Dreptul muncii . Jurisprudență Contracte de muncă

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 75 din data de 16.02.2016

a) Este adevărat că prin disp. art. 248 alin. 1 C.muncii nu se stabilesc decât sancțiunile disciplinare ce se pot aplica de angajator, fără a se dispune obligativitatea aplicării lor în ordinea menționată în text, sancțiunea fiind stabilită în funcție de fapta săvârșită, gradul de vinovăție al angajatului, eventualul prejudiciu cauzat, atitudinea în activitate a angajatului anterior săvârșirii abaterii disciplinare etc.

Din motivarea sentinței apelate nu rezultă că prima instanță a considerat că se impune aplicarea în ordine a sancțiunilor legale, ci chiar a arătat că sancțiunile ";(…) sunt aplicate gradual, în funcție de fapta comisă și de gradul de vinovăție a salariatului";, fiind necesară o justă corelare a sancțiunii cu gravitatea faptei comise.

Deși în apel apelantul a depus la dosar mai multe decizii de sancționare disciplinară a intimatului-contestator, una este chiar decizia contestată în prezenta cauză, pentru o parte din ele sunt aplicabile disp. art. 248 alin. 3 C.muncii, având în vedere că sunt aplicate în perioada 2005-2008, o sancțiune a fost înlăturată chiar de prezentul complet de judecată într-o altă cauză, iar două sancțiuni sunt aplicate ulterior emiterii deciziei contestate în prezentul dosar. Totodată, faptul că angajatului i-au mai fost aplicate și alte sancțiuni disciplinare este avut în vedere la aplicarea unei noi sancțiuni, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că nu i se poate aplica sancțiunea avertismentului, dacă sunt respectate prevederile art. 250 C.muncii.

b) Este posibil ca sarcina pacientei să nu fi impus o intervenție de urgență, dar prin consult tocmai acest lucru urma a fi stabilit.

Mai mult decât atât, chiar pacienta consultată, martora CV, a arătat că sarcina era aproape de termen, avea dureri foarte mari, a urcat din proprie inițiativă cu un aparținător la etajul unde este secția OG 1 (aparținătorul nu a intrat în cabinet), iar nașterea a avut loc în seara aceleiași zile, astfel că și Curtea apreciază că respectivul caz nu putea fi tratat ca nefiind urgent decât după un consult rapid.

De asemenea, din actele dosarului de fond rezultă că respectiva consultație nu s-a făcut tehnic, cu aparatură medicală, ci vizual și prin palpare, iar astfel de consulturi în cabinetul respectiv erau frecvente, făcute și de alți medici, atât timp cât la respectivul control inopinat au fost găsite ca folosite și depozitate necorespunzător și alte mănuși chirurgicale și instrumentar specific, iar medicii și asistentele, ca și apărătorul apelantei (declarație făcută în apel), au arătat că astfel de consulturi chiar se impun în secție, iar nu la unitatea de primiri urgențe, întrucât doar în secție există aparatură ecograf și altă aparatură specifică unui consult ginecologic.

c) Curtea apreciază că materialul probator a fost corect interpretat și valorificat de prima instanță, atât timp cât a constatat săvârșirea unei abateri disciplinare, gradul de vinovăție al contestatorului, gravitatea faptei săvârșite, consecințele acesteia și lipsa unor cauze care să înlăture răspunderea disciplinară.

Faptul că instanța de judecată nu a respins contestația, ci a aplicat o altă sancțiune, nu înseamnă că probele au fost interpretate necorespunzător, ci doar că au format o altă convingere completului de judecată, decât cea avută de angajator.

d) În prezenta cauză nu se analizează dacă în ziua respectivă prezența contestatorului în secție era justificată sau nu și nici dacă există modificări neautorizate a foii de observație, ci se analizează dacă medicul-contestator avea sau nu posibilitatea și chiar obligația de a consulta un pacient într-un alt spațiu decât cel prescris de normele de igienă interne.

