Drepturi băneşti. Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Tribunalul MEHEDINŢI Sentinţă civilă nr. 1883 din data de 14.03.2013
Drepturi bănești
( Tribunalul Mehedinți - s.c. 1883/14.03.2013)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 27.12.2012, reclamantul C.E a chemat în judecată pe pârâta SC CFR IRLU SA București - SC CFR IRLU Secția Craiova solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta să-l plătească la valoarea salariului de bază minim brut de 700 lei, stabilit la nivelul ramurii transporturi începând cu 01.10.2009 la zi, precum și obligarea acesteia la plata diferenței dintre drepturile salariale de care a beneficiat pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 570, respectiv 600 lei și drepturile salariale de care trebuia să beneficieze calculate pentru o valoare a salariului de bază minim brut de 700 lei, începând cu 01.12.2009 la zi, conform prevederilor CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, prelungit prin act adițional până la 31.12.2012, CCM la nivel de SC IRLU pe anii 2011-2012, respectiv 2012-2014, HG 1193/2010 și HG 1225/2011; de asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate cu rata inflației și dobânda legală calculată de la data scadenței la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că este angajatul pârâtei și începând cu 01.01.2008 a beneficiat de un salariu de bază minim brut de 570 lei în baza Actului adițional la CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prin care s-au modificat salariile de bază brute anterioare, începând cu 01.07.2008 pentru o perioadă de 48 de luni de la înregistrare.
Conform art.41 alin.3 lit.a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil de la 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de 170 ore medie/lună este de 700 lei, respectiv 4,12 lei/oră.
La lit.b) a aceluiași articol s-a prevăzut că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități, vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art.41 pct.3 lit.a) respectiv 700 lei, ci nu 570 cât a stabilit pârâta.
A mai arătat că același salariu a fost negociat și în CCM pe unitate SC IRLU pe anii 2011-2012, respectiv 2012-2014, conform anexei 1 la aceste contracte în care se prevede un salariu minim brut de 700 lei, dispoziții pe care pârâta nu le-a respectat.
Referitor la aplicabilitatea în timp a prevederilor contractelor colective de muncă invocate, reclamantul a arătat că CCM la nivel de ramură transporturi 2008-2010 a fost valabil pe perioada 01.01.2008 - 31.12.2010, CCM la nivel de SC IRLU 2009-2010 a fost valabil pe perioada 11.06.2009 ( data înregistrării) - 11.06.2010, CCM la nivel de SC IRLU SA 2010-2011 a fost valabil pe perioada 29.04.2010 ( data înregistrării) - 31.01.2011, CCM la nivel de SC IRLU SA 2011-2012 a fost valabil pe perioada 01.02.2011 (fiind înregistrat la 21.02.2011 ) - 31.03.2012, conform art.2 alin.2 din acest contract, iar CCM la nivel de SC IRLU SA 2012-2014 este valabil o perioadă de 2 ani cu începere de la 01.04.2012 ( fiind înregistrat la 12.04.212).
A mai arătat că salarizarea personalului este prevăzută de dispozițiile art.7 și art.17 din CCM la nivel de unitate, salariile de bază corespunzătore fiecărei clase de salarizare fiind stabilite în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul prevăzută în anexa 1.
De asemenea reclamantul a susținut că pârâta, în calitate de angajator, nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale în sensul că nu l-a plătit la salariul de bază minim brut de 700 lei, salariu stabilit prin acordul părților încălcând dispozițiile art.40 alin.2 lit. c), art.238 alin.1, art.249 alin.1 lit. c) din vechiul Cod al muncii, dispoziții în raport de care pentru perioada dedusă judecății CCM la nivel inferior pot conține clauze care stă stabilească drepturi numai la un nivel superior celui stabilit prin CCM la nivel superior, astfel că pârâta trebuia să îi acorde un salariu calculat la o valoare de bază minim brută de 700 lei, ci nu la valoare de 570 lei.
În temeiul dispozițiilor art.166 alin.4 Codul muncii art.1349, art.1531 și art.1535 din Noul Cod civ., corespondente ale art.1084 și 1088 din vechiul Cod civ. reclamantul a solicitat obligarea pârâtei și la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile contractelor colective de muncă invocate, dispozițiile Codului muncii și ale Codului civil menționate anterior, HG 1193/2010. HG 1225/2011.
În susținerea acțiunii, reclamantul a depus următoarele acte: extrase din CCM SC IRLU SA 2011-2012, 2012-2014, anexa I la aceste contracte, extras din CCM unic la nivel de ramură transporturi 2008-2010, cartea de identitate și extras din carnetul de muncă, actele adiționale la contractul individual de muncă pe anii 2009-2012 și practică judiciară în materie.
