Modificarea unilaterală a contractului individual de muncă
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 240/M din data de 03.03.2014
Constată că prin sentința civilă nr. 2726/2013 pronunțată de Tribunalul Covasna a fost respinsă cererea formulată și precizată de partea reclamantă S.S.C., în numele membrului de sindicat S.C.J., în contradictoriu cu partea pârâtă S.J.U. "D.F.K."; S.G..
Pentru a pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Numita S.C.J., în numele căreia s-a formulat cererea în temeiul art. 28 din Legea dialogului social nr.62/2011 de către sindicatul reclamant, este membru al S.S.C., după cum rezultă din cererea de adeziune la F. "S"; din România, depusă la fila 6 din dosar. Această persoană este încadrată în cadrul unității spitalicești pârâte în baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, la Secția interne în calitate de asistent medical principal generalist. În urma expirării concediului medical, la cererea acesteia s-a încheiat Actul adițional nr.219/2012 la contractul individual de muncă, prin care părțile au convenit de comun acord asupra reluării activității, începând cu data de 13 noiembrie 2012. (fila 29).
În cuprinsul acestuia s-a stabilit ca începând cu data semnării actului adițional, locul de muncă al salariatei susmenționate va fi sediul S.J.U. "D.F.K."; S.G. Totodată s-a stabilit cuantumul salariului de bază în sumă de 1669 lei în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr.283/2011 și a dispozițiilor OUG nr.19 din 16 mai 2012. S-a convenit că sporurile la salariul de bază, se vor acorda în funcție de locul în care angajata își desfășoară activitatea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. Drepturile salariale și alte drepturi reglementate în contractul individual de muncă precum și în actele adiționale se acordă în considerarea legislației actuale privind salarizarea.
Potrivit art. 5 din actul adițional, salariata declară că angajatorul și-a îndeplinit obligația de informare prevăzută la art.17 din Codul muncii. Prin Dispoziția nr. 947/2012, conducerea spitalului pârât a dispus schimbarea locului de muncă al salariatei de la Secția de Interne la Cabinetul Chirurgie din cadrul Ambulatoriului Integrat, începând cu data de 15 decembrie 2012. Măsura schimbării locului de muncă a fost luată din lipsa personalului medical din cadrul Cabinetului Chirurgie al Ambulatoriului integrat. La art. 2 al dispoziției s-a prevăzut ca salariata va beneficia de sporul pentru condiții deosebite în procent de 15 %, conform punctului 7 lit. B din anexa 3 la Ordinul nr.547/2010, de aprobare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază.
În drept, potrivit art..41 (1) din Codul muncii "Contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părților";. Examinând dispoziția contestată prin prisma acestor dispoziții legale, instanța reține că prin semnarea actului adițional susmenționat, încheiat la contractul individual de muncă, salariata S.C.J. și-a manifestat consimțământul, în sensul că este de acord ca începând cu data de 13 noiembrie 2012 să reia activitatea și să presteze muncă în beneficiul angajatorului în sediul spitalului pârât, deci în oricare dintre secțiile spitalului.
Prin Procesul verbal nr.1 din 11 aprilie 2012 de la fila 53 încheiat cu ocazia declanșării procedurii de negociere pentru încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, a participat și reprezentantul F.S., care reprezintă interesele membrului de sindicat în prezenta cauză, părțile au convenit că prevederile art.12 alin 7 din contract se modifică în sensul că: ";Părțile stabilesc ca loc de desfășurare a activității angajaților spitalului S.J.U. "D.F.K."; S.G. În aceste condiții, contrar susținerilor părții reclamante, încălcarea dispozițiilor legale susmenționate nu poate fi reținută. Obligația de informare prevăzută la art.17 din Codul muncii este îndeplinită, după cum rezultă din art.5 al actului adițional.
Instanța a mai reținut că prin respectivul act adițional, în baza dispozițiilor art. 30 din Legea nr.283/2011 și a dispozițiilor OUG nr.19 din 16 mai 2012, a fost stabilit de comun acord cuantumul salariului de bază al salariatei S.C.J. la suma de 1669 lei. S-a convenit că sporurile la salariul de bază, se vor acorda în funcție de locul în care angajata își desfășoară activitatea, în conformitate cu reglementările legale în vigoare. La art.2 al Dispoziției nr.947/2012 ce se contestă s-a prevăzut că salariata va beneficia de sporul pentru condiții deosebite în procent de 15 %, conform punctului 7 lit. B din anexa 3 la Ordinul nr.547/2010, de aprobare a Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de bază. în conformitate cu prevederile notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Având în vedere că salariata din cauză, prin semnarea actului adițional și-a manifestat acordul său și cu privire la cuantumul drepturilor salariale pe care urma să le primească, argumentele părții reclamante nu sunt întemeiate. Susținerea reclamantei cu privire la diminuarea drepturilor salariale ale persoanei reprezentate în cauză nu a fost dovedită.
Potrivit dispozițiilor art. 40 (1) lit. a și b din Codul muncii - angajatorul are dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității precum și atribuțiile corespunzătoare pentru fiecare salariat în condițiile legii sau al CCM încheiat la nivel național sau de ramură de activitate aplicabil. Prin urmare, managementul resurselor umane îi aparține angajatorului în exclusivitate, acesta având dreptul de a organiza, cu respectarea legii astfel cum crede de cuviință munca angajaților săi.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul S.S.C. criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a nesocotit prevederile dispozițiilor art. 41 alin. 1 lit. b din codul muncii unde se prevede în mod expres faptul că contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul părților. Se mai arată că aceste prevederi sunt statornicite și în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate. Faptul că în Dispoziția nr. 947/2012 este menționat că locul de muncă al contestatoarei este la sediul S.J.U. "D.F.K."; S.G nu înseamnă că s-a individualizat în mod concret locul de muncă al acesteia. Chiar dacă contestatoarea a semnat un act adițional la CIM cu nr. 219/2012 unde la art. 2 se prevede ca loc de muncă sediul angajatorului, este clar că partea a fost într-o eroare, iar această clauză este lovită de nulitate. Locul de muncă al salariatei în cadrul unei unități sanitare publice este identificat, respectiv pe o secție, compartiment, subsecție, fiind bine individualizat prin statul de funcții care se întocmește anual.
