Inaplicabilitatea prevederilor art. 2 alin. 1 din Legea nr. 124/2014 în privinţa sumelor care erau recuperate la data intrării în vigoare a acestui act normativ.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 307 din data de 25.02.2016
Suma menționată în decizia de imputare reprezintă drepturi salariale constatate de Curtea de Conturi ca fiind acordate necuvenit în perioada 01.01.2010 - 31.03.2011, ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de mobilitate și confidențialitate în procent de 30% acordat în baza sentinței civile nr. 44/2007 pronunțată de Tribunalul B.
Suma de 773 lei a cărei restituire o solicită reclamantul a fost recuperată de către pârâtă de la acesta la data de 11.04.2013, în urma demarării procedurii de executare silită.
La data de 27.09.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 124/2014, iar din redactarea art. 2 alin. 1 din acest act normativ rezultă cu claritate că exonerarea de la plată vizează sumele pe care personalul prevăzut la art. 1 "trebuie să le restituie";, așadar sumele pentru care subzista obligația de restituire la data intrării în vigoare a legii și nicidecum sumele care au fost deja restituite.
Legea nr. 124/2014 nu cuprinde o prevedere în sensul că sumele recuperate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se restituie personalului de la care au fost recuperate.
Decizia nr. 307 din 25.02.2016 a Curții de Apel Galați
Prin acțiunea înregistrată la data de 22.04.2015 sub nr. …/113/2015 pe rolul Tribunalului B. reclamantul B.S., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G. - A.J.F.P. B. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 773 lei, reprezentând drepturi salariale reținute prin poprire pe veniturile sale și să plătească la aceasta dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
Prin sentința nr. 630/02 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Brăila a fost admisă în parte cererea formulată de reclamant, pârâta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 773 lei și să plătească la aceasta dobânda calculată la data de 27.09.2014 și până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta solicitând, în principal, casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
Instanța de fond a încălcat flagrant dreptul la apărare al pârâtei D.G.R.F.P. G., soluționând cauza fără citarea legală a pârâtei D.G.R.F.P G., devenind astfel incidente disp. art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă.
În conformitate cu disp. art.13 Cod procedură civilă, dreptul la apărare este garantat. Instanța de fond nu a dat pârâtei D.G.R.F.P G. posibilitatea de a participa la desfășurarea procesului, neprocedând la citarea acesteia la sediul instituției din mun. G., str. nr., pronunțând astfel o hotărâre judecătorească cu încălcarea normelor de procedură civilă.
Întâmpinarea depusă în cauză a fost formulată de către D.G.R.F.P G., cu sediul în mun. G., str. nr., instituție cu personalitate juridică, conform dispozițiilor art.13 alin.1 din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Chiar în condițiile în care reclamantul a înțeles să se judece cu A.J.F.P. B., această structură, neavând personalitate juridică, nu este subiect de drept distinct și nu asigură o reprezentare de drept a D.G.R.F.P. G., ci doar în baza unui mandat acordat în acest sens, mandat care nu a fost acordat în cauză.
Sentința civilă nr. 630/Fca/02.10.2015 a fost pronunțată cu lipsă de procedură, motiv pentru care solicită casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brăila, în vederea soluționării cauzei în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. G., prin realizarea procedurii de citare în mod legal.
Pe fondul cauzei recurenta critică sentința pentru nelegalitate, considerând că a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii.
Recurenta arată că în mod nelegal instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor Legii nr. 124/2014, dispozițiile acestei legi nefiind aplicabile, în condițiile în care sunt respectate principiile de drept privind neretroactivitatea legii în timp și puterea de lucru judecat.
Instanța a respins nejustificat apărările pârâtei referitoare la neretroactivitatea dispozițiilor Legii nr. 124/2014, motivând că legea nu face nicio distincție, exonerarea de la plată aprobându-se pentru toate sumele reprezentând venituri de natură salarială, indiferent dacă au fost sau nu au fost executate.
