Litigiu de muncă. Contestaţie decizie de sancţionare
| Comentarii |
|
Dispoziţiile Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat vizează exercitarea în justiţie a dreptului la acţiune, iar în jurisdicţia muncii sunt aplicabile prevederile speciale cuprinse în C.muncii, care prevede doar dreptul salariatului de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului. În concluzie, reclamantul şi-a putut exercita, în plenitudinea sa, dreptul la apărare în cadrul cercetării disciplinare. Cercetarea disciplinară s-a finalizat cu raportul nr. 11465 din 15.04.2010, raport în care s-a constat săvârşirea abaterii disciplinare. În raport cu această dată trebuie calculat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 din C.muncii, termen care, de altfel, a fost respectat în condiţiile în care decizia de sancţionare a fost emisă la data de 14.05.2010.
Secţia I civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, Decizia nr. 689 din 25 aprilie 2012
Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2010, reclamantul L.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 887 din 14.05.2010, emisă de pârâta A.R.R.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin procedura de cercetare disciplinară, i-a fost încălcat dreptul la apărare, iar în ceea ce privește temeinicia sancțiunii disciplinare, a arătat că a intervenit prescripția răspunderii, iar cele constatate de comisia de disciplină nu sunt reale.
Tribunalul Mureș, prin Sentința civilă nr. 967 din 12 mai 2011, a admis în parte acțiunea reclamantului și, pe cale de consecință, a anulat decizia atacată respingând pretențiile formulate de reclamant.
în considerentele hotărârii, Tribunalul Mureș a reținut următoarele:
Prin decizia atacată, pârâta A.R.R. a sancționat reclamantul cu retrogradarea din funcția de șef de agenție în funcția de inspector de specialitate gradul I, cu acordarea salariului corespunzător noii funcții, pentru o perioadă de 60 de zile.
în decizia de sancționare s-a reținut că au fost încălcate prevederile art. 70 alin. (5) din contractul colectiv de muncă pe anii 2008 - 2010, dispoziții care stabileau incompatibilitatea de angajat al Autorității Rutiere Române cu calitatea de administrator asociat al unui operator de transport, școală de conducători auto, centru de pregătire profesională ori orice altă activitate supusă controlului sau autorizării A.R.R. Aceeași incompatibilitate era prevăzută și în situația soțului sau rudelor de gradul II inclusiv.
Ca urmare a unei verificări, s-a întocmit un raport al serviciului de monitorizare nr. 11465 din 15.04.2010, din care rezulta faptul că reclamantul L.A. deținea calitatea de asociat unic și administrator la o societate care a obținut licența de transport pentru perioada 20.04.2006 - 19.04.2011. în același raport s-a menționat că reclamantul avea calitatea de asociat unic și la o a doua societate, în care administrator era mama sa, societate care de asemenea a obținut o licență valabilă până în anul 2013.
Cu toate acestea, incompatibilitatea prevăzută de art. 70 alin. (5) nu a fost încălcată, deoarece mama reclamantului nu mai avea calitatea de administrator la cea de a doua firmă începând cu data de 2.02.2009, iar societatea nu a mai desfășurat activități începând cu data de 17.03.2010.
Pe de altă parte, decizia atacată este lovită de nulitate absolută pentru că a fost emisă cu încălcarea prevederilor art. 267 alin. (4) raportat la art. 295 alin. (1) din C.muncii, prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) și (4), art. 36 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru că în faza cercetării disciplinare nu i s-a permis reclamantului să fie asistat de către un avocat.
Decizia contestată este lovită de nulitate absolută și pentru că a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 263 din C.muncii, în condițiile în care reclamantului i s-a imputat o necorespundere profesională, adică îndeplinirea defectuoasă a atribuțiunilor de serviciu, când, în realitate, este vorba de o incompatibilitate ori încălcarea unei anumite incompatibilități.
Nulitatea deciziei atacate este determinată și de încălcarea prevederilor art. 268 alin. (1) din C.muncii, deoarece presupusa incompatibilitate a fost sesizată pârâtei la data de 10.03.2010, iar sancțiunea a fost aplicată peste termenul legal de 30 de zile.
