Drepturi băneşti. Jurisprudență Salarizare
Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 374 din data de 25.05.2016
( Tribunalul Mehedinți - sentința nr. 374/25.05.2016 definitiva prin neapelare)
Temeiul desfacerii contractului individual al reclamantul a fost faptul ca acesta nu deține atestat pentru funcția de administrator imobile, fapt ce l-a făcut necorespunzător profesional locului de munca in care era încadrat.
Din interpretarea clauzei inserate de părți in actul adițional nr. 39 la contractul individual de munca, raportat la dispozițiile art. 61 alin.1 lit.d din Codul muncii care reglementează situația in care se poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, instanța apreciază ca reclamantul nu este îndreptățit la aceasta despăgubire de 10 salarii brute, deoarece motivul care a determinat concedierea este lipsa unui atestat pe care acesta nu il deține, fiind necorespunzător din punct de vedere profesional pentru postul pe care era încadrat, fiind astfel responsabil de desfacerea contractului său individual de munca.
Prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată nr. 1473/101/2016 reclamantul P.Na chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.87 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești în sumă de 8500 reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute existente la data concedierii precum și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești în sumă de 4801ei reprezentând contravaloarea celor 15 zile de preaviz.
În fapt, reclamantul a arătat că a fost angajatul pârâtei conform contractului individual de muncă nr. l12833/11.05.2007 precum și a actului adițional nr.39/01.11.2010 încheiat la contractul individual de muncă pe funcția de administrator inițial cu un program de lucru de 4 ore/zi, iar începând cu data de 01.11.2010 cu un program de lucru de 8 ore/zi conform actului adițional nr.39/01.11.2010 încheiat la contractul individual de muncă nr. l12833/11.05.2007.
Prin decizia nr.209/06.08.2013 pârâta a dispus concedierea reclamantului din funcția de administrator, începând cu data de 26.08.2013, iar motivul concedierii este reprezentat de faptul că administratorul asociației de proprietari nr.87 nu are un atestat conform art. 35 din Legea 230/2007 și art.22 din HG 1588/2007.
Cum în actul adițional nr.39/01.11.2010 încheiat la contractul individual de muncă nr. l12833/11.05.2007, se menționează în mod expres faptul că în cazul concedierii, respectiv încetării contractului de muncă din inițiativa angajatorului se va plăti angajatului contravaloarea a 10 salarii brute avute la data încetării contractului de muncă și cum pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale a decis să promoveze prezenta acțiune prin care pârâta să fie obligată pe cale coercitivă la plata sumei de 8500 lei reprezentând c/v a salarii brute la data concedierii.
De asemenea, a arătat că solicită și obligarea pârâtei și la plata sumei de 480 lei reprezentând contravaloarea celor 15 zile de preaviz menționate în decizia de concediere mai sus menționată, sumă pe care pârâta nu i-a achitat-o până în prezent, deși, i-a solicitat în nenumărate rânduri pe cale amiabilă, însă de fiecare dată s-a izbit de refuzul categoric al președintelui pârâtei.
In drept, și-a întemeiat acțiunea pe clauza din contractul individual de muncă prevăzută la lit l, respectiv c și clauza din actul adițional prevăzută la lit l, respectiv e și alte clauze precum și disp Legii 53/2003 completată și modificată (Codul Muncii) și art. 194 Cod proc. civilă.
În dovedirea acțiunii a depus la dosar copia contractului individual de muncă nr. 112833/11.05.2011, actul adițional la acesta înregistrat sub nr. 37/01.11.2010, decizia nr. 01/30.07.2013 factura din data de 23.02.2015, decizia de concediere nr. 209/6.08.2013 și tabel cu drepturi salariale pe perioada 08.02.2012- 30.08.2013.
În apărare, pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică.
S-a arătat că i-a fost comunicată reclamantului, decizia de concediere, inclusiv cu dreptul de preaviz, conform Codului Muncii, decizie pe care reclamantul nu a contestat-o.
În ceea ce privește drepturile salariale aferente perioadei de preaviz, pârâta a arătat că
în realitate, reclamantul nu s-a prezentat la serviciu în perioada de preaviz. fiind absent nemotivat, motiv pentru care nu a primit drepturile cuvenite pentru perioada de preaviz.
În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, referitor la obligația de a achita 10 salarii compensatorii către reclamant, s-a menționat că actul adițional la care face referire reclamantul, nu a fost aprobat de către comitetul executiv al asociației.
Actul adițional nu a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, așa cum se proceda la momentul respectiv.
Obligația de a plăti salarii compensatorii revine angajatorului atunci când face
concedieri colective și pentru motive care nu țin de persoana angajatului. Ori. în cauza de față.
încetarea raporturilor de muncă s-a făcut din motive care țin de persoana angajatului,
respectiv pentru faptul că acesta nu avea competențele necesare pentru a exercita funcția de
administrator, așa cum prevede Legea 230/2007.
Conform art.67 din Legea 53/2003 "Salariații concediați pentru motive caic nu lin
de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Din această cauză apreciază că în prezenta cauză nu se poate solicita achitarea de salarii, deoarece nu se află în prezența unei concedieri ca urmare a unei restructurări sau reorganizări a activității, ci se află în prezența unei concedieri din motive care țin de persoana angajatului.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare pârâta a depus la dosar foaie colectivă de prezență pe luna august 2013.
