Litigiu de muncă având ca obiect acţiune în anulare decizie concediere şi plata despăgubirilor corespunzătoare. Existenţa unei cauze reale si serioase a desfiinţării locului de munca în caz de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Jurisprudenţă şi speţe de dreptul muncii

Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 5829 din data de 17.12.2014

Litigiu de muncă având ca obiect acțiune în anulare decizie concediere și plata despăgubirilor corespunzătoare. Existența unei cauze reale si serioase a desființării locului de munca în caz de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Recurs admis.

- Codul Muncii, art. 65 alin. 2

Instanța de fond, analizând raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011, a reținut că nu a fost probată cauza reală și serioasă a desființării postului întrucât aspectele care au justificat reducererea postului vizează o neîndeplinire a sarcinilor de serviciu de către contestatoare, astfel cum au fost stabilite prin fișa postului și nu la motive obiective care să conducă la desființarea postului.

(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 5829 din 17.12.2014)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatoarea O.O. a chemat în judecată intimata C.N. S.A., solicitând a se dispune anularea deciziei de concediere nr. 1/05.01.2012; obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate; obligarea intimatei la despăgubiri pentru neacordarea tichetelor de masă aferente lunii decembrie 2011, de la data la care decizia de concediere și-a produs efectele și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești ce se va pronunța; obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 10297 din data de 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă în parte cererea astfel cum a fost completată; s-a anulat decizia de concediere nr. 1/05.01.2012; s-a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior concedierii; a fost obligată intimată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la concediere până la reintegrarea efectivă; s-au respins celelalte pretenții, ca fiind neîntemeiate; s-a luat act că se vor solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate de contestatoare.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că între părțile litigante din prezenta cauză a intervenit contractul individual de muncă pe durată nedeterminată nr. 1783/01.07.2009, în temeiul căruia contestatoarea a fost angajată la societatea intimată în funcția de șef serviciu reclamă și publicitate. Din februarie 2010, contestatoarea a ocupat funcția de director de marketing, având în subordine serviciul reclamă și publicitate, serviciul marketing și serviciul administrare obiective sociale.

Prin decizia nr. 1/05.01.2012 contractul individual de muncă al reclamantei a încetat, începând cu data de 05.01.2012, în temeiul art. 65 C.muncii, ca urmare a desființării postului ocupat de aceasta. În motivarea deciziei s-a arătat că desființarea postului de director marcheting a fost determinată de « necesitatea și oportunitatea rezolvării operative și unitare a problemelor specifice activităților de marketing, reclamă și publicitate, precum și delimitarea și dimensionarea corespunzătoare în funcție de volumul, complexitatea și dificultatea obiectivelor și a necesarului de personal ».

În ceea ce privește măsura concedierii, instanța a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigențele impuse de art. 65 alin. 2 C.muncii, cu privire la caracterul real și serios al cauzei desființării locului de muncă al reclamantei.

Conform art. 65 alin.1 C.M. concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia, iar la alin.2 se prevede că desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă. În ceea ce privește caracterul efectiv al desființării locului de muncă, acesta trebuie să se întemeieze pe o realitate concretă, să fie suprimat din structura funcțional - organizatorică a angajatorului, evidențiată în statul de funcții și în organigramă.

Cauza reală și serioasă trebuie să fie obiectivă, precisă, în sensul că reprezintă veritabilul motiv al concedierii, adică să nu disimuleze un alt temei, respectiv intenția de a-l concedia cu orice chip pe salariat, iar reorganizarea activității să aibă o anumită gravitate, care să impună cu adevărat reducerea unui loc de muncă.

Cu privire la caracterul serios al cauzei desființării postului, având în vedere dispozițiile art. 40 alin.1 C.M., instanța poate verifica numai legalitatea și temeinicia concedierii prin prisma cerințelor prevăzute de lege, fără a putea aprecia oportunitatea măsurii, care rămâne la latitudinea angajatorului. Prin urmare, instanța nu poate cenzura hotărârea de reorganizare a activității sub aspectul utilității acesteia din punct de vedere organizatoric.

În cauză instanța a reținut că motivele concedierii - expuse în art.2 din decizia contestată - sunt generale, fără indicarea cauzelor concrete, obiective și grave ce au determinat reorganizarea. Simpla afirmație că măsura desființării postului de director de marketing este de natură să îmbunătățească operativitatea și rezolvarea unitară a problemelor specifice de marketing, reclamă și publicitate nu este convingătoare, în contextul în care serviciile conduse de contestatoare îți păstrează individualitatea sub o altă denumire.

Susținerile intimatei în sensul că s-au avut în vedere « delimitarea și dimensionarea corespunzătoare (a activității departamentului condus de contestatoare n.n.) în funcție de volumul, complexitatea și dificultatea obiectivelor și a necesarului de personal » sunt pur formale, întrucât nu sunt bazate pe o analiză efectivă, pe date statistice ori pe criterii concrete de evaluare.