Pârâta SC CFR IRLU SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că în raport de dispozițiile art.268 alin.1 lit.c) Codul muncii și de data promovării acțiunii de către reclamant - 31.10.2012, a fost depășit termenul de 3 ani, pentru drepturile solicitate pentru perioada 01.09.2009-31.10.2009.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile CCM la nivel de ramură transporturi, însă pentru perioada în litigiu la nivel de unitate erau în vigoare contracte colective de muncă pe anii 2009-2010, 2011-2012, 2012-2014 care erau aplicabile, astfel că CCM la nivel de ramură nu poate fi izvor de drept pentru drepturile solicitate de reclamant.
Referitor la invocarea de către reclamant a CCM la nivel de grup de unități feroviare, pârâta a arătat că acest contract nu îi este opozabil, deoarece SC CFR IRLU SA nu este membră a Asociației Patronale la nivel de grup de unități din transportul feroviar, iar în perioada în litigiu erau aplicabile contractele colective de la nivelul unității.
De asemenea, a mai arătat că nici CCM unic la nivel de ramură transporturi nu este aplicabil raporturilor dintre părți, deoarece SC CFR IRLU SA nu efectuează activități de transport și nu are în obiectul de activitate astfel de activități, așa cum rezultă din HG 864/2011.
Faptul că societatea a fost nominalizată în lista societăților cărora li se aplică contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu este relevantă, deoarece contractul nu poate produce efecte decât în limitele art.11 alin.1 lit.c) din Legea 130/1996.
A mai arătat că legalitatea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate nu poate fi pusă în discuție, deoarece în momentul negocierii s-a preluat "pragul minim"; al salariului minim brut indicat prin actul normativ în vigoare la acea dată, respectându-se astfel dispozițiile art.159 alin.3 și art.160 Codul muncii, iar în cauză, salariul brut negociat al reclamantului începând cu 01.09.2009 depășea cu mult salariul minim brut pe țară, așa cum rezultă din contractul individual de muncă al acestuia.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus următoarele acte : extrase din CCM SC CFR IRLU SA pe anii 2009-2010, 2011-2012, 2012-2014, grilele de salarizare aferente, certificatul de înregistrare al SC CFR IRLU SA, fundamentarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății pe anii 2010, 2011, adresa nr. 35/2006 emisă de Asociația Patronală la nivel de grup de unități din transportul feroviar și actele adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului pe anii 2009 și 2010.
Din oficiu, s-a solicitat pârâtei să comunice dacă începând cu data de 01.04.2011 reclamantului i s-a aplicat salariul de bază minim brut de 700 lei conform CCM la nivel de unitate pe anii 2011/2012, 2012/2014, relații comunicate cu adresele nr. 1053/13.03.2013 și 1309/13.03.2013 la care s-a anexat fișa anuală de calcul a salariului pe perioada aprilie 2010- februarie 2013 și situația plății drepturilor salariale ale reclamantului pe anii 2010, 2011, 2012 și ianuarie 2013.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată și reține următoarele :
Reclamantul C.E. este angajatul pârâtei SC CFR IRLU SA - Secția Craiova, desfășurând activitate ca macaragiu în perioada 01.10.2009 până în prezent, conform mențiunilor din carnetul de muncă și actelor adiționale la contractul individual de muncă, depuse la dosar.
Prin acțiunea dedusă judecății se solicită obligarea pârâtei SC CFR IRLU SA - SC CFR IRLU CRAIOVA la plata actualizată a diferențelor dintre salariile calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei și drepturile salariale efectiv plătite pe perioadele 01.10.2009- la zi, drepturi solicitate conform art.41 al. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 și contractelor colective de muncă la nivel de SC CFR IRLU SA valabile pe anii 2011-2012, 2012-2014.
În baza art.137 Cod proc. civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției invocată de pârâta SC CFR IRLU SA .
Având în vedere dispozițiile art.6 pct.4 Noul Cod Civil, potrivit cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispozițiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispozițiilor legii noi, instanța constată că pentru perioada 01.10.2009 - 26.12.2009 dreptul material la acțiune al reclamantului este prescris, raportat la data introducerii acțiunii respectiv 27.12.2012.
Astfel, potrivit D167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, termenul general de prescripție este de 3 ani, iar în cazul când un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție distinctă.
De altfel, și art.268 pct.c) Codul Muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Așa fiind, se constată că este întemeiată excepția prescripției invocată de pârâtă, urmând să fie admisă.
Pe fondul cauzei, pentru perioada 27.12.2009 la zi, instanța reține că, potrivit art.41 al.1 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură Transporturi pe anii 2008-2010 au fost stabiliți coeficienți minimi de ierarhizare, pe categorii de salariați, cu valori cuprinse între 1 si 2.
