Dreptul muncii; jurisdicţia muncii. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă; Repunere în drepturi

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 145 din data de 10.03.2015

Externalizarea unui serviciu din cadrul angajatorului nu poate fi o acțiune verificată de instanța de judecată atât timp cât aceasta este reală. Desființarea postului a fost efectivă pentru că pe statul de funcțiuni nu se mai regăsește postul de paznic, iar cauza a fost reală și serioasă pentru că nu se mai puteau plăti salarii din fondurile bugetului de stat și a trebuit găsită soluția de a asigura paza angajatorului.

Decizia civilă nr. 145/10.03.2015 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată sub nr. … pe rolul Tribunalului Vrancea - Secția I civilă petentul H.M. a contestat decizia de concediere nr. ... a SUSPF, solicitând anularea acesteia, reintegrarea în postul avut anterior și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale actualizate începând cu data de 1.04.2014 și până la reintegrarea sa.

În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că a avut funcția de paznic în cadrul UPUSP - SUSPF …, prin decizia contestată dispunându-se încetarea contractului său individual de muncă urmare desființării postului de paznic, în temeiul art. 65 din Legea 53/2003, în considerarea adresei Ministerului Sănătății (MS) nr. …, prin care se comunica încetarea finanțării spitalului cu sumele de la bugetul de stat necesare asigurării fondului de salarii aferent posturilor de paznic UPU a SUSPF. Petentul a invocat nelegalitatea deciziei întrucât nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 65 din Codul Muncii privitoarea la existența unei cauze reale și serioase pentru desființarea efectivă a locului de muncă, precum și faptul că, potrivit art. 98 din OMS …, UPU-rile din cadrul spitalelor de urgență sunt finanțate de la bugetul de stat pentru cheltuielile de personal (…), precum și din veniturile realizate de unitatea sanitară.

Prin întâmpinare, pârâtul SUSPF a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin adresa menționată de către petent i-a fost comunicat Ordinul Ministrului Sănătății nr. … pentru aprobarea statului de funcții al spitalului, pentru aducerea la îndeplinirea acestuia drepturile salariale nemaifiind plătite din bugetul alocat pentru 5 posturi de paznici înscriși în statul de funcții la structura UPU -SMURD poz. 963-967. Drept urmare, s-a propus desființarea celor 5 posturi de paznic din considerente economico-financiare și avându-se în vedere și faptul că serviciul de pază la nivelul spitalului este externalizat.

La dosarul cauzei au fost depuse în copie înscrisurile la care s-a făcut referire în cerere și în întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. … Tribunalul Vrancea a respins ca neîntemeiată contestația.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele aspecte de fapt și de drept:

Prin decizia de concediere nr. ... a SUSPF s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al salariatului H.M. începând cu data de 01.04.2014, ca urmare a desființării postului de paznic din cadrul UPU SUSPF, în temeiul art. 65 din Legea 53/2003.

În decizie se reține adresa MS …, prin care se comunica încetarea finanțării spitalului cu sumele de la bugetul de stat necesare asigurării fondului de salarii, aferent posturilor de paznic UPU a SUSPF și nota de fundamentare nr. … a serviciului R.U.O.N.S și a serviciului financiar contabil prin care se propune desființarea posturilor de paznic UPU.

Potrivit acestei note de fundamentare, la nivelul SUSPF serviciul de pază este externalizat, conform Ordinului MS … - Anexa 9, personalul de deservire (paznici) utilizându-se numai pentru unitățile care asigură paza cu personalul propriu.

La dosarul cauzei se regăsește contractul de prestări servicii nr. ... încheiat de către pârâta nivelul SUSPF, în calitate de achizitor, cu SC U.S. SRL, în calitate de prestator, cu privire la asigurarea serviciilor de pază și protecție pentru perioada 01.03.2014-31.12.2014, pentru un anumit preț. Potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtei, plata acestui contract de prestări de servicii se asigură din veniturile realizate de spital în baza contractului cu Casa de Sănătate.

Statul de funcții depus de către pârâtă în copie, în care figurează cele 5 posturi de paznic de la pozițiile 963-967 cu mențiunea olografă că nu se plătesc din buget UPU, poartă mențiunea valabilității la data de 01.09.2013, dar potrivit adresei nr. … a Direcției Organizare și Politici Salariale a M.S. statul de funcții urma a fi întocmit începând cu data de 01 septembrie 2013, potrivit modelului prevăzut în Anexă. Această mențiune, la fel ca și adresa MS …, nu are semnificația desființării automate a posturilor de paznic, astfel cum s-a procedat în cazul celor 7 posturi vacante de brancardieri, ci înseamnă doar că drepturile salariale nu mai sunt plătite din bugetul alocat structurii.

