Drepturi salariale ale angajaţilor în sistemul public. Discriminare
Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 116/R din data de 13.02.2014
Diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă.
Pentru a fi în prezența unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Prin Sentința civilă nr. 1205 din 14.05.2013 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 7713/102/2012, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății și s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții B. V. R. , M. V. , S. S. G. , O. L. , M. A. , L. L. , H. M., I. D., I. R. , G. C. L., K. E., S. A.-E., M. E. - A., C. V., O. E., I. M., K. E., T. E., K. S., P. O., A. C. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții B. V. R. , M. V. , S. S. G. , O. L. , M. A. , L. L. , H. M., I. D., I. R. , G. C. L., K. E., S. A.-E., M. E. - A., C. V., O. E., I. M., K. E., T. E., K. S., P. O., A. C. și B. M. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că Ministerul Sănătății nu are legitimare procesuală pasivă, întrucât faptul că are ca atribuție asigurarea, în colaborare cu instituțiile administrației publice centrale și locale, a resurselor umane, materiale și financiare necesare funcționării instituțiilor din sistemul public de sănătate respectiv avizarea sau aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa nu se confundă cu obligația de asigurare, din bugetul propriu, a sumelor necesare plății drepturilor salariale ale angajaților pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.
Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții B. V. R. , M. A. , L. L. , I. D., I. R., K. E., S. A.-E., M. E.-A., C. V., K. E., T. E., K. S., P. O., A. C. și B. M. au fost angajați în anul 2008 la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș în funcția de asistent medical debutant, respectiv în funcția de registrator medical debutant - reclamanta H. M. .
Aceștia au fost evaluați profesional la începutul anului 2009 în vederea avansării în grad profesional, odată cu promovarea în grad reclamanților amintiți fiindu-le majorate și drepturile salariale începând cu data de 15.05.2009
Reclamanții B. V. R. , M. A. , L. L. , I. D., I. R., K. E., S. A.-E., M. E.-A., C. V., K. E., T. E., K. S. , P. O. , A. C. , H. M. și B. M. s-au considerat discriminați față de alți angajați în funcții similare ai pârâtului Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, respectiv S. A.-E., L. L. , I. D., I. R. și K. E. față de O. E., B. V. R. , M. A. , P. O. , K. E. față de C. M., M. E.-A., K. S. față de C. S. E., T. E., A. C. și B. M. față de N. S., H. M. față de F. G., C. V. față de O. P. B..
Tribunalul a constatat că reclamanții S. A.-E., L. L. , I. D., I. R. și K. E. nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu angajata O. E., față de care s-au considerat discriminați, întrucât aceasta a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș în 01.07.2007 în funcția de asistent medical debutant, în data de 01.08.2008 a fost promovată în funcția de asistent medical iar începând cu data de 31.12.2009 i s-a acordat creștere o creștere salarială în urma evaluării activității din perioada august 2007-august 2008, conform art. 17 din OUG nr.115/2004 citate anterior.
Reclamanții S. A.-E., L. L. , I. D., I. R. și K. E. au fost angajați la pârât doar în ultima parte a anului 2008 în funcția de asistent medical debutant iar în anul 2009 au fost promovați în funcția de asistent medical, începând cu data de 15.05.2009, fiindu-le acordată din aceeași dată și o majorare salarială prin decizia nr.643/14.05.2009.
Instanța a reținut că în condițiile în care acești reclamanți nu au lucrat în perioada august 2007-august 2008, iar în cursul anului 2009 li se mai acordase o creștere salarială nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul reclamanților pentru activitatea din anii 2007-2008, cum s-a întâmplat în cazul angajatei O. E..
Tribunalul a subliniat faptul că potrivit art. 17 al.1 din OUG nr.115/2004 personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcției poate beneficia anual de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor profesionale individuale realizate în anul precedent, cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri și cheltuieli, legea neinstituind așadar o obligație a angajatorului de a acorda creșterea salarială.
De asemenea, s-a reținut că nici reclamantele B. V. R. , M. A. , P. O. , K. E. nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu C. M., care a fost angajat la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș în 01.10.2007 în funcția de asistent medical debutant, în data de 01.08.2008 a fost promovat în funcția de asistent medical iar începând cu data de 31.12.2009 i s-a acordat creștere o creștere salarială în urma evaluării activității din perioada august 2007-august 2008, conform art. 17 din OUG nr.115/2004.
Tribunalul a constatat că, în condițiile în care reclamanții B. V. R. , M. A. , P. O. și K. E. nu au lucrat în perioada august 2007-august 2008, iar în cursul anului 2009 li se mai acordase o creștere salarială, nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul acestora pentru activitatea din anii 2007-2008, cum s-a întâmplat în cazul angajatului C. M..