La alin. 2 al aceluiași articol s-a prevăzut ca acești coeficienți se aplică la "…salariul de baza minim brut la nivel de ramura transporturi stabilit prin art.40 alin. 3 lit. a).";
Potrivit art. 41 al.3 lit. a) din același contract colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010, "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 01.01.2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei….";
În art. 41 alin. 3 lit. b s-a prevăzut că "părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități si unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile, valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi stipulat la art.41 al.3 lit.a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 al 1 din prezentul contract de muncă.";
Din interpretarea dispozițiilor anterior citate rezultă că prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008 -2010 s-au stabilit atât coeficienții minimi de ierarhizare, cât și salariul de bază minim brut, precum și faptul că acești coeficienți minimi de ierarhizare se aplică la salariul de bază minim brut respectiv.
Totodată, potrivit art. 41 alin. 3 lit.b), în negocierile colective la nivel de grup de unități si de unitate, părțile implicate urmează să pornească in stabilirea drepturilor de la cele două valori minime stabilite prin contractul de muncă la nivel de ramură.
Fiind valori minime, stabilirea salariilor pentru diferitele categoriile de salariați trebuie să plece de la aceste valori în sens crescător.
În cauză se constată că pârâta nu a respectat dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi 2008 -2010, deși acordarea drepturilor prevăzute din acest contract era imperativă pentru angajator, în perioada în litigiu calculând drepturile salariale ale reclamantului în raport de un salariu de bază de 570 lei , respectiv de 600 lei .
În acest sens se reține că potrivit art.3 al.1, 2 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 "Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora; contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze prevăzute în mod expres prin lege.";
În al.3 al aceluiași articol, s-a prevăzut că "în cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse";.
Din interpretarea prevederilor art.3 al.3 din CCM rezultă că acordarea drepturilor prevăzute de art.41 alin.3 lit.a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu este condiționată de preluarea acestora în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, deoarece potrivit dispozițiilor CCM unic - art.3 al.3 - prevederile contractului încheiat la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Potrivit art.238 al.1 Codul muncii, în forma în vigoare în perioada în litigiu, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Art.40 alin.2 lit.c) Codul muncii prevede că angajatorului îi revine obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar potrivit art.236 alin.4 Codul muncii, (în numerotarea în perioada în litigiu), contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
De asemenea, potrivit art.241 Codul muncii (în redactarea în vigoare în perioada în litigiu), clauzele contractului colectiv se aplică tuturor salariaților încadrați în unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
Având în vedere dispozițiile citate din Codul muncii rezultă că dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 -2010 erau obligatorii pentru pârâtă.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nu i se aplică, întrucât nu efectuează activități de transport, deoarece chiar din cuprinsul art.3 al. 1 din acest contract colectiv rezultă că se aplică și unităților conexe și mai mult, în Anexa 5 la acest contract - poz.13, este menționată în mod expres și pârâta, printre unitățile cărora li se aplică.
De asemenea nu poate fi primită apărarea formulată de aceeași pârâtă în sensul că pe perioada 2009/2010, la nivelul societății a existat contract colectiv care era în vigoare și se aplica, deoarece dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi 2008 -2010 erau obligatorii pentru angajator, iar în raport de dispozițiile art. 238 al.1,3 Codul muncii (forma în vigoare în perioada în litigiu) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților având un caracter minimal.
Așa cum s-a arătat anterior, clauzele contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi au fost negociate de partenerii sociali și prevederile acestora sunt obligatorii pentru părți. În situația în care angajatorul nu era în măsură să respecte aceste clauze, avea posibilitatea să solicite modificarea contractului colectiv cu respectarea procedurii prevăzută de Legea nr. 130/1996 în vigoare în perioada aplicării contractului.
Așa fiind, se reține că în perioada 27.12.2009-31.12.2010, pârâta trebuia să respecte prevederile CCM unic la nivel de ramură transporturi și să acorde reclamantului salariul de bază minim brut de 700 lei.
În ceea ce privește diferențele de drepturi salariale solicitate pentru perioada 2011 - la zi se constată că sunt aplicabile contractele colective de muncă încheiate la nivel de SC CFR IRLU SA pe anii 2011/2012, 2012/2014.
Potrivit celor două contracte colective de muncă încheiate la nivel de unitate, salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcție de coeficienții de ierarhizare și de formula de calcul din Anexa nr. 1 .Conform Anexei nr. 1 pentru clasa de salarizare 1 s-a stabilit o valoare a salariului minim de 700 de lei pentru anii 2011, 2012 și în continuare pe perioada de valabilitate a contractelor.
