Fond litigii muncă.art.48 c muncii stabileşte că angajatorul poate modifica temporar locul şi felul muncii, fără consimţământul salariatului, şi în cazul unor situaţii de forţă majoră,cu titlu de sancţ. disciplinară sau ca măs. de protecţie a salariatului
| Comentarii |
|
Tribunalul IALOMIŢA Sentinţă civilă nr. 2032/F/ 14.12.2016 din data de 14.12.2016
Contract individual de munca. Modificarea un element esențial al convenției individuale de muncă a reclamantului, respectiv felul muncii, fără obținerea în prealabil a acordului salariatului, echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, cu încălcarea art. 41 Codul Muncii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr. 24610/3/2016 reclamanta S.M, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALA LOTERIA ROMANA SA (CNLR SA), a solicitat pronunțarea unei hotărâri privind constatarea ca netemeinica si nelegala a Deciziei nr. 81/13.06.2016 emisa de Directorul General al CN LOTERIA ROMANA SA; repunerea in situația anterioara; obligarea paratei la plata diferențelor salariale cuvenite de la data de 13.06.2016, data emiterii Deciziei sus menționate si pana la repunerea in situația anterioara; daune pentru prejudiciul moral suferit in condițiile stipulate din Legea 53/2003 Codul Muncii art.253; cheltuieli de judecata ocazionate de desfășurarea prezentului proces.
În motivare a arătat că este de profesie economist in management si lucrează la Punctul de Lucru Județean Calarasi începând cu data de 01.02.2009, îndeplinind funcția de director si ulterior datorita reorganizării, funcția de specialist marketing principal I cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata. La insistenta conducerii CNLR SA, incepand cu data de 02.12.2014 conform Deciziei 472/02.12.2014, a preluat atribuțiile funcției de manager de zona in cadrul aceluiași județ.
Deși a solicitat retragerea atribuțiunilor pe fondul apariției unui abuz in serviciu care face obiectul unei plângeri penale înregistrata sub numărul 10677/2015, la Parchetul de pe langa Judecatoria sector 4 București, nu a primit răspuns scris, in termen legal. Urmarea acestui fapt, și-a desfășurat activitatea cu buna credința, obținând in continuare rezultate performante prin îndeplinirea atribuțiilor de serviciu corespunzător, chiar daca imaginea personala, demnitatea morala si probitatea profesionala i-au fost afectate inimaginabil de mult.
La data de 13.06.2016, a primit prin corespondenta electronica Decizia 81/13.06.2016, prin care se retrag atribuțiunile de manager de zona, si un Act Adițional, prin care se modifica unilateral salariul de baza,in sensul diminuării, respectiv la nivelul celui avut anterior, aferent funcției de specialist marketing principal I, decizie care deși este emisa in data de 13.06.2016 in București, are viza de legalitate in data de 10.06.2016, respectiv anterior datata.
Apreciază că Decizia capata caracteristicile unei sancțiuni disciplinare, insa este lovita de nulitate absoluta, intricat nu conține elementele obligatorii prevăzute de art. 252 alin. 2 din Codul muncii, nefiind descrisa fapta ce constituie abatere disciplinara, prevederile legale incalcate, motivele neefectuării cercetării disciplinare si temeiul de drept in baza căruia s-a aplicat sancțiunea disciplinara.
In plus, data vizei de legalitate, coincide cu data încheierii unui Proces - Verbal de tip tematic, înregistrat sub nr.2134/10.06.2016, proces-verbal care abia in data de 13.06.2016 ajungea la CNLR SA, dar si cu faptul ca in aceeași zi, colegul de la Ialomița a fost chemat de urgenta la cabinetul Directorului general, unde i s-a spus ca va prelua si județul Calarasi si va primi in cursul aceleiași zile de 10.06.2016, toate documentația aferenta.