În raportul de fundamentare înregistrat sub nr. S.G. 5535/15.09.2011, invocat în decizia de concediere ca reprezentând fundamentul măsurii de desființare a postului de director marketing, se face o analiză a activității desfășurate de structura organizatorică din subordinea contestatoarei, într-un interval de 11 luni, reținându-se în principal că nu s-a înregistrat niciun progres față de perioada anterioară înființării acestui post de conducere, nu s-au demarat activități privind cercetări de piață, nu s-au efectuat analize privind identificarea de noi oportunități de promovare a companiei și de creștere a veniturilor prin diversificarea serviciilor oferite clienților și nu a fost elaborată nicio strategie sau politică de marketing. S-a reținut apoi că directorul de marketing ar fi trebuit conform fișei postului, să elaboreze și să înainteze spre aprobare, până la finele anului 2010 diferite strategii și planuri de măsuri, dar că activitatea s-a rezumat doar la prelungirea nejustificată, din 3 în 3 luni a unor contracte de colaborare preexistente.

Tribunalul a constatat că aceste motive se referă de fapt, la neîndeplinirea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu, astfel cum acestea au fost stabilite prin fișa postului și nu la motive obiective pentru care postul de director de marketing se impune a fi desființat (dincolo de performanțele salariatului ce ocupă această funcție).

Se arată apoi că serviciile aflate în subordinea contestatoarei, respectiv serviciul marketing și serviciul administrare obiective sociale s-au redistribuit începând cu 26.01.2011, în subordinea directorului calitate, iar serviciul reclamă și publicitate (redenumit serviciu reclamă comercială) în subordinea directorului comercial și că de la acest moment s-au realizat mai multe proiecte, studii și rapoarte.

Așadar, fără a se arăta expres, i se reproșează contestatoarei lipsa de eficiență a serviciilor din subordinea sa, creându-se o confuzie între concedierea determinată de neîndeplinirea culpabilă a atribuțiilor de serviciu și concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului.

În acest sens, din examinarea organigramelor depuse de societatea intimată, anterioare și ulterioară concedierii (înregistrată sub nr. SG6271/ 24.10.2011) rezultă că postul ocupat de contestatoare, și anume director marketing a fost în mod efectiv desființat, fiind suprimat din structura organizatorică a societății începând cu 07.02.2011 (anterior deciziei de concediere).

În intervalul 07.02.2011 - 24.10.2011 au fost create mai multe posturi de conducere, iar serviciile ce fuseseră în subordinea contestatoarei au fost reorganizate. Din Raportul privind modificarea organigramei CN SA înregistrat sub nr. 5536/15.09.2011 rezultă că serviciu marketing se afla la această dată în subordinea directorului calitate conform organigramei din 29.06.2011și că era afectat de lipsa de personal. Pentru eficientizarea activității, a fost comasat cu serviciul comunicare. Serviciul administrare obiective sociale a fost desființat, personalul păstrându-și atribuțiile în cadrul serviciului formare profesională

Față cele reținute, tribunalul a constatat că postul contestatoarei a fost suprimat din organigrama începând cu 07.02.2011, că serviciile din subordine au fost inițial redistribuite, iar apoi comasate cu alte servicii în subordinea altor directori, fără ca salariaților să li se modifice atribuțiile. În intervalul cuprins între 07.02.2011 și data desfacerii contractului de muncă, deși contestatoarea a continuat să fie salariata intimatei pe postul de director de marketing, în realitate nu a mai exercitat această funcție întrucât postul a fost golit de atribuții.

În consecință, în pofida faptului că desființarea postului ocupat de reclamantă a fost efectivă, nu s-a putut reține caracterul real și serios al cauzei care a fundamentat această desființare a locului de muncă, apreciindu-se că rațiunile expuse în cuprinsul deciziei de concediere, nu sunt susceptibile să susțină legitimitatea măsurii concedierii.

Pe de altă parte, în contextul analizat, nu se poate considera că disponibilizarea reclamantei ar avea ca finalitate eficientizarea activității intimatei, câtă vreme din întregul departament în care aceasta își desfășura activitatea, numai postul său a fost desființat efectiv.

Referitor la susținerea contestatoarei cu privire la omisiunea intimatei de a-i comunica toate locurilor de muncă disponibile în unitate corespunzătoare pregătirii sale profesionale, instanța a constatat că nu poate fi primit, întrucât această cerință de formă impusă de art. 76 lit.d. C.muncii este incidentă exclusiv în ipoteza reglementată de art. 64 C.muncii, deci în situația în care concedierea s-a dispus pentru motivele prevăzute la art. 61 lit.c și d și în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 alin. 1 lit.eC.muncii, ipoteze care nu se verifică în speță. În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în decizia nr. 6/2011, pronunțată asupra recursului în interesul legii, că dispozițiile art. 74 alin. 1 lit.dC.muncii (conform reglementării anterioare) nu se aplică în situația în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu țin de persoana salariatului în temeiul art. 65 C.muncii.

În ceea ce privește obligarea intimatei la despăgubiri pentru netransmiterea tichetelor de masă aferente lunii decembrie 2011, s-a reținut că acestea au fost predare contestatoarei la data de 15.02.2012. De asemenea, s-a reținut că i s-a comunicat contestatoarei la aceeași dată și adeverința necesară pentru obținerea indemnizației de șomaj.

