Modificarea unilaterală a clauzelor contractului individual de muncă prin decizia angajatorului. Contestaţie împotriva deciziei. Termen. Legalitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 340/A din data de 09.07.2014
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, legea aplicabilă în cauză este Legea nr. 62/2011, cu atât mai mult cu cât aceasta este o lege specială față de Codul Muncii, care constituie legea comună în domeniu. Apelanta face o greșită interpretare a succesiunii celor două legi în timp: Codul Muncii a intrat in vigoare cu mult anterior Legii nr. 62/2011 și a suferit mai multe modificări, care nu pot fi considerate ca fiind un nou Cod al Muncii. Mai mult, art. 232 din Codul Muncii prevede în mod expres faptul că procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială. Acesta a fost și motivul pentru care s-a emis legea specială care să reglementeze procedura soluționării conflictelor de muncă, respectiv Legea nr. 62/2011, procedură obligatoriu de aplicat, conform principiului de drept "specialia generalibus derogant";.
Raportat la aceste aspecte, în mod legal a apreciat prima instanță că cererea a fost introdusă în termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011, nefiind tardivă.
În speță a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, fără acordul acestuia, sancțiunea fiind nulitatea deciziei prin care s-a dispus luarea unei astfel de măsuri. Este culpa unității angajatoare că nu a procedat la încheierea de acte adiționale la momentul schimbării funcției și salariului reclamantului și s-a limitat la a emite doar decizii, prin conducătorul unității.
Prin emiterea de către angajator a deciziei contestate s-a procedat la retrogradarea din funcție a reclamantului și la diminuarea salariului acestuia, în mod unilateral, fără încheierea actului adițional la contractul individual de muncă, încălcând dispozițiile art. 17 alin. 5 precum și ale art. 8 alin. 1 și art. 41 alin. 1 din Codul muncii.
- Legea nr. 62/2011 - art. 211 lit. a;
- Codul muncii: art. 17 alin. 5, art. 8 alin. 1, art. 41 alin. 1
Prin încheierea din 30 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Mureș s-a respins ca neîntemeiată excepția tardivității introducerii acțiunii invocată de pârât, s-a respins ca nefondată excepția lipsei de obiect a cererii invocată de pârât, s-a respins excepția lipsei caracterului de probe a înscrisurilor anexate pentru că nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către o persoană identificabilă de pârât, a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârât și a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârât.
În soluționarea acestor excepții instanța de fond a reținut, în considerentele încheierii, că excepția tardivității introducerii acțiunii este neîntemeiată, apreciind că termenul de contestare a prezentei decizii este cel prevăzut de Legea nr. 62/2011, care este aplicabil în cauză din prisma obiectului acțiunii și a obiectului de reglementare a articolului de lege.
Excepția lipsei de obiect s-a apreciat a fi nefondată, apreciind că se întemeiază pe rezultatul unei erori materiale săvârșite cu ocazia redactării atât a cererii de chemare în judecată cât și a răspunsului la întâmpinare, eroare materială care poate fi îndreptată iar obiectul acțiunii rezultă din înscrisul de la fila 3 dosar, care este anexat cererii de chemare în judecată.
Cu privire la excepția lipsei caracterului de probe a înscrisurilor anexate, pentru că nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către o persoană identificabilă, s-a reținut că, raportat la data încheierii contractului de asistență judiciară, respectiv 13 noiembrie 2013, precum și a faptului că în prezent domnul avocat reprezintă în mod valabil interesele reclamantului, înscrisurile depuse reprezintă copii certificate pentru conformitate cu originalul de reprezentantul părții, astfel că acestea sunt admisibile ca mijloace de probă, cu atât mai mult cu cât două dintre acestea emană de la pârâtă.
A respins excepția nulității cererii de chemare în judecată, având în vedere prevederile noului cod de procedură civilă cu privire la incidența sancțiunii nulității, în speță prevederile art. 177, raportat la evidenta eroare materială cu privire la numele reclamantului și CNP-ul acestuia, precum și la lipsa unei vătămări prin neindicarea tuturor elementelor cu privire la pârât.
Excepția inadmisibilității s-a considerat a fi neîntemeiată, raportat la înscrisul de la fila 6 din dosarul cauzei, apreciind că s-a făcut dovada că reclamantul a participat la procedura de informare cu privire la avantajele medierii și că la această procedură a fost convocat și pârâtul.
