5 lei pârâta a achitat cu titlu de diurnă suma totală de 2.900 lei, rezultând un rest de 2.297,5 lei pe care se angajează să-l plătească.
Reclamantul a solicitat inițial plata diurnei pentru 33 de zile, iar ulterior prin modificarea de acțiune solicită plata diurnei pentru 40 de zile. În motivarea acestei cereri reclamantul arată că a plecat din țară la data de 19 iunie 2014 și a revenit abia la data de 27 iulie 2014, și consideră că pârâta era obligată la plata sumei de 1.400 euro (pentru 40 de zile, nu pentru 33 de zile cum a solicitat inițial în cererea de chemare în judecată).
Cu privire la această stare de fapt, reclamantul nu depune la dosar vreo probă concludentă din care să rezulte că data plecării a fost 19 iunie 2014 și data revenirii în țară ar fi fost 27 iulie 2014, singurele date certe identificate de instanță sunt cele din diagramele tahograf depuse la dosar, care sunt cele recunoscute inițial de ambele părți respectiv 22.06.2014 și 24.07.2014. Sarcina probei în această situație revine celui care face o afirmație înaintea instanței, respectiv reclamantului, potrivit adagiului latin "actor incumbit probatio";. De altfel aceste aspecte sunt reglementate și de dispozițiile art.249 din codul de procedură civilă care prevăd că "Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească ";.
Față de considerentele expuse în cele ce preced, instanța a constatat că reclamantul este îndrituit la plata diurnei doar pentru 33 de zile și nu pentru 40 de zile, parțial din aceste drepturi fiind deja achitate.
Prin urmare, în temeiul art.44 alin. 2 din Codul muncii coroborat cu Anexa 1 din H.G.518/1995, instanța obligă pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 2297,5 lei, reprezentând diurnă.
Întrucât, acesta nu s-a putut folosi de diurnă în interesul său personal din culpa angajatorului care în mod nejustificat nu a achitat-o, s-a produs un prejudiciu material care trebuie reparat, astfel că pârâta a fost obligată în favoarea petentului la plata dobânzii legale, reprezentând daune - interese moratorii, începând cu 28 iulie 2014, dată la care reclamantul afirmă că și-a încetat activitatea la unitate și a devenit scadentă obligația de plată a diurnei prevăzute de lege.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata sumei de 120 euro reprezentând contravaloare transport de retur în țară, instanța a constatat că, reclamantul nu dovedește în nici un fel plata acestei sume de bani, sarcina probei în această situație revenind celui care face o afirmație înaintea instanței. Față de cele ce preced instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Cu privire la solicitarea reclamantului de obligare a unității angajatoare la plata sumei de 150 lei reprezentând salariul neachitat pentru luna august 2014, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât această sumă de bani a fost achitată pe seama reclamantului încă din luna decembrie a anului 2014, așa cum reiese de altfel din dovada viramentului bancar efectuat. (fila 35 verso).
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța având în vedere prevederile art. 453 alin. 2 coroborate cu art. 454 din Codul de procedură civilă, nu le-a acordat, pârâta recunoscând pretențiile care au fost apreciate ca întemeiate de către instanță la primul termen de judecată, respectiv cele privitoare la diurnă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel ..., solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a hotărârii apelate în sensul obligării pârâtei la plata diurnei neachitate în cuantum de 1000 Euro, echivalentul a 40 de zile lucrătoare din data de 19.06.2014 până la data de 27.07.2014, și nu doar pentru 33 de zile astfel cum a stabilit instanța de fond; dobânda legală începând cu data de 28.07.2014 până la restituirea efectivă; suma de 120 Euro plus dobânda legală începând cu data de 28.07.2014 pentru transportul către Danemarca, achitată de apelant.
Prin motivele de apel au fost invocate următoarele:
- la data de 18.06.2014 a încheiat contractul individual de muncă cu pârâta pentru a desfășura activitatea de șofer, iar în vederea desfășurării activității a plecat din țară la data de 19.06.2014;
- ultimul transport efectuat în favoarea pârâtei a fost la data de 22.07.2014, conform CMR atașat;
- în data de 23.07.2014 tirul s-a defectat, iar după discuțiile cu reprezentanții pârâtei din 24.07.2014, a parcat tirul într-un loc sigur iar a doua zi, în 25.07.2014 a pornit spre casă, unde a ajuns în 27.07.2014, astfel că întrucât diurna se achită pentru întreaga perioadă în care s-a aflat în străinătate, apelantul solicită obligarea pârâtei la plata acesteia începând cu 19.06.2014 și până la 27.06.2014, plus dobânda legală începând cu 28.07.2014 până la restituirea efectivă;
- în ceea ce privește cheltuielile de judecată, apelantul arată că pârâta a fost pusă în întârziere conform art. 454 Cod procedură civilă, prin notificarea din 1.09.2014, semnată de primire de pârâtă la data de 3.09.2014, de asemenea, a făcut demersuri pentru rezolvarea pe cale amiabilă și în cursul anului 2015, sens în care atașează copii ale mail-urilor de corespondență cu avocatul pârâtei.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului, cu motivarea că apelul este nemotivat în fapt și în drept, nefiind aduse dovezi noi în dovedirea pretențiilor și mai mult nici argumente pentru a aduce o critică pertinentă soluției instanței de fond.
