Dreptul muncii . Jurisprudență Raporturi de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 237 din data de 19.04.2016
Referitor la excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare, această excepție a fost soluționată greșit de prima instanță.
Conform disp. art. 252 alin. 1 C.muncii, emiterea deciziei de sancționare trebuie realizată în formă scrisă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Luarea la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare s-a realizat de către angajator la data de 19.06.2015, atunci când au fost înregistrate în registratura unității raportul nr. 15/446/19.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015. În raport de data celor două rapoarte menționate mai sus, de data emiterii deciziei de sancționare (22.06.2015) și de decizia nr. 16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, Curtea apreciază că a fost respectat termenul de 30 de zile prev. de disp. art. 252 alin. 1 tz. I C. muncii.
Apelanta a susținut că intimata ar fi trebuit să transmită respectivele informații inițial la data de 7.10.2014, apoi la data de 19.12.2014, având în vedere că la acea dată a solicitat din nou transmiterea informațiilor (a se vedea considerentele deciziei de sancționare nr. 82/2/2421/22.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015).
În lipsa altor elemente din care să rezulte data la care ar fi trebuit transmise cel mai târziu informațiile solicitate (dată la care se consideră că a fost săvârșită fapta imputabilă), Curtea consideră că data de 19.12.2014 este data la care intimata trebuia să răspundă la solicitările respective și, astfel, aceasta este și data la care s-a săvârșit abaterea disciplinară.
Față de data la care s-a săvârșit fapta (19.12.2014), data la care a fost emisă decizia de sancționare (22.06.2015) și termenul prevăzut de disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii, Curtea consideră că excepția tardivității emiterii decizie de sancționare este fondată și se impune a fi admisă, cu consecința anulării deciziei de sancționare pentru nerespectarea disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii.
Cu privire la motivele de apel invocate de apelantă, Curtea, deși optează pentru anularea deciziei de sancționare ca fiind tardiv emisă, consideră că nu sunt fondate, având în vedere următoarele aspecte:
Conform disp. art. 272 C.muncii, sarcina probei în conflictele de muncă aparține angajatorului.
Contestatoarea a susținut că nu a avut cunoștință de solicitările în discuție, neprimindu-le pe nicio cale.
Intimata-apelantă a susținut că a cerut intimatei-contestatoare informațiile respective pe calea poștei electronice, dar, în condițiile contestării acestor susțineri, nu a depus la dosar nicio probă din care să rezulte transmiterea și recepționarea unui astfel de eventual e-mail de către contestatoare.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata-contestatoare a săvârșit cu intenție o faptă ce se poate considera abatere disciplinară, în condițiile în care nu a știut că trebuia să îndeplinească unele sarcini de serviciu.
Decizia civilă nr.237/19.04.2016 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2015, pe rolul Tribunalului Galați - Secția I civilă contestatoarea MA a solicitat în contradictoriu cu intimata CNCF "CFR"; SA București -Sucursala Regională CFC., anularea deciziei de sancționare nr. …/2/2421/22.06.2015.
Prin sentința civilă nr. 1437/18.12.2015, Tribunalul Galați a admis acțiunea și a anulat Decizia nr. 82/2/2421/22.06.2015 de sancționare disciplinară a contestatoarei cu sancțiunea ";avertisment scris";.
Contestatoarea M.A. este salariata intimatei CNCF "CFR"; SA București - Sucursala Regională CF C. în funcția de contabil șef la compartimentul Economic - Sucursala Regională CFC.
La data de 19.06.2015 intimata a emis decizia de sancționare nr. …/2/2414/19.06.2015, prin care a dispus sancționarea contestatoarei cu "avertisment scris";, în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 și a regulamentului intern al intimatei, respectiv art. 4, 5 lit. a), b) și c).
Ulterior, prin decizia de sancționare nr. ../2/2421 /22.06.2015 intimata a anulat decizia de sancționare nr. …/2/2414/19.06.2015 și a dispus sancționarea contestatoarei cu "avertisment scris"; pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 și a regulamentului intern al intimatei, respectiv art. 4, 5 lit. a), b) și c).
În fapt, potrivit Raportului nr. 15/446/19.06.2015, în urma intrării în vigoare a Dispoziției nr. 36/25.04.2012 a Directorului general al CNCF "CFR"; SA, direcțiile implicate s-au confruntat cu dificultăți în aplicarea dispoziției si au solicitat Direcției Tehnice să promoveze modificarea acestei dispoziții.