Prin sentința civilă nr. 377 din 18 martie 2014 Tribunalul Mureș a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș, a anulat decizia nr. 2037/4.10.2013 emisă de pârâtă, a obligat pârâtul la repunerea reclamantului în funcția avută anterior emiterii deciziei nr. 2037/4.10.2013, a obligat pârâtul la calcularea și la plata în favoarea reclamantului a diferențelor salariale cuvenite în urma anulării deciziei, diferențe care vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței lunare a fiecărei diferențe și până la data plăți integrale a debitului și a obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că reclamantul a fost încadrat la pârât în baza contractului individual de muncă nr. 67/1983, în funcția de pompier la formația pază-pompieri. Prin actul adițional nr. 1245/01.05.2007 clauzele contractuale dintre părți au fost modificate începând cu data de 01.05.2007, în sensul că reclamantul ocupa funcția de șef formație pompieri din compartimentul PSI, fiind salarizat cu un venit lunar brut de 635 lei, din care un salariu tarifar de 508 lei și un spor de vechime de 25%. Acest act adițional a fost încheiat în baza aprobării conducerii unității, materializată prin decizia nr. 356/03.05.2007. Prin Decizia nr. 301/01.03.2012 funcția reclamantului a fost schimbată în cea de șef birou pază și PSI, majorându-se venitul lunar brut la 1259 lei, din care un salariu tarifar de 839 lei.
Prin actul adițional nr. 6057/19.12.2012 contractul individual de muncă a fost modificat din nou, reclamantul îndeplinind, începând cu data de 1.11.2012, funcția de șef formație pază - pompieri în cadrul compartimentului pază - PSI, cu un salariu de bază lunar brut de 1248 lei.
Prin decizia nr. 2037/4.10.2013 pârâtul a modificat unilateral clauzele contractuale referitoare la felul muncii și salarizarea reclamantului, acesta fiind retrogradat în funcția de pompier I la formația de pază - PSI, cu un salariu de bază lunar brut de 1025 lei, concomitent cu revocare deciziilor nr. 356/01.05.2007 și nr. 301/01.03.1010. Situația diminuării unilaterale a drepturilor salariale ale reclamantului rezultă și din extrasele de plată.
Față de această stare de fapt, prima instanță a apreciat că decizia nr. 2037/04.10.2013 este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 8 alin. 1, art. 41 alin. 1 din Codul Muncii, pârâtul modificând unilateral, în mod nelegal felul muncii și salariul reclamantului.
În consecință, acțiunea reclamantului a fost admisă în modul descris mai sus.
Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva încheierii pronunțate în data de 30 ianuarie 2014, a declarat apel pârâtul, solicitând admiterea apelului, schimbarea/modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii excepțiilor invocate și respinse prin încheierea menționată, precum și în sensul respingerii în tot a acțiunii promovate de reclamant, ca fiind inadmisibilă, precum și nefondată, nelegală și netemeinică.
În motivarea apelului a arătat, cu privire la încheierea pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 30 ianuarie 2014, că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii în fața instanței de fond, respinsă de instanța de fond prin această încheiere, a arătat că lipsește motivarea soluției adoptate și instanța nu a luat în considerare susținerile sale, perfect motivate și argumentate. Cererea de chemare în judecată a fost promovată tardiv, cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. a din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii. Consideră că în prezenta cauză nu își găsesc aplicabilitate prevederile art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011. Cele două prevederi nu sunt contradictorii și nici nu se exclud reciproc, ele reglementând situații juridice diferite. Având în vedere republicarea Codului Muncii ulterior datei publicării Legii nr. 62/2011, fără a se opera vreo modificare în prevederile legate de termenul de contestare a deciziilor angajatorului, rezultă cu puterea evidenței că legiuitorul a publicat ambele acte normative cu intenția ca acestea să producă efecte juridice concomitent, reglementând situații diferite.
Termenul de atacare a deciziei era termenul de 30 de zile calendaristice de la comunicarea acesteia iar intimatul era perfect conștient de acest termen, după cum reiese din adresa nr. 65/01.11.2013 cât și din procesul-verbal de informare cu privire la avantajele medierii nr. 68/04.11.2013.
