Litigiu de muncă privind modificare unilaterală contract individual de muncă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 418 din data de 27.01.2016
Litigiu de muncă privind modificare unilaterală contract individual de muncă. Distincție față de sancțiunea disciplinară. Limitele judecății. Principiul disponibilității
Art. 41 din Codul muncii, art. 9 din Codul de procedură civilă
Reclamantul și-a întemeiat contestația completată pe o argumentație referitoare la caracterul de sancțiune disciplinară al măsurii revocării din funcția de conducere ocupată temporar, nulă absolut în opinia acestuia, pentru nerespectarea prevederilor art.251 și 252 alin.2 din Codul muncii, referitoare la procedura cercetării disciplinare și conținutul deciziei de sancționare disciplinară.
Aceste susțineri nu pot fi primite, în condițiile în care prin acest act nu au fost reținute abateri disciplinare săvârșite de către contestator, fiind vorba doar despre o măsură a angajatorului, prin care se dispune în mod unilateral încetarea efectelor numirii temporare, mai înainte de împlinirea termenul stabilit atât prin decizia nr.570/28.12.2012 dar și prin acordul părților, materializat în actul adițional nr.13/09.01.2013, respectiv mai înainte de împlinirea celor 6 luni.
Prin urmare, decizia contestată concretizează în realitate o modificare unilaterală a felului și locului muncii, mai înainte de împlinirea termenului asupra căruia părțile au convenit, a cărei legalitate nu poate fi însă analizată în cadrul procesual stabilit de reclamant, pentru că aceasta ar echivala cu schimbarea cauzei juridice a acțiunii și cu încălcarea principiului disponibilității.
Chiar dacă angajatorul a avut în vedere la emiterea deciziei și faptul că salariatul făcea obiectul unei cercetări disciplinare în curs, din aceasta, nu se poate deduce că apelanta a urmărit aplicarea unei sancțiuni disciplinare (retrogradarea din funcție), în condițiile în care măsura dispusă a fost aceea de revenire pe postul ocupat anterior numirii temporare, ocupantul temporar neputând pretinde un drept câștigat pentru deținerea postului.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.418 din 27 ianuarie 2016)
În motivarea apelului, apelantul reclamant a arătat că Decizia nr.210/07.05.2013, contestată în cauză, constituie ea însăși un act prin care i s-a aplicat o sancțiune, urmare a comiterii unei presupuse abateri disciplinare.
Făcând aplicarea dispozițiilor art.252 Codul Muncii deciziei contestate, se constată faptul că aceste cerințe nu au fost îndeplinite prin decizia emisă, una dintre acestea reprezentând descrierea faptei care a format obiectul sancțiunii administrative, care lipsește din cuprinsul deciziei contestate.
În temeiul art.251 alin.1 Codul Muncii, nici o sancțiune disciplinară, exceptând avertismentul scris, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare prealabile. Conform art.2 al aceluiași articol, în vederea desfășurării cercetări disciplinare, salariatul va fi convocat în scris de către persoană împuternicita de către angajator să efectueze cercetarea, precizându-se obiectul, data și ora întrevederii.
În cauza de față, intimata ADS a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare anterior finalizării cercetării disciplinare, cu nerespectarea dispozițiilor legale privind obligația angajatorului de a convoca în scris salariatul.
Pe durata desfășurării cercetării disciplinare, angajatorul poate numai să dispună suspendarea contractului individual de muncă, fără a avea dreptul legal de a aplica o sancțiune disciplinară, exceptând avertismentul, înainte de finalizarea cercetării.
Astfel, în Decizia 210/07.05.2013, se invoca referatul directorului Direcției Logistica nr.66460/06.03.2013, având deci ca temei și conținutul acestuia în care se face referire la procedura disciplinară aflată în desfășurare în acel moment, astfel încât intimata nu beneficia de dreptul legal de a dispune încetarea numirii temporare întrucât s-a făcut referire expresă la Referatul sus-menționat, inclus printre actele normative la care s-a făcut referire în cuprinsul Deciziei nr.210, tocmai pentru a i se aduce la cunoștința temeiul sau unul dintre temeiurile pentru care s-a emis Decizia contestată.
Numai în situația în care nu se făcea referire expresă la acel referat, ci numai la celelalte acte normative, deci fără a exista o legătura cu procedura disciplinară începută împotriva sa, atunci intimata beneficia de dreptul legal de a dispune încetarea numirii temporare chiar înainte de expirarea termenului de 6 luni, oricând se considera necesar.