De asemenea, s-a reținut că nici reclamanții M. E.-A. și K. S. nu pot fi considerați că s-ar afla într-o situație analoagă sau comparabilă cu angajata pârâtului C. S. E., față de care s-au considerat discriminați, întrucât aceștia nu au lucrat în perioada august 2007-august 2008, iar în cursul anului 2009 li se mai acordase o creștere salarială. Nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul reclamanților pentru activitatea din anii 2007-2008, cum s-a întâmplat în cazul lui C. S. E..
Cu privire la reclamanții T. E., A. C. și B. M. s-a apreciat că nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu angajata pârâtului N. S., față de care s-au considerat discriminați, întrucât nu au lucrat în anul 2005 și nici nu au promovat examenul de grad principal. Nu poate fi considerat discriminatoriu faptul că pârâtul nu a majorat salariul reclamanților pentru activitatea din anul 2005, respectiv pentru promovarea în funcția de asistent medical principal, cum s-a întâmplat în cazul lui N. S..
În privința reclamantei O. L., tribunalul a reținut că nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu N. S., reclamanta neprestând activitate în anul 2005 pentru a-i putea fi acordată o creștere salarială în anul 2006 și nici nu a promovat examenul de grad principal, cum a fost cazul angajatei N. S. arătat anterior.
Tribunalul a mai arătat că reclamanta H. M. nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu angajata F. G., nici C. V. față de angajata O. P. B..
Cu privire la reclamanta M. V. , Tribunalul a reținut că a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș în funcția de asistent medical debutant în data de 01.10.2007, în data de 01.11.2008 a promovat în funcția de asistent medical în urma testării cunoștințelor pentru promovare din data de 17.10.2008, fiindu-i acordată o creștere salarială din aceeași dată conform art. 18 din OUG nr.115/2004, reclamanta aflându-se într-o situație diferită de aceea a angajatei O. P. B., căreia i s-a acordat la data de 01.11.2008 o creștere salarială ca urmare a evaluării activității din perioada 01.08.2007-01.08.2008 conform art.17 din OUG nr.115/2004, însă în această perioadă reclamanta nu a îndeplinit aceeași funcție ca O. P. B., reclamanta fiind asistent medical debutant, iar O. P. B. fiind asistent medical, funcție în care promovase încă din data de 01.07.2007, așa cum am arătat anterior, iar din datele comunicate de pârât și necontestate de reclamantă nu rezultă că angajatei O. P. B. i s-a mai acordat o creștere salarială și în anul 2009 ca urmare a evaluării activității din anul 2008.
Cu privire la angajații O. E. și C. M. (față de care reclamanta nu a invocat discriminarea, dar a căror situație a fost analizată, deoarece reclamanta a invocat faptul că în mod discriminatoriu nu i s-a acordat în anul 2009 o majorare salarială în urma evaluării activității din anul 2008), cărora li s-a acordat la data de 31.12.2009 o creștere salarială în urma evaluării activității din perioada august 2007-august 2008, conform art. 17 din OUG nr.115/2004, s-a reținut că s-au prezentat la testarea pentru promovarea din funcția de asistent medical debutant în asistent medical în luna iulie 2008, fiind promovați în funcția de asistent medical din data de 01.08.2008, pe când reclamanta s-a prezentat la această testare în luna octombrie 2008 fiind promovată în funcție în data de 01.11.2008, reclamanta neavând deci funcția de asistent medical în perioada august 2007-august 2008.
De asemenea, s-a reținut că reclamanta O. E. a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș la data de 01.02.2008 în funcția de asistentă medicală principală, prin concurs. Salariul acestei reclamante a fost stabilit conform art. 13 din Metodologia pentru stabilirea normelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale și de aplicare a criteriilor de stabilire a salariilor de bază între limite pentru personalul de specialitate medico-sanitar și personalul auxiliar sanitar, încadrat în unități sanitare și de asistență socială, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 150/1999, modificată prin HG nr.414/2000, în vigoare la acel moment în baza notelor obținute și a criteriilor de selecție la angajare, conform fișei de evaluare
S-a mai reținut că angajata C. C. F., față de care reclamanta s-a considerat discriminată, a fost angajată la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș la data de 01.03.1999 în funcția de asistent medical debutant, la data de 01.10.1999 a promovat în funcția de asistent medical, în data de 01.04.2001 i s-a acordat o creștere salarială conform OUG nr.115/2004 ca urmare a evaluării activității din anul 2000, iar în data de 01.11.2008 a promovat în funcția de asistent medical principal prin examen, rezultând că reclamanta O. E. se află într-o situație diferită față de angajata C. C. F., având o vechime mult mai redusă și neprestând în anul 2000 activitate la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, pentru care acesteia i s-a acordat creșterea salarială în anul 2001.