La întâmpinarea astfel formulată reclamantul a formulat răspuns prin care a solicitat să înlăture apărările pârâtei ca nefondate. S-a menționat de către reclamant că în decizia de concediere nu s-a menționat în mod expres obligația angajatului de a presta activitate pe perioada preavizului, fiindu-i refuzat dreptul de a se prezenta la serviciu odată ce decizia de reîncadrare i s-a dat și decizia de concediere. A mai arătat că programul de funcționare al asociației este de doar 2 ore pe zi când se fac încasări, în restul timpului asociația fiind închisă. S-a mai arătat că concedierea nu a fost din vina angajatului ca motive disciplinare sau abateri de la prevederile obligațiilor ce îi reveneau angajatului conform contractului de muncă întrucât atât la angajare la data de 01.05.2007 cât și la angajările ulterioare nu i s-a solicitat acest atestat și nici nu s-a opus pe timpul derulării contractului pentru a urma cursuri de perfecționare. Astfel, nu poate fi invocat contractul colectiv de muncă care nu a existat și nici mențiunea expresă de salarii compensatorii.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul a fost salariat al pârâtei in funcția de administrator începând cu data de 01.95.2007 conform contractului individual de muncă nr. l12833/11.05.2007 precum și a actului adițional nr.39/01.11.2010 si până la 26.08.2013 când raporturile dintre părți au încetat in baza art. 61 alin.1 lit.d din Codul Muncii așa cum reiese din decizia e concediere nr. 209/06.08.2013
Prin cererea adresată acestei instanțe, reclamantul P.N a chemat în judecată pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.87 pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești în sumă de 8500 reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute existente la data concedierii precum și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri bănești în sumă de 4801ei reprezentând contravaloarea celor 15 zile de preaviz.
Instanța apreciază neîntemeiată acțiunea pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește petitul prin care se solicita despăgubirea in suma de 480 lei reprezentând c/val a 15 zile e preaviz, instanța reține ca potrivit art.75 alin.1 din Codul Muncii "Persoanele concediate în temeiul art. 61 lit. c) și d), al art. 65 și 66 beneficiază de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 de zile lucrătoare.";
Instanța reține ca in decizia de concediere nr. 209/2013 se prevede la art. 1 ca contractul individual de munca al reclamantului înregistrat la ITM cu nr. 112833/11.05.2007 încetează la data de 26.08.2013, data la care expiră preavizul de 15 zile lucrătoare cordate conform CIM .
Din foaia colectiva de prezenta pe luna august 2013 aflata la fila 20 din dosar reiese ca începând cu data de 6.08.2013 si până la 26.08.2013 reclamantul nu s-a mai prezentat la serviciu fiind pontat nemotivat.
Întrucât reclamantul nu a prestat activitate in perioada de preaviz fiind pontat nemotivat, instanța apreciază ca acest petit este neîntemeiat urmând a-l respinge.
In ceea ce privește petitul prin care se solicita obligarea pârâte la plata unei despăgubiri bănești în sumă de 8500 reprezentând contravaloarea a 10 salarii brute existente la data concedierii, instanța reține ca potrivit actului adițional la CIM nr. 112833/11.05.2007 înregistrat sub nr. 39/01.11.2010 părțile au convenit modificarea CIM in sensul ca s-a introdus clauza e) la pct L in care se prevede ca "la data încetării prezentului contract de muncă din inițiativa angajatorului se va plăti angajatului c/val a 10 salarii brute avute la data încetării contractului de muncă.
Instanța reține ca contractul individual de munca al reclamantului a încetat in baza art. 61 alin.1 lit.d din Codul Muncii, avându-se in vedere referatul președintelui asociației nr. 207/05.08.2013 către Comitetul Executiv, nota explicativa a reclamantului din data de 05.08.2013, in urma căreia nu a făcut dovada deținerii unui atestat pentru funcția de administrator imobile , precum si adresa nr. 2200/29.07.2013 a Primăriei Dr.TR.Severin.
Potrivit art. 61 alin.1 lit.d din Codul Muncii "Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care țin de persoana salariatului în următoarele situații:
d) în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.
Așadar temeiul desfacerii contractului individual al reclamantul a fost faptul ca acesta nu deține atestat pentru funcția de administrator imobile, fapt ce l-a făcut necorespunzător profesional locului de munca in care era încadrat.
Din interpretarea clauzei inserate de părți in actul adițional nr. 39 la contractul individual de munca, raportat la dispozițiile art. 61 alin.1 lit.d din Codul muncii care reglementează situația in care se poate dispune concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, instanța apreciază ca reclamantul nu este îndreptățit la aceasta despăgubire de 10 salarii brute, deoarece motivul care a determinat concedierea este lipsa unui atestat pe care acesta nu il deține, fiind necorespunzător din punct de vedere profesional pentru postul pe care era încadrat, fiind astfel responsabil de desfacerea contractului său individual de munca.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiata acțiunea urmând a o respinge
← Contestaţie decizie de pensionare. Jurisprudență Pensii | Dreptul pretins de reclamantă (premiul anual) şi-a avut... → |
---|