Și Curtea consideră că respectivul consult trebuia făcut într-un alt spațiu medical special, care să corespundă normelor de prevenție și igienă spitalicească, cu depozitarea ulterioară corespunzătoare a instrumentarului folosit, în absența aparținătorului persoanei consultate etc., dar toate aceste aspecte au fost avute în vedere și de prima instanță atunci când a menționat sancționarea contestatorului, chiar dacă a înlocuit sancțiunea aplicată de angajator cu o sancțiune mai blândă.

Mai mult decât atât, Curtea consideră că a consulta o pacientă gravidă în luna a noua, care a și născut în seara respectivă, după ce evoluția pacientei fusese observată în toată perioada de 9 luni de medicul-contestator, care prezenta dureri mari, într-un spațiu care avea aparatura medicală specifică (ecograf etc.), iar nu în spațiul special aflat trei etaje mai jos, este o abatere disciplinară ce se impune a fi sancționată, dar nu cu sancțiunea reducerii salariului, ci cu sancțiunea avertismentului, așa cum și prima instanță a considerat.

Decizia civilă nr.75/16.02.2016 a Curții de Apel Galați

1. Cererea introductivă de instanță

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2015 pe rolul Tribunalului Galați - Secția I civilă, contestatorul IC a solicitat în contradictoriu cu intimatul SCJ anularea Deciziei nr. 622/30.06.2014, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsit ca efect al deciziei, precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea atacată și soluția pronunțată

Prin sentința civilă nr. 1154/2.11.2015 Tribunalul Galați a admis în parte contestația și a înlocuit măsura reducerii salariului de bază cu un procent de 5% pe o durată de două luni, cu cea prevăzută de art. 248 alin.1 lit.a din Codul muncii, respectiv ";avertismentul";.

Totodată, a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin restituirea către contestator a drepturilor salariale reținute în baza deciziei de sancționare.

3. Motivele de fapt și de drept care au fundamentat soluția primei instanțe

Prin decizia nr.622/30.06.2014 emisă de intimat, s-a dispus reducerea salariului de bază al contestatorului I.C. cu 5% pe o durată de două luni, conform art. 248 alin. 1 lit. c din Codul muncii.

S-a reținut în sarcina contestatorului că a fost depistat, în urma unui control intern, consultând o persoană de sex feminin îmbrăcată în haine civile, în sala de pansamente din cadrul Secției obstetrică ginecologie I. Totodată, s-a reținut că trusa de consultații era desfăcută, că erau mai multe mănuși chirurgicale folosite lăsate pe margine chiuvetei și că instrumentarul medical folosit nu era colectat corespunzător.

S-a mai menționat în cuprinsul deciziei contestate că, în drept, contestatorul nu a respectat prevederile art. 9 pct. 30,34,44 din Regulamentul Intern, art. 7 din Anexa 1 a OMS 916/2006 și art. 46 din Fișa postului.

Contrar susținerilor contestatorului, instanța de fond a reținut că, față de fapta acestuia și față de data întocmirii Raportului de cercetare disciplinară nr. …/16.06.2014, termenele indicate art. 252 alin. 1 din Codul Muncii au fost respectate în cauză. În acest sens este și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 16/12.11.2012 într-un recurs în interesul legii, potrivit căreia, în interpretarea si aplicarea art. 252 alin. (1) din Codul muncii, republicat, momentul de la care începe sa curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității.";

Totodată, instanța a reținut că, în cauză, contestatorul nu a invocat și nu a dovedit existența unor motive concrete de incompatibilitate a președintelui comisii de disciplină și, având în vedere că mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute se regăsesc în cuprinsul deciziei contestate, nu se impune constatarea nulității absolute a deciziei sub acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, potrivit art. 247 alin. 1 și 2 din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară. Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Așadar, răspunderea disciplinară intervine în cazurile în care un salariat săvârșește cu vinovăție o abatere disciplinară. Rezultă astfel că elementele esențiale ale răspunderii disciplinare sunt calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, săvârșirea faptei cu vinovăție, un rezultat dăunător și legătura de cauzalitate între faptă și rezultat.