Cu privire la reclamanta I. M., s-a reținut că se află într-o situație diferită de aceea a angajatei M. C., reclamanta fiind reangajată în anul 2008 când i s-au stabilit drepturile salariale conform prevederilor art.13 din metodologia citată, prevederi ce nu erau aplicabile angajatei M. C., care a lucrat neîntrerupt la pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.
Tribunalul a mai constatat că reclamanta G. C. L. se află într-o situație diferită în raport de angajata I. M. A., reclamanta neprestând activitate în perioada 01.08.2007-01.08.2008, perioadă pentru care lui I. M. A. i s-a acordat majorarea salarială.
De asemenea, s-a reținut că reclamanta S. S. G. se află într-o situație diferită față de angajata M. T., reclamanta neprestând activitate în perioada 2007-august 2008 când a avut raporturile de muncă suspendate conform art. 51 lit. a din Codul muncii, astfel că nu i se putea acorda vreo creștere salarială la 01.11.2008 conform art.17 din OUG nr.115/2004.
Tribunalul a mai reținut că abrogarea prevederilor OUG nr.115/2004 care permiteau obținerea de creșteri salariale până la limita maximă prevăzută nu poate fi interpretată că ar crea o stare de discriminare între reclamanți și angajații pârâtului care obținuseră anterior abrogării OUG nr.115/2004 majorarea salariilor de bază până la limita maximă, în condițiile în care, în perioada cât prevederile OUG nr.115/2004 au fost în vigoare iar reclamanții au avut raporturi de muncă cu pârâtul, aceste prevederi legale au fost aplicate nediscriminatoriu.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea față de Ministerul Sănătății, constatând lipsa calității procesuale pasive a acestuia, în contextul în care acesta are ca atribuție principală asigurarea resurselor umane, materiale și financiare necesare funcționării instituțiilor din sistemul public de sănătate.
Cu privire la fondul cauzei, recurenții au arătat că acțiunea formulată nu a avut în vedere aplicarea discriminatorie a legii, ci împrejurarea că urmare a modificărilor legislative s-a creat o situație discriminatorie în privința acestora.
Recurenții au arătat că în temeiul dispozițiilor art. 253 alin. 1 din Codul muncii angajatorul este obligat să-l despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
S-a subliniat că principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, or, în speță diferențierea este generată de data angajării.
Recurenții au arătat că angajatorul este în culpă pentru că nu a inițiat măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminării create, fiind îndeplinite toate condițiile pentru angajarea răspunderii pârâților în solidar.
În drept, recurentul pârât a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
Intimatul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg.-Mureș a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamanților, arătând că nu i se poate reține vreo culpă în condițiile în care nu a făcut altceva decât să aplice legile în vigoare.
S-a mai arătat că pârâtului nu i se poate imputa aplicarea discriminatorie a legii, iar în ceea ce privește analizarea discriminării invocate de reclamanți ca fiind una ce rezult din lege, acesta a invocat decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor legi considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Pârâtul a solicitat menținea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, subliniind că s-a reținut în mod corect lipsa vreunei discriminări cu privire la fiecare reclamant în parte.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum și a dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanța de control judiciar a constatat următoarele:
Cu privire la critica referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Sănătății, instanța a constatat că argumentele recurenților reclamanți nu pot fi primite.
Astfel, tribunalul a constatat în mod legal lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății, în contextul în care reclamanții sunt angajați ai spitalului, iar potrivit dispozițiilor art. 165 al.1 și 2 din Legea nr.95/2006 spitalul este unitatea sanitară de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale. Spitalul poate fi public, public cu secții private sau privat. Spitalele de urgență se înființează și funcționează numai ca spitale publice.
De asemenea, conform art. 188 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății spitalele publice sunt instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestații efectuate pe bază de contract, precum și din alte surse, conform legii.
În ceea ce privește atribuția Ministerului Sănătății de a asigura, în colaborare cu instituțiile administrației publice centrale și locale, a resurselor umane, materiale și financiare necesare funcționării instituțiilor din sistemul public de sănătate, respectiv avizarea sau aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, această atribuție nu se confundă cu obligația de asigurare, din bugetul propriu, a sumelor necesare plății drepturilor salariale ale angajaților.
