Fond litigiu de muncă. Contract de muncă cu element de extraneitate. Competenţa instanţelor româneşti.
| Comentarii |
|
Tribunalul IALOMIŢA Sentinţă civilă nr. 1532 F din data de 09.04.2013
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.10.2012 sub nr. 4332/98/2012 reclamanții GG și GV, ambii cu domiciliul în Slobozia, jud. Ialomița au chemat în judecată pe pârâta SC. PA SRL STĂNCUȚA cu sediul în localitatea Stancuta, jud. Brăila , pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să oblige pârâta la plata sumei de 140.000 euro net către reclamantul GV, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei ianuarie 2008 - decembrie 2009, respectiv la plata sumei de 30.000 euro net către GG, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei ianuarie 2008 - decembrie 2009 , precum și obligarea la plata sumei de 567.933 euro reprezentând prima conform contractului de muncă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale reclamanții au arată că au încheiat cu pârâta contracte de muncă, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.02.2008, însă acesta nu și-a îndeplinit obligația de plata a tuturor drepturilor salariale stipulate în aceste contracte.
În dovedirea cererii se solicită proba cu înscrisuri, martori, expertiză contabilă, interogatoriu.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile Codului Muncii.
Cererea este legal scutita de taxa de timbru potrivit art. 270 din Codul muncii.
Pârâta SC PA SRL STĂNCUȚA a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei competenței teritoriale a Tribunalului Ialomița, excepția lipsei calității procesuale pasive a SC. PA SRL. STĂNCUȚA , excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului GG, excepția prescripției dreptului la acțiune pentru drepturile salariale aferente anilor 2008 -2009, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin încheierea din data de 20.02.2013, tribunalul a respins excepția necompetenței teritoriale și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Ialomița.
La termenul din data de 2 aprilie 2013, tribunalul a pus în discuție excepția necompetenței generale a instanțelor române în soluționarea prezentului litigiu , reprezentata pârâtei solicitând admiterea acestei excepții și respingerea cererii reclamanților ca fiind inadmisibilă, întrucât legea aplicabilă este expres stipulată în contract ca fiind legea italiană.
La rândul său, reprezentantul reclamanților a solicitat respingerea excepției, arătând că orice contract de muncă este supus legii statului pe al cărui teritoriu salariatul își desfășoară în mod obișnuit munca.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Potrivit înscrisului aflat la fila 7 din dosarul cauzei , rezultă că obiectul contractului încheiat între părți la data de 16 ianuarie 2008, în Italia - Carpignano Sesia , este contract de muncă, iar tratamentul economic este reglementat conform dreptului și legii italiene.
Convenția de la Roma din 1980 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale , dorind să stabilească reglementări uniforme privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale, dispune ca în domeniul dreptului privat internațional să continue procesul de unificare a legii, care a fost deja promulgată în interiorul Comunității și în special în domeniul recunoașterii și executării hotărârilor.
Astfel, potrivit art. 1 din Convenția de la Roma, scopul Convenției îl reprezintă :
,, Reglementările din prezenta Convenție se aplică obligațiilor contractuale în orice situație care implică o alegere între legile din state diferite";, iar potrivit art. 2 privind aplicarea legii statelor necontractante: ,,Orice lege menționată în această Convenție trebuie să fie aplicată indiferent dacă este sau nu lege în statul contractant.";
Părțile contractante au libertatea de a alege legea cărei să se supună , potrivit art. 3 din
Convenție: ,, Libertatea alegerii :1. Un contract trebuie să se supună legii alese de către părți. Alegerea trebuie exprimată sau demonstrată cu o certitudine rezonabilă în termenii contractuali ori în funcție de circumstanțele cazului. Părțile prin alegerea lor pot selecta legea aplicabilă în integralitatea sau numai o parte aferentă numai contractului.";
Începând cu data de 17 iunie 2008 , a fost adoptat Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I), fiind înlocuită Convenția de la Roma, prin care s-au stabilit reguli uniforme pentru determinarea legii aplicabile obligațiilor contractuale în Uniunea Europeană.
Astfel, legea determinată de acest regulament ca fiind aplicabilă unui contract ( preluând dispozițiile art. 10 din Convenția de la Roma) va reglementa interpretarea, execuția, penalizările în caz de neexecutare a obligațiilor, evaluarea prejudiciului, suspendarea obligațiilor, instrucțiunile de acțiuni și penalizările pentru contracte nevalide.
Așadar, dreptul comunitar care reglementează conflictul de legi în ceea ce privește obligațiile contractuale din anumite materii prevalează asupra acestui regulament.
Ori, în cauza dedusă judecății , voința părților a fost exprimată în mod clar și precis în contractul de muncă cu element de extraneitate, aflat la dosarul cauzei, fila 7 , respectiv faptul că tratamentul economic este reglementat conform dreptului și legii italiene.
Pentru toate considerentele mai sus enunțate, coroborând întreg materialul probator aflat la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul urmează să admită excepția necompetenței generale a instanțelor române în soluționarea prezentului litigiu și în consecință, va respinge cererea formulată de reclamanții GG și GV în contradictoriu cu pârâta SC PA SRL ca fiind inadmisibilă.
| ← Fond contencios administrativ. Litigiu privind funcţionarii... | Fond litigiu de muncă. Reconstituire vechime în muncă la... → |
|---|
