Litigiu privind functionarii publici. Jurisprudență Contracte de muncă

Tribunalul BACĂU Hotărâre nr. 56 din data de 18.01.2018

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta I P în contradictoriu cu pârât POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI BACĂU, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999) anulare act administrativ.

Desfășurarea ședinței de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio în conformitate cu dispozițiile art.231 alin.4C.p.c.

La apelul nominal făcut în ședința publică cauza fiind luată la ordine a răspuns reclamanta I P , legitimându-se cu CI seria asistată de av. Constantinescu Adrian cu împuternicire avocațială, pentru pârât a răspuns av. Jinga Maria cu împuternicirea avocațială.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiuni privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual, se învederează faptul că procedura este legal îndeplinită cu părțile.

Instanța pune în discuție conform art. 131Cod pr civilă verificarea competenței .

Având cuvântul, părțile pe rând arată că instanța este competentă în soluționarea prezentei cauze .

Instanța, raportat la obiectul acțiunii și față de dispozițiile art. 109 din Legea nr.188/1999, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Instanța pune în discuție estimarea duratei cercetării procesului.

Apărătorul reclamantei, estimează că durata soluționării cauzei este de o lună de zile.

Apărătorul pârâtei, estimează că durata soluționării cauzei este de o lună de zile.

Instanța estimează provizoriu durata cercetării procesului ca fiind o lună, termen ce poate fi revizuit în funcție de probatoriul administrat în cauză.

Instanța acordă cuvântul pe excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată prin întâmpinare de către pârât

Având cuvântul, apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției așa cum a fost motivată prin întâmpinarea formulată, considerând că trebuiau aplicate prevederile Legii nr.554/2004, astfel încât această cerere este inadmisibilă având în vedere lipsa plângerii prealabile.

Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității având în vedere faptul că din considerentele dispoziției se precizează că se atacă direct la instanța de contencios, astfel că această dispoziție se atacă direct la instanța de contencios conform prevederilor art.80 din Legea 188/1999, iar Legea nr.554/2004 fiind legea cadrul general în care se judecată și se completează cu legea funcționarului public.

Instanța, față de dispozițiile art.80 din Legea nr.188/1999, constată faptul că legea a stabilit faptul că funcționarul nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa direct instanței de contencios prin care să solicite anularea sau modificarea dispoziției, derogându-se astfel de la regula procedurii prealabile definite de Legea nr.554/2004 și care este aplicabilă doar pentru sancțiunea destituirii din funcție în acest fiind în mod expres dispozițiile art.106 din același act normativ. Față de reglementarea articolului 80 din Legea nr.188/1999, instanța respinge excepția ce nefiind întemeiată.

Instanța acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea probe cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Apărătorul pârâtei, solicită admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța admite proba cu înscrisurile formulate de ambele părți ca fiind utile soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantei solicită admiterea contestației și anularea deciziei nr.555/2017 pentru următoarele considerente.

Reclamanta a fost sancționată potrivit art.77, alin.2, lit a) din Legea 188/1999, însă raportat strict la acest articol se arată "întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor";. Or, situația este alta, i s-a pus în vedere reclamantei să prezinte toate contractele care erau înregistrate la primărie odată cu numirea în funcție a unui nou jurist în cadrul instituției. Deși reclamanta nu are în fișa postului această atribuție s-a angajat să facă acest lucru, reclamanta lucrând în compartimentul financiar-contabil, solicitându-i-se verbal să facă și o fișă electronică cu privire la toate datele de intrare și modificări ale contractelor, iar din cauza volumului mare de lucrări pe care le avea reclamanta în derulare, la dosar fiind depus un opis cu toate lucrările ce le avea în derulare la momentul respectiv, nu a reușit să predea toate contractele la termen. A solicitat să i se acorde puțin timp deoarece nu avea practic timpul efectiv fizic de a depune toate aceste contracte și i s-a spus că da, dar a venit comisia de disciplină ca urmare a sesizării juristului instituției pentru a fi sancționată. Raportându-se stric la temeiul legal pentru care a fost sancționată nu operează în cazul reclamantei. Având în vedere faptul că din anul 2013 și până la momentul aplicării acestei sancționări reclamanta nu a avut nicio abatere, nicio sesizare.

