Încasarea unor sume de bani cu titlu de premii în perioada efectuării concediului pentru creşterea copilului.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 841 din data de 25.02.2015

Încasarea unor sume de bani cu titlu de premii în perioada efectuării concediului pentru creșterea copilului.

În perioada în care reclamanta a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului nu a desfășurat nicio activitate pentru care să fie remunerată, astfel cum rezultă din adeverința nr. 3718/12.11.2013 precum și din fișele de pontaj depuse la dosar.

Încasarea s-a realizat în baza statutului, dispoziția reglementară (asimilată prin natura ei unui contract de muncă, colectiv sau individual) fiind preexistentă nașterii raportului juridic în temeiul căruia reclamanta recurentă a încasat indemnizația a cărei recuperare s-a dispus prin actul administrativ atacat.

Raportat la această situație, încasarea de către reclamantă a unor sume de bani cu titlu de premiu, fără ca aceasta să desfășoare în perioada de referință vreo activitate, se încadrează în situația de excepție prevăzută la art. 12 alin. 2^1 din O.U.G. nr.148/2005, astfel că aceasta putea să beneficieze legal în continuare de indemnizația pentru creșterea copilului, astfel cum s-a și întâmplat.

Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. 841/25 februarie 2015

1. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr.1376/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.1976/97/2014, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta P.A.M., domiciliată în com. T., sat T., nr..., jud. H., în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială H., cu sediul în D., str. P.U., nr…, jud. H., având ca obiect anularea și suspendarea Deciziei nr. …/30.12.2013.

2.Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr.1376/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.1976/97/2014, a declarat recurs reclamanta P.A.M., solicitând să se dispună casarea Sentinței nr.1376/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr.1976/97/2014 și în rejudecare să se admită acțiunea principală așa cum a fost formulată, respectiv să se dispună anularea în tot a Deciziei nr… din 30.12.2013 privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de indemnizație pentru creșterea copilului de 0-2 (3) ani, emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă P.A.M. a arătat că:

Cererea de suspendare a executării Deciziei nr…. din 30.12.2013 a fost respinsă de Tribunalul Hunedoara, reținându-se în mod greșit că nu se îndeplinesc condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 și că reclamanta nu relevă vreun motiv de aparentă nelegalitate a actului. Este de observat faptul că în aceeași frază - partea finală, contrar a ceea ce s-a susținut în prima parte a frazei se arată că reclamanta "a invitat instanța ca pe această cale într-o procedură specială, ce presupune o cercetare a aparenței dreptului, să facă o veritabilă cercetare a fondului litigiului";.

Recurenta-reclamantă, a solicitat Tribunalului, la punctul 1 din cererea de chemare în judecată, în mod expres, în câteva rânduri, ca în urm a administrării probei cu înscrisuri " să constate, fără a prejudeca fondul, că aparența dreptului este în favoarea subsemnatei….";, aducând o serie de argumente ce nu reprezintă altceva decât motive de aparentă nelegalitate a actului administrativ dedus judecății, însă instanța de fond s-a mărginit să aprecieze, în câteva fraze cu caracter general, aplicabile oricărei spețe de acest fel că nu se îndeplinesc condițiile prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004, fără a se raporta în vreun fel și a înlătura printr-o motivare în drept și în fapt, concretă, apărările concrete ale reclamantei.

Recurenta-reclamantă a reiterat faptul că noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art.2 alin.(1) lit.t) din Legea nr.554/2004, ca fiind acea împrejurare legată de starea de fapt și de drept care e de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să verifice acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În al doilea rând, instanța de fond a respins, în mod greșit, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii și fără a înlătura apărările reclamantei, solicitarea de constatare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă cu privire la dreptul pârâtei de a constitui debitul și a dispune recuperarea sumei.

În primul rând, în cererea de chemare în judecată a fost invocat ca și temei în drept al prescripției dreptului pârâtei de a constitui debitul, art.21 alin.1 din O.U.G. nr.148/2005 coroborat cu dispozițiile art.2517 din Legea nr.287/2009 republicată, privind Noul Cod Civil, cu modificările și completările ulterioare, iar instanța a respins solicitarea reclamantei motivând pe art.3 coroborat cu art.8 din Decretul nr.167/1958, fără a motiva în vreun fel inaplicabilitatea dispozițiilor Noului cod civil referitoare la prescripție.

Potrivit art.21 alin.1 din O.U.G. nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, "sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție";.

Atât în lumina Noului Cod civil, cât și a Decretului - Lege nr.167/1958, termenul general de prescripție este/a fost de 3 ani.

Potrivit art.2523 din Legea nr.287/2009 republicată privind Noul Cod civil, termenul de prescripție curge "de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui";, normă ce se regăsește și la art.8 din Decretul - Lege nr.167/1958.

