Excepţie tardivitate decizie de sancţionare disciplinară. Nulitate decizie pentru lipsa menţiunilor obligatorii.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 32 din data de 20.01.2015
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la 6 ianuarie 2014, reclamantul Z. L. C., prin Liga Sindicatelor din Î. B., a formulat, în contradictoriu cu pârâții L. T. S "Sf. S."; B. și I. Ș..J. B. contestație împotriva Hotărârii I.Ș.J. 9 din 5 decembrie 2013, solicitând anularea acesteia și înlăturarea sancțiunii disciplinare "observație scrisă"; ce i-a fost aplicată de liceu și menținută de inspectorat.
În motivarea în fapt a cererii sale, reclamantul a arătat că prin Decizia 58/ 31.10.2013 i s-a aplicat sancțiunea disciplinară susmenționată, iar contestația formulată împotriva acesteia a fost respinsă de către inspectorul județean.
Sancționarea sa ar fi însă nelegală, deoarece decizia 58 nu conține descrierea efectivă a motivelor de fapt care i-au atras răspunderea, nefiind menționată concret latura materială a abaterii disciplinare ce se consideră că ar fi săvârșit-o, ci, în decizie, s-au reprodus doar textele din regulament ce ar fi fost încălcate și s-au folosit expresii "absolut generice și neîndestulătoare";, fără să se menționeze concret măcar un minim de indicii care să informeze asupra faptei, cum ar fi «elevul sau elevii în cauză, cine a fost vizat de primele acte de presupusă violență și cine a fost vizat ulterior pentru "a nu-și susține plângerile înaintate";, data presupusei fapte (pentru a verifica eventuala prescripție), cuvintele adresate, contextul producerii lor, probele existente și în special persoanele care le-au perceput și nivelul lor de instruire, exprimare și capacitatea de a-și exprima ideile în mod neinfluențat, etc ..».
S-a mai arătat că pentru acest motiv, decizia de sancționare ar fi lovită de nulitate absolută, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. (a) Codul muncii.
Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că nu a săvârșit nici o faptă de natura celor generic descrise de art. 84 alin. 7 din ROF al Învățământului Preuniversitar și nici de art. 12 din ROI al liceului ori inspectoratului, astfel încât sancționarea sa ar fi nelegală.
S-a mai subliniat că datorită nedescrierii faptei în cuprinsul deciziei, reclamantul este "în imposibilitate de a formula apărări efective și punctuale privind faptele ce i se impută, însă precizează că, "din informațiile pe care le am, există unii elevi care au fost determinați să dea niște declarații defavorabile pe care ulterior și le-au retras sau nu le-au mai recunoscut, arătând că nu corespund realității"; .
În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 76 și 79 din Codul muncii.
În dovedire, s-au depus probe cu înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâtul I. Ș. J.B. a solicitat respingerea contestației arătând că din referatul analizat de comisia de cercetare rezultă că reclamantul se face vinovat de exercitarea unor acte de violență fizică și psihică asupra elevilor din unitatea de învățământ, "nefiind la prima abatere în acest sens ci, au mai existat reclamații la adresa sa privind comportamentul violent";.
S-a mai arătat că "este foarte grav faptul ca un profesor, oricât de răi ar fi acei elevi, îi amenință cu sârma la școală. Consideră sancțiunea disciplinară ca fiind temeinică și legală prin aceea că s-a efectuat descrierea efectivă a motivelor de fapt ce au atras sancționarea, au fost respectate prevederile legale privind cercetarea și sancționarea.
În fapt, din înscrisurile anexate ar reieși foarte clar faptul că reclamantul a încălcat regulamentul, motivele abaterii disciplinare fiind descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de către Comisia de disciplină a unității de învățământ.
Sancțiunea s-ar fi acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu de imagine unității școlare. Iar reclamantul a beneficiat de clemență și înțelegerea colegilor de nenumărate ori.
În dovedirea apărărilor formulate, I.Ș.J. B. a depus înscrisuri.
Și pârâtul angajator a depus întâmpinare (f. 70 dosar), solicitând respingerea contestației, argumentând că "din înscrisurile anexate reiese foarte clar faptul că domnul profesor a încălcat regulamentul ceea ce a dus la această sancțiune. Motivele abaterii disciplinare au fost descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de Comisia de cercetare (anexa 3). Sancțiunea s-a acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu de imagine unității școlare și din punctul lui de vedere este destul de ușoară (...).Nu invocă în fața instanței decât acele motive descrise în raportul de cercetare disciplinară întocmit de comisia de cercetare care în opinia acestuia face front comun cu însăși decizia de sancționare";.