În privința capătului de cerere privind plata daunelor morale, instanța a reținut că în cauză nu s-a dovedit existența niciunui criteriu de discriminare negativă față de o anumită categorie de personal aflată într-o situație analogă sau comparabilă, având ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. Chiar dacă s-a constatat că desființarea locului de muncă nu a avut o cauză reală și serioasă, nu înseamnă că implicit salariata a fost supusă unui tratament discriminatoriu. Concedierea nelegală a contestatoarei va fi sancționată prin anularea deciziei de concediere și prin repunerea în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 9975/15.11.2013 pronunțată de Tribunalul București, s-a reținut că exceptarea anumitor categorii de salariați de la beneficiul unor sporuri, nu este în sine discriminatorie dacă motivul este întemeiat. În cazul contestatoarei, instanța a apreciat că exceptarea de la acordarea sporului de activitate aeroportuara aferent lunii august 2011, in valoare de 3.630 Ron a fost justificată având în vedere pe o parte absențele nemotivate reținute în sarcina salariatei, iar pe cealaltă parte, scopul sporului, respectiv acordarea unui beneficiu patrimonial celor care și-au exercitat atribuțiile de serviciu efectiv și conform obligațiilor prevăzute în contractul de muncă, în regulamentul intern și în CCM.

Instanța nu a putut să rețină că reclamanta a fost supusă unui tratament discriminatoriu prin neacordarea dreptului de a opta pentru un post corespunzător pregătirii sale în urma desființării postului ocupat, având în vedere cele arătate mai sus.

În ceea ce privește celelalte argumente arătate de contestatoare în susținerea afirmației că a fost supusă unei violențe psihologice la locul de muncă, cu scopul de a fi determinată să își prezinte demisia (mobbing), instanța a reținut că în cauză nu s-a demonstrat intenția angajatorului în acest sens. Din declarația martorului M.I.R. rezultă că reclamanta nu a avut un birou adecvat funcției după distribuirea serviciilor aflate în subordine către alte departamente, dar instanța a apreciat că acest fapt constituie o urmare inerentă a suprimării postului începând cu 07.02.2011. Restricționarea accesului la calculatorul de serviciu, restricționarea accesului în anumite birouri, comunicarea prin afișare a unor înscrisuri sau stresul și anxietatea suferite de contestatoare decurg din decizia angajatorului de a desființa postul.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, intimata CN SA, criticând soluția pentru nelegalitate.

În motivarea recursului, recurenta a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate și pe cale de consecința respingerea contestației formulate de contestatoare cu consecința menținerii ca temeinică și legală a deciziei nr. 1105.01.2012 prin care pârâta a dispus încetarea contractului individual de muncă nr. 1783/01.07.2009.

Arată că desființarea postului ocupat de către contestatoare a avut la bază motive de oportunitate - eficiență organizatorică - operativitate și drept consecință raționalizare a cheltuielilor iar subscrisa a acționat cu bună-credință aplicând în consecință prevederile legale referitoare la aplicabilitatea art. 65, motivat și de refuzurile repetate ale contestatoarei de acceptare a propunerilor angajatorului formulate în baza pregătirii profesionale a contestatoarei.

Instanța de fond reține în mod eronat faptul că " ... nu sunt îndeplinite exigențele impuse de art. 65 alin. 2 C.muncii, cu privire la caracterul real și serios al cauzei desființării locului de muncă al reclamantei."; deși recurenta a depus la dosarul cauzei raportul de fundamentare nr. SG nr.5535/15.09.2011 care a luat în considerare necesitarea rezolvării operative și unitare a problemelor specifice activităților de marketing, reclamă și publicitate, conducerea C.N. SA stabilind preluarea serviciilor aflate în subordinea Directorului de Marketing, prin aceasta desființându-se postul ocupat de către contestatoare.

Așa cum este detaliat în acest înscris și astfel cum reiese și din analiza celor două organigrame, cea anterioară concedierii nr. 3724/16.06.2010 și cea ulterioară concedierii nr. 6271/24.10.2011, structura organizatorică a recurentei a suferit următoarele modificări: Serviciului de Marketing a dispărut, activitățile aferente acestuia fiind deja desfășurate de Serviciul Comunicare, fiind trecute în subordinea Directorului Calitate (ce ocupa și poziția de Director Comunicare); Serviciul Reclamă și Publicitate a dispărut, Serviciul Comercial preluând activitățile acestuia; Iar Serviciul Administrare Obiective Sociale nu mai există de sine stătător, fiind dat ca și activitate adiacentă unui singur salariat aflat tot în subordinea Directorului Calitate.

Conform întregii documentații și a tuturor rațiuni lor economice care au stat la baza reorganizării, desființarea postului reclamantei este una efectivă.

Atât postul, departamentul, cât și serviciile din care era alcătuit acesta nu mai există, iar activitățile serviciilor din cadrul departamentului, sunt realizate de alte Departamente din cadrul societății recurente ca și activități adiacente, postul contestatoarei neregăsindu-se în noua organigramă nici sub vechea și nici sub o altă titulatură.

Desființarea postului are la bază o cauză serioasă, motivat de analiza comparativă a veniturilor obținute de CN SA din activitatea de reclamă comercială, adresa nr. 280/11.03.2013. Astfel, în anul 2012, după finalizarea procedurii de reorganizare (ce a implicat și desființarea postului de Director Marketing), și trecerea activității de reclamă de sub Serviciul Reclamă și Publicitate (care a fost desființat) sub Serviciul Comercial, veniturile din reclamă comercială au crescut cu 307.243 Euro.

În cazul contestatoarei, angajatorul i-a propus în mod succesiv postul vacant existent în companie ce corespundea cu pregătirea sa, dar contestatoarea nu l-a acceptat.