Referitor la excepția lipsei caracterului de probe a înscrisurilor anexate de către intimatul-reclamant acțiunii sale introductive, a arătat că motivele de respingere a acestei excepții, invocate de către instanța de fond prin aceeași încheiere atacată, sunt greșite și neconforme cu realitatea. În mod evident avocatul la care se face referire în încheierea atacată nu avea calitatea de reprezentant al reclamantului, contractul de reprezentare fiind încheiat ulterior formulării și introducerii în instanță a cererii introductive. Înscrisurile depuse de reclamant în copie odată cu acțiunea principală nu puteau fi primite de către instanță, ci se impunea respingerea acestor probe, ele neîndeplinind condițiile legale prin prisma faptului că acestea nu sunt certificate pentru conformitate cu originalul de către reclamant, ci de către o altă persoană, cu semnătura indescifrabilă. În speță sunt aplicabile prevederile art. 150 din Noul Cod de procedură civilă.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii introductive a reclamantului, raportat la procesul-verbal de informare privind participarea la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, a arătat că și această excepție a fost respinsă în mod greșit de către instanța de fond. Acest proces-verbal cuprinde inserat un alt nume decât al reclamantului, respectiv "S. L."; și nu "S. L.";, cum este corect, ceea ce echivalează cu inexistența sa și practic cu neîndeplinirea de către reclamant a procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 192/2006.
Cu privire la sentința civilă nr. 377/2014, pronunțată de Tribunalul Mureș la data de 18 martie 2014, apelantul a arătat că a fost pronunțată de către instanța de fond cu aplicarea greșită a legii. Numirea reclamantului în funcție s-a făcut prin decizia nr. 356/2007, fără a se opera nici o modificare asupra contractului individual de muncă. Nu există nici un act adițional la contractul individual de muncă care să justifice optica instanței de fond. În speță își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 17 alin. 5 din Legea nr. 53/2003. Documentele la care se raportează instanța de fond vizau doar modificări salariale aferente angajatului survenite de-a lungul timpului ca urmare a modificărilor legislative în domeniul salarizării personalului bugetar sau a celui din sistemul sanitar or ca urmare a schimbării tranșelor de vechime în care era încadrat reclamantul, nevizând nici un moment schimbarea funcției acestuia în cea de conducere la care s-a raportat acesta în formularea pretențiilor sale în cauză, funcție pe care reclamantul a ocupat-o nu în mod permanent ci doar temporar, din necesitatea coordonării activității structurii în care reclamantul își desfășura activitatea.
Potrivit prevederilor art. 40 din Codul Muncii, angajatorul are dreptul organizării propriei activități în funcție de necesități.
În drept, a invocat dispozițiile art. 466 alin. 1 și 4, art. 470, alin. 1 și art. 471 alin. 1 din NCPC.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare la apel, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefundat și menținerea în tot a sentinței civile ca legală și temeinică, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării a arătat că atât încheierea din 30 ianuarie 2014 cât și sentința atacată sunt ferite de orice critică. Motivele de fapt și de drept invocate de prima instanță în sprijinul soluției de respingere a acestor excepții reprezintă o corectă interpretare a legii. Prima instanță, raportat la decizia contestată, în mod întemeiat a reținut că această decizie reprezintă modificarea contractului său de muncă cu privire la felul muncii și la salariu în mod unilateral.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
Examinând încheierea și hotărârea atacate, prin prisma motivelor de apel invocate și având în vedere efectul devolutiv al apelului, Curtea a constatat următoarele:
În ceea ce privește criticile de netemeinicie aduse încheierii civile din 30 ianuarie 2014, Curtea a apreciat că acestea sunt nefondate.
S-a constatat că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale care stabilesc termenul de introducere a cererii de chemare în judecată iar soluția este motivată concis. Într-adevăr, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, legea aplicabilă este Legea nr. 62/2011, cu atât mai mult cu cât aceasta este o lege specială față de Codul Muncii, care constituie legea comună în domeniu. Apelanta face o greșită interpretare a succesiunii celor două legi în timp: Codul Muncii a intrat in vigoare cu mult anterior Legii nr. 62/2011 și a suferit mai multe modificări, care nu pot fi considerate ca fiind un nou Cod al Muncii. Mai mult, art. 232 din Codul Muncii prevede în mod expres faptul că procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială. Acesta a fost și motivul pentru care s-a emis legea specială care să reglementeze procedura soluționării conflictelor de muncă, respectiv Legea nr. 62/2011, procedură obligatoriu de aplicat, conform principiului de drept "specialia generalibus derogant";.
Raportat la aceste aspecte, în mod legal a apreciat prima instanță că cererea a fost introdusă în termenul de 45 de zile, prevăzut de art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011, nefiind tardivă.