Mai mult, reclamanta are o carieră de funcționar public, iar sancțiunea avertismentului este o chestiune destul de gravă asupra unui funcționar public care ar vrea să promoveze, să se transfere. Susține apărătorul reclamantei faptul că la compartimentul unde funcționează reclamanta are deja un funcționar în minus, neexistând o notă sau o adresă în fișa postului în acre să precizeze că are în atribuții și aceste contracte care au determinat sancțiunea, aceasta făcând o acțiune pur voluntar să ajute instituția.

Prin întâmpinare pârâta a menționat că au fost încălcate sarcinile trasate, deși la dosarul cauzei nu s-a depus nici un act prin care să se fi trasat o anumită sarcină care să fie în concordanță cu fișa postului de către superiorul său și pe care reclamanta să nu o fi îndeplinit, iar între contabil și jurist nu este nici un raport de subordonare.

Față de motivele prezentate solicită admiterea acțiunii, anularea dispoziției cu sublinierea faptului că reclamanta nu a făcut decât să ajute instituția și a fost sancționată.

Având cuvântul, apărătorul pârâtei solicită respingerea contestației, menținerea ca temeinică și legală decizia prin care a fost sancționată contestatoarea.

Cu privire la apărările apărătorului reclamantei, solicită a se observa faptul că această măsură nu a fost luată că a dorit juristul instituției ci această măsură a fost luată datorită faptul că a fost un audit intern în cadrul instituție care a preciza foarte clar că, contractele instituției nu trebuie să stea la compartimentul contabilitate ci la compartimentul juridic, motiv pentru care urmează a fi trecute toate aceste contacte și predate compartimentului juridic, pentru a le avea în urmărire.

În ceea ce privește faptul că reclamanta a cerut o amânare a predării lucrărilor, solicită a se observa că nu este la dosarul cauzei și nu s-a făcut dovada că a solicitat o amânare a termenului de a depune aceste lucrări, ci abia pe 30.06.2017, cu mult după data stabilită pentru predarea lucrărilor a prezentat o adresă prin care a arătat că nu pot fi predate toate contractele motivat de faptul că nu le are, nu le găsește sau nu sunt în format electronic și nu pot fi predate.

Mai mult, această decizie nu a fost dată de către director la solicitarea juristei, ci a fost întocmită o comisie de disciplină care a analizat punctual fiecare aspect pe Legea 188/1999, dacă sau nu se încadrează în prevederile legii. La momentul când s-a făcut comisia de disciplină acești membrii ai comisiei au analizat fiecare aspect, fiind luat în considerare tot ce spus juristul instituției, fiind efectuată Nota internă la inițiativa juristului și a fost semnată de către director, fiind analizat și punctul de vedere al contestatoarei care a spus că există și s-a săvârșit o încălcare a sarcinilor de serviciu motivat de faptul că practic nu a socotit acea notă internă și nu a fost luată în calcul. În toată această perioadă până pe 30.06.2017 când s-a depus parte din contracte, reclamanta nu a făcut niciodată o adresă prin care să menționeze că are un volum foarte mare lucrări și să solicite o amânare a termenul de predare deoarece nu le poate preda în termenul stabilit.

S-au depus la dosar un set de înscrisuri din care rezultă că reclamanta a avut un volum foarte mare, aspect ce nu este contestat de către pârâtă, însă toate documentele depuse în apărare de către reclamantă în susținerea volumului de muncă, toate sunt ulterioare perioadei în care trebuia să predea lucrarea respectiv la data de 06.06.2017 când avea termen de predare al lucrărilor.

În ceea ce privește cariera de funcționar public, solicită a se observa că sancțiunea de mustrare scrisă conform prevederilor legale nu este trecută în cazierul funcționarului public, nu o afectează nici financiar și nici în cariera sa.

Această măsură și propunerea de mustrare scrisă a venit de la colegii reclamantei care au analizat în comisia de disciplină situația de fapt iar directorul doar a luat la cunoștință de ce a stabilit comisia si a decis emiterea acestei decizie .

În replică, apărătorul reclamantei arată că s-a arătat de apărătorul pârâtei că a fost un audit intern, auditul nu vizează activitatea reclamantei ci în momentul venirii noului jurist care nu avea activitate , iar toate contractele erau repartizate la mai multe compartimente și s-a luat măsura de a fi aduse toate contractele la jurist, aspect ce nu poate fi imputabil reclamantei. Faptul că, nu s-au predat în termen contractele solicitate de către jurist în mod unilateral și individual raportul este doar între jurist și contabil și nu l-a transferat către alți colegi. Cu privire la volumul de muncă, se susține de către pârâtă că datele sunt inserate pe actele ce le-au depus sunt ulterioare sancționării, dar aceste actele reprezintă momentul de finalizare al lucrărilor, lucrarea începând înainte și nu la momentul când se finalizează.