În raport de aceste prevederi ale contractului colectiv de muncă, se constată că pârâta nu le-a respectat și a stabilit reclamantului un salariu de bază mai mic, așa cum rezultă din copia actele adiționale la contractul individual de muncă al acestuia .
Ca urmare pârâta a încălcat prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate din anii 2011 - 2012, prevederile art. 40 alin. 2 lit. c) din Codul muncii potrivit cărora "angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractului individual de muncă";, precum și prevederile art. 229 alin. 4 Codul muncii potrivit cărora "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților";.
Referitor la perioada de valabilitate a CCM la nivel de unitate, instanța reține următoarele:
CCM la nivel de unitate pentru anii 2011 - 2012 a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr.99/ 21.02. 2011 și potrivit art. 2 al.1 din contract s-a aplicat de la data înregistrării .
Potrivit art.2 alin.2 din CCM, acest contract a fost valabil 1 an și va putea produce efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, dar nu mai mult de 30 de zile calendaristice, dacă nici una din părți nu denunța contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
Față de această dispoziție contractuală, se constată că, contractul colectiv a produs efecte și după expirarea termenului stabilit inițial, dar nu mai mult de 30 zile calendaristice, adică până la 21.03.2012.
Așa fiind, se constată că CCM la nivel de unitate pentru anii 2011 - 2012 a produs efecte în intervalul 21.02.2011 - 21.03.2012.
Referitor la CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 - 2014, se reține că a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială sub nr.130/12.04.2012 și potrivit art. 144 din Legea 62/2011 s-a aplicat de la data înregistrării la autoritatea competentă, mențiune ce se regăsește și în cuprinsul art. 2 lin 1 din contract.
Acest contract este valabil 2 ani de la data înregistrării, conform mențiunilor de la art. 2 alin.3, astfel că CCM la nivel de unitate pentru anii 2012 - 2014 produce efecte începând cu data de 12.04.2012.
În cauză se constată că pârâta nu a respectat nici dispozițiile contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, 2012-2014 deși acordarea drepturilor prevăzute din aceste contracte era imperativă pentru angajator, în perioada în litigiu drepturile salariale ale reclamantului fiind calculate în raport de un salariu de bază de bază de 600 lei începând cu data de 21.02.2011, conform adresei nr. 1309/13.03.2013 emise de pârâtă.
Prin nerespectarea prevederilor CCM la nivel de ramură în intervalul 27.12.2009 - 31.12.2010 și a prevederilor CCM la nivel de unitate în perioadele 21.02.2011 - 21.03.2012 și 12.04.2012 - 14.02.2013 ( la zi), pârâta a produs reclamantului un prejudiciu material constând în contravaloarea diferențelor de drepturi salariale calculate în raport de salariul de baza minim brut de 700 lei, prejudiciu pe care angajatorul este dator să îl acopere în temeiul art. 253 din Codul muncii.
Față de considerentele anterior expuse, se constată că reclamantul este îndreptățit la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2012, respectiv pe anii 2012-2014 și drepturile salariale efectiv plătite pe perioadele 27.12.2009 - 31.12.2010, 21.02.2011-21.03.2012, 12.04.2012-14.03.2013 ( la zi).
Potrivit art. 253 al.1 Codul muncii, "angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul";.
În raport de textul de lege citat se apreciază că prin neacordarea integrală a drepturilor salariale calculate în raport de dispozițiile contractelor colective de muncă invocate, reclamantul a fost prejudiciat, iar pentru repararea prejudiciului cauzat, diferențele salariale se vor acorda actualizate cu rata inflației de la data fiecărei scadențe la data plății efective.
De asemenea se impune și repararea prejudiciului constând în lipsa de folosință a sumelor cuvenite, motive pentru care va fi obligată pârâta și la plata dobânzilor legale.
Având în vedere considerentele în fapt și în drept anterior expuse, se constată că acțiunea este întemeiată, urmând să fie admisă în parte.
Potrivit art. 166, alin.4 Codul Muncii întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului, daunele interese nu pot fi decât dobânzile legale care vor fi de asemenea acordate de la data scadenței fiecărei sume până la data scadenței efective.
Pentru a asigura repararea integrală a prejudiciului care cuprinde atât pierderea legală suferită de creditor cât și beneficiul de care acesta este lipsit se impune atât acordarea dobânzii legale cât și a actualizării sumelor datorare, actualizarea însemnând păstrarea valorii reale a obligațiilor impusă de devalorizarea monedei naționale
| ← Desfacere contract de muncă. Jurisprudență Desfacerea... | Contestaţie decizie de pensionare. Jurisprudență Pensii → |
|---|
