Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) şi-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 575 din data de 14.04.2016

Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) și-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Acest articol a fost abrogat de art.39 pct. w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2010 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T.T., față de adeverințele depuse de reclamantă la dosar, este evident că această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză. Însă, față de omisiunea instanței de a se pronunța în contradictoriu cu această parte, calea procedurală este completarea hotărârii conform art.444 Cod procedură civilă și nu calea apelului, dispozițiile art.445 Cod procedură civilă fiind fără echivoc sub acest aspect.

Sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este expunerea de motive a Legii nr.285/2010, potrivit căreia începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Acest aspect rezultă și din cuantumul drepturilor salariale aferente lunii ianuarie 2011, în cuantum majorat față de luna octombrie/decembrie a anului 2010, așa cum rezultă din fluturașii de salarii depuși la dosar.

Secția I civilă - Decizia civilă nr. 575/14 aprilie 2016

Prin sentința civilă nr.../...2015 pronunțată de Tribunalul -Secția Civilă în dosar civil nr. …/…/2015 s-a respins acțiunea civilă formulată de S.I. în contradictoriu cu pârâții M.J., C.A.T. și T.T. având ca obiect: obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 si în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata dobânzii legale începând cu 01.01.2011, până la data plății efective a dreptului bănesc pretins, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut ca reclamanta este angajată a C.A.T., deci face parte din categoria personalului plătit din fonduri publice, căruia îi sunt aplicabile dispoziții speciale în ceea ce privește salarizarea.

Potrivit art.1 din Legea nr.285/2010, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariului de bază al personalului plătit din fonduri publice, trebuia majorat cu 15%, față de cel aferent lunii octombrie 2010.

Din adresa de răspuns emisă de C.A.T., rezultă că reclamanta s-a angajat începând cu data de 1.01.2012, astfel încât nu poate solicita acordarea unor drepturi salariale aferente unei perioade pentru care nu a justificat existența raportului de muncă, Știut fiind că salariul reprezintă remunerația cuvenită pentru munca prestată.

De aceea, în temeiul art. 39 alin. 1 lit. a) din Legea nr.53/2003, acțiunea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.

În practicaua sentinței a fost admisă excrepția precripției dreptului material la acțiune pentru perioada de 3 ani anteriroară datei introducerii cererii de chemare în judecată și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a T.T., între reclamantă și pârât neexistând raporturi de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, reclamanta S.I. solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate și rejudecarea cauzei în fond de către Curtea de Apel Alba Iulia, cu consecința respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a T.T. și admiterea acțiunii îndreptată împotriva pârâților M.J., C.A.T. și T.T. , așa cum a fost formulată.

În expunerea de motive apelanta susține că prima instanță a respins neîntemeiat acțiunea formulată, câtă vreme are calitatea de grefier, fiind angajată la C.A.T., prin promovare, în ianuarie 2012, la Judecătoria Făget în perioada septembrie 2004 - decembrie 2007 și la Judecătoria Timișoara în perioada decembrie 2007 - ianuarie 2012.

Cum a făcut dovada raportului de muncă cu pârâții pe perioada în litigiu, solicită a se anula hotărârea instanței de fond (care nu a cercetat fondul cauzei) și în conformitate cu dispozițiile art. 481 alin.3 din Codul de procedură civilă, soluționarea cauzei în fond, urmând a se admite acțiunea așa cum a fost formulată.

Pe fondul cauzei, susține, în esență, că dreptul său de a beneficia de premiul anual este câștigat, atâta timp cât dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității legilor.

În drept: art. 466 și urm. Cod de procedură civilă, art.8 din Legea nr.285/2010, Dec. nr.21/2013 a ÎCCJ.

Intimata C.A.T. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, invocând: prescripția dreptului material la acțiune raportat la dispozițiile art.268 lit.c Codul muncii; reaua credință în exercitarea drepturilor procesuale deoarece reclamanta, deși, cunoștea faptul că nu a fost angajata intimatei a solicitat obligarea acestei instituții la plata drepturilor începând cu 01.01.2011; netemeinicia pretențiilor formulate deoarece premiul în discuție a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiile art.1 din Legea nr. 285/2010, iar reclamanta a beneficiat de aceste majorării salariale.