Iar cu susținerea pârâtei că un avertisment nu afectează funcționarul public în toată cariera aceasta nu ar mai trebui exista ca și sancțiune indisciplinară.

În replică, apărătorul pârâtei cu privire la volumul de muncă solicită a se observa că la dosar s-au depus tabele, ori, aceste tabele ce sunt generale automat.

Apărătorul reclamantei arată că solicită cheltuielile de judecată pe cale separată.

Apărătorul pârâtei menționează că nu solicită cheltuieli de judecată a, acestea urmează a fi solicitate pe cale separată.

Instanța declară dezbaterile închise și trece la deliberare pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra acțiunii de față, reține următoarele:

OBIECT: Prin cererea formulată de reclamanta I P în contradictoriu cu pârâtul POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI BACĂU, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.10.2017, sub nr. de dosar 4719/110/2017 s-a solicitat instanței, ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea deciziei nr. 555/25.09.2017.

În motivarea acțiunii s-a arătat faptul că a fost sancționată disciplinar conform articolului 77 alineat 3 litera a din Legea 188/1999 pentru încălcarea dispozițiilor articolului 77 alineat 2 litera a, care se referă la întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, în cauză neexistând astfel de întârziere și nici refuzul de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu. S-a subliniat faptul că predarea contractelor cu întârziere a avut legătură cu volumul mare se sarcini de serviciu, respectiv înregistrarea în contabilitate a tuturor operațiunilor efectuate în perioada 01-31.05.2017 privind cheltuielile, înregistrarea plăților, înregistrarea cheltuielilor cu primele de asigurare, înregistrarea cheltuielilor cu amortizarea, înregistrarea deconturilor, a ALOP-ului, întocmirea situațiilor financiare, predarea necesarului de materiale, verificarea recapitulației privind salariile, a ordinelor de plată, a angajamentelor.

SUSȚINERILE PÂRÂTULUI: Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a precizat faptul că prin nota internă 16009/2017 s-a solicitat reclamantei ca până la data de 06.06,2917 să predea Compartimentului Juridic toate contractele în derulare, măsură adoptată în urma auditului intern. S-a indicat că reclamanta a predat doar o parte din contracte la data de 30.06.2017, nefiind astfel respectate sarcinile trasate în mod direct.

ANALIZA INSTANȚEI:

Analizând acțiunea reclamantului prin prisma motivelor invocate și a probelor administrate în cauză, instanța apreciază că este întemeiată, în cauză nefiind îndeplinite elementele constitutive ale abaterii reținute în sarcina funcționarului public.

În fapt, prin decizia nr. 555/25.09.2017 emisă de Poliția Locală a Municipiului Bacău s-a aplicat reclamantei sancțiunea disciplinară a mustrării scrise, pentru săvârșirea faptei prevăzută de articolul 77 alineat 2 litera a din Legea 188/1999 constând în refuzul de îndeplinire a atribuției de serviciu impuse prin nota internă 16009/26.05.2017, de a preda contractele în termenul și condițiile stipulate către Compartimentul Juridic Contencios.

În ceea ce privește acțiunea ilicită, instanța reține că s-a imputat reclamantului faptul că nu a predat toate contractele în derulare până la data de 06.06.2017 conform dispoziției inserate în nota internă nr 16009/26.05.2017.

În drept, potrivit dispozițiilor articolului 77 alineat 2 litera a din Legea 188/1999

"Constituie abateri disciplinare următoarele fapte:

a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor";.

Abaterea disciplinara, în raport de definiția legală cuprinsă în articolul 77 alineat 1 din Legea 188/1999 reprezintă încălcarea cu vinovăție de către funcționarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcției publice pe care o dețin și a normelor de conduită profesională și civică prevăzute de lege. Sancționarea unei abateri disciplinare constituie rezultatul antrenării răspunderii disciplinare a angajatului, sancțiunea putând fiind aplicată doar în cazul îndeplinirii condițiilor răspunderii, condiții care vizează: existența unei fapte ilicite(acțiune sau inacțiune), calitatea specială a celui care a săvârșit fapta, vinovăția, prejudiciul si legătura de cauzalitate între faptă si rezultat.