În dovedirea susținerilor din această întâmpinare, s-au depus înscrisuri.
Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul a corectat temeiul juridic al contestației ce fusese menționat în mod greșit, precizând că acesta este dat de dispozițiile art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii.
S-a mai răspuns apărărilor formulate de I. Ș. J. B., arătându-se că "nu înlătură argumentele de nulitate invocate de reclamant, reiterându-se în mod eronat ideea că motivarea sancțiunii este completă deoarece descrierea faptei este realizată prin raportul de cercetare disciplinară.
În plus, aceeași obligație a descrierii complete în fapt a abaterii este preluată și în punctul 8.5.7. din Procedura operațională privind cercetarea abaterilor disciplinare - ce a fost atașată întâmpinării de către I.Ș.J, unde se menționează și obligația de a se menționa și gradul de vinovăție, împrejurările comiterii faptei";.
Prin sentința civilă nr. 1002 din 10.09.2014, Tribunalul Botoșani a admis excepția nulității absolute a Deciziei nr. 58/31.10.2013, emisă de angajator și, pe cale de consecință, a constatat nulitatea absolută a acestei decizii, admițând contestația împotriva Hotărârii nr. 9/5.12.2013 a Colegiului de Disciplină de pe lângă I.Ș.J. B. și a Deciziei nr. 58/31.10.2013, contestație formulată de reclamantul Z.L.C.- prin L.S. din Î. B., în contradictoriu cu pârâții L.T.S.,Sf.S."; B. și I.Ș. J. B. Pârâții au fost obligați să plătească reclamantului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin Decizia 58/31.10.2013, pârâtul angajator a aplicat reclamantului în calitate de profesor psihopedagogie specială sancțiunea disciplinară a "observației scrise";, în conformitate cu disp. art. 280 din Legea 1/2011.
S-a menționat expres în preambulul deciziei că această sancțiune este luată "în baza Raportului de anchetă privind desfășurarea cercetării disciplinare înregistrat cu nr. 489/25.10.2013 la unitate";, "urmare a nerespectării normelor de conduită în unitate prin lovirea elevilor cu sârmă (arătătorul) și/ sau palma precum și amenințarea/intimidarea acestora pentru a nu-și susține plângerile înaintate";.
De asemenea, în finalul deciziei s-a reiterat mențiunea "Conform Raportului de anchetă nr. 489 din 25.10.2013, întocmit de comisia de cercetare, rezultă că domnul prof. Z.L. C. se face vinovat de acuzele care i se aduc, comportamentul dumnealui încălcând grav codul deontologic al meseriei de educator, dăunând interesului învățământului și prestigiului instituției";.
Totodată, s-au enumerat temeiurile emiterii deciziei - art. 12 din Regulamentul de Organizare Internă a Liceului Tehnologic Special "Sf. Stelian"; și Hotărârea Consiliului de Administrație 4/ 29.10.2013 - precum și textul de lege încălcat: art. 84 alin. 7 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Învățământului Preuniversitar.
Prin Hotărârea nr. 9/5.12.2013, Colegiul de disciplină al I.Ș.J. Botoșani a respins contestația reclamantului împotriva deciziei de sancționare.
La soluționarea cauzei, tribunalul a avut în vedere disp. art. 252 alin. 2 Codul muncii potrivit cărora: "(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (...)";.
De asemenea, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor fostului art. 268 alin. 2 (actual art.252 alin.2) din Codul muncii, a stabilit în mod constant că mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a unei sancțiuni disciplinare au rolul de a-l informa corect și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, aceste mențiuni fiind necesare și pentru instanța de judecată pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii luate (deciziile nr. 383/2005, nr. 58/2007, nr. 319/2007 și nr. 654/2007 ale Curții Constituționale).
Astfel, în cuprinsul deciziei 319/2007,Curtea a constatat că art.268 alin 2 (actual 252 alin 2 din Codul Muncii) " se înscrie printre cele care au ca scop asigurarea stabilității raporturilor de muncă, a desfășurării acestora în condiții de legalitate și a respectării drepturilor și îndatoririlor ambelor părți ale raportului juridic de muncă. În același timp, sunt menite să asigure apărarea drepturilor și intereselor legitime ale salariatului, având în vedere poziția obiectiv dominantă a angajatorului în desfășurarea raportului de muncă.