Menționează ca nu a fost anunțata pe nicio cale de corespondenta de acest fapt, insa începând cu data de 14.06.2016, a fost supusa unor abuzuri, discriminări, si hărțuiri morale, atat personal cat si angajații de la sediul administrativ, incat desi a sesizat atat conducerea CNLR SA, cat si pe directorul direcției juridice, si persoane importante din cadrul Aparatului Central, nu s-a luat nici o masura. Urmare a celor descrise mai sus, solicită să se admită cererea.
În drept, au fost invocate art 41, art .247-252. art 253 din Legea 53/2003- Codul Muncii
Pârâta COMPANIA NAȚIONALA "LOTERIA ROMANA" S.A., in temeiul art. 205 si urm. Cod procedura civila, a formulat întâmpinare prin care solicita instantei sa respingă acțiunea reclamantei împotriva Deciziei nr. 81/13.06.2016 emisa de CNLR S.A., ca fiind neîntemeiata.
În motivare a arătat ca reclamanta nu isi intemeiaza in drept contestatia dedusa judecații, ci indica dispoziții colaterale care nu au nicio relevanta in susținerea in drept a obiectului cererii, adica constatarea netemeiniciei/anularea Deciziei nr. 81/13.06.2016.
Prin decizia nr. 81/13.06.2016, reclamanta a fost informata ca, decizia nr. 472/02.12.2014 prin care aceasta a preluat funcția de Manager de zona la Punctul de Lucru județean Calarasi isi inceteaza aplicabilitatea și că începând cu data de 13.06.2016 revine la drepturile salariale avute anterior, aferente functiei de specialist marcketina principal I.
Precizează faptul ca drepturile salariate ale reclamantei sunt încadrate la nivelul maxim de 2772 lei conform Rețelei tarifare valabila la 01.07.2015, pentru personalul de execuție TESA si operativ din Punctele de lucru Județene, respectiv pentru funcția de specialist marketing pr. I.
Învederează ca modalitatea in care angajatorul concepe si organizeaza activitatea companiei nu poate fi cenzurata de instanta, cunoscut fiind ca scopul activitatii de comerț presupune producerea profitului, or, in masura in care prin modul de organizare a activitatii, CNLR-S.A. nu a incalcat prevederile legale, urmărind eficientizarea si reducerea costurilor de producție, instanta nu poate analiza in ce masura este necesara repunerea reclamantei in situatia anterioara.
Din reglementarea data de art. 40 alin. 1 din Codul muncii, rezulta ca angajatorul are dreptul de a stabili organizarea si funcționarea societatii, iar aceasta prerogativa legala nu poate fi cenzurata sau limitata, in condițiile in care Directorul General al CNLR S.A. poate dispune in conformitate cu dispozițiile mai sus precizate delegările de autoritate ierarhica si funcționala, acestea acordând-se pe baza de decizie de delegare de competenta, emisa, potrivit principiului delegării de autoritate si al descentralizării nivelurilor ierarhice de adoptare a deciziilor.
Mai mult chiar insusi modul de redactare a deciziei a cărei anulare se solicita prin prezenta cerere de chemare in judecata, precum si motivele invocate in preambulul acestei decizii arata in mod clar ca nu suntem in ipoteza unei decizii de sanctioare disciplinara.
Decizia nr. 81/13.06.2016, a fost emisa pe de o parte in considerarea cererii făcute de către salariat, dupa cum afirma si reclamanta prin cererea de chemare in judecata, solicitare care a fost aprobata de conducerea Companiei si materializata prin decizia contestata, iar pe de alta parte datorita controlului efectuat la Punctul de Lucru Județean Calarasi care a vizat perioada 01.11.2015 - 31.05.2016, si care a constatat exercitarea necorespunzatoare de către reclamanta a atribuțiilor funcției de manager de zona, ce au fost delegate la data de 01.12.2014.
Or, analizând recunoașterile reclamantei din cererea de chemare in judecata, prin care invoca imprejurarea ca a cerut în mod voluntar conducerii subscrisei eliberarea din funcția de manager de zona, devine evident ca solicitarea petentei de a pune părțile in situatia anterioara, adica de a primii din nou delegarea autoritati de manager de zona, este in tot lipsita de interes.