De asemenea, instanța califică în mod eronat justificările desființării postului ce sunt cuprinse în raportul de fundamentare înregistrat sub nr. S.G. 5535/15.09.2011 calificându-le ca fiind motive ce " ... se referă de fapt, la neîndeplinirea de către contestatoare a sarcinilor de serviciu, astfel cum acestea au fost stabilite prin fișa postului, deși nicăieri în conținutul fundamentării nu se indică faptul că postul se desființează datorită neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ci doar datorită a eficientizării activității CN SA.

Așa cum s-a arătat mai sus dar și în apărările formulate de către CN SA pe fondul cauzei reiese foarte clar care au fost motivele de ordin financiar respective organizatoric care au justificat respectiva organizare administrative, instanță de judecată neavând competența să califice justificările organizatorice ca fiind atribuții de serviciu neîndeplinite de către contestatoare.

Prin cererea de recurs înregistrată la 09.07.2014, recurenta-intimată CN SA a solicitat să se constate netemeinicia și nelegalitatea sentinței civile recurate această fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În considerentele hotărârii instanța de fond a reținut că în raport de dispozițiile art. 40 alin. 1 din Codul Muncii, instanță verifica numai legalitatea și temeinicia concedierii prin prisma cerințelor prevăzute de lege, fără a aprecia oportunitatea măsurii, care rămâne la latitudinea angajatorului. Mai mult instanța susține în mod corect că nu poate cenzura hotărârea de reorganizare a activității sub aspectul utilității din punct de vedere organizatoric.

Solicită a se constata că în considerentele hotărârii criticate de către societatea recurentă, instanța de fond apreciază că motivele care au condus la reorganizarea activității acesteia sunt generale, având în vedere că nu s-au indicat cauzele concrete, obiective și grave ce au determinat reorganizarea.

În raport de textul de lege invocat de către instanță și de condițiile cumulative pe care instanță trebuia să le verifice pentru constatarea legalității și temeiniciei concedierii se susține că există contradicție între limitele investirii stabilite de lege și concluziile la care instanța a ajuns.

Contradicția este reală atâta vreme cât instanță nu se poate pronunța asupra oportunității și cu toate acestea stabilește în mod subiectiv că nu sunt indicate cauzele ce au determinat reorganizarea.

Cauzele care au determinat reorganizare personalului societății recurente sunt strict legate de modul de funcționare al unei societăți, de politică comercială și politica de personal pe care o stabilește o societate, de modalitatea avută în vedere pentru organizarea personalului. Susține că aceste cauze sunt concrete și obiective, că nu este necesară individualizarea gravitații neluării unei măsuri de reorganizare.

Faptul că intimata a invocat tot felul de motive care să creioneze o imagine distorsionată asupra modului în care CN SA și/sau angajați ai CN SA ar fi acționat nu poate constitui un temei suficient pentru constatarea nelegalității și netemeiniciei reorganizării.

Mai solicită să se constate că societatea recurentă a încercat toate acțiunile posibile pentru a menține salariata într-unul din posturile vacante existente în cadrul companiei, posturi care erau corespunzătoare studiilor și pregătirii profesionale ale salariatei.

Condițiile impuse de lege privind existența cauzei, respectiv reorganizarea să fie efectivă, reală și serioasă nu conduc la existența unor elemente care să conțină date statistice, criterii concrete de evaluare și o analiză efectivă.

Pentru a îndeplini condițiile existenței cauzei actului juridic trebuie să existe o justificare a acțiunilor luate de către angajator, aceasta justificare trebuie să aibă ca și argumente efectivitatea măsurii, realitatea acelei măsuri și o cauză licita și morală.

Or, acțiunile societății recurente au fost justificate, au avut un scop imediat și determinat, scop care prin apărările formulate a arătat că a fost atins, având în vedere că ulterior reorganizării au crescut veniturile companiei din activitatea de marketing realizată prin structurile la care au fost transferate activitățile.

Realitatea măsurii reorganizării a fost probată prin înscrisurile depuse de către societatea recurentă la fondul cauzei și de altfel reiese chiar și din susținerile intimatei contestatoare care a susținut că activitățile au fost preluate de către alte servicii.

Se poate constata din conținutul cererii de chemare în judecată formulate de către intimatăcă s-a creionat ideea că societatea recurentă sau salariați ai societății recurente ar fi acționat în mod nelegal, sens în care a formulat mai multe plângeri penale și administrative.

Așa cum recurenta a arătat în apărările formulate la fondul cauzei acestea au avut mai mult rolul de a atrage o imagine negativă asupra companiei, având în vedere că nu s-a constatat în sarcina unor persoane salariate ale CN de către organele penale incidenta infracțiunilor la care face referire.

Mai mult, urmare analizelor, susținerilor și plângerilor formulate de către intimatăreferitor la contractul încheiat cu GM SRL a fost reziliat, iar în prezent instanță de judecată a constatat că în cadrul asocierii asociatul și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în contract, astfel ca societatea recurentă a fost obligată către GM SRL la plata sumei de 350.000 EUR, cu titlu de despăgubiri.

Fără a pleca exclusiv de la informațiile de mai sus susține recurenta în continuare că este un atribut exclusiv al angajatorului stabilirea modului în care își organizează activitatea.