Prin urmare, neexistând nici un fel de raporturi de muncă între reclamanți și Ministerul Sănătății, în mod legal instanța de fond a constatat că acesta nu are legitimare procesuală pasivă în cauză.
Cu privire la fondul litigiului, Curtea a constatat că reclamanții au învestit instanța cu o cerere prin care au solicitat angajarea răspunderii angajatorului, pentru că nu a luat măsurile necesare pentru a evita situația de discriminare creată între angajații spitalului, care deși prestează aceeași muncă au salarii în cuantum diferit.
Potrivit prevederilor art. 17 din OUG nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcției poate beneficia anual, în perioada mai - septembrie, de o creștere salarială prin evaluarea performanțelor profesionale individuale realizate în anul precedent, cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute pentru cheltuielile cu salariile în bugetul de venituri și cheltuieli. Pentru personalul încadrat și care începând cu data de 1 aprilie 2008 urmează să beneficieze de salarizarea prevăzută în anexa nr. I, salariile de bază individuale se stabilesc pe funcția, gradul sau treapta profesională avută, după cum urmează: a) la limita minimă, dacă salariul de bază individual se situează sub salariul de bază minim; b) se menține salariul de bază individual, dacă acesta se situează între salariul de bază minim și maxim; c) conform evaluării performanțelor profesionale individuale, cu respectarea prevederilor alin. 1.
Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a abrogat prin art. 48 pct.17 prevederile art.17 din OUG nr.115/2004, text legal care ar fi permis reclamanților să obțină majorări salariale în urma evaluării performanțelor profesionale individuale realizate în anul precedent. Astfel, din 01.01.2010 drepturile salariale ale acestora au fost stabilite conform art. 30 al.5 din legea nr. 330/2009 care prevedea că în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege; b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. De asemenea conform art. 8 din același act normativ în anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei/lună și fără a depăși această valoare.
Curtea amintește că diferența de tratament devine discriminare, în sensul articolului 14 din Convenția europeană a drepturilor omului, atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă. Instanța europeană a decis în mod constant că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane plasate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu-și găsește nicio justificare obiectivă sau rezonabilă (hotărârile Fredin împotriva Suediei, Hoffman împotriva Austriei, Spadea și Scalambrino împotriva Italiei).
Prin urmare, pentru a fi în prezența unei fapte de discriminare, trebuie să existe două situații comparabile, la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Instanța de fond a făcut o analiză detaliată a situațiilor de discriminare invocate de reclamanți, analizând pentru fiecare în parte, motivele invocate și a constatat, în mod legal, faptul că niciunul dintre reclamanți nu se află într-o situație comparabilă cu ceilalți angajați ai pârâtului la care s-au raportat, fiind corectă concluzia instanței în sensul că pârâtul nu a făcut o aplicare discriminatorie a dispozițiilor legale.
Recurenții au arătat că nu au invocat aplicarea discriminatorie a legii, ci împrejurarea că modificările legislative intervenite au determinat o situație discriminatorie pentru aceștia, situație care impune angajarea răspunderii pârâtului, în calitate de angajator. Recurenții au arătat că fapta culpabilă a angajatorului constă în neluarea măsurilor corespunzătoare pentru a evita situația de discriminare creată, fără însă a arăta care ar fi măsurile pe care ar fi trebuit să le ia angajatorul. Or, în contextul în care acesta a aplicat cu strictețe dispozițiile legale, Curtea a constatat că nu se poate reține în sarcina angajatorului săvârșirea vreunei fapte culpabile.
În măsura în care reclamanții au înțeles să solicite înlăturarea dispozițiilor legale menționate anterior, care ar fi determinat situația de discriminare pretinsă, instanța a reamintit că potrivit Deciziei nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor legi considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Prin urmare, abrogarea prevederilor OUG nr.115/2004 care permiteau obținerea de creșteri salariale până la limita maximă prevăzută nu poate fi interpretată că ar crea o stare de discriminare între reclamanți și angajații pârâtului care obținuseră anterior abrogării OUG nr.115/2004 majorarea salariilor de bază până la limita maximă, în condițiile în care, în perioada cât prevederile OUG nr.115/2004 au fost în vigoare iar reclamanții au avut raporturi de muncă cu pârâtul aceste prevederi legale au fost aplicate nediscriminatoriu.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că sentința atacată de reclamanți este legală și temeinică, nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din codul de procedură civilă a respins ca nefondat recursul promovat.
← Beneficiar al unei pensii anticipate parţiale. Cumul cu... | Concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.... → |
---|