In ceea ce privește, pretentiile reclamantei privind obligarea subscrisei la plata de "daune pentru prejudicii moral suferit in condițiile stipulate din Lege 53/2003 Codul muncii art. 253" solicită să se respingă si acest capat de cerere in lipsa dovezilor adecvate pentru dovedirea prejudiciul moral invocat, simplele prezumții nefiind suficiente, pentru admiterea capatului de cerere privind obligarea la plata daunelor morale
In drept au fost invocate disp. art. 205 si urm. Cod procedura civila, precum si dispozițiile legale invocate prin întâmpinare.
In probatiune: inscrisuri, orice alte probe a căror necesitate rezulta din dezbateri.
Prin sentința civilă nr. 8701/06.10.2016 a Tribunalului București s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea cauei în favoarea Tribunalului Ialomița.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 25.10.2016 sub același număr.
Din actele si lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul individual de muncă nr. 4147/27.12.2011, reclamantă fiind încadrată pe postul de director. Prin Decizia nr. 472/02.12.2014 a Directorului General al Companiei Naționale "Loteria Română"; SA s-a dispus ca începând cu data de 01.12.2014 reclamanta să preia atribuțiile funcției de manager de zonă din cadrul punctului de lucru județean Călărași. Prin actul adițional nr. 3/02.12.2014 la contractul individual de muncă nr. 4147/2011 s-a dispus modificarea salariului de bază lunar brut al reclamantei aferent funcției de manager de zonă.
Prin decizia nr. 81/13.06.2016 a Directorului General al Companiei Naționale "Loteria Română"; SA s-a dispus că începând cu data de 13.06.2016 își încetează aplicabilitatea Decizia nr. 472/02.12.2014 a Directorului General al Companiei Naționale "Loteria Română"; SA prin care reclamanta preluase atribuțiile funcției de manager de zonă din cadrul punctului de lucru județean Călărași. Prin actul adițional nr. 4/13.06.2016 la contractul individual de muncă nr. 4147/2011 s-a modificat cuantumul salariului reclamantei, restul clauzelor contractului individual de muncă rămânând neschimbate.
Potrivit art. 41 C muncii "(1) Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților.
(2) Cu titlu de excepție, modificarea unilaterală a contractului individual de muncă este posibilă numai în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de muncă se referă la oricare dintre următoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) condițiile de muncă;
e) salariul;
f) timpul de muncă și timpul de odihnă.";
Art. 48 C muncii stabilește că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, și în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, în cazurile și în condițiile prevăzute de cod.
De asemenea, art. 17 al. 5 C muncii prevede că orice modificare a unuia dintre elementele obligatorii care trebuie să se regăsească în cuprinsul contractului individual de muncă, printre care și funcția/ocupația, în timpul executării contractului individual de muncă, impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege. Al 6 prevede că la modificarea CIM, oricare dintre părți poate fi asistată de terți, de unde rezultă faptul că în această situație este necesar ca angajatorul și angajatul să ajungă la un acord în privința modificărilor.
Din aceste dispoziții legale, instanța reține că un contract individual de muncă nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți.
Sunt și situații în care angajatorul poate dispune unilateral modificarea contractului individual de muncă sau chiar și încetarea raporturilor de muncă, dar aceste situații și motivele pentru care pot fi dispuse asemenea măsuri, motive legate sau nu de persoana salariatului, sunt riguros și limitativ prevăzute de legislația muncii.
Instanța reține că prin decizia nr. 81/13.06.2016, pârâta a modificat un element esențial al convenției individuale de muncă a reclamantului, respectiv felul muncii, fără obținerea în prealabil a acordului salariatului, ceea ce echivalează cu o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, cu încălcarea art. 41 C muncii.
Chiar dacă pârâta încearcă să justifice măsura luată față de reclamant de rațiuni economice și de eficientizare a unor structuri organizatorice, instanța reține că nu există nicio dispoziție legală care să acorde angajatorului dreptul a de a modifica unilateral felul muncii din cuprinsul contractului individual de muncă datorită situației economice a unității.
