Drepturi băneşti. Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 2634 din data de 28.03.2013
Drepturi bănești
( Tribunalul Mehedinți - s.c. 2634/28.03.2013)
Constată că la data de 17.02.2012 reclamantul B.P. a chemat în judecată pârâta S.C. BTS TRANS S.R.L. pentru a fi obligată la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea concediilor de odihnă aferente anilor 2010 și 2011, sporul de vechime pe care trebuia să-l primească pe perioada 22.02.2010 - 16.11.2010 conform dispozițiilor art. 41, alin.3, lit d din CCMUNN pe anii 2007-2010, diurna în echivalentul sumei de 60 euro/zi aferentă acestei perioade, contravaloarea orelor suplimentare și timpului de lucru desfășurat în zilele libere și sărbători legale pe perioada 22.02.2010 -16.11.2011 și a sporului de 100 % din salariul de bază conform art. 41, alin.3, litc din CCMUNN valabil pe anii 2007 -2010, drepturi care urmează fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A motivat că a fost angajatul pârâtei începând cu data de 22.02.2010, îndeplinind funcția de șofer pe un autotractor cu numărul de înregistrare MH 03 TZB iar la data de 16.11.2011 au încetat raporturile de muncă conform deciziei nr. 35/16.11.2011.
Deși și-a îndeplinit activitatea corespunzător angajatorul nu i-a plătit salariul integral, ci doar suma de 773 lei și nici nu i-a acordat concediul de odihnă. Regimul de lucru a fost numai de internațional lucrând în general 12ore/zi și chiar și în zilele de repaus săptămânal sau sărbători legale.
De asemenea la salariul de bază angajatorul nu i-a calculat și nici plătit sporul de vechime în muncă care este de peste 10 ani.
În drept au fost invocate dispozițiile art.155, 156, 269, 281- 291 Codul Muncii și prevederile CCMUNN pe anii 2007- 2010.
A depus la dosarul cauzei copia contractului individual de muncă, copia carnetului de muncă, decizia nr. 35/16.11.2011, copii de pe diagramele tahograf.
Pârâta S.C. BTS TRANS S.R.L a formulat întâmpinare prin care a susținut că pretențiile reclamantului sunt netemeinice și nefondate.
Referitor la diurna solicitată de reclamant au fost invocate dispozițiile HG 1860/2006 și art 47 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi, dispoziții pe care le-a respectat depunând în acest sens la dosarul cauzei extrase de cont în RON aferente perioadei 01.01.2010 -31.12.2010 cât și extrasele de cont în euro.
De asemenea au fost plătite și drepturile salariale cuvenite reclamantului conform statelor de plată pe perioada din litigiu.
A arătat și faptul că la încetarea raporturilor de muncă reclamantul a formulat cererea înregistrată sub nr. 118/16.11.2011 prin care a solicitat drepturile salariale restante în sumă de 700 euro.
Prin notele de ședință depuse pentru termenul din 10 mai 2012 a susținut că nu trebuie să achite reclamantului contravaloarea concediului de odihnă, sporul de vechime sau contravaloarea orelor suplimentare.
În cauză au fost audiați martorii propuși de pârâtă.
A fost luat și interogatoriul reclamantului, s-a procedat și la verificarea de scripte conform art. 177 Cod procedură civilă și de asemenea s-a efectuat și o expertiză tehnico - contabilă de către expertul D.N.
Examinând actele dosarului se constată următoarele:
Reclamantul B.P. a fost angajat al societății pârâte în perioadele februarie 2010- aprilie 2011 conform contractului individual de muncă nr. 141036 din 19.02.2010, august - noiembrie 2011 conform contractului individual de muncă nr. 41 din 28.07.2011, raporturile de muncă încetând la data de 16.11.2011 conform deciziei nr. 35/16.11.2011 emisă de angajator. Reclamantul și-a desfășurat activitatea ca șofer în regim internațional.
Conform contractului individual de muncă salariul de încadrare a fost de 1.000 lei lunar, fără a cuprinde alte sporuri sau adaosuri.
Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat plata sporului de vechime în temeiul art. 41, alin.3, lit d Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, valabil pe perioada 2007 -2010.
Dreptul la sporul de vechime în muncă este recunoscut în mod neechivoc de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național și Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi care prevede la art. 42 sporurile minime ce se acordă la salariul de bază minim salariaților, lit d a articolului prevăzând pentru vechime de 1 -5 ani - 5 %, 5 -10 ani vechime 10 %, 10 -15 ani vechime 15%, 15- 20 ani vechime 20 %și maxim 25 % pentru vechime de peste 20 ani.
La data încheierii contractului individual de muncă cu angajatorul de față reclamantul avea potrivit carnetului de muncă o vechime în muncă de 7 ani și 6 luni și ca atare se încadra în tranșa de vechime de 10 %.
Chiar dacă în contractul individual de muncă nu este prevăzut sporul de mai sus reclamantul este îndreptățit la plata acestuia deoarece contractul individual de muncă nu poate cuprinde prevederi sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
Din verificările statelor de plată pe perioada februarie 2010- aprilie 2011 și din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că pârâta nu a plătit reclamantului acest spor care se ridică la suma netă de 984 lei care actualizată cu indicele de inflație pe perioada februarie 2010- decembrie 2012 rezultă suma de 1.100 lei.
Pârâta nu a avut o poziție clară cu privire la plata acestui spor, însă a susținut că a fost plătit dar susținerea nu poate fi primită având în vedere statele de plată depuse la dosar și faptul că în contractul individual de muncă nu este prevăzut acest spor pentru a fi reală susținerea angajatorului.