Din analiza textului de lege care definește abaterea disciplinară reținută în sarcina reclamantului instanța reține faptul că latura obiectivă constă în acțiunea funcționarului de a întârzia, sistematic, în efectuarea lucrărilor, răspunderea disciplinară intervenind doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două cerințe. Utilizarea adjectivului sistematic în definiția abaterii impune verificarea caracterului repetat al acțiunii ilicite săvârșite de funcționar, autoritatea trebuind să dovedească faptul că întârzierile sunt periodice, un caz izolat nefiind suficient pentru antrenarea răspunderii disciplinare.

În ceea ce privește primul element al abaterii, respectiv întârziere în efectuarea lucrării, din examinarea notei interne nr. 16009/26.052017 instanța observă faptul că s-a stabilit termenul de 06.06.2017 pentru predarea tuturor contractelor în derulare pe bază de proces verbal, cu evidențierea numărului, a datei de înregistrare, a părților, a datei de începere, a datei de expirare, a actelor adiționale și a persoanei responsabile de contract. Din analiza notei de informare nr 8014/26.07.2017 coroborate cu nota nr 7064/2017 semnată de reclamantă și cu emailul transmis în data de 07.07.2017 rezultă faptul că funcționarul a predat la data de 30.06.2017 un număr de 34 de contracte, iar la data de 07.07.2017 un număr de 10 contracte, fiind astfel depășit termenul stabilit de angajator. Deși reclamanta a invocat în susținerea nevinovăției caracterul complex al activității desfășurate se observă faptul că funcționarul nu a solicitat prelungirea termenului de predare, neinformând angajatorului asupra imposibilității executării atribuțiilor în perioada stabilită în nota internă.

În ceea ce privește cel de al doilea element al laturii obiective, așa cum s-a arătat mai sus, pentru ca întârzierea să atragă sancționarea reclamantului este necesar ca acțiunea să aibă caracter repetitiv, condiție impusă de folosirea adjectivului sistematic. Din definiția dată abaterii disciplinare de articolul 77 litera a rezultă că pentru antrenarea răspunderii disciplinare este necesar ca întârzierile să fie regulate, ceea ce presupune ca funcționarul să îndeplinească periodic atribuțiile cu nerespectarea termenului stabilit.

Din probele administrate în cauză, instanța reține faptul că angajatorul nu a făcut dovada săvârșii faptei în mod repetat, din modul de redactare și motivare a actului administrativ rezultând în mod clar faptul că s-a dispus sancționarea doar pentru nepredarea contractelor în termenul stabilit prin nota internă 16009/26.05.2017.

Instanța mai observă faptul că deși fapta a fost încadrată juridic în dispozițiile articolului 77 alineat 2 litera a, în descrierea faptei cât și în cuprinsul actelor emise de Comisia de disciplină autoritatea a invocat refuzul funcționarului de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, abatere definită de articolul 77 litera i, distinctă de cea reținută în sarcina părții. Încadrarea juridică temeinică și legală implică în mod obligatoriu stabilirea exactă a situației de fapt și corecta aplicare a normei la fapta săvârșită, atât în ceea ce privește incriminarea cât și în ceea ce privește sancțiunea. Temeiul juridic al sancțiunii aplicate este un element fundamental al deciziei de atragere a răspunderii disciplinare, sancționarea trebuind a fi realizată cu respectarea principiului legalității. Acest aspect a fost stabilit în practica Curții Europene a Drepturilor Omului care extins garanțiile reglementate de articolul 6 Cedo specifice cauzelor penale și în cauzele civile (în cauza Vanjak vs. Republica Croatia, 29889/04, 14 ianuarie 2010, față de gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului cat si consecințele grave ale sancțiunii aplicate, Curtea a considerat ca prezumția de nevinovăție are incidenta in ciuda faptului ca nu era vorba de un caz penal ci de unul civil).

Având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite elementele răspunderii disciplinare, nefiind întrunite condițiile laturii obiective, față de neconcordanța existentă între descrierea faptei și încadrarea juridică, instanța urmează a admite acțiunea și a dispune anularea dispoziției nr. 555/25.09.2017.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de către pe reclamanta I P , CNP,cu domiciliul procesual ales în Bacău, jud.Bacău contradictoriu cu pârât POLIȚIA LOCALĂ A MUNICIPIULUI BACĂU, jud.Bacău.

Anulează decizia nr. 555/25.09.2017.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cale de atac care se va depune la Tribunalul Bacău, sub sancțiunea nulității.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Litigiu privind functionarii publici. Jurisprudență Contracte de muncă