Or, în cauză, instanța de fond a ignorat faptul că suma pretinsă de reclamant a făcut obiectul unei judecăți definitive, Decizia nr. 1732/28.09.2012, așa cum a fost modificată prin Decizia nr. 1995/23.11.2012, privind imputarea sumei de 5.244 lei, fiind validată de instanța de control judiciar, nemaifiind astfel susceptibilă de anulare/desființare.
Instanța a considerat în mod nelegal că dosarul nr. …./113/2012 a avut ca obiect legalitatea deciziilor de impunere, iar în prezenta cauză, se pune în discuție o problemă de executare a actului.
Astfel, în condițiile în care puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 6041/03.12.2013 pronunțată în dosarul nr. …/113/2012 nu ar fi respectată, prin soluția pronunțată de către instanța de fond, prima hotărâre judecătorească ar rămâne fără efecte juridice, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.
Motivarea instanței potrivit căreia obiectul prezentului dosar ar privi o problemă de executare a actului este străină de cauză, câtă vreme, potrivit petitului acțiunii, obiectul acesteia îl reprezintă restituirea unei sume reținute în urma emiterii unui act administrativ, nefiind contestat niciun act de executare.
Dacă obiectul prezentului dosar ar fi fost într-adevăr o problemă de executare a actului, calea legală ce trebuia urmată ar fi fost aceea a contestației la executare și nicidecum o acțiune în pretenții, iar instanța fiind nevoită să constate necompetența de soluționare a cauzei, ceea ce nici nu s-a pus în discuție.
Actele emise în vederea recuperării prejudiciului au fost contestate la Tribunalul B. de către reclamant, iar prin Decizia civilă nr. 6041/03.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel G., acțiunea sa a fost respinsă ca nefondată. Este adevărat că, în urma pronunțării acestei decizii, a fost reluată procedura de executare silită prin înființarea popririi conturilor bancare, fiind recuperată doar suma de 773 lei din totalul de 5244 lei, dar reclamantul nu a avut nicio susținere asupra modului de executare silită a sumei de recuperat.
Distinct de faptul că instanța de fond a pierdut din vedere faptul că pârâta a respectat o hotărâre judecătorească definitivă, motiv pentru care D.G.R.F.P. G. nu poate fi obligată la restituirea sumei de 773 lei, recurenta solicită a se constata că nu poate fi obligată nici la plata de dobânzii legale, câtă vreme drepturile salariale nu sunt obligații purtătoare de dobânzi, în sensul art. 2 din O.G. 9/2000 și art. 2 din O.G. 13/2011, motiv pentru care sentința este nelegală și din acest punct de vedere.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 488 pct. 5, pct. 8 din Legea 134/2010 și art. 20 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare la dosar.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Curtea de Apel reține că recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea le apreciază ca fiind nefondate, reținând în acest sens următoarele:
Prin cererea introductivă de instanță reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârâtă, D.G.R.F.P. G. - A.J.F.P. B., indicând sediul acestei din urmă entități.
Cererea de chemare în judecată a fost comunicată la sediul A.J.F.P. B., însă întâmpinarea a fost formulată și depusă la dosar de către D.G.R.F.P. G., situație care este de natură a conduce la concluzia că cererea de chemare în judecată a fost înaintată acesteia de către A.J.F.P. B.
În condițiile în care prin întâmpinare nu s-a formulat nici o apărare vizând lipsa capacității procesuale a A.J.F.P. B. de a sta în proces, nici cu privire la adresa la care să fie citată pârâta, instanța a procedat la citarea pârâtei la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, conform dovezii aflate în dosarul de fond.
Într-adevăr, conform prevederilor art. 13 din H.G. nr. 520/2013 direcțiile generale regionale ale finanțelor publice sunt instituții publice cu personalitate juridică, iar în cadrul acestora funcționează, ca structuri fără personalitate juridică, administrații județene ale finanțelor publice.