Reclamantul a solicitat și plata indemnizației de concediu de odihnă.
Potrivit art. 144 Codul muncii dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaților, durata efectivă a concediului de odihnă anual fiind stabilită prin contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic.
Din verificările statelor de plată rezultă că în anul 2010 reclamantul avea dreptul la un număr de 17 zile de concediu de odihnă pe care le-a efectuat în totalitate (5 zile în august 2010, 2 zile în octombrie 2010 și 10 zile în decembrie).
De asemenea reclamantul a efectuat și tot concediul de odihnă cuvenit, deși a susținut că mai are de efectuat 1 zi și cum contractul individual de muncă a încetat este îndreptățit la plata indemnizației de concediu de odihnă.
Susținerile reclamantului nu sunt fondate deoarece din înscrisurile existente la dosarul cauzei rezultă efectuarea în totalitate a concediului de odihnă corespunzător timpului lucrat.
Reclamantul a solicitat și plata diurnei în echivalentul sumei de 60 euro/zi aferente perioadei 22.02.2010 -16.11.2011.
Atât în Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național cât și în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi este prevăzut dreptul salariaților trimiși în deplasare la diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate, nivelul minim al diurnei fiind stabilit prin acte normative ce se aplică în instituțiile publice.
Cum reclamantul a efectuat activitatea de transport internațional este îndreptățit la plata diurnei de deplasare.
Pârâta, referitor la acest drept a invocat prevederile art. 42 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi și HG 1860/2006 susținând plata în totalitate a acestui drept, conform extrasului de cont în euro depus la dosarul cauzei.
Din probele administrate în cauză instanța concluzionează că înțelegerea părților referitoare la cuantumul indemnizației respective a fost de 60 euro/zi.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că reclamantul este îndreptățit la suma de 29.280 euro raportat la numărul de zile în care reclamantul a desfășurat activitate în afara țării.
Ținând seama de faptul că angajatorul a plătit sume de 23.245 euro rezultă o diferență de 6. 035 euro de achitat.
Referitor la suma calculată de expert în funcție de perioada cât reclamantul s-a aflat în afara țării se constată o eroare materială strecurată în anexa la raportul de expertiză în sensul că numărul de zile stabilit după statele de plată sunt identice cu cele ale perioadei în care reclamantul s-a aflat în afara țării, eroare pe care instanța a corectat-o ca atare.
În perioada anului 2010 reclamantul s-a aflat în afara țării un număr de 287 zile iar în anul 2011 - 200 zile.
Reclamantul a solicitat și plata orelor suplimentare efectuate peste programul normal de lucru de 8 ore precum și în zilele de repus săptămânal și sărbători legale.
Potrivit art. 114 Codul Muncii durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, iar durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână (art. 112 Codul Muncii).
Munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, este considerată muncă suplimentară (art. 120 Codul Muncii ) care potrivit art. 122 Codul Muncii se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice. În cazul în care compensarea nu este posibilă se va plăti salariatului prin adăugarea unui spor la salariul care nu poate fi mai mic de 75 %.
De asemenea salariatul beneficiază de repaus săptămânal (art. 137 Codul Muncii) și de zile de sărbători legale în care nu se lucrează.
De asemenea prin Regulamentul nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15.03.2003 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr.3820/85 al Consiliului sunt prevăzute perioade de conducere și repus zilnic pentru conducătorii auto în transporturile internaționale de mărfuri și călători și care la art. 6 prevede că durata de conducere zilnică nu poate depăși 9 ore.
Din analiza actelor existente la dosarul cauzei, a diagramelor tahograf și ținând seama și de dispozițiile legale sus arătate rezultă că în perioada mai 2010- aprilie 2011 și august - noiembrie 2011 reclamantul a prestat un număr de 210 ore suplimentare drepturile bănești pentru aceste ore fiind de 2.221 lei sumă netă și actualizată.
Reclamantul a susținut că în perioada din litigiu a prestat un număr de 4 ore suplimentare în fiecare zi de lucru totalizând un număr de 577 ore lucrate suplimentar în sumă de 4990 lei.
Nu poate fi primită apărarea reclamantului având în vedere dispozițiile legale aplicabile în cauză care nu pot fi ignorate și de asemenea faptul că nu există înscrisuri doveditoare pentru susținerile reclamantului, diagramele tahograf necuprinzând întreaga perioadă pretinsă.
Pârâta a susținut că a achitat integral drepturile solicitate de reclamant însă nici aceste susțineri nu sunt fondate.
Drepturile salariale plătite reclamantului sunt aferente unui program de lucru de 8 ore/zi conform statelor de plată existente la dosarul cauzei și nu unui număr de 9 ore/zi așa cum susține că a lucrat.
Ca atare se impune plata diferențelor de drepturi salariale pentru un număr de 33 ore suplimentare și 177 ore prestate în zilele de repus săptămânal, sporul de 100 % fiind prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi.
Față de aceste considerente se constată neîntemeiate obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de pârâtă cât și cererea de efectuare a unei contraexpertize având în vedere că s-a răspuns la solicitările instanței iar în cuprinsul anexei la raport s-a strecurat așa cum s-a arătat o eroare materială.
Așa fiind acțiunea reclamantului va fi admisă în parte, conform celor expuse mai sus și în temeiul art. 274 Cod procedură civilă vor fi acordate și cheltuieli de judecată.
| ← Recalculare pensie. Jurisprudență Pensii | Desfacere contract de muncă. Jurisprudență Desfacerea... → |
|---|