Se impune a se observa că Decizia nr… din 30.12.2013 a fost emisă de directorul executiv AJPIS H. cu încălcarea termenului general de prescripție prevăzut de lege, întrucât deși actul a fost întocmit la data de 30 decembrie 2013 și comunicat reclamantei la data de 13 ianuarie 2014, acesta se raportează la sume plătite necuvenit, în accepțiunea pârâtei, pentru perioada 23.04.2010 - 01.03.2012, sume plătite reclamantei cu mai bine de trei ani, înainte de constituirea debitului, ceea ce atrage constatarea prescrierii recuperării, cel puțin a sumelor plătite înainte de cei trei ani.

Instanța de fond nu a motivat în vreun fel înlăturarea apărării reclamantei cum că AJPIS H. ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului său de a constitui debitul, încă din prima lună în care reclamanta a beneficiat de presupusul drept la care face referire, și să insereze în conținutul actului administrativ această dată, însă se impune a se observa că actul contestat nu conține nici o referire în acest sens. Astfel, decizia criticată nu conține nici un element care să poată permite reclamantei și instanței de judecată să determine momentul în care a început să curgă acest termen general de prescripție extinctivă, ceea ce atrage nulitatea actului.

Tribunalul Hunedoara, prin sentința criticată interpretează și aplică greșit normele în materie de tehnică legislativă a adoptării/emiterii actelor normative, motivând într-o singură frază că "decizia prin elementele formale care o compun, răspunde exigențelor unui act administrativ motivat, atât în drept cât și în fapt…..";, fără a se raporta la un temei în drept care să justifice în vreun fel motivarea în fapt și fără a se înlătura apărările reclamantei.

Atâta timp cât instanța de fond nu a înlăturat apărările reclamantei printr-o motivare în fapt și în drept, reclamanta consideră în continuare că decizia criticată nu este motivată în fapt și în drept, în condițiile legii, astfel că nu îndeplinește toate condițiile de fond și de formă impuse de norme, pentru ca actul administrativ să producă efectele juridice rezultate din scopul edictării normei juridice, ce are aplicabilitate în speță.

Prin Decizia nr.1389256043647 din 30.12.2013 și implicit prin hotărârea judecătorească a Tribunalului Hunedoara pronunțată în speță, reclamantei i-au fost încălcate mai multe drepturi, cum ar fi dreptul de proprietate rezultat din încasarea indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, precum și drepturile accesorii acestui drept subiectiv civil, prevăzute de O.U.G. nr.148/2005 și normele de aplicare ale acestuia, aprobate prin H.G. nr.1025/2006.

Se impune a se observa că reclamanta nu a realizat venituri de acest fel. Potrivit pct.18 și următoarele din H.G. nr.44/2004 " se supun impozitului pe veniturile din activități independente, persoanele fizice care realizează aceste venituri în mod individual sau asociate pe baza unui contract de asociere încheiat în vederea desfășurării de activități în scopul obținerii de venit, asociere care se realizează potrivit dispozițiilor legale și care nu dă naștere unei persoane juridice";.

Potrivit aceluiași act normativ, "exercitarea unei activități independente presupune desfășurarea acesteia în mod obișnuit, pe cont propriu și urmărind un scop lucrativ";, ori în speța de față, în perioada cât reclamanta a beneficiat de indemnizație pentru creșterea copilului, aceasta nu a exercitat o activitate independentă, în mod obișnuit, urmărind un scop lucrativ. Printre criteriile care definesc preponderent existența unei activități independente sunt: libera alegere a desfășurării activității, a programului de lucru și a locului de desfășurare a activității: riscul pe care și-l asumă întreprinzătorul; activitatea se desfășoară pentru mai mulți clienți; activitatea se poate desfășura nu numai direct, ci și cu personalul angajat de întreprinzător în condițiile legii.

Reclamanta nu a beneficiat în perioada în care i s-a plătit indemnizația pentru îngrijirea și creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, de venituri din salarii, din activități independente și din activități agricole, iar prin decizia criticată nu se face dovada că reclamanta ar fi beneficiat de astfel de sume în perioada concediului pentru îngrijirea copilului.

3. Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:

În ce privește motivul de casare prevăzut de art.488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, curtea reține că acesta nu este întemeiat.

Sentința atacată cuprinde, chiar dacă expuse într-o manieră succintă, considerentele reținute de judecătorul fondului ce converg spre soluția adoptată.

Este incorectă observația recurentei că, în cuprinsul sentinței, nu ar fi fost analizată critica sa referitoare la nelegalitatea deciziei atacate cu privire la dispozițiile art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr.148/2005, în sensul că aceasta a fost emisă cu depășirea termenului de prescripție.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinței atacate, judecătorul a reținut că termenul de prescripție începe să curgă conform art.8 din Decretul nr.167/1958, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Această dată a fost apreciată ca fiind momentul primirii adresei nr. 14358/09.10.2013 emisă de A.N.P.I.S. prin care s-au comunicat pârâtei fișierele cu suspiciuni de fraudă pentru dosarele de indemnizație pentru creșterea copilului aflate sau intrate în plată în anul 2010.

În ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din codul de procedură civilă 2010, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, curtea constată că, din perspectiva termenului de recuperare, dispozițiile O.U.G. nr.148/2005 au fost corect interpretate de prima instanță.

Potrivit art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr.148/2005 sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al direcției teritoriale, cu respectarea termenului general de prescripție.

Referitor la aspectul legat de emiterea deciziei nr. nr…/30.12.2013 prin care s-a decis constituirea debitului pe numele reclamantei înlăuntrul termenului de prescripție curtea reține că noțiunea de termen general de prescripție la care se face referire în finalul normei precizate vizează termenul de 3 ani reglementat de art. 3 din Decretul nr.167/1958.

Acest termen începe să curgă, potrivit art. 8 din același act normativ, de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Or în speță, împrejurarea care a determinat emiterea actului administrativ de recuperare a debitului l-a reprezentat omisiunea reclamantei de a încunoștința recurentul despre încasarea indemnizației în perioada 23.04.2010 - 01.03.2012.

În aceste condiții se poate conchide că intimata a luat cunoștință de pagubă și autorul ei doar ca urmare a comunicării adresei nr. 14358/09.10.2013 emisă de A.N.P.I.S. prin care s-a comunicat pârâtei fișierele cu suspiciuni de fraudă pentru dosarele de indemnizație pentru creșterea copilului aflate sau intrate în plată în anul 2010, moment în raport de care termenul de prescripție nu era împlinit.

Susținerea recurentei potrivit căreia termenul de prescripție ar trebui să curgă distinct pentru fiecare tranșă lunară de bani, nu poate fi primită întrucât în speță nu este vorba despre obligația de plată a unei sume determinate ca efect al ajungerii la scadență ci despre o inacțiune imputabilă reclamantei.

Cum termenul de prescripție a început să curgă la data de 09.10.2013 în mod evident el nu s-a împlinit până la momentul emiterii deciziei de recuperare a debitului, astfel că excepția prescripției, ca și cauză de nulitate a actului administrativ, este neîntemeiată.

În ce privește fondul cauzei se contată că potrivit art. 12 din O.U.G. nr.148/2005:

"(2) Plata indemnizației prevăzute la art. 1 alin. (1), respectiv la art. 2, se suspendă începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare.

(2^1) Plata indemnizației pentru creșterea copilului nu se suspendă în situația în care beneficiarii acestei indemnizații primesc diverse sume în baza legii, contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități profesionale.";

În ceea ce privește noțiunea de venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, se constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr.148/2005 prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, se înțelege: venituri din salarii, venituri din activități independente, venituri din activități agricole, așa cum sunt definite de această lege.

Potrivit art. 55 alin. 2 din Codul fiscal regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică și următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

b) indemnizații din activități desfășurate ca urmare a unei funcții alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

În consecință, sumele încasate se reclamantă cu titlu de premiu, reprezintă un venit asimilat venitului din salariu, impozabil potrivit art. 55 alin. 2 din Codul fiscal și considerat venit profesional supus impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.571/2003, în accepțiunea art. 1 alin. 3 din O.U.G. nr.148/2005.

Din această perspectivă comparația venit impozabil - venit din activitate profesională nu este utilă cauzei întrucât indemnizația respectivă se înscrie în noțiunea de venit profesional astfel cum acesta este definit de norma specială.

Este însă întemeiată susținerea recurentei referitoare la incidența prevederilor art. 12 alin. 2^1 din O.U.G. nr.148/2005, întrucât suma încasată de recurentă, în cuantum de 3.190 de lei, nu a fost rezultatul desfășurării efective a unei activități profesionale.

În acest context, criticile referitoare la nelegalitatea deciziei din perspectiva elementelor formale pe care trebuie să le cuprindă, nu se mai impun a fi examinate.

De asemenea, raportat la împrejurarea că fondul cauzei s-a judecat la același termen la care instanța era învestită să se pronunțe și asupra cererii de suspendare, criticile formulate de reclamantă sub acest aspect au rămas fără obiect, în condițiile în care, conform art.14 din Legea nr.554/2004, suspendarea poate produce efecte numai până la soluționarea definitivă a cauzei.

Față de cele reținute, s-a dispus admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și anularea deciziei contestate.

În baza art.453 Cod procedură civilă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 850 lei cheltuieli de judecată, la fond și recurs.

← Vârsta standard de pensionare. Determinare în raport cu data...		Pensie de serviciu. Cerere de revizuire. Condiţii. →

Încasarea unor sume de bani cu titlu de premii în perioada efectuării concediului pentru creşterea copilului.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Încasarea unor sume de bani cu titlu de premii în perioada efectuării concediului pentru creşterea copilului.