CJUE. Egalitate de tratament între bărbați și femei. Articolul 2 alin. (4) din Directiva 76/207/CEE. Promovare. Calificări egale între candidați de sex diferit. Prioritatea candidaților feminini
| Comentarii |
|
(C.J.C.E., Hotărârea din 17 octombrie 1995 în cauza C-450/93 Kalanke c. Freie Hansestadt Bremen)
- în extras -
Obiectul litigiului-. Cauza C-450/93 are ca obiect o cerere adresată Curții, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către Bun-desarbeitsgericht, prin care se tinde să se obțină în litigiul pendinte o decizie cu titlu preliminar asupra interpretării art. 2 alin. (1) și art. 4 din Directiva 76/207/CEE din 9 februarie 1976 privind punerea în practică a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește condițiile de muncă și accesul la locuri de muncă, la formarea și la promovarea profesionale.
Circumstanțele cauzei: Dintre doi angajați, domnul Kalanke, inginer cu diplomă de grădinar-peisagist, lucrând din 1973 ca tehnician horticultor în serviciul spațiilor verzi și exercitând funcțiile de adjunct permanent al șefului de departament, și doamna Gliss-mann, inginer cu diplomă de peisagist din 1983, angajată din 1973 în același serviciu și ca tehnician horticultor, trebuia selectat în vederea promovării numai unul singur. Comitetul personalului a refuzat să-și dea acordul la promovarea domnului Kalanke propusă de direcția serviciului spațiilor verzi. O tentativă de arbitraj a sfârșit printr-o recomandare în favoarea domnului Kalanke. Comitetul de arbitraj a declarat atunci că arbitrajul eșuase și a chemat comisia de conciliere. Aceasta, în cadrul deciziei sale, a considerat că cei doi candidați aveau aceeași calificare și că, în virtutea LGG, prioritatea trebuia de aceea să fie dată candidatului de sex feminin.
în fața Arbeitsgericht, domnul Kalanke a arătat că el are o calificare superioară aceleia a doamnei Glissmann, ceea ce ar fi ignorat Comisia de conciliere. Potrivit acestuia, LGG ar fi contrară, prin regimul său, Constituției landului Bremen, lui Grundgesetz (lege fundamentală germană) și art. 611 a din BGB (Codul civil german). Cererea a fost totuși respinsă de Arbeitsgericht, iar în apel de Landesarbeitsgericht.
Prima Cameră din Bundesarbeitsgericht, sesizată printr-un recurs în revizuire, consideră că soluția litigiului depinde în mod esențial de aplicabilitatea LGG. Ea subliniază că, dacă comisia de conciliere aplicase pe nedrept această lege, decizia s-ar dovedi ilegală din cauza avantajului acordat, doar pe motivul sexului său, unei candidate având calificări egale. Instanța de respingere reia constatarea lui Landesarbeitsgericht, conform căreia cei doi candidați erau în mod egal calificați pentru post. Con-siderându-se în mod egal legată de constatarea instanței de apel, conform căreia există o subreprezentare a femeilor în serviciul spațiilor verzi, aceasta afirmă că, în virtutea art. 4 alin. (2) din LGG, comisia de conciliere trebuia să refuze să-și dea acordul la numirea reclamantului la postul vacant.
Bundesarbeitsgericht precizează că în speță nu este vorba de un regim de quota rigid care ar rezerva femeilor un anumit procent din posturile vacante independent de calificarea lor. Este vorba în realitate de un regim de quota dependent de aptitudinea candidaților. Femeile nu beneficiază de prioritate decât în cazurile în care candidații și candidatele au calificări egale. Instanța de respingere consideră că regimul de quota este compatibil cu dispozițiile constituționale și legislative germane menționate la pct. 6. Ea remarcă în particular că art. 4 din LGG trebuie interpretat conform Constituției germane, în sensul că dacă, în principiu, prioritate trebuie dată femeii în caz de promovare, echitatea poate totuși impune, la nevoie, o excepție de la acest privilegiu. Ea arată mai multe elemente susceptibile a admite că acest regim este contrar Directivei. Considerând că subzistă îndoieli în această privință, aceasta a decis să suspende pronunțarea și a adresat Curții următoarele întrebări preliminare:
„1. Articolul 2 alin. (4) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului din 9 februarie 1976 privind punerea în practică a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește condițiile de muncă și accesul la locuri de muncă, la formarea și la promovarea profesionale, trebuie interpretat în sensul că el vizează și dispoziții legale conform cărora, în caz de promovare într-o funcție superioară, femeile cu calificare egală cu cea a concurenților lor de sex masculin trebuie luate în considerare cu prioritate dacă femeile sunt subreprezentate, considerân-du-se că există subreprezentare în situațiile în care femeile nu reprezintă cel puțin jumătate din efectivele diferitelor grade ale categoriei de personal avută în vedere de un serviciu și că este la fel pentru nivelurile de funcție prevăzute conform organigramei?
