Dreptul muncii; jurisdicţia muncii. Jurisprudență Raporturi de muncă

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 59 din data de 10.02.2015

Prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite sau neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, astfel că instanța de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar și în litigiile începute după 1 octombrie 2011 - (Decizia nr. 1/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în RIL).

Decizia civilă nr. 59/10.02.2015 a Curții de Apel Galați

Prin cererea înregistrată sub nr. … pe rolul Tribunalului Galați - Secția I civilă reclamanta SC G.U. SRL Galați a solicitat in contradictoriu cu pârâta M.M. obligarea acesteia la plata sumei de 222 lei, reprezentând premiere de 2% aferent anului 2009, sumă încasată fără nici un drept.

A mai solicitat cheltuieli de judecată.

Motivându-și în fapt cererea, a arătat că pârâta a fost angajată a instituției și în anul 2009 a beneficiat necuvenit de premiere de 2%.

Arată că prin decizia nr. ……… a Curții de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului s-a stabilit la pct. 2 în sarcina S.P.A.D.P. - actual SC G.U. SRL că aceasta premiere este nelegal acordată, dar și luarea tuturor măsurilor legale pentru recuperarea acesteia, ca urmare a procesului-verbal de constatare din data de 23.07.2010.

În susținerea cererii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.

În drept, a invocat disp. art. 256 alin 1 art. 258 din Codul muncii, art. 1345 și 1347 Cod civil.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă …. Tribunalul Galați a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.U. SRL în contradictoriu cu pârâta M.M., ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Pârâta M.M. era angajata instituției din data de 01.01.2001 în funcția de muncitor necalificat în cadrul S.Z.V., fiind preluată de SC G.U. SRL de la S.P.A.D.P. în data de 01.10.2010, având în vedere prevederile art. 6 din H.C.L nr …, conform contractului individual de muncă nr. … în funcția de floricultor, în cadrul aceluiași serviciu.

În anul 2009 a beneficiat necuvenit de premiere de 2%, așa cum s-a stabilit prin decizia nr. … a Curții de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului.

La pct. 2 din decizie nr. … Curtea de Conturi a României a dispus măsuri legale pentru recuperarea acestuia, sens in care reclamanta a promovat prezenta acțiune.

Potrivit art.1 și următoarele din Legea 124/2014 pârâtei îi este aplicabilă amnistia fiscală, respectiv exonerarea de la plata sumelor solicitate.

Astfel, pârâta este inclusă potrivit art.1 în categoria "personalului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului din sectorul bugetar, aplicabile anterior intrării în vigoare a Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, respectiv în anul 2009, Legii nr. 339/2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităților administrativ-teritoriale județene și locale, cu modificările și completările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare, Legii-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, cu modificările ulterioare, Legii nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare;";

Conform art.2 alin.1 din același act normativ, "se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii";.

Față de aceste considerente, instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, considerând-o netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:

Faptul că instanța a considerat că în cauză intimatei - pârâte îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 124/2014, nu absolvă de vinovăție intimata - pârâtă și aceasta nu poate fi scutită de la plata prejudiciului suferit de societate.

Hotărârea criticată este lipsită de finalitate juridică deoarece societatea a fost obligată de către Curtea de Conturi a României să recupereze prejudiciul, însă intimata a fost exonerată de la plata acestei sume, rămânând astfel în seama societății apelante prejudiciul constatat.

A solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile nr. … pronunțată de Tribunalul Galați și, în rejudecare, admiterea acțiunii și obligarea intimatei la plata sumei de 222 lei, sumă care să fie actualizată până la recuperarea integrală a prejudiciului.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 470 și următoarele din codul de procedură civilă și pe Decizia nr. 101/2013 a Curții de Conturi a României, Camera de Conturi a Județului Galați.

La termenul de judecată din data de 10.02.2015 Curtea, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Analizând actele și lucrările cauzei, cu referire la excepția invocată, Curtea a reținut următoarele:

În cauză este pe deplin aplicabilă decizia nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii.

Prin această hotărâre s-a stabilit că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011";. Această hotărâre este rezultatul aplicării și a disp. art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, normă juridică invocată de Curte și în prezenta cauză.

Întrucât obiectul prezentei cereri este unul patrimonial, apelanta - reclamantă putea să solicite remiterea sumei încasate de intimată în termenul de prescripție extinctivă de 3 ani, prevăzut de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Având în vedere că în cauză se solicită plata sumei de 222 lei, reprezentând premiere de 2% aferentă anului 2009, sumă acordată anterior lunii ianuarie 2010, iar acțiunea este formulată la 24.07.2014, cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani, Curtea, în temeiul disp. art. 480alin. 2 N.C.pr.civilă, a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentința apelată și, în rejudecare, a admis excepția prescripției extinctive și a respins acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă sub aspect extinctiv.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Dreptul muncii; jurisdicţia muncii. Jurisprudență Raporturi de muncă