Calculul diurnei efectuat de instanța de fond este corect, 35 Euro / zi prevăzut în Anexa 1 la H.G. nr. 518/1995, raportat la zilele efectiv lucrate, astfel cum reiese din probațiunea administrată privind diagramele tahograf; capătul de cerere privind plata sumei de 150 lei salariu neachitat pentru luna august 2014 s-a respins în mod corect, fiind făcută dovada achitării acestei sume încă din luna decembrie 2014, iar cu privire la plata sumei de 120 Euro plus dobânda legală de la data de 28 iulie 2014, intimata arată că apelantul nu a făcut dovada plății acestei sume, deși îi incumba conform prevederilor legale, administratorul fiind cel care a achitat din bani personali contravaloarea acestui transport.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, instanța de apel a reținut următoarele:
Criticile aduse sentinței apelate axate pe pretențiile privind câtimea diurnei și referitoare la suma de 120 Euro cu dobânda legală, nu pot fi primite, soluția de admitere în parte a pretențiilor deduse judecății fiind legală și în acord cu probatoriul administrat în cauză. Astfel, pretenției de calculare a diurnei pe perioada 19.06.2014 - 27.07.2014 nu i se poate da curs în absența unor dovezi prin intermediul cărora să se fi probat că data ieșirii din țară ar fi fost pe 19.06.2014, dimpotrivă potrivit datelor oferite de diagramele tahograf data plecării a reprezentant-o ziua de 22.06.2014, iar a sosirii 24.07.2014, interval recunoscut de altfel de intimată. Mai mult, însuși reclamantul în cadrul interogatoriului formulat pentru pârâta ... SRL, la întrebarea de la pct. 3 face referire la intervalul 22.06.2014 - 24.07.2014 ca reprezentând perioada în care a efectuat transport internațional de marfă pe teritoriul Danemarcei -, iar la pct. 5 întrebarea vizează diurna datorată reclamantului pentru cele 33 de zile efectiv lucrate.
Dată fiind situația expusă, concluzia instanței de fond în sensul că reclamantul este îndrituit la plata diurnei doar pentru 33 de zile și nu pentru 40 de zile, este corectă, neimpunându-se schimbarea sentinței sub acest aspect, instanța de fond, în raport de materialul probator existent la dosar, făcând o aplicare corectă a dispozițiilor art. 44 alin. 2 din Codul muncii coroborat cu Anexa nr. 1 din HG nr. 518/1995.
Și pretenția privind îndreptățirea apelantului reclamant la plata sumei de 120 Euro reprezentând contravaloarea transportului de retur în țară este lipsită de orice fundament probator, astfel că și sub acest aspect se impune păstrarea sentinței.
În schimb, dată fiind inadvertența între considerentele sentinței și dispozitivul acesteia sub aspectul indicării datei de la care i se cuvin reclamantului daunele interese moratorii, respectiv data de 28.07.2014 în cuprinsul considerentelor și data de 28.07.2016 în dispozitivul hotărârii, o atare neconcordanță se impune a fi remediată, data scadenței obligației de plată fiind 28 iulie 2014, aceasta fiind data la care a încetat activitatea la societatea intimată.
De asemenea, și critica privind modul de soluționare a cererii privind cheltuielile de judecată este găsită de instanța de apel ca fiind întemeiată, astfel este de reținut că textul art. 454 din Codul de procedură civilă reglementează o excepție de la regula potrivit căreia partea care a pierdut procesul datorează cheltuieli de judecată. Astfel, în situația în care la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului, acesta nu va mai fi obligat să suporte cheltuielile judecății, cu rezerva situației în care a fost pus în întârziere înainte de pornirea procesului sau era de drept în întârziere.
Potrivit art. 1522 alin. 1 din Codul civil, debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată, de asemenea, prin dispozițiile art. 1523 sunt reglementate cazurile în care debitorul este considerat de drept în întârziere.
În speță, apelantul a notificat-o pe intimată prin actul comunicat la data de 1.09.2014 cu confirmare de primire, solicitându-i-se ca în termen de 10 zile de la data primirii notificării să-i achite drepturile salariale datorate de la data angajării și până la zi, la care se adaugă diurna în cuantum de 1.500 Euro pentru perioada 23.06.2014 - 23.07.2014, în care a fost plecat în cursă, intimata fiind încunoștiințată că aceasta reprezintă ultima încercare pe cale amiabilă a problemei.
În atare situație, s-a constatat că intimata a fost pusă în întârziere prin notificarea despre care s-a făcut vorbire mai sus în condițiile dispozițiilor art. 1522 alin. 1 din Codul civil, pe de altă parte, pentru drepturile salariale ce reprezintă obligații cu executare succesivă, intimata se afla de drept în întârziere având în vedere prevederile art. 1523 din Codul civil.
Prin urmare, chiar dacă intimata prin întâmpinarea înregistrată la tribunal la data de 29.02.2016, a recunoscut parțial pretențiile reclamantului, dată fiind incidența procedurii de punere în întârziere a acesteia, respectată de reclamant, este evident că nu operează exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată, astfel cum eronat a apreciat tribunalul, concluzie ce reclamă remedierea în parte a hotărârii apelate sub aspectul soluției date asupra cererii privind cheltuielile de judecată.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, a admis apelul, a schimbat în parte sentința în sensul că dobânda legală va fi calculată începând cu data de 28.07.2014. Totodată a dispus obligarea intimatei la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului, în aplicarea dispoziției înscrise în textul art. 453 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel acțiunea fiind admisă în parte se impune acordarea doar parțială a cheltuielilor efectuate, în limita pretențiilor admise, respectiv a sumei de 700 lei cu titlul sus-arătat, reprezentând o parte din valoarea onorariului avocațial plătit de reclamant cu chitanța nr. 2 din 14.02.2016. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost păstrate.
| ← Desfiinţare loc de muncă. Jurisprudență Raporturi de muncă | Răspunderea patrimonială a salariatului. Jurisprudență... → |
|---|