În sensul dispozițiilor art. 41 C muncii, modificarea unilaterală a oricăruia dintre elementele esențiale ale contractului de muncă, printre care și felul muncii și încălcarea condițiilor imperative prevăzute de Codul muncii au drept consecință anularea deciziei angajatorului astfel emisă.
Tribunalul apreciază că în cauză pârâta a făcut aplicarea dispozițiilor art. 48 C muncii care dau posibilitatea angajatorului de a modifica unilateral locul și felului muncii cu titlu de sancțiune disciplinară, însă nu a respectat dispozițiile art. 251-252 C muncii, dispoziții a căror încălcare este sancționată cu nulitatea absolută a deciziei de sancționare astfel emisă.
Tribunalul are în vedere că în întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a precizat că Decizia nr. 81/2016 a avut la bază cererea formulată de reclamantă de retragere a atribuțiilor de manager de zonă, dar și controlul efectuat la punctul de lucru județean Călărași care a constat exercitarea necorespunzătoare de către reclamantă a atribuțiilor funcției de manager de zonă. Tribunalul reține că, deși în întâmpinare susține că a avut în vedere solicitarea reclamantei de retragere a atribuțiilor de manager de zonă, totuși nu a fost în măsură să depună la dosar cererea formulată de reclamantă în acest sens, consemnându-se în încheierea de ședință de la termenul din data de 16.11.2016 faptul că la dosarul de personal al reclamantei nu se găsește o astfel de cerere. Față de acest aspect, tribunalul apreciază că, în lipsa unei cereri înregistrată la pârâtă prin care reclamanta să solicite retragerea atribuțiilor de manager de zonă, pârâta nu putea să aibă în vedere o astfel de solicitare.
Reclamanta a depus la dosar două cereri adresate pârâtei prin care solicita retragerea atribuțiilor de manager de zonă, una care are data înregistrării la punctul de lucru Călărași la data de 09.02.2015 și alta care are data înregistrării la același punct de lucru la data de 28.12.2015. În măsura în care pârâta ar fi avut în vedere solicitarea reclamantei de retragere a atribuțiilor de manager de zonă, ar fi trebuit să emită decizia de retragere a acestor atribuții la o dată apropiată datei la care reclamanta a formulat aceste solicitări. În condițiile în care reclamanta a solicitat încă din luna februarie 2015 retragerea acestor atribuții, iar pârâta a emis decizia abia în luna iunie 2016, nu se poate aprecia că pârâta a avut în vedere solicitarea reclamantei având în vedere și faptul că nu a putut depune la dosar o astfel de cerere formulată de reclamantă. În aceste condiții, tribunalul reține că pârâta a emis decizia nr. 81/2016 ca urmare a controlului efectuat la punctul de lucru unde își desfășura reclamanta activitatea având la bază constatările reținute în cuprinsul procesului verbal de control nr. 500 încheiat la data de 13.06.2016 în care s-a reținut că reclamanta nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, apreciindu-se ca fiind responsabilă pentru săvârșirea mai multor fapte prin care a încălcat obligațiile prevăzute în fișa postului, Contractul Colectiv de Muncă și Regulamentul de Organizare și Funcționare a CN loteria Română SA.. Ca atare, emiterea deciziei nr. 81/2016 apare ca o măsură de sancționare disciplinară a reclamantei pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de manager de zonă.
Tribunalul reține că reclamanta a invocat nulitatea deciziei nr. 81/2016 întrucât nu conține elementele obligatorii prevăzute de art. 252 al. 2 C muncii. Având în vedere că instanța a apreciat că decizia nr. 81/2016 are natura unei decizii de sancționare disciplinară, urmează a analiza dacă respectă dispozițiile prevăzute de art. 252 al. 2 C muncii.
Conform art. 252 alin 2 din Codul muncii republicat:,,Sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.";
Analizând decizia contestată instanța constată că aceasta nu întrunește cerințele art. 252 din Codul muncii, nefiind menționate în cuprinsul acestei decizii
- descrierea faptei care constituie abatere disciplinară,
- precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat
- motivele pentru care în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă
- temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică.