Prin actul de control nr. 13/3/593/25.09.2014 al Direcției investiții, RK și IT, directorul general adj. tehnic a solicitat direcției economice emiterea unui punct de vedere referitor la aplicarea prevederilor de la pct. IV din dispoziția nr. 36/25.04.2012.
S-a reținut că, în urma acestei solicitări, în data de 03.10.2014 directorul general adjunct economic a transmis prin e-mail către personalul de conducere din subordinea sa, atât din companie, cât și din sucursalele regionale 1) -8), sarcina de a formula un punct de vedere, referitor la modificarea Dispoziției nr. 36/2012, stabilind ca termen de răspuns 07.10.2014, iar salariata B.M. - șef serviciu în cadrul Direcției contabilitate a fost desemnată cu primirea și centralizarea răspunsurilor.
Din înscrisurile prezentate la Direcția Economică și Direcția Contabilitate, comisia de cercetare a constatat că unii salariați, printre care și contestatoarea, nu au transmis un punct de vedere conform dispoziției primite, considerent pentru care s-a emis decizia de sancționare nr. …/2/2414/19.06.2015, prin care a dispus sancționarea contestatoarei cu "avertisment scris"; în temeiul art. 248 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, decizie care a fost anulată de intimată ulterior.
Potrivit Notei de completare a Raportului nr. 15/446/19.06.2015, prin actul nr. 13/3/1303/19.12.2014 Direcția Investiții RK și IT a reiterat necesitatea comunicării punctelor de vedere și a solicitat din nou să se transmită modificările la Dispoziția nr 36/25.04.2012, însă contestatoarea nu s-a conformat nici ulterior retransmiterii solicitării din data de 19.12.2014, fapt pentru care intimata a emis în sarcina contestatoarei decizia de sancționare nr. …/2/2414/22.06.2015, care formează obiectul contestației din prezenta cauză.
În cauză, intimata nu a înlăturat prin nicio probă apărarea contestatoarei, în sensul că nu a avut cunoștință despre actul nr. 13/3/1303/19.12.2014, prin care Direcția Investiții RK și IT a reiterat necesitatea comunicării punctelor de vedere și a solicitat din nou să se transmită modificările la Dispoziția nr. 36/25.04.2012, precum și susținerea contestatoarei că acest înscris nu i-a fost comunicat.
De altfel, măsura dispusă în sarcina contestatoarei prin decizia de sancționare nr. 82/2/2414/22.06.2015 are la bază tocmai actul nr. 13/3/1303/19.12.2014, pe care contestatoarea nu l-a cunoscut, considerent pentru care aceasta nu poate fi decât exonerată de răspunderea ce i-ar fi revenit dacă s-ar fi probat că i s-a comunicat înscrisul de către intimată.
Așa fiind, față de probele administrate și având în vedere disp. art. 250 din Codul muncii, s-a constatat neîndeplinirea condițiilor pentru incidența dispozițiilor art. 247 și 248 lit. a) din Codul muncii, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea deciziei de sancționare nr. …/2/2414/22.06.2015 cu "avertisment scris";.
Împotriva sentinței Tribunalului Galați, în termen legal a declarat apel, la data de 25.01.2016, intimata CNCF ";CFR"; SA, prin Sucursala Regională de CF C.
Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul:
- materialul probator administrat în cauză a fost greșit interpretat de prima instanță, în sensul că apelanta-intimată a dovedit cu actele depuse la dosar că prin Actul nr. 13/3/593/25.09.2014 Direcția Investiții, RK și IT a solicitat Direcției Economice a apelantei emiterea unui punct de vedere referitor la aplicarea Dispoziției nr. 36/25.04.2012, solicitare transmisă prin e-mail la data de 3.10.214 de către d-na S.B. inclusiv contestatoarei-intimate; aceeași solicitare a fost reiterată prin actul nr. 13/3/1303/19.12.2014, dar nici la această revenire de solicitare de informații contestatoarea-intimată nu a răspuns, ceea ce a determinat angajatorul să considere că a săvârșit o abatere disciplinară, pentru care a emis decizia de sancționare analizată în prezenta cauză.