în fine, decizia atacată este nulă și pentru încălcarea prevederilor art. 263 din C.muncii, în condițiile în care o incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune disciplinară, ci un fapt de necorespundere profesională.
împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs pârâta A.R.R., solicitând modificarea acesteia, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
în dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat următoarele:
1. nerespectarea procedurii de cercetare prealabilă
Instanța de fond a reținut că procedura cercetării disciplinare nu s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 267 alin. (4) din C.muncii, deoarece nu i s-a permis reclamantului să fie asistat de avocat. în realitate, procedura s-a desfășurat potrivit cerințelor Codului muncii, salariatului oferindu-i-se posibilitatea să-și susțină în faza cercetării prealabile toate apărările pe care avea să le formuleze în favoarea sa și să ofere probele și motivele pe care le consideră necesare singur sau asistat de un reprezentant al sindicatului. De altfel, prevederile art. 267 alin. (4) nici nu condiționează legalitatea cercetării disciplinare de prezența unui avocat.
Dispozițiile Legii nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat vizează exercitarea în justiție a dreptului la acțiune, iar în jurisdicția muncii sunt aplicabile prevederile speciale cuprinse în C.muncii, care prevede doar dreptul salariatului de a fi asistat de un reprezentant al sindicatului.
în concluzie, reclamantul și-a putut exercita, în plenitudinea sa, dreptul la apărare în cadrul cercetării disciplinare.
2. temeinicia constatărilor din decizia contestată
Instanța de fond a fost în eroare atunci când a constatat că datele oferite de O.R.C. ar fi indicat inexistența unei incompatibilități. Potrivit listing-ului oferit de O.R.C., la data constatării, adică la data de 5.03.2010, mama reclamantului era administrator și asociat la una dintre cele două societăți menționate în raport. Astfel, chiar dacă raporturile de muncă ar fi fost suspendate, calitatea de asociat a mamei reclamantului exista la momentul efectuării controlului.
De asemenea, cesionarea părților sociale de către mama reclamantului nu poate fi reținută atâta vreme cât operațiunea nu a fost înregistrată potrivit prevederilor art. 54 din Legea nr. 31/1990.
Un alt argument este acela că, deși instanța de fond face trimitere în motivarea hotărârii la concedierea disciplinară a salariatului, sancțiune în raport cu care își argumentează soluția, în speță, este vorba de o altă sancțiune disciplinară aplicată și anume retrogradarea din funcție, cu acordarea unui salariu corespunzător.
Așa cum s-a arătat, reclamantul a fost cercetat disciplinar pentru nerespectarea obligațiilor liber asumate, conform actului adițional nr. 8 la contractul individual de muncă nr. 820/2007, act adițional care a avut în vedere prevederile art. 70 alin. (5) din contractul colectiv de muncă pentru perioada 2008 - 2010.
Fapta reclamantului de a nu respecta interdicțiile prevăzute de contractul colectiv de muncă și de actul adițional mai sus amintite constituie abaterea disciplinară prevăzută de art. 48 lit. h) din regulamentul intern prin raportare la art. 28 lit. a), care interzice tuturor salariaților săvârșirea unor abateri de la regulile de morală conform cărora salariații nu pot solicita sau accepta, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții vreun avantaj sau beneficiu în considerarea funcției pe care o dețin.
Iată așadar că nerespectarea actului adiționat nr. 8, semnat de către reclamant, reprezintă o abatere disciplinară.
Sancțiunea disciplinară aplicată prin decizia atacată a ținut cont de gravitatea faptei săvârșite de reclamant, care, prin neîndeplinirea obligațiilor asumate prin actul adițional nr. 8, a creat o situație de avantaj SC N.T. S.R.L., administrată de mama reclamantului.
3. emiterea tardivă a deciziei de sancționare
Instanța de fond a reținut că decizia atacată de reclamant a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C.muncii, potrivit cărora decizia de sancționare trebuie emisă în termen de 30 de zile de la data la care se aduce la cunoștință săvârșirea abaterii disciplinare.
