Litigiu de muncă derivat din neincluderea premiului anual în salariul lunar conform art.25 din legea nr.330/2009. includerea în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din legea nr. 285/2010. neîncălcarea dreptul
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 2444 din data de 13.05.2016
Litigiu de muncă derivat din neincluderea premiului anual în salariul lunar conform art.25 din Legea nr.330/2009. Includerea în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010. Neîncălcarea dreptului de proprietate prin prisma reglementărilor internaționale
Art. 8 din Legea nr. 285/2010, decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii
Curtea Constituțională a constat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează, pe de-o parte, încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Prin decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Interpretarea instanței supreme în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune obligatoriu potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă. În plus, Înalta Curte a reținut că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
În condițiile în care atât Înalta Curte, cât și Curtea Constituțională au statuat că majorările salariale stabilite potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 au inclus, potrivit art. 8, și premiul anual aferent anului 2010, drepturile lunare plătite reclamantului pe durata aplicabilității actului normativ fiind calculate cu aceste majorări, instanța nici nu mai putea face verificări și nici nu mai putea dispune în contra acestor aspecte, deciziile având caracter obligatoriu, potrivit legii.
(Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia Nr.2444 din 13 mai 2016)
Prin sentința civilă apelată Tribunalul Teleorman a admis acțiunea formulată de reclamantul Streche George și a obligat parații să plătească reclamantului diferențe salariale rezultate din neincluderea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 si în continuare, cat timp reclamantul își păstrează calitatea de salariat în cadrul instituțiilor parate și cadrul legal rămâne neschimbat, actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, la care se adăuga dobânda legală.
Instanța de fond a reținut că premiul anual solicitat prin acțiune a fost prevăzut de legislația în vigoare, conform art. 25 din Legea nr. 330/2009.
De asemenea, s-a arătat că dispozițiile mai sus menționate, abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28.12.2010, ce a intrat în vigoare la 01 ianuarie 2011, nu au înlăturat în mod expres dreptul la premiul anual, ci a fost înlocuit printr-o nouă modalitate de plată prevăzută de lege prin executare succesivă. Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea pe anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial 878/ 28.12.2010, în vigoare de la data de 31.12.2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
De la data de 01 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr.284/2010 și în conformitate cu prevederile art. l alin. 2 din lege, începând cu data intrării în vigoare a acesteia, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului prevăzut la alin. l sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar prin art. 39 lit. w, de la data intrării în vigoare a acestei legi, a fost abrogată Legea cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare.
Așa cum rezultă din prevederile art.46 din Legea nr.284/2010, această lege a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial.
Pentru salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată Legea nr. 285/2010, în vigoare cu data de 31.12.2010, care la art. 8 prevede că: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Curtea Constituțională a statuat cu valoare de principiu că "stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului"; (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006) și că stabilirea principiilor și condițiilor de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuțiile exclusive ale legiuitorului, iar modificarea reglementarilor în această materie nu înseamnă restrângerea exercițiului unor drepturi fundamentale (Decizia nr. 706 din 11 septembrie 2007 ). Curtea Constituțională a statuat, prin Deciziile nr. 289 din 7 iunie 2005 și 339 din 28 iunie 2005 că "atât încadrarea prin lege a diferiților funcționari publici în anumite categorii, clase și grade profesionale cât și salarizarea conform acestei încadrări nu reprezintă drepturi fundamentale, care nu s-ar putea modifica în viitor , tot prin lege . Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare sau să-1 înlocuiască cu altul nou.
Astfel, s-a constatat că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative nu reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acorda, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În condițiile în care atât Înalta Curte de Casație și Justiție cât și Curtea Constituțională au stabilit faptul că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut de art.25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale pentru anul 2011, apelanții solicită admiterea apelului și anularea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii formulate de SG.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Examinând motivele de apel formulate față de hotărârea apelată și probele administrate în cauză, cercetând pricina în limitele prevăzute de art. 476 și următoarele Cod procedură civilă, se rețin următoarele:
Verificând, potrivit dispozițiilor art. 479 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Curtea apreciază ca fiind fondate criticile apelanților-pârâți, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii, precum și a deciziei pronunțate în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, considerentele reținute cu privire la temeinicia pretențiilor reclamantului în speță fiind rezultatul unei înțelegeri eronate a deciziilor Curții Constituționale.
Astfel, se constată că prin Decizia nr. 21/18.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și prin Deciziile nr. 115/2012 și nr. 257/2012 ale Curții Constituționale s-a reținut că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Într-adevăr, în condițiile dispoziției exprese a articolului 8 din Legea nr. 285/2010, suma reprezentând premiul anual aferent anului 2010 nu se mai acordă. Prin ipoteza legii, acesta a fost considerat ca avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă începând cu anul 2011, prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Curtea Constituțională a constat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează, pe de-o parte, încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Prin decizia nr. 21/18 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a stabilit că premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Interpretarea instanței supreme în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010 se impune obligatoriu potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă. În plus, Înalta Curte a reținut că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
În condițiile în care atât Înalta Curte, cât și Curtea Constituțională au statuat că majorările salariale stabilite potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 au inclus, potrivit art. 8, și premiul anual aferent anului 2010, drepturile lunare plătite reclamantului pe durata aplicabilității actului normativ fiind calculate cu aceste majorări, instanța nici nu mai putea face verificări și nici nu mai putea dispune în contra acestor aspecte, deciziile având caracter obligatoriu, potrivit legii.