Curtea reține însă că potrivit prevederilor art. 56 alin. 2 Cod procedură civilă, pot sta în judecată asociațiile, societățile sau alte entități fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii.
Nu se poate reține o încălcare a dreptului pârâtei la apărare, câtă vreme prin întâmpinarea depusă la dosar au fost formulate apărările pârâtei cu privire la cererea de chemare în judecată, aceasta cu atât mai mult cu cât în recurs nu au fost depuse alte înscrisuri și nici nu se invocă necesitatea administrării altor probe.
În ceea ce privește criticile vizând fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar reclamantul B.S. a avut calitatea de consilier juridic în cadrul D.G.F.P. a județului B., raporturile de serviciu ale acestuia cu instituția menționată încetând în baza deciziei nr… /25.04.2012.
Prin decizia nr… din 28.09.2012 emisă de D.G.F.P. a județului B. - Serviciul resurse umane salarizare, astfel cum a fost modificată și completată prin decizia nr… din 23.11.2012, s-a imputat reclamantului suma de 5244 lei, la care se adaugă dobânzi la nivelul ratei dobânzii de referință a B.N.R. până la recuperarea integrală a sumei.
Suma menționată în decizia de imputare reprezintă drepturi salariale constatate de Curtea de Conturi ca fiind acordate necuvenit în perioada 01.01.2010 - 31.03.2011, ca urmare a includerii în salariul de bază a sporului de mobilitate și confidențialitate în procent de 30% acordat în baza sentinței civile nr. 44/2007 pronunțată de Tribunalul B.
Totodată, din înscrisurile aflate la dosar Curtea de apel reține că suma de 773 lei a cărei restituire o solicită reclamantul, a fost recuperată de către pârâtă de la acesta la data de 11.04.2013 în urma demarării procedurii de executare silită, astfel cum rezultă din adresa nr. …/22.10.2014 emisă de D.G.R.F.P. G.
La data de 27.09.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 124/2014, iar conform prevederilor art. 2 alin. 1 din acest act normativ "Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială, pe care personalul prevăzut la art. 1 trebuie să le restituie drept consecință a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituții cu atribuții de control a unor prejudicii.";
Din redactarea textului de lege menționat rezultă cu claritate că exonerarea de la plată vizează sumele pe care personalul prevăzut la art. 1 "trebuie să le restituie";, așadar sumele pentru care subzista obligația de restituire la data intrării în vigoare a legii și nicidecum sumele care au fost deja restituite.
Legea nr. 124/2014 nu cuprinde o prevedere în sensul că sumele recuperate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se restituie personalului de la care au fost recuperate.
În aceste condiții, Curtea de Apel constată că interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor Legii nr. 124/2014, în sensul că legiuitorul a aprobat o exonerare de la plată pentru toate sumele reprezentând venituri de natură salarială, indiferent că au fost sau nu executate, echivalează cu o aplicare retroactivă a legii, fapt ce contravine prevederilor art. 15 alin.2 din Constituție.
Cum suma de 773 lei a cărei restituire a solicitat-o reclamantul a fost recuperată de la acesta în anul 2013, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 124/2014, Curtea de apel constată că în mod nelegal a reținut instanța de fond că această sumă intră sub incidența prevederilor art. 2 din Legea nr. 124/2014, obligând în mod greșit pârâta la restituirea acestei sume.
În raport de considerentele mai sus expuse, ce conduc la concluzia netemeiniciei cererii formulate de reclamant, Curtea constată că nu se mai impune examinarea celorlalte critici formulate de recurentă.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496, 498 Cod procedură civilă raportat la art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de pârâtă, va casa în tot sentința atacată, iar în rejudecare, va respinge cererea formulată de reclamant ca nefondată.
| ← Cerere de înregistrare a demisiei fără preaviz şi încetarea... | Stabilirea sancțiunii pentru săvârșirea abaterii disciplinare → |
|---|