Atunci când o societate înființează o structură în scopul organizării și funcționarii unei anumite activități (marketing și publicitate), iar acea structură nu devine funcțională în scopul pentru care a fost creată este evident că angajatorul are dreptul să stabilească noi mecanisme pentru redresarea acestei activități, astfel încât societatea să crească performanta societății și a angajaților și să realizeze profit.

Instanța de fond a apreciat că nerealizarea strategiei și planului de măsuri de către contestatoare nu poate reprezenta un argument luat în considerare pentru eficientizarea activității de marketing.

Or, recurenta susține că o structură care este nefuncțională în ansamblul său pentru scopul pentru care a fost înființată, dă dreptul angajatorului să ia acele măsuri pe care le considera oportune pentru modificarea situației existente.

Prin urmare, motivul reorganizării/desființării nu l-a constituit, cum în mod greșit a reținut instanța, neîndeplinirea sarcinilor de serviciu de către intimatăci, însăși ineficacitatea și lipsa de performanță a structurii în cauză.

Așa cum s-a arătat mai sus, dar și în apărările formulate de către CN SA pe fondul cauzei reiese care au fost motivele de ordin organizatoric care au justificat respectiva organizare administrativă, instanța de judecată cu depășirea limitei investirii sale califica justificările organizatorice ca fiind atribuții de serviciu neîndeplinite de către contestatoare.

Se poate constata că salariata a făcut tot felul de presiuni asupra angajatorului cu scopul de a crea o altă imagine asupra activității sale și de a discredita activitatea subscrisei, astfel ca toate acțiunile CN privind reglementarea contractului individual de munca au rămas fără rezultat.

Prin urmare, instanța se raportează ca și moment al modificării structurii organizatorice la data de 07.02.2012, data relocării activității serviciilor aflate în subordinea directorului de marketing către alte structuri existente în cadrul companiei și atunci instanță apreciază că a fost golit de conținut (atribuții) ostul ocupat. Plecând de la acest raționament instanța în continuare ajunge la interpretarea că deși desființarea postului a fost efectivă, nu se poate reține caracterul real și serios al cauzei, ca și fundament al desființării locului muncii, apreciind astfel ca rațiunile expuse în conținutul deciziei de concediere nu sunt susceptibile să susțină legitimitatea măsurii concedierii și că argumentele legate de eficientizarea activității societății recurente având în vedere că întregul departament își desfășoară activitatea în continuare și numai postul doamnei O.O. a fost desființat efectiv.

Or, recurenta susține că relocarea activităților către alte structuri din cadrul companiei nu a reprezentat pur și simplu un transfer unic al activităților Departamentului de Marketing. Așa cum s-a arătat, activitățile de marketing, reclamă și publicitate s-au întrepătruns cu activitățile desfășurate de către alte structuri și care, prin aceasta realocare au devenit un întreg, astfel ca reorganizarea a condus la fluidizarea, optimizarea activității societății recurente.

Susține că cel puțin din perspectiva dispozițiile art. 40 și art. 65 din Legea nr. 53/2003 prezumția de nelegalitate a măsurii reorganizării activității invocată de către intimată nu a fost răsturnată și că instanța de fond nu a motivat nelegalitatea reorganizării.

În plus, în raport de dispozițiile art. 65 din Legea nr. 53/2003 recurenta susține că legiuitorul nu a stabilit o perioadă în care să se limiteze reorganizarea activității, ci arătă doar care sunt elementele cumulative pe care trebuie să le îndeplinească pentru că aceasta măsură să îndeplinească condițiile de legalitate, adică reorganizarea să fie reală, efectivă și serioasă.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1101/2009 a evidențiat că instanță de judecată are atributul de a verifica numai aspectele de legalitate și temeinicie a concedierii, instanță urmând să dispună reintegrarea "în măsura în care este posibil" la solicitarea salariatului.

Deși prin apărările formulate la fondul cauzei a arătat în mod expres că au fost 10 reorganizări până la începutul anului 2013, iar postul ocupat de către doamna O.O. nu s-a mai aflat de la data reorganizării și până la soluționarea litigiului de către Tribunalul București a contestației instanță a dispus reintegrarea contestatoarei în funcția deținută anterior, dispoziție dată în aplicarea art. 80 din Codul muncii fără să ia în considerare prejudiciile pe care le va suporta societatea recurentă ca efect al acestei hotărâri judecătorești.

Or, așa cum s-a arătat, voința CN SA a fost aceea de a-și realiza obiectul de activitate în bune condiții, de a uza de drepturile legale pe care le deține în ceea ce privește reorganizarea activității și de a respecta și drepturile salariaților, cu toate acestea s-a ajuns în situația în care societatea recurentă să fie obligată la plata unor despăgubiri către salariata și la reîncadrarea salariatei în condițiile în care din acțiunile societății recurente rezultă că a fost de bună credință, că salariata a abuzat de drepturile pe care le-a avut în raport de prevederile Codului muncii astfel încât să ajungă ca prin tot felul de alegații să susțină că ar exista o discriminare a salariatei care ar fi condus la desfacerea contractului individual de muncă (motive care nu țin de persoana salariatului) și că în fapt aceste motive ar îmbrăca alte forme de manifestare ale voinței CN.