În dovedirea apelului apelanta nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
În drept a invocat disp. art. 466-482 C.proc.civ.
Contestatoarea-intimată a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că decizia de sancționare este nulă, fiind emisă cu depășirea termenului prev. de disp. art. 252 alin. 1 C.muncii, termen ce s-a împlinit la data de 7.04.2015, dar și pentru că în mod corect prima instanță a apreciat că intimata-contestatoare nu a recepționat solicitarea de furnizare de relații, astfel că nu a săvârșit cu vinovăție nicio abatere disciplinară.
Intimata nu a solicitat administrarea de noi probatorii.
În drept a invocat dispozițiile art. 471 alin. 5 C.proc.civ.
Analizând întreg materialul probator administrat în cauză prin prisma motivelor de apel invocate în termenul legal și cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depășirea acestui termen, pentru a face aplicarea principiului disponibilității părților în procesul civil și a disp. art. 9 și 477 C.proc.civ., Curtea apreciază că apelul nu este fondat și se impune a fi respins în temeiul disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ., cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe, având în vedere următoarele considerente:
Referitor la excepția tardivității emiterii deciziei de sancționare, această excepție a fost soluționată greșit de prima instanță.
Conform disp. art. 252 alin. 1 C.muncii, emiterea deciziei de sancționare trebuie realizată în formă scrisă în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Luarea la cunoștință de săvârșirea abaterii disciplinare s-a realizat de către angajator la data de 19.06.2015, atunci când au fost înregistrate în registratura unității raportul nr. 15/446/19.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015. În raport de data celor două rapoarte menționate mai sus, de data emiterii deciziei de sancționare (22.06.2015) și de Decizia nr. 16/2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, Curtea apreciază că a fost respectat termenul de 30 de zile prev. de disp. art. 252 alin. 1 tz. I C. muncii.
Apelanta a susținut că intimata ar fi trebuit să transmită respectivele informații inițial la data de 7.10.2014, apoi la data de 19.12.2014, având în vedere că la acea dată a solicitat din nou transmiterea informațiilor (a se vedea considerentele deciziei de sancționare nr. …/2/2421/22.06.2015 și nota de completare nr. 15/446/bis/19.05.2015 a raportului nr. 15/446/2015).
În lipsa altor elemente din care să rezulte data la care ar fi trebuit transmise cel mai târziu informațiile solicitate (dată la care se consideră că a fost săvârșită fapta imputabilă), Curtea consideră că data de 19.12.2014 este data la care intimata trebuia să răspundă la solicitările respective și, astfel, aceasta este și data la care s-a săvârșit abaterea disciplinară.
Față de data la care s-a săvârșit fapta (19.12.2014), data la care a fost emisă decizia de sancționare (22.06.2015) și termenul prevăzut de disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii, Curtea consideră că excepția tardivității emiterii decizie de sancționare este fondată și se impune a fi admisă, cu consecința anulării deciziei de sancționare pentru nerespectarea disp. art. 252 alin. 1 tz. a II-a C.muncii.
Cu privire la motivele de apel invocate de apelantă, Curtea, deși optează pentru anularea deciziei de sancționare ca fiind tardiv emisă, consideră că nu sunt fondate, având în vedere următoarele aspecte:
Conform disp. art. 272 C.muncii, sarcina probei în conflictele de muncă aparține angajatorului.
Contestatoarea a susținut că nu a avut cunoștință de solicitările în discuție, neprimindu-le pe nicio cale.
Intimata-apelantă a susținut că a cerut intimatei-contestatoare informațiile respective pe calea poștei electronice, dar, în condițiile contestării acestor susțineri, nu a depus la dosar nicio probă din care să rezulte transmiterea și recepționarea unui astfel de eventual e-mail de către contestatoare.
Așa fiind, în mod corect prima instanță a apreciat că în cauză nu s-a dovedit că intimata-contestatoare a săvârșit cu intenție o faptă ce se poate considera abatere disciplinară, în condițiile în care nu a știut că trebuia să îndeplinească unele sarcini de serviciu.
Față de toate aceste aspecte, Curtea consideră că se impune respingerea apelului ca nefondat, în baza disp. art. 480 alin. 1 C.proc.civ.
| ← Contracte de muncă. Jurisprudență Contracte de muncă | Desfacerea contractului de muncă. Jurisprudență Desfacerea... → |
|---|