Existența faptei ilicite constituie condiția necesară pentru existența răspunderii disciplinare și, potrivit art. 247 alin. (2) Codul muncii, constă în încălcarea normelor legale, regulamentului intern, contractului individual sau contractului colectiv de muncă aplicabil ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici.

În speță, instanța a reținut că angajatul a săvârșit o faptă ilicită, încălcându-se astfel regulamentul intern, fișa postului și atribuțiile specifice, după cum se poate reține și vinovăția acestuia.

Astfel, în sensul art. 9 pct. 34 din Regulamentul intern al unității, angajatul avea obligația de a respecta regulamentul intern în vigoare privind prevenirea, controlul și combaterea infecțiilor nosocomiale.

În condițiile în care procedura de internare a unui pacient este reglementată în mod detaliat, tocmai în vederea prevenirii, controlului și combaterii infecțiilor nosocomiale, instanța de fond a reținut că prezența numitei C.V. și a persoanei care o însoțea în sala de pansamente a Secției OG 1 nu are justificare legală, pacienta nefiind internată în regim de urgență sau pe baza unei programări.

Aceste aspecte rezultă și din declarația martorei C.V., care a precizat că în ziua respectivă a urcat direct la etaj în secție, unde contestatorul dădea consultații, și abia după ce a fost consultată a plecat pentru a-și face fișa de internare.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța a reținut că, potrivit Deciziei nr. 11/10.06.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară.

Potrivit principiului a majori ad minus, instanța sesizată cu o cerere privind anularea unei decizii de sancționare disciplinară are competența de a dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu una mai blândă, în situația în care apreciază că fapta poate fi reținută în sarcina petentului, însă, față de circumstanțele speței, sancțiunea aplicată nu este proporțională cu gravitatea faptei.

Instanța a reținut că, după verificarea cercetării prealabile, constatând vinovăția salariatului, angajatorul are la îndemână criterii legale de stabilire a sancțiunii disciplinare, prevăzute de dispozițiile art. 250 din Codul muncii, respectiv împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție al salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului, eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

Așadar, stabilirea sancțiunii disciplinare nu poate avea loc arbitrar, ci exclusiv, în funcție de responsabilitatea riguroasă și cumulativă a criteriilor arătate, organul competent să aplice sancțiunea trebuind să se preocupe de individualizarea acesteia, de dozarea ei, deoarece numai o corelare justă a sancțiunii cu gravitatea faptei, este de natură să asigure realizarea rolului educativ și preventiv al răspunderii.

Din prevederile art. 248 alin. 1 Codul muncii rezultă că sancțiunile disciplinare se află într-o anumită ordine, de la cea mai ușoară, până la cea mai aspră, constând în desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă ca urmare, ele sunt aplicate gradual, în funcție de fapta comisă și de gradul de vinovăție al salariatului. Nivelul culpei reprezintă, așadar, un element esențial în stabilirea sancțiunii disciplinare.

În cauză, intimatul a aplicat contestatorului sancțiunea reducerii salariului de baza cu 5% pentru o perioadă de 2 luni, fără a avea în vedere în mare parte criteriile enunțate de dispozițiile art. 250 din Codul muncii.

Instanța a înlăturat ca neîntemeiate susținerile intimatului conform cărora la individualizarea sancțiunii comisia a avut în vedere nenumăratele abateri ale contestatorului, precum și sesizările formulate de colegi și pacienți, având în vedere că în cauză nu au fost administrate probe în acest sens.

Din declarația martorului C.V., instanța a reținut că aceasta era însărcinată în 9 luni, iar în ziua de 29.04.2014 se simțea foarte rău, astfel încât, în urma consultului, a fost internată, născând chiar în seara respectivă.