Aplicarea sancțiunilor disciplinare și, în mod special, încetarea raportului de muncă din voința unilaterală a angajatorului sunt permise cu respectarea unor condiții de fond și de formă riguros reglementate de legislația muncii, în scopul prevenirii eventualelor conduite abuzive ale angajatorului.
Mențiunile și precizările pe care în mod obligatoriu trebuie să le conțină decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare au rolul, în primul rând, de a-l informa concret și complet pe salariat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care i se aplică sancțiunea, inclusiv cu privire la căile de atac și termenele în care are dreptul să constate temeinicia și legalitatea măsurilor dispuse din voința unilaterală a angajatorului.
Angajatorul, întrucât deține toate datele, probele și informațiile pe care se întemeiază măsura dispusă, trebuie să facă dovada temeiniciei și legalității acelei măsuri, salariatul putând doar să le combată prin alte dovezi pertinente. Astfel, mențiunile și precizările prevăzute de textul de lege sunt necesare și pentru instanța judecătorească, în vederea soluționării legale și temeinice a eventualelor litigii determinate de actul angajatorului.";
Or, în speță tribunalul a constatat că nu au fost respectate dispozițiile art. 252 alin. 2 lit. a, nefiind descrisă în decizie fapta ce i se impută reclamantului ca abatere disciplinară.
Astfel, este de observat că în cuprinsul deciziei nu sunt menționate elementele esențiale de individualizare a faptei săvârșite. Nu sunt trecute data și locul comiterii acțiunii de violență reținute și nici împrejurările concrete: asupra căror elevi, cuvintele adresate, contextul în care a acționat reclamantul, ce persoane au fost prezente și situația lor - dacă aveau sau nu capacitate de percepție și exprimare păstrată în integralitate.
În lipsa elementelor respective de individualizare, instanța este în imposibilitate de a verifica existența faptei și a caracterului acesteia de abatere disciplinară, întrucât angajatorul nu poate completa decizia de sancționare prin alte acte ulterioare și nici nu poate invoca în fața instanței învestite cu soluționarea contestației, alte motive de fapt.
De asemenea, simpla referire din decizia de sancționare la raportul de anchetă 489/25.10.2013, nu este de natură a complini cerința legii referitoare la obligativitatea descrierii faptei.
De altfel, este de observat că nici măcar din concluziile acestui raport de anchetă nu rezultă care sunt cu exactitate faptele reținute la finalul cercetării, împrejurările și datele săvârșirii (în contextul în care s-a invocat că reclamantul nu este la prima abatere, astfel încât este necesar a se distinge care fapte au fost avute în vedere), ci, s-a expus ca și concluzie, doar afirmația cu caracter generic (preluată apoi și în decizie) că "toate acestea conduc la concluzia că într-adevăr domnul profesor Z. L. C. se face vinovat de acuzele care i se aduc, comportamentul dumnealui încălcând grav codul deontologic al meseriei de educator, dăunând interesului învățământului și prestigiului instituției";.
De altfel, obligativitatea descrierii faptei (ceea ce presupune individualizarea sa prin data și împrejurările săvârșirii) este prevăzută inclusiv la punctul 8.5.7.1 din "Procedura operațională privind cercetarea abaterilor disciplinare, procedură aprobată de chiar unitatea școlară angajatoare (f. 42). Astfel, această normă internă prevede expres faptul că "Decizia de sancționare va cuprinde în mod obligatoriu în preambul, descrierea faptei săvârșite de salariat care constituie abatere disciplinară, gradul de vinovăție, împrejurările în care a fost comisă fapta (...)";.
Așa fiind, întrucât dispozițiile art. 252 alin. 2 au caracter imperativ, iar nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a deciziei de sancționare, instanța a admis contestația împotriva deciziei respective și a hotărârii Colegiului de disciplină.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții L.T.S. "Sf. S"; B și I. Ș. J. Botoșani.
În dezvoltarea motivelor de apel, întemeiate pe dispozițiile art. 466 și urm. din Noul cod de procedură civilă, apelantul L.T. S. "Sf. S."; a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a soluționat cauza pe fond, deși acțiunea cu care a fost sesizată era tardiv introdusă, adică după împlinirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispozițiile art. 268 lit. b) din Codul muncii. Potrivit textului, termenul de 30 de zile curge de la data comunicării deciziei de sancționare disciplinară și nu de la data comunicării Hotărârii pronunțate de Colegiul de disciplină de pe lângă IȘJ Botoșani.