Intimatul M.J. a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, având în vedere prevederile Legii nr.284/2010 și Legii nr.285/2010, precum și Decizia nr.21/18.11.2013 pronunțată de ÎCCJ.

Ministerul Justiției a depus apel incident prin care a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate.

În motivarea apelului incident se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, deși aceasta este întemeiată, fiind invocate dispozițiile art. 3 și 8 din Decretul nr.167/1958, art. 268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, a reținut următoarele:

Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) și-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Acest articol a fost abrogat de art.39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.877/28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art.8 din Legea nr.285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2010 personalului din sectorul bugetar.

Ca atare, sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Dispozițiile Legii nr.285/2010 au făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională statuând prin mai multe decizii (nr. 808/2.10.2012, 257/20.03.2012, 782/25.09.2012, 745/20.09.2012, 686/28.06.2012, 670/26.06.2012, 549/24.05.2012) că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar și că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar, cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.

Totodată, s-a arătat că legiuitorul, prin art.8 din Legea nr.285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.

Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun"; în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în nici un fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așadar, Curtea a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată.

Curtea a mai reținut că dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011.

Deci, legiuitorul în virtutea prerogativelor constituționale, așa cum s-a reținut mai sus, a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă sub această formă, începând cu luna ianuarie 2011, ci sub forma majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Ca atare, prevederile Legii nr.285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care are loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.

În privința aplicării dispozițiilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, potrivit cărora: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";, acestea trebuie analizate coroborat cu prevederile alin. 2 al textului potrivit cărora: "Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor";.

Dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art. 1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie să se realizeze în concret, avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun (speța Kechko versus Ucraina, Vilho Eskelinen si alții versus Finlanda, Kechko versus Ucraina în care se reține că: "(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare";).

Deci, în speță, nu putem vorbi de o nesocotire a art.1 din Protocolul 1, intrând în marja de apreciere a statului național dreptul de a acorda, precum și modalitatea de acordare sau anulare a acordării unui drept salarial suplimentar, ca cel în litigiu.

Cum instanța de fond a tranșat corect procesul pe fondul dreptului litigios, cu completarea motivării în sensul celor menționate, nu se justifică o eventuală casare cu reținere a cauzei spre rejudecare pe fond.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului T.T., față de adeverințele depuse de reclamantă la dosar, este evident că această instituție are calitate procesuală pasivă în cauză. Însă, față de omisiunea instanței de a se pronunța în contradictoriu cu această parte, calea procedurală este completarea hotărârii conform art.444 Cod procedură civilă și nu calea apelului, dispozițiile art. 445 Cod procedură civilă fiind fără echivoc sub acest aspect.

Față de cele ce preced, Curtea, în baza art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul promovat de reclamantă.

În ceea ce privește apelul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiției acesta este nefondat.

Prin apel se susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, deși această excepție este întemeiată și trebuia admisă.

Susținerea din apel denotă o evidentă nelecturare a sentinței. Astfel cum s-a menționat deja, în practicaua sentinței instanța s-a pronunțat asupra a două excepții și anume prescripția dreptului material la acțiune și lipsa calității procesuale pasive a T.T.

Instanța se poate pronunța asupra unei excepții fie printr-o încheiere interlocutorie, fie înaintea închiderii dezbaterilor prin practicaua hotărârii, fie odată cu fondul cauzei.

De altfel, dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă prevăd că instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor ce fac de prisos cercetarea în fond a cauzei.

Este și motivul pentru care instanța a pus mai întâi în discuție excepțiile prescripției dreptului material la acțiune și lipsa calității procesuale pasive a T.T. și doar apoi a închis dezbaterile pe fondul cauzei.

Având în vedere faptul că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune, în sensul admiterii acesteia pe perioada de trei ani anterioară datei introducerii acțiunii, apelul incident formulat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat.

← Drepturi băneşti. Jurisprudență Salarizare		Litigiu de muncă. obligația angajatorului, instituție... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) şi-a avut reglementarea legală în prevederile art.25 din legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.