Cu privire la excepția lipsei caracterului de probe a înscrisurilor anexate de către reclamant cererii de chemare în judecată, în mod corect prima instanță a respins această excepție. La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2014 avocatul ales al reclamantului a arătat în fața instanței că semnătura de pe acele înscrisuri îi aparține și le certifică ca fiind conforme cu originalul. La acea dată reprezenta legal interesele reclamantului, astfel că nu exista nici un motiv pentru ca acele înscrisuri să fie înlăturate ca probe de la dosarul cauzei. Legea nu prevede o sancțiune expresă pentru nerespectarea prevederilor art. 150 alin. 2 din codul de procedură civilă iar vătămarea vreuneia dintre părți este exclusă în situația dedusă judecății. Faptul că, copiile au fost certificate de către avocatul reclamantului, care a depus împuternicirea avocațială datată cu o dată ulterioară datei la care s-a introdus cererea la instanță nu este de natură să ducă la excluderea acestor înscrisuri ca și probe, din moment ce avocatul a recunoscut că semnătura îi aparține și a certificat în fața primei instanțe conformitatea actelor cu originalul.
În ceea ce privește critica privind greșita respingere a excepției inadmisibilității, și aceasta a fost în mod corect respinsă de către prima instanță. Este evident că s-a strecurat o greșeală materială în tehnoredactarea numelui reclamantului în procesul-verbal de mediere și că reclamantul este cel care a participat la ședința de informare și nu altă persoană. Apelanta trebuia să coroboreze mai multe date înainte de a invoca această excepție și să țină seama și de obiectul convocării la mediere, nu numai de greșita consemnare a numelui reclamantului. Pe de altă parte, prevederile alin. 1 ind. 2 al art. 2 din Legea nr. 192/2006 au fost declarate neconstituționale prin D.C.C. nr. 266/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 464 din 25 iunie 2014.
Viciile de formă ale acțiunii introductive, enumerate din nou prin memoriul de apel, nu pot constitui motive de anulare a cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește sentința atacată cu prezenta cale de atac, Curtea a apreciat că aceasta este legală și temeinică, fiind ferită de orice critică. În mod legal a concluzionat prima instanță că în speță a operat o modificare unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, fără acordul acestuia, sancțiunea fiind nulitatea deciziei prin care s-a dispus luarea unei astfel de măsuri. Este culpa unității angajatoare că nu a procedat la încheierea de acte adiționale la momentul schimbării funcției și salariului reclamantului și s-a limitat la a emite doar decizii, prin conducătorul unității.
Pe de altă parte, s-a constatat, din materialul probator existent la dosarul de fond și corect reținut și administrat de către prima instanță, că părțile au încheiat și semnat acte adiționale la contractul individual de muncă al reclamantului, prin care reclamantul era numit în funcția de șef formație pompieri la Compartimentul PSI, beneficiind de majorări salariale ca urmare a ocupării acestei funcții. Ca atare, reluarea activității reclamantului ca și pompier I la Formația Pază PSI echivalează cu o modificarea a locului de muncă, a felului muncii și a salarizării angajatului, fără acordul expres al acestuia și fără încheierea unui nou act adițional la contract, încălcându-se în acest fel prevederile imperative ale legislației muncii, respectiv art. 17 alin. 5 din Codul Muncii. Acest text de lege prevede că "orice modificare a unuia dintre elementele prevăzute la alin. 3 în timpul executării contractului individual de muncă impune încheierea unui act adițional la contract, într-un termen de 20 de zile lucrătoare de la data apariției modificării, cu excepția situațiilor în care o asemenea modificare este prevăzută în mod expres de lege";. Alin. 3 la care face trimitere alin. 5 sus-citat enumeră elementele cu privire la care salariatul trebuie informat, elemente printre care se regăsesc locul de muncă, funcția/ocupația precum și fișa postului, salariul de bază.
Prin emiterea de către angajator a deciziei contestate s-a procedat la retrogradarea din funcție a reclamantului și la diminuarea salariului acestuia, în mod unilateral, fără încheierea actului adițional la contractul individual de muncă, încălcând normele legale citate anterior, precum și dispozițiile imperative ale art. 8 alin. 1 și art. 41 alin. 1 din Codul Muncii, astfel cum corect a reținut prima instanță.
Față de toate cele reținute mai sus, constatând că atât încheierea din 30.01.2014 cât și sentința pronunțată de prima instanță sunt legale și temeinice și ferite de orice critici, Curtea, în baza art. 480 Cod procedură civilă, a respins apelul declarat de pârât.
| ← Recalculare pensie. Indemnizaţie prevăzută de Legea nr. 8/2006 | Modificarea unilaterală a felului muncii. Nelegalitate → |
|---|