Angajatorul nu a arătat în decizia de sancționare fapta ce se impută salariatului, elementul material al faptei reținute ca abatere disciplinară care să presupună implicarea directă în săvârșirea ei. Din "descrierea faptei"; trebuie să rezulte în mod concret în ce a constat acțiunea (sau inacțiunea) săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici. Aceste aspecte trebuie să rezulte în mod obligatoriu din decizia de sancționare pentru ca instanța să poată verifica dacă cele reținute de angajator reprezintă o abatere disciplinară în sensul avut în vedere de art. 247 al. 2 C muncii.
Descrierea faptei se impune a fi făcută în cuprinsul deciziei de concediere întrucât potrivit art. 79 C muncii, angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere. Prin urmare, instanța poate verifica dacă angajatorul respectă această dispoziție legală numai dacă decizia de sancționare cuprinde descrierea faptei săvârșite de angajat.
Instanța constată că în cuprinsul deciziei nr. 81/2016, pârâta nu a făcut nicio referire la prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat. Întrucât art. 252 al. 2 lit. b din Codul muncii instituie, sub sancțiunea nulității absolute, obligația angajatorului care aplică sancțiunea disciplinară de a consemna în cuprinsul deciziei de sancționare aceste mențiuni, lipsa lor nu poate fi acoperită în niciun fel.
În cuprinsul deciziei de sancționare nu se face referire la motivele pentru care în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea.
Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, potrivit art. 272 din Codul muncii, acesta fiind obligat să depună toate dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, însă pârâta nu a reușit să dovedească, prin înscrisurile depuse la dosar că a respectat prevederile legale aplicabile în materie.
Având în vedere că decizia contestată este nelegală sub aspect formal deoarece nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 252 al. 2 lit. a, b, c, d din Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute, instanța urmează să admită excepția nulității și să dispună anularea deciziei nr. 81/13.06.2016 emisă de pârâtă. În temeiul art. 80 alin. 2 din C muncii va dispune reintegrarea reclamantei în funcția deținută anterior emiterii deciziei, respectiv aceea de manager de zonă la punctul de lucru județean Călărași.
În baza art. 80 alin. 1 din Codul muncii va dispune obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data 13.06.2016 și până la data repunerii în situația anterioară emiterii deciziei.
În ceea ce privește capătul de cerere privind daunele morale, instanța îl privește ca neîntemeiat întrucât reclamantul nu a dovedit că a suferit vreun prejudiciu moral ca urmare a concedierii.
Potrivit art. 253 al 1 C muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Pentru ca pârâtă să fie obligată la plata daunelor morale, este necesar să se dovedească existența răspunderii civile contractuale, respectiv a faptei ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.
Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv sau a unor simple interese. Dacă acest prejudiciu poate fi apreciat în bani, el este un prejudiciu patrimonial, iar dacă nu este susceptibil de evaluare bănească, este un prejudiciu moral (atingerea adusă onoarei și demnității unei persoane, suferința de ordin afectiv determinată de pierderea unei persoane ca urmare a faptei ilicite). Singurul prejudiciu suferit de reclamantă a fost de ordin material ca urmare a reducerii salariului, însă acesta a fost reparat de instanță prin obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției din care a fost retrogradată.
În ceea ce privește hărțuirea morală la care reclamanta ar fi fost supusă, aceasta nu a depus dovezi din care să rezulte aceste aspecte și cum, potrivit art. 249 C pr. civ. sarcina probei revine celui care face o susținere în cursul procesului, tribunalul va respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune morale.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte că ar fi făcut astfel de cheltuieli, motiv pentru care va respinge această solicitarea a reclamantei.
În temeiul art. 40 din Regulamentul de Ordine interioara al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanta cu soluția si considerentele expuse in motivarea prezentei hotărâri.
| ← Fond litigii muncă. aplicarea sancţiunilor disciplinare este... | Plata sporului pentru efectuarea orelor suplimentare pentru... → |
|---|