În concluzie se poate lesne observa, că instanța de fond nu a constatat sub nici o formă neaplicarea legii în măsurile de reorganizare, ci și-a motivat hotărârea făcând aprecieri strict subiective ce se referă doar la motivarea modificării structurii organizatorice a CN SA, la golirea de conținut a postului ocupat de către salariata, lucru care face că Hotărârea civilă nr. 10297/22.11.2013 pronunțată în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3393/3/2012 să fie afectată de nelegalitate și netemeinicie.

Intimata contestatoare, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Curtea constată că prin cererea de recurs dedusă judecății recurenta CN SA a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedură civilă, susținerile recurentei asupra măsurii concedierii angajatului vizând temeiul legal al hotărârii, pronunțarea acesteia cu aplicarea greșită a normelor de drept incidente în pretențiile deduse judecății.

În ceea ce privește controlul judiciar ținut a fi exercitat asupra sentinței fondului sub toate aspectele conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, trebuie avut în vedere că instanța de recurs este supusă unei limitări în privința caracterului devolutiv al căii de atac.

Instanța de recurs procedează la o nouă judecată în limitele criticilor formulate în recurs, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 316 raportat la art. 295 alin.1 Cod de procedură civilă.

Prin urmare, de vreme ce recurenta a înțeles să critice doar dispoziția de anulare a deciziei de concediere nr.1/05.01.2012 și de reintegrare a fostului salariat în funcția deținută anterior, cu obligarea la plata despăgubirilor corespunzătoare, analiza legalității și temeinicie, hotărârii primei instanței va fi realizată în limitele fixate de parte.

O primă critică de nelegalitate a hotărârii recurate vizează aprecierea greșită a instanței de fond în sensul nerespectării condițiilor de formă impuse de lege pentru actul contestat, întrucât motivele expuse în decizia contestată sunt generale, fără indicarea cauzelor concrete, obiective și grave ce au determinat reorganizarea.

Curtea va reține pertinentă această critică de nelegalitate observând că art. 76 alin.1 lit.a din Codul muncii nu impune angajatorului decât obligația de a indica motivele care determină concedierea, lăsând însă acestuia libertatea deplină asupra formei ori conținutului în care să expună respectivele motive. Aceste motive de concediere pot fi așadar expuse prin considerente ample sau mai sumare, cu detalieri în date economice, statistice, financiare, etc. sau fără astfel de detalieri, cu referiri la situația concretă a salariatului care ocupă postul desființat sau cu referiri cu caracter de generalitate referitoare la situația întregii organizații, aplicabile însă și cazului concret. Singura restricție este aceea ca, din expunerea făcută de angajator, instanța de judecată în controlul de legalitate pe care îl face să poată stabili care au fost motivele care au determinat concedierea.

În cauză, în decizia de concediere nr. 1/05.01.2012 emisă de CN SA determinată de desființarea locului de muncă și care se impune ca o măsură efectivă, cu cauze reale și serioase, așa cum reiese din raportul de fundamentare privind desființarea postului, înregistrat sub nr. SG 5535/15.09.2011 și aprobat prin Hotărârea nr. 8/19.10.2011 a Consiliului de Administrație al Companiei";. În cuprinsul deciziei se arată considerentele care au dus la adoptarea măsurii de concediere, anume: "necesitatea și oportunitatea rezolvării operative și unitare a probelemelor specifice activităților de marketing, reclamă și publicitate, precum și delimitarea și dimensionarea corespunzătoare în funcție de volumul, complexitatea, dificultatea obiectivelor și a necesarului de personal";.

Rezultă, așadar, că în decizia contestată recurenta a indicat motivele care au determinat concedierea intimatei, anume desființarea locului de muncă de director marketing în contextul reorganizării companiei în vederea eficientizării activității.

Cât privește considerentele angajatorului care au stat la baza desființării postului, expuse în cuprinsul deciziei de concediere, acestea concretizează cauza reală și serioasă a concedierii, condiție considerată îndeplinită de către Curte, instanța de fond făcând o greșită aplicare a legii situației de fapt reținute, ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii pe temeiul art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Cu titlu prealabil, Curtea reține că prin Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei nr. 1/26.01.2011 s-a decis modificarea structurii organizatorice în sensul desființării postului de Director marketing și redirecționarea serviciilor aflate în subordine, respectiv Serviciul Marketing și Serviciul Administrare Obiective Sociale în subordinea directorului calitate, iar Serviciul Reclamă și Publicitate redenumit ca Serviciul Reclamă Comercială în subordinea directorului comercial. Această reorganizare a activității societății se reflectă în organigrama valabilă începând cu 07.02.2011 (fila 252, vol.II, dosar fond).

Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 8/19.10.2011 s-a decis aprobarea raportului privind modificarea organigramei CN SA nr. 5536/15.09.2011, care prevedea, printre altele, reorganizarea Serviciilor Marketing și Comunicare, prin desființarea Serviciului Marketing, respectiv a postului de șef serviciu, prin transferarea activităților și atribuțiilor acestuia la Serviciul Comunicare, reorganizarea Serviciului Administrare Obiective Sociale prin desființarea acestuia, respectiv a postului de șef serviciu și crearea Serviciului Formare Profesională, care va prelua și atribuțiile SAOS, reorganizarea Serviciului Comercial prin comasarea unor activități și atribuții din cadrul Serviciului Comercial cu cele ale Serviciului Reclamă Comercială și desființarea Serviciului Reclamă Comercială, respectiv a postului de șef serviciu. Prin aceeași hotărâre a fost aprobat raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011 privind desființarea postului de director marketing. Noua structură organizatorică a companiei a fost reflectată în organigrama valabilă începând cu data de 24.10.2011.