2. În ipoteza în care prima întrebare presupune un răspuns negativ: art. 2 alin. (1) din Directiva 76/207/CEE a Consiliului trebuie interpretată, ținând cont de principiul proporționalității, în sensul că sunt inaplicabile dispoziții legale conform cărora, în caz de afectare la o muncă într-un grad mai ridicat, femeile cu calificare egală aceleia a concurenților lor de sex masculin trebuie luate în considerare cu prioritate în sectoarele în care ele sunt subreprezentate, fiind înțeles că există subreprezentare când femeile nu reprezintă cel puțin jumătate din efectivele diferitelor grade ale categoriei de personal avută în vedere de un serviciu și că este la fel pentru nivelurile de funcție prevăzute conform organigramei?'.
Prin aceste întrebări, instanța de respingere întreabă în substanță dacă art. 2 alin. (1) și art. 4 din Directivă se opun unei reglementări naționale care, ca în speță, acordă automat - la calificări egale între candidați de sex diferit reținuți în vederea unei promoții - o prioritate candidaților de sex feminin în sectoarele în care femeile sunt subreprezentate, considerând că există subre-prezentare când femeile nu reprezintă cel puțin jumătate din efectivele diferitelor grade ale categoriei de personal avută în vedere și că este la fel pentru nivelurile de funcție prevăzute conform organigramei.
Cu titlu preliminar, Curtea a arătat că rezultă din art. 1 alin. (1) din Directivă că aceasta vizează punerea în practică, în statele membre, a principiului egalității de tratament între bărbați și femei, între altele în ceea ce privește accesul la locuri de muncă, inclusiv promovarea. Acest principiu al egalității de tratament implică, conform art. 2 alin. (1) din Directivă, „absența oricărei discriminări bazate pe sex, fie direct, fie indirect”.
Curtea a apreciat că o regulă națională care prevede că, în cazul unei promovări, femeile care au o calificare egală cu cea a concurenților lor de sex masculin beneficiază automat de prioritate în sectoarele în care ele sunt subreprezentate, antrenează o discriminare bazată pe sex. Totuși trebuie examinat dacă o astfel de regulă națională este permisă de art. 2 alin. (4) conform căruia Directiva „nu se opune măsurilor vizând să promoveze egalitatea șanselor între bărbați și femei, în particular remediind inegalitățile de fapt care afectează șansele femeilor”. Curtea a arătat că această dispoziție are drept scop precis și limitat să autorizeze măsuri care, fiind discriminatorii după aparențele lor, vizează efectiv să elimine sau să reducă inegalitățile de fapt care pot exista în realitatea vieții sociale (a se vedea Hotărârea din 25 octombrie 1988, Comisia c. Franța, C-312/86, pct. 15). Astfel, aceasta autorizează măsuri naționale în domeniul accesului la muncă, inclusiv promovarea, care, favorizându-le în special pe femei, au drept scop să amelioreze capacitatea lor de a concura pe piața muncii și de a continua o carieră pe un picior de egalitate cu bărbații. Astfel cum a apreciat Consiliul în al treilea considerent al Recomandării sale 84/635/CEE din 13 decembrie 1984 privitoare la promovarea acțiunilor pozitive în favoarea femeilor, „normele juridice existente privind egalitatea de tratament, care au drept obiect să acorde drepturi indivizilor, sunt insuficiente pentru a elimina orice formă de inegalitate de fapt, dacă, în paralel, nu sunt întreprinse acțiuni din partea guvernelor, a partenerilor sociali și a altor organisme avute în vedere, pentru compensarea efectelor prejudiciabile care, pentru femei în viața activă, rezultă din atitudini, din comportamente și din structuri ale societății". Trebuie totuși precizat că art. 2 alin. (4), ca derogare de la un drept individual consacrat de directivă, este de strictă interpretare (a se vedea Hotărârea din 15 mai 1986, Johnston, C-222/84, pct. 36). Or, o reglementare națională care garantează prioritate absolută și necondiționată femeilor cu ocazia numirii sau promovării merge dincolo de o promovare a egalității șanselor și depășește limitele excepției prevăzute la art. 2 alin. (4) din Directivă.
C.E.J. a statuat că art. 2 alin. (1) și art. 4 din Directivă se opune unei reglementări naționale care, ca în speță, acordă automat, la calificări egale între candidați de sex diferit reținuți în vederea unei promovări, o prioritate candidaților de sex feminin în sectoarele în care femeile sunt subreprezentate, considerând că există subreprezentare când femeile nu reprezintă cel puțin jumătate din efectivele diferitelor grade ale categoriei de personal avută în vedere și că este la fel pentru nivelurile de funcție prevăzute conform organigramei.
| ← CJUE. Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. Art.... | CJUE. Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.... → |
|---|