La dosar s-a depus întâmpinare de intimată, prin care se solicită respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică.
În cuprinsul întâmpinării se arată că prin semnarea actului adițional nr. 219/2012 la CIM contestatoarea și-a manifestat acordul, după revenirea din concediul medical, să își reia activitatea în cadrul unității sanitare, indicându-se totodată și sediul acesteia.
Se mai arată în întâmpinare că părțile au stabilit ca loc de desfășurare a activității angajaților S.J.U. "D.F.K."; S.G , iar ambulatoriul integrat - cabinetul de chirurgie aparține tot acestei unități spitalicești.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins iar sentința primei instanțe va fi menținută ca legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect starea de fapt și a procedat la aplicarea judicioasă a textelor de lege incidente în cauză. Astfel părțile au încheiat la data de 8.11.2012, un act adițional la Contractul de muncă nr. 70/1997, al contestatoarei, prin care părțile au convenit reluarea activității acesteia, începând cu data de 13.11.2012, totodată stabilindu-se că locul de muncă este sediul S.J.U. "D.F.K."; S.G.
Prin Dispoziția nr. 947/2012 emisă de S.J.U. "D.F.K."; S.G s-a stabilit ca începând cu data de 15.12.2012 contestatoarea urmează să desfășoare activitatea în cadrul Ambulatoriului Integrat - Cabinetul de Chirurgie, acordându-i-se totodată și sporul pentru condiții deosebite, în cuantum de 15 %, conform pct. 7 lit. b din anexa 3 la Ordinul 547/2010.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 7 din CCM la nivel de unitate sanitară, pe anul 2012-2013, părțile au stabilit ca loc de muncă pentru desfășurarea activității angajaților S.J.U. "D.F.K."; S.G din S.G., str. S… și loc. C., str. U…. Această dispoziție este obligatorie pentru părți și trebuia să fie cunoscută de contestatoare.
În cererea de chemare în judecată se reclamă faptul că unitatea nu a respectat dispozițiile art. 41 alin. 3 din Codul muncii și a procedat la modificarea unilaterală a locului de muncă, în lipsa consimțământul său. Totodată se invocă nulitatea clauzelor Actului adițional nr. 219/2012 încheiat de părți, întrucât a fost în eroare asupra locului de muncă în care își va desfășura activitatea.
Potrivit dispozițiilor art. 41 alin. 3 din Codul muncii, contractul individual de muncă nu poate fi modificat decât cu acordul părților. Modificarea vizează oricare din elementele esențiale ale contractului de muncă și anume, durata contractului, locul de muncă, felul muncii, condițiile de muncă, salariul precum și timpul de muncă și timpul de odihnă.
Locul de muncă este sinonim cu noțiunea de post și potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 2 din Legea 76/2002, prin loc de muncă se înțelege cadrul în care se desfășoară o activitate din care se obține un venit și în care se materializează raporturile juridice de muncă sau raporturile juridice de serviciu.
Locul de muncă al contestatoarei a fost determinat sau concretizat și prin dispozițiile CCM la nivel de unitate, potrivit dispozițiilor art. 12 al. 7, așa cum am arătat mai înainte. Mutarea acesteia de la o secție la alta în cadrul aceleiași unități spitalicești, respectiv de la Secția de interne a spitalului la Ambulatoriul Integrat al acestuia în secția chirurgie, nu echivalează cu o modificare unilaterală a locului de muncă așa cum pretinde contestatoarea și nu atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. 3 din codul muncii.
Modificarea unilaterală a locului de muncă presupune schimbarea localității sau a unității în care își desfășoară activitatea salariatul și nu schimbarea secției, cu menținerea felului muncii. Această schimbare a secției în care își desfășoară activitatea salariatul, cu menținerea felului muncii și a salariului, este o expresie a prerogativei de direcție a angajatorului, care este singurul în măsură să asigure o repartizare judicioasă a personalului și să își acopere nevoile funcționale astfel încât să-și desfășoare în condiții bune activitatea.
Așadar, instanța apreciază că nu reprezintă modificare a locului de muncă, schimbarea postului salariatului în cadrul aceleiași funcții dacă este îndeplinită condiția, ca posturile în cauză să fie identice sau similare. De asemenea, nici schimbarea atribuțiilor postului nu are semnificația unei modificări a contractului individual de muncă, dacă nu s-a ajuns prin aceasta la un alt specific al funcției.
În ceea ce privește nulitatea actului adițional la contractul individual de muncă pentru eroare, așa cum s-a invocat în cuprinsul criticilor de recurs, instanța apreciază că această excepție nu este întemeiată, deoarece partea a semnat în cunoștință de cauză, iar eroarea așa cum a fost invocată, nu îmbracă forma unui viciu de consimțământ, care să atragă o astfel de sancțiune.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază criticile din recurs ca nefondate și în consecință va respinge recursul și va menține sentința de fond ca legală și temeinică.
| ← Conflict de muncă având ca obiect acţiune în anulare decizie... | Violenţa psihică. Viciu de consimţământ la încheierea... → |
|---|