Curtea constată că trebuiau înlăturate și susținerile reclamantului referitoare la încălcarea dreptului de proprietate prin prisma reglementărilor internaționale referitoare la drepturile fundamentale ale omului.
În cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 115/ 09.02.2012 că prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice nu încalcă nicio prevedere constituțională. Sumele solicitate de reclamanți reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea a reținut că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea a constatat că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/ indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. 4 teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice.
Totodată, Curtea a constatat că, potrivit prevederilor OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, s-a constatat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Nu s-a putut reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Totodată, s-a constatat că dispozițiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar.
Curtea reține că reclamantul intimat face parte din categoria personalului bugetar, iar drepturile acestuia sunt stabilite prin lege, potrivit dispozițiilor art. 162 alin. 3 Codul muncii. Adoptarea Legii nr. 285/2010 reprezintă prerogativa legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale.
Este real că judecătorul național este chemat să aprecieze asupra compatibilității legislației interne cu dreptul comunitar având obligația ca, în măsura în care constată o astfel de incompatibilitate, să înlăture de la aplicare norma internă și să aplice direct norma comunitară conținută de o prevedere a unui tratat, în anexele sau protocoalele adiționale la acestea, însă dreptul la premiul anual, s-a mai spus, nu este un drept fundamental dintre cele protejate de ordinea juridică comunitară. Cât privește incidența în cauză a art. 1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, premiul anual poate reprezenta, conform practicii constante a Curții Europene, un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 Adițional, astfel că toate principiile aplicabile în general în cauzele interesând art. 1 din Protocolul 1 sunt în egală măsura relevante când vine vorba despre cel de-al treisprezecelea salariu, fără însă ca aceasta să însemne că se garantează însuși dreptul la un atare adaos, care, deși are natură salarială, se acordă cu titlul de premiu, nefiind contraprestația muncii efectuate propriu-zis care se plătește cu ritmicitate lunară. Textul anterior evocat cuprinde trei reguli distincte, cea de-a treia, cuprinsă în al doilea paragraf, recunoscând statelor dreptul de a controla exercițiul dreptului de proprietate în acord cu interesul general. Este adevărat că abrogarea premiului care făcea obiectul unei speranțe legitime de valorificare, prin efectul trecerii anului pentru care a fost desființat înainte de data exigibilității sale, reprezintă o privare nemulțumitoare de un drept pe viitor, dar aceasta nu se poate analiza în contextul vreunei interdicții exprese contrare în reglementările ori jurisprudența europeană, pe care n-o furnizează nici practica europeană invocată, în primul rând pentru că dreptul respectiv nu era scadent la momentul adoptării reglementării incriminate, astfel că nefiind născut la data abrogării, el nu făcea parte din patrimoniul destinatarilor legii, neputând fi nici obiect valabil al vreunei exproprieri.
Așa fiind, un drept care nu beneficiază de recunoaștere nici constituțională, nici convențional-internațională, există atâta vreme cât statul consimte să-l recunoască, impunându-se să-l acorde conform legii pe care el a adoptat-o, dar numai atâta vreme cât nu a abrogat-o sau modificat-o, printr-o procedură simetrică, pentru care are deplina competență, conform propriilor opțiuni de politică legislativă, ce nu pot fi cenzurate, cel puțin în sistemul de drept român, decât de Curtea Constituțională ori pentru incompatibilitate cu legislația internațională ori europeană în materia drepturilor omului, în condițiile art. 20 alin. 2 sau 148 alin. 2 din legea fundamentală. Însă, precum s-a mai arătat, legislația sau practica judiciară comunitară nu obligă statul să acorde premii anuale, ci doar le justifică din perspectiva legitimității, numai în măsura, după modalitățile și pentru termenul în care acesta consimte să le acorde unor categorii profesionale, dar nu exclude ingerința pe acest tărâm, pentru viitor, printr-o măsură care să corespundă interesului public afirmat în expunerea de motive, și pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut constant o marjă de apreciere largă și cel mai adesea în acord cu dreptul statelor de a defini interesul public, cu condiția ca această definiție să nu fie în mod manifest lipsită de un fundament rezonabil. Din această perspectivă, măsurile edictate de Legea nr. 285/2010 au avut ca scop, așa cum s-a arătat, degrevarea bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate și profunde.
Față de toate aceste considerente expuse, în temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba sentința civilă apelată, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.
| ← Cont.adm.acţiune formulată de reclamant având calitatea de... | Litigiu de muncă privind modificare unilaterală contract... → |
|---|