Prin aceeași hotărâre s-a stabilit că încadrarea noii structuri organizatorice se va efectua prin redistribuirea personalului existent corespunzător pregătirii, pentru eliminarea impactului social al reorganizării. În acest sens, a fost emisă adresa nr. 6718/17.11.2011 prin care salariatei O.O. i s-a adus la cunoștința oferirea postului vacant pentru funcția de economist cu un salariu de bază brut lunar de 4900 lei corespunzător pregătirii profesionale, respectiv studii superioare, pentru care poate opta în termen de 3 zile lucrătoare de la comunicare. În cazul în care nu optează pentru ocuparea postului vacant, compania va emite preavizul, contractul individual de muncă urmând să înceteze ca urmare a desființării postului pe motive care nu țin de persoana salariatului.

Salariata contestatoare nu a acceptat oferta de muncă, astfel că recurenta a emis decizia nr. 1/05.01.2012 de încetare a contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, în temeiul art. 65 din Codul muncii, republicat.

În privința anulării deciziei de concediere, intimata contestatoare a argumentat lipsa cauzei reale și serioase a măsurii desființării postului pe mai multe aspecte: neinformarea sindicatului asupra acestei măsuri în termenele și condițiile prevăzute de art. 156 din Contractul Colectiv de muncă, necomunicarea deciziilor motivate care au fost adoptate în acest sens, numărul de posturi a rămas același după concediere, iar atribuțiile personalului păstrate. Mai mult au fost înființate două posturi de director, iar neregulile constatate în cadrul companiei și semnalate conducerii converg către concluzia caracterului subiectiv al concedierii.

Recurenta a combătut aceste susțineri arătând în întâmpinare că reorganizarea activității a constituit o decizie managerială luată de conducerea executivă a societății având la bază motive de oportunitate - eficiență organizatorică - operativitate și raționalizare a cheltuielilor.

Aprecierea primei instanțe este eronată câtă vreme s-a dovedit că angajatorul, prin Consiliul de Administrație, a adoptat mai multe măsuri care aveau ca finalitate practică eficientizarea activității în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare. În acest sens, este de reținut că prin hotărârea nr. 8 a Consiliului de Administrație al Companiei din data de 19.10.2011 s-au luat măsuri pentru realizarea unei conduceri eficiente, în sensul aplicării metodelor relaționale, respectiv optimizarea tuturor acțiunilor interne, astfel încât structura organizatorică să asigure condiții pentru integrarea tuturor funcțiilor care converg spre realizarea obiectului de activitate. În plus, Consiliul de Administrație a aprobat noi măsuri organizatorice pentru a corela evoluția activității și veniturile obținute, cu necesarul de resurse alocate, măsuri detaliate pentru mai multe servicii ale Companiei. S-a aprobat desființarea Serviciului Juridic și repartizarea consilierilor juridici în cadrul unor direcții/servicii din cadrul companiei, reorganizarea Serviciului Resurse Umane și Salarizare, prin desființarea Biroului Organizare și Salarizare și a postului de șef birou, reorganizarea Serviciului Protocol, prin desființarea Biroului Business Loungeși a postului de șef birou, crearea postului de director calitate și siguranță aeronautică și desființarea postului de director siguranță și a celui de director de calitate, reorganizarea Serviciului Managementul Siguranței Aeronautice prin desființarea lui și a postului de șef serviciu și înființarea Serviciului Identificarea și Managementul Riscului cu noi responsabilități, reorganizarea Serviciului Inspecția Siguranței Aeronautice prin desființarea lui și a postului de șef serviciu și înființarea Serviciului Supravegherea Siguranței Aeronautice cu noi responsabilități, crearea postului de director comunicare, cu următoarele servicii în subordine: Serviciul Comunicare, Serviciul Formare Profesională și Serviciul Management de Mediu, Securitate și Sănătate în Muncă.

Ori, toate aceste aspecte reprezintă împrejurări care pot fi catalogate și serioase și reale astfel încât este îndeplinită în cauză condiția prevăzută de art. 65 alin. 2 din Codul muncii. Considerentele instanței de fond, în sensul că cele menționate de recurentă în decizia de concediere nu reprezintă motive obiective care să justifice desființarea postului, argumentele reținute de angajator fiind justificate de neîndeplinirea corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, vor fi înlăturate de Curte întrucât partea contestatoare avea sarcina probei faptelor contrare afirmate de angajator, iar o astfel de probă nu a fost făcută în cauză. În plus, Curtea reține că instanța de fond a interpretat, în mod eronat, raportul de fundamentare nr. 5535/15.09.2011, în condițiile în care, așa cum afirmă însăși contestatoarea, angajatorul a adoptat măsura desființării postului de director marketing încă din 26.01.2011, adică anterior întocmirii raportului. Faptul că în conținutul acestuia se fac referiri la eventuale neperformanțe în ceea ce privește activitatea salariatei nu poate conduce la concluzia netemeiniciei deciziei de concediere.