Astfel, potrivit art. 98 din Ordinul Ministrului Sănătății Publice nr. … UPU și CPU din cadrul spitalelor de urgență sunt finanțate de la bugetul de stat pentru cheltuieli de personal și cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare, precum și din veniturile realizate de unitatea sanitară.

Așadar, indiferent de susținerile pârâtei în răspunsul la interogatoriu, plata salariaților UPU se putea realiza din veniturile unității sanitare, altele decât cele provenind de la bugetul de stat, respectiv în baza contractului încheiat cu Casa de Sănătate.

Însă, angajatorul SUSPF are puterea de apreciere a necesității desființării acestor posturi, în raport de interesele sale economice concrete.

Astfel, în nota de fundamentare nr. ... se arată că, urmare a externalizării serviciului de pază, se propune desființarea tuturor celor 5 posturi de paznic din structura UPU-SMURD din considerente economico-financiare. Această propunere a fost urmată de concedierea efectivă a celor 5 angajați ocupanți ai posturilor de paznic, potrivit art. 65 Codul muncii.

Conform acestui text de lege, concedierea trebuie să fie determinată de desființarea efectivă a locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, cauza fiind reală și serioasă.

Considerentele economico-financiare la care face trimitere angajatorul în nota de fundamentare pentru desființarea posturilor nu trebuie neapărat să constea în dificultăți economice pentru a reprezenta o cauză reală și serioasă, ci pot rezulta și din modernizarea sau externalizarea anumitor operațiuni, care să impună renunțarea la serviciile unor salariați.

În condițiile în care a fost sistată finanțarea celor 5 posturi de la bugetul de stat, iar la nivelul întregii unități serviciile de pază și protecție erau asigurate în baza unui contract extern, desființarea posturilor de paznic a reprezentat o măsură administrativă firească, fiind inutilă menținerea personalului de pază propriu, indiferent de valoarea redusă a economiei astfel realizate de către angajator. În ceea ce privește prețul serviciilor externalizate, instanța nu poate cenzura libertatea contractuală a angajatorului, care este cel mai în măsură să aprecieze calitatea serviciilor oferite și contraprestația datorată.

Pentru aceste motive s-a considerat că decizia de concediere a fost emisă cu respectarea întocmai a condițiilor legale, astfel că a respins contestația formulată în baza art. 268 lit.a și 78-80 din Codul Muncii.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul H.M., care a criticat soluția primei instanțe sub următoarele aspecte:

- instanța de fond avea obligația de a analiza contestația promovată prin prisma motivelor invocate de contestator prin acțiune și a motivelor concedierii arătate în decizie, iar nu în raport de alte motive, care nu au fost invocate nici măcar de intimat; prin decizia de concediere s-a arătat că desființarea posturilor de paznic se impune ca urmare a încetării finanțării salariilor de paznic UPU, dar prima instanță face referire la externalizarea serviciului de pază a UPU; deși se reține că a intervenit o încetare a finanțării pârâtei cu sumele de la bugetul de stat necesare asigurării salariilor paznicilor UPU, plata acestora se putea totuși realiza din veniturile proprii ale spitalului, potrivit art. 98 din Ordinul MS nr. …; totodată, s-a reținut în mod greșit că desființarea posturilor nu s-a făcut din motive economice, ci ca urmare a externalizării serviciului de pază UPU, chiar dacă această externalizare presupune costuri chiar mai mari;

- au fost încălcate prevederile exprese ale art. 65 C.muncii, în sensul că desființarea locului de muncă nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă; încetarea finanțării a avut loc în anul 2013, iar nu în anul 2014 (când s-a desfășurat prezentul litigiu în fața primei instanțe), iar contestatorul a fost plătit ca paznic UPU și în perioada ianuarie-aprilie 2014, ceea ce demonstrează că au existat fondurile necesare plății salariilor paznicilor UPU chiar și din alte surse decât cele asigurate din bugetul de stat, respectiv surse proprii ale spitalului; în aceste condiții, se putea ca și după luna aprilie 2014 să se găsească fondurile salariale din resursele proprii spitalului necesare menținerii posturilor de paznic pentru UPU, cu atât mai mult cu cât prin externalizarea serviciilor de pază pentru UPU se fac cheltuieli salariale mult mai mari.

În dovedirea apelului, apelantul nu a solicitat administrarea de noi probatorii.