Însă, întrucât se face referire la deschiderea unei acțiuni de cercetare disciplinară împotriva sa, consideră apelantul că în această situație sunt aplicabile dispozițiile art.52 alin.1 lit.a Codul Muncii, conform cărora angajatorul are dreptul legal de a dispune suspendarea contractului individual de muncă, nu și încetarea numirii temporare.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelantul-reclamant este salariat al ADS, fiind încadrat prin contractul individual de munca nr.728/30.04.2008, modificat prin actul adițional nr.1/25.06.2008, pentru o perioadă nedeterminată, în funcția de consilier juridic în cadrul Direcției de Executări Contracte - Serviciul Executări Silite și Rezilieri Contracte.
Prin Decizia nr.570/28.12.2012, apelantul a fost numit temporar pe funcția de conducere de șef de serviciu, în cadrul Direcției Logistica - Serviciul Recuperări Creanțe, cu începere din data de 01.01.2013, "până la ocuparea postului prin concurs dar nu mai mult de 6 luni";. În acest sens, părțile au încheiat și actul adițional nr.13/09.01.2013.
Ulterior, prin decizia nr.210/07.05.2013, ce face obiectul contestației, emisă de intimată, s-a dispus revocarea sa din funcția de conducere și trecerea în funcția de execuție, conform contractului individual de muncă.
Pornind de la această succesiune a actelor juridice încheiate între părți sau emise de intimată, și având în vedere atât conținutul contestației deduse judecății cât și criticile din apel, Curtea constată că soluția primei instanțe, deși corectă, impune o serie de precizări.
Astfel, se reține că reclamantul și-a întemeiat contestația completată pe o argumentație referitoare la caracterul de sancțiune disciplinară al măsurii revocării din funcția de conducere ocupată temporar, nulă absolut în opinia acestuia, pentru nerespectarea prevederilor art.251 și 252 alin.2 din Codul muncii, referitoare la procedura cercetării disciplinare și conținutul deciziei de sancționare disciplinară.
Aceste susțineri sunt reiterate prin cererea de apel, însă, în raport cu conținutul deciziei nr.210/07.05.2013, emisă de intimată, ele nu pot fi primite, în condițiile în care prin acest act nu au fost reținute abateri disciplinare săvârșite de către contestator, fiind vorba doar despre o măsură a angajatorului, prin care se dispune în mod unilateral încetarea efectelor numirii temporare, mai înainte de împlinirea termenul stabilit atât prin decizia nr.570/28.12.2012 dar și prin acordul părților, materializat în actul adițional nr.13/09.01.2013, respectiv mai înainte de împlinirea celor 6 luni.
Prin urmare, decizia contestată concretizează în realitate o modificare unilaterală a felului și locului muncii, mai înainte de împlinirea termenului asupra căruia părțile au convenit, a cărei legalitate nu poate fi însă analizată în cadrul procesual stabilit de reclamant, pentru că aceasta ar echivala cu schimbarea cauzei juridice a acțiunii și cu încălcarea principiului disponibilității.
Împrejurarea că în decizia 210/07.05.2013 se invoca referatul directorului Direcției Logistica nr.66460/06.03.2013, prin care directorul Direcției Logistică propune încetarea numirii temporare a apelantului-contestator, având în vedere acțiunea de cercetare disciplinară începută cu privire la activitatea acestuia, nu este de natură să dea suport susținerilor acestuia, în sensul că decizia contestată este o decizie de sancționare disciplinară.
Astfel, chiar dacă angajatorul a avut în vedere la emiterea deciziei și faptul că salariatul făcea obiectul unei cercetări disciplinare în curs, din aceasta, nu se poate deduce că apelanta a urmărit aplicarea unei sancțiuni disciplinare (retrogradarea din funcție), în condițiile în care măsura dispusă a fost aceea de revenire pe postul ocupat anterior numirii temporare, ocupantul temporar neputând pretinde un drept câștigat pentru deținerea postului.
Pentru considerentele arătate, Curtea în baza art.480 alin.1 din Codul de Procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
| ← Litigiu de muncă derivat din neincluderea premiului anual în... | Cerere de obligare a pârâtului la încheierea contractului... → |
|---|