Instanța se află în eroare, deoarece cercetarea disciplinară s-a finalizat cu raportul nr. 11465 din 15.04.2010, raport în care se constata săvârșirea abaterii disciplinare. în raport cu această dată trebuie calculat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 din C.muncii, termen care, de altfel, a fost respectat în condițiile în care decizia de sancționare a fost emisă la data de 14.05.2010.
Reclamantul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, expunând în susținerea poziției sale procesuale argumentele reținute deja de către instanța de fond.
Verificând hotărârea atacată, Curtea a reținut că recursul pârâtei este nefondat pentru următoarele argumente:
Reclamantul a contestat în fața instanței decizia emisă de pârâtă prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcție, cu diminuarea corespunzătoare a salariului. Tribunalul Mureș a reținut că nelegalitatea deciziei este determinată de mai multe aspecte. în concret, s-a constatat că nu a fost respectată procedura aplicării sancțiunii disciplinare, încălcându-se dreptul la apărare precum și termenul în care putea fi aplicată sancțiunea disciplinară și că constatările comisiei de cercetare privind încălcarea incompatibilităților sunt nefondate.
Tribunalul a reținut că fiecare dintre viciile deciziei de sancționare atrag nulitatea acesteia.
Curtea a constat, iar părțile nu au negat acest lucru, că în fața comisiei de cercetare disciplinară prealabilă, reclamantul s-a prezentat însoțit de un avocat (de altfel, acest aspect este consemnat chiar în decizia atacată), însă comisia de cercetare a refuzat participarea acestuia la procedura cercetării.
Instanța de fond a reținut că prin acest refuz i-a fost încălcat dreptul reclamantului de a-și realiza apărarea în fața comisiei de cercetare, încălcându-se prevederile art. 267 din C.muncii prin raportare la art. 2, 3 și 36 din Legea nr. 51/1995.
Pârâta, în recurs, a apreciat că instanța de fond a ajuns la concluzii greșite pentru că, potrivit dispozițiilor art. 267 alin. (4) din C.muncii, reclamantul putea fi asistat doar de un reprezentant al sindicatului și prin urmare toate garanțiile pentru realizarea unei cercetări disciplinare corecte și complete au fost asigurate. Curtea a considerat că pârâta este în eroare, iar concluziile Tribunalului Mureș sunt corecte pornind de la interpretarea dispozițiilor invocate de ambele părți.
Prevederile art. 267 alin. (4) din C.muncii sunt incluse în procedura cercetării disciplinare pentru a garanta că efectuarea cercetării disciplinare se realizează respectând principiul dreptului la apărare al salariatului cercetat. Tribunalul Mureș a considerat că cercetarea disciplinară este nelegală nu pentru că reclamantul nu a fost asistat de un reprezentant al sindicatului, ci pentru că i s-a refuzat dreptul de a fi asistat de un avocat.
Garanția prevăzută de art. 267 din C.muncii presupune exercitarea, în plenitudinea lui, a dreptului la apărare, inclusiv dreptul reclamantului de a fi asistat în fața comisiei de cercetare disciplinară de către un avocat. Faptul că alineatul 4 al art. 267 nu indică în mod expres posibilitatea asistării salariatului de un avocat, nu-i dă dreptul comisiei să refuze ca acesta să fie asistat de avocat, în condițiile în care salariatul își dorește acest lucru.
în concluzie, prevederile din C.muncii coroborate cu cele din Legea nr. 51/1995 nu condiționează desfășurarea cercetărilor de prezența unui avocat, însă refuzul comisiei disciplinare de a permite accesul avocatului la procedura cercetării încalcă dreptul salariatului la apărare.
Susținerea pârâtei în sensul că dreptul unei persoane de a fi asistată de un avocat se exercită doar în fața instanțelor de judecată este greșită pentru că cercetarea disciplinară ea însăși este o procedură în care salariatul se bucură de toate garanțiile dreptului la apărare.
Prin urmare, constatând că cel puțin sub unul dintre aspecte decizia de sancționare este lovită de nulitate absolută, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei, fără a mai fi necesară cercetarea celorlalte motive de nelegalitate invocate în recurs, ce țin de netemeinicia deciziei sau nerespectarea termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare.
| ← Contract individual de muncă. Modificarea ulterioară a... | Litigiu de muncă. Drepturi băneşti → |
|---|