În drept a invocat disp. art. 65 C.muncii și art. 466 și urm. N.C.proc.civ.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat, întrucât a demonstrat că prin Ordinul MS nr. … nu a mai fost aprobată finanțarea serviciului de pază pentru UPU, iar prin nota de fundamentare nr. ... a aparatului propriu al intimatului s-a reținut expres că se impune externalizarea acestui serviciu; mai mult decât atât, conform disp. art. 98 din Ordinul MS nr. …, UPU sunt finanțate de la bugetul de stat pentru cheltuieli de personal și cheltuieli cu medicamente și materiale sanitare, și doar celelalte cheltuieli (combustibil, de ex.) pot fi acoperite și din veniturile proprii ale spitalelor. Astfel, în lipsa posibilității de a obține fonduri bănești de la bugetul de stat pentru plata salariilor paznicilor UPU, s-a impus externalizarea acestui serviciu, care astfel putea fi plătită din fondurile proprii ale spitalului.

Intimatul a mai arătat că la data de 10.01.2014 a primit adresa nr. … a MS, adresă prin care i se aducea la cunoștință că posturile de paznici UPU nu mai erau finanțate din fondurile bugetului de stat, iar salariile au fost plătite până în luna aprilie 2014 deoarece abia atunci au fost finalizate procedurile de concediere și a fost emisă decizia contestată. Astfel, s-a demonstrat că desființarea postului de paznic a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă, fiind astfel respectate disp. art. 65 C.muncii.

În dovedirea acestei poziții intimatul a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar dispoziția de desființare a celor 5 posturi de paznic la UPU, Ordinul MS nr. … privind statul de funcții al intimatului pe anul 2014 și Ordinul MS nr. … - Anexa NR. 11 privind metodologia de aplicare a normativului de personal.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel, pentru a da eficiență principiului disponibilității părților în procesul civil și a face aplicarea disp. art. 477 N.C.proc.civ., Curtea a apreciat că apelul nu este fondat și se impune a fi respins, având în vedere următoarele considerente:

În mod corect apelantul a arătat că analiza acțiunii civile se impune în limitele stabilite de reclamant (principiul disponibilității părților în procesul civil) și în raport de apărările părților, dar din analiza considerentelor sentinței apelate nu rezultă că aceste aspecte ar fi fost încălcate de prima instanță.

În decizia de concediere se arată expres că desființarea posturilor de paznic în cadrul UPU se datorează încetarea finanțării plății salariilor de paznic de la bugetul de stat, conform Ordinului MS nr. … (adresa nr. …), iar varianta aleasă de angajator pentru a se asigura în continuare serviciul de pază (serviciu plătit din alte venituri - extrabugetare) a fost externalizarea serviciului (Nota de fundamentare nr. ... a serviciului RUONS și financiar-contabilitate).

Prin întâmpinare intimatul a reluat argumentele prezentate și în decizia de concediere, invocând faptul că a trebuit să găsească o soluție de a asigura serviciul de pază pentru UPU și de a plăti acest serviciu din fondurile proprii ale spitalului; această soluție a fost aceea a externalizării serviciului de pază, agreată și de Ordinul nr. … al MS.

Faptul că prin externalizarea serviciului de pază s-ar face cheltuieli mai mari nu înseamnă că măsura este nelegală sau că desființarea posturilor nu a fost efectivă și nu a avut o cauză reală și serioasă.

Desființarea a fost efectivă pentru că pe statul de funcțiuni pe anul 2014 nu se mai regăsește postul de paznic UPU și cauza a fost reală și serioasă pentru că nu se mai puteau plăti salarii din fondurile bugetului de stat și a trebuit găsită soluția de a asigura totuși paza UPU. În aceste condiții, s-a ajuns la situația de a externaliza serviciul de pază pentru UPU, sumele necesare plății acestui serviciu putând fi astfel asigurate din alte fonduri decât cele de la bugetul de stat.

Faptul că apelantul-contestator și-a desfășurat activitatea până la data de 01.04.2014, când a avut loc concedierea sa efectivă, și acesta a fost plătit în această perioadă tot din fondurile venite de la bugetul de stat, solicitate anume de spital pe perioada necesară desfășurării procedurii de concediere, nu conduce la ideea că desființarea postului lui nu a respectat disp. art. 65 C.muncii.

Față de toate aceste aspecte Curtea a considerat că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecința menținerii ei și respingerii apelului ca nefondat, în temeiul disp. art. 480 alin. 1 N.C.proc.civ.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Dreptul muncii; jurisdicţia muncii. Jurisprudență Desfacerea contractului de muncă; Repunere în drepturi