Din acest punct de vedere, înțelege să invoce excepția tardivității formulării acțiunii.
Este adevărat că, potrivit art. 17-18 din Ordinul MECTS nr. 3866/2012, împotriva hotărârii colegiului se poate face acțiune la instanță în termen de 30 de zile de la comunicare, dar acest termen are în vedere doar hotărârea colegiului, nu și decizia de sancționare disciplinară care are propriul termen de contestare de 30 de zile prevăzut de art. 268 lit.b) din Codul muncii.
Ordinul MECTS a fost dat în aplicarea art.280 și urm. din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, iar, potrivit art. 280 (8) din Legea nr. 1/2011, persoana sancționată are dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare decizia de sancționare la colegiul de disciplină de pe lângă IȘJ.
Procedura administrativ - jurisdicțională, prevăzută de Ordinul MECTS este una facultativă și nu o procedură prealabilă obligatorie pe care persoana sancționată trebuie să o respecte anterior sesizării instanței, astfel încât dacă persoana sancționată dorește să urmeze ambele proceduri, ea trebuie să respecte toate termenele procedurale.
Ordinul nr. 3866/2012, ca act normativ inferior în ierarhia actelor normative, nu poate contraveni dispozițiilor Legii nr. 53/2003, privind Codul muncii. Pe de altă parte, potrivit art. 78 din Legea nr.24/2000, privind normele de tehnică legislativă, "ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora";.
Din acest punct de vedere, în situația în care s-ar considera că cele două acte normative conțin termene de sesizare a instanței diferite, ce se calculează de la momente diferite, ar trebui acordată prevalență dispozițiilor Codului muncii, în timp ce dispozițiile ordinului ar trebui calificate ca nelegale.
La o analiză atentă, însă, se constată că cele două acte normative nu se contrazic, întrucât art.268 lit.c) din Codul muncii reglementează termenul de sesizare a instanței în privința deciziei de sancționare disciplinară, în timp ce art. 17-18 din Ordin reglementează termenul de sesizare a instanței împotriva hotărârii colegiului de disciplină de pe lângă IȘJ.
Așadar, persoana sancționată trebuie să respecte ambele termene, dacă dorește să parcurgă și procedura ad-tiv jurisdicțională.
Pentru pârât, însă, dacă contestația reclamantului ar fi fost admisă de către colegiul de disciplină, singurul termen de respectat ar fi fost cel de 30 de zile de la data comunicării unei asemenea hotărâri.
În dezvoltarea motivelor de apel, I. Ș. J. B., a criticat sentința instanței de fond, solicitând anularea în totalitate a acesteia, pentru următoarele considerente:
Prima instanță nu a ținut cont de faptul că domnul Z. L. C. a fost sancționat în temeiul art. 280 din Legea Educației Naționale nr.1/2011.
Pe fond, solicită respingerea acțiunii formulate de reclamant cu privire la contestarea sancțiunii disciplinare stabilită de comisia de disciplina/consiliul de administrație al liceului, dată prin Decizia nr.58/31.10.2013, sancțiune menținută și de ISJ B. prin Decizia nr. 9/5.12.2013.
Prima instanță nu a ținut cont de faptul ca personalul didactic și personalul didactic auxiliar din învățământ are la baza funcționarii sale o lege specială, Legea Educației Naționale nr. 1/2011.
Solicită menținerea sancțiunii disciplinare "Observație scrisă";, aplicată conform art. 280 din Legea nr. 1/2011, reținându-se în sarcina profesorului încălcarea articolului 84 aliniat 7 din ROFUIP, articolul 12 din ROI a L T S "Sf S." Botoșani, prin exercitarea unor acte de violență fizică și psihică asupra elevilor din unitatea de învățământ.
Menționează faptul ca domnul profesor nu se afla la prima abatere în acest sens, considerând sancțiunea disciplinară ca fiind temeinică și legală, prin aceea că s-a efectuat descrierea efectivă a motivelor de fapt ce au atras sancționarea, au fost respectate prevederile legale privind cercetarea și sancționarea.