În împrejurările de fapt, având în vedere starea în care se afla pacienta, instanța a apreciat că sancțiunea reducerii salariului este prea aspră, nefiind proporțională cu gravitatea faptei, astfel încât a admis în parte contestația și a dispus înlocuirea sancțiunii aplicată contestatorului prin decizia nr …/30.06.2044 emisă de intimat, respectiv reducerea salariului de bază pe o durată de 2 luni cu 5 % cu sancțiunea "avertisment";.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a reținut că în cauză contestatorul nu a dovedit suportarea unor astfel de cheltuieli.

4. Cererea de apel

4.1 Împotriva sentinței Tribunalului Galați în termen legal a declarat apel, la data de 23.12.2015, intimatul.

4.2 Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul:

a) în mod greșit prima instanță a apreciat că aplicarea sancțiunilor disciplinare trebuie să se facă în ordinea prescrisă de disp. art. 248 alin. 1 C.muncii, având în vedere că legea nu stabilește o astfel de aplicare graduală; mai mult decât atât, angajatorul are posibilitatea de a aplica sancțiunea disciplinară în raport de gravitatea faptei, de gradul de vinovăție a salariatului, de împrejurările concrete în care s-a săvârșit abaterea disciplinară și de faptul că acesta a avut sau nu anterior un comportament corespunzător în atribuțiile de serviciu; prima instanță a făcut fără nici un temei afirmația că intimatul-contestator nu ar mai fi fost sancționat disciplinar, în realitate fiindu-i aplicate în timp astfel de sancțiuni;

b) prima instanță a apreciat eronat că sarcina foarte înaintată a pacientei impunea consultul medical urgent și în alte spații decât cele prescrise, în realitate chiar medicul care a întocmit foaia de observație menționând că nu sunt urgențe medicale;

c) proba testimonială nu a fost corect valorificată, în sensul că atât martora C.V., cât și martora S.D., menționând că în cabinetul medical nu era doar pacienta, ci și un însoțitor al acesteia îmbrăcate în civil, fără echipament de protecție specific mediului spitalicesc;

d) probatoriul din cauză a demonstrat că în ziua respectivă contestatorul nu era de gardă, nu avea dreptul de face consulturi sau de a interna paciente, iar foaia de observație a pacientei a fost falsificată, în sensul că numele doctorului de gardă a fost șters cu pastă corectoare și apoi a fost menționat contestatorul.

4.3 În dovedirea apelului apelantul a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar 6 decizii de sancționare a contestatorului-intimat din perioada 2005-2014.

4.4 În drept a invocat disp. art. 468 și art. 470 alin. 2 și urm. C.proc.civ.

5. Întâmpinarea

Reclamantul-intimat nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat/nu a fost reprezentat în instanța de apel.

6. Motivarea hotărârii instanței de apel

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal și cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea acestui termen, pentru a face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil și a disp. art. 9 și 477 N.C.proc.civ., Curtea apreciază că apelul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul disp. art. 480 alin. 1 N.C.proc.civ., cu consecința menținerii sentinței apelate, având în vedere următoarele considerente:

b) Este posibil ca sarcina pacientei să nu fi impus o intervenție de urgență, dar prin consult tocmai acest lucru urma a fi stabilit.

Mai mult decât atât, chiar pacienta consultată, martora C.V., a arătat că sarcina era aproape de termen, avea dureri foarte mari, a urcat din proprie inițiativă cu un aparținător la etajul unde este secția OG 1 (aparținătorul nu a intrat în cabinet), iar nașterea a avut loc în seara aceleiași zile, astfel că și Curtea apreciază că respectivul caz nu putea fi tratat ca nefiind urgent decât după un consult rapid.

Față de toate aceste motive și având în vedere disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ., Curtea consideră că apelul nu este fondat și se impune a fi respins, cu consecința menținerii soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

← Stabilirea sancțiunii pentru săvârșirea abaterii disciplinare		Dreptul muncii . Jurisprudență Pensii →

Dreptul muncii . Jurisprudență Contracte de muncă

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Dreptul muncii . Jurisprudență Contracte de muncă