Este evident că aprecierile exprimate în conținutul raporturilor de fundamentare ce au condus la modificări de ansamblu în structura organizatorică a companiei vizează aspecte de oportunitate, lăsate la aprecierea exclusivă a angajatorului, iar analiza lor excede limitelor permise de Codul muncii în cadrul contestației deciziei de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Angajatorul are prerogativa de a stabili organizarea și funcționarea societății, respectiv de organizare eficientă a structurilor interne, în conformitate cu prevederile art.40 Codul muncii, ceea ce înseamnă că numai acesta poate face selecția acelor posturi pe care înțelege să le desființeze, în cazul în care apreciază că această măsură duce la eficientizarea activității. Sub acest aspect, este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, prin restructurarea unor posturi, printre care și cel deținut de către intimata contestatoare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își organizează activitatea în acest scop.Astfel că, susținerile legate de desființarea efectivă a postului încă din 07.02.2011, însă decizia de concediere emisă în 05.01.2012 reprezintă strict o opțiune a angajatorului în ceea ce privește continuarea raporturilor de muncă cu respectivul salariat, până la încetarea lor în condițiile Codului muncii, situație asumată de către contestatoare prin prestarea muncii și încasarea salariului.

Faptul că în cadrul companiei au fost înființate două posturi de director nu poate avea nici un fel de semnificație în prezenta cauză, întrucât, pe de o parte motivele care au condus la desființarea postului contestatoarei reținute de angajator nu au fost de ordin financiar, ci de ordin structural, organizațional, iar pe de altă parte noile posturi înființate nu au prevăzute în fișa postului aceleași atribuții ca cele deținute de fostul angajat, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul de fond filele 253-278.

O eventuală situație de nedesființare efectivă a postului ar fi putut exista dacă procesele de muncă îndeplinite anterior concedierii de intimata contestatoare ar fi fost executate în continuare de către o altă persoană, indiferent dacă postul ocupat de aceasta din urmă purta aceeași denumire sau o altă denumire. Însă postul de director marketing ocupat de salariata contestatoare este diferit de posturile de director comercial și director calitate înființate ulterior, atât prin raportare la atribuțiile, competențele și responsabilitățile fiecăruia înscrise în fișele de post, cât și prin valențele recunoscute lor de angajator. Astfel că o reconsiderare a priorităților reflectată în structura organizațională a companiei prin desființarea unor servicii și implicit a unor posturi și reorganizarea altor servicii cu atribuții noi față de cele anterioare, în care se regăsesc și atribuțiile avute de contestatoare nu semnifică caracterul subiectiv al concedierii.

Nu se poate reține caracterul subiectiv al concedierii nici din împrejurarea că actele interne de desființare a postului nu au fost comunicate salariatei. Este evident că angajatorul nu are obligația legală de a comunica salariatului toate deciziile pe care le adoptă în legătură cu postul de lucru al acestuia, obligația subzistând numai în privința deciziei de concediere, conform art. 77 din Codul muncii. Cu toate acestea, angajatorul a adus la cunoștința salariatei noua structură organizatorică încă din 14.04.2011, tocmai pentru a oferi acesteia toate detaliile legate de modificările preconizate în structura companiei și consecințele juridice asupra contractului ei de muncă. În acest sens, între părți s-au purtat ample negocieri cu privire la modificarea raporturilor de muncă, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse de ambele părți la dosarul de fond, nefinalizate ca urmare a voinței contestatoarei de acceptare a noii funcții și implicit a noului salariu.

Compania nu avea obligația de a oferi contestatoarei un post corespunzător pregătirii profesionale, aspect normativ reglementat doar în cazul concedierilor prevăzute de art. 64 din Codul muncii, astfel cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia în interesul legii nr. 6/2011, cu valoare obligatorie pentru instanțe. În consecință, argumentele asupra neoferirii postului vacant de șef serviciu nu pot fi cenzurate de instanță întrucât angajatorul nu avea obligația de a-i oferi un astfel de post, iar condițiile acestuia sunt numai la îndemâna părților contractante. Totodată, nici criticile referitoare la nerespectarea de către angajator a condițiilor de ocupare a posturilor vacante prin organizarea de concurs nu pot fi avute în vedere, întrucât exced cadrului procesual al contestației deciziei de concediere. În consecință, susținerile recurentei sunt fondate în aceste limite și vor fi admise, cu consecința respingerii contestației împotriva deciziei de concediere nr. 1/05.01.2012.

Măsura adoptată de Curte produce efecte asupra tuturor petitelor deduse judecății întrucât acestea decurg din legalitatea actului de concediere, constatată de instanța de judecată. Prin urmare, în temeiul art. 80 din Codul muncii, republicat, vor fi înlăturate măsurile de repunere a părților în situația anterioară prin reintegrarea salariatei la locul de muncă și măsura de obligare a angajatorului la plata unei despăgubiri echivalentă cu salariile neîncasate ulterior concedierii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge contestația împotriva deciziei de concediere nr. 1/05.01.2012 ca fiind neîntemeiată.

← Litigii de munca contestatie decizie de concediere		Conflict de muncă având ca obiect acţiune în anulare decizie... →

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Litigiu de muncă având ca obiect acţiune în anulare decizie concediere şi plata despăgubirilor corespunzătoare. Existenţa unei cauze reale si serioase a desfiinţării locului de munca în caz de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.