In fapt, din înscrisurile anexate reiese foarte clar faptul ca domnul profesor a încălcat regulamentul, ceea ce a dus la aceasta sancțiune. Motivele abaterii disciplinare au fost descrise în mod concret în raportul de cercetare întocmit de către Comisia de cercetare.
Sancțiunea s-a acordat după abateri repetate care au adus un prejudiciu de imagine unității școlare, fiind destul de ușoară.
Profesorul Z. L. C. a beneficiat de clemența și înțelegerea colegilor de nenumărate ori la unitatea de învățământ; demararea cercetării disciplinare și aplicarea sancțiunii s-a făcut urmare a sesizării venite din partea C. de P. "E. D.";, prin adresa nr. 256/9.10.2013, copilul agasat fiind instituționalizat.
Unitatea de învățământ, cât și sistemul de învățământ protejează, prin regulament, acești copii, cu atât mai mult cu cât vorbim despre o școală specială în care elevilor li se acordă permanent asistență psiho-pedagogică.
Susține apelantul că instanța de judecată poate verifica existența faptelor și întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare, cu martori sau membri ai comisiei de cercetare. Se precizează că nu invocă decât motivele descrise în raportul de cercetare disciplinară întocmit de comisia de cercetare.
Solicită a se reține faptul că, contestatorul face referire la art. 76 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, care se referă la concediere și nu la sancțiunea acordată conform Legii nr. 1/2011.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimat, prin Liga Sindicatelor din Învățământ Botoșani, se solicită respingerea, ca nefondate, a celor două apeluri.
Analizând actele dosarului, Curtea constată apelurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul vizând tardivitatea introducerii contestației, susținut de către L.T. S. ,,S S ";Botoșani, pentru prima oară în cadrul memoriului de apel, Curtea reține că această critică este neîntemeiată. Astfel, deși era obligatorie inserarea în conținutul deciziei de sancționare atacate, în conformitate cu dispozițiile art.252 alin.2 literele e și f din Codul muncii, a termenului în care sancțiunea poate fi contestată și a instanței competente la care sancțiunea poate fi contestată, din conținutul deciziei emise de apelant nu rezultă existența acestei mențiuni. Singura mențiune se referă la posibilitatea angajatului de a contesta decizia la Colegiul de disciplină de la I.S.J.B., cale pe care acesta a și urmat-o, obținând Hotărârea nr.9 din 05.12.2013 a Colegiului de Disciplină de pe lângă I.Ș.J.B., prin care s-a respins contestația reclamantului, hotărâre, de asemenea, contestată în prezenta cauză. Față de cele reținute, și având în vedere că apelantul își invocă, în fapt, propria culpă, nu se poate socoti contestația reclamantului ca fiind introdusă tardiv.
În ceea ce privește celelalte critici invocate de către pârâtul I.Ș. al J.B., Curtea constată că în mod just prima instanță a admis excepția nulității absolute a deciziei nr.58/31.10.2013, emisă deangajator, pentru lipsa descrierii faptei.
Din conținutul deciziei rezultă că îi sunt reținute reclamantului fapte generice, de exemplu: ,, abuzuri fizice și psihice asupra elevilor clasei";, ,,lovirea elevilor cu sirma (arătătorul) și/sau palma precum și amenințarea/intimidarea acestora pentru a nu-și susține plângerile înaintate";, neevidențiindu-se, în mod concret, datele săvârșirii faptelor, împrejurările săvârșirii acestora sau persoanele asupra cărora s-au exercitat pretinsele fapte de violență, aspecte de natură a individualiza faptele pentru analizarea lor de către instanță și pentru a-i da posibilitatea celui sancționat să se apere, în mod punctual, de cele imputate.
Cum normele referitoare la forma și conținutul deciziei de sancționare sunt norme juridice imperative, încălcarea lor fiind sancționată cu nulitatea absolută, Curtea apreciază că decizia de sancționare are un caracter formal, lipsa mențiunilor obligatorii pe care aceasta trebuie să le cuprindă neputând fi complinită prin alte înscrisuri administrate în acest sens, după cum susține apelantul I. Ș. al J. B., atunci când invocă faptul că decizia de sancționare este complinită de raportul de cercetare disciplinară.
Având în vedere aceste considerente, în conformitate cu prevederile art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelurile ca nefondate.
| ← Deschidere iniţială drept de pensie . Jurisprudență Pensii | Încadrare în grupă de muncă.. Jurisprudență Contracte de... → |
|---|
