Pensie de întreţinere. Competenţa instanţelor române. Competenţa întemeiată pe înfăţişarea pârâtului
| Comentarii |
|
Tribunalul GALAŢI Decizie nr. 575 din data de 29.12.2015
Pensie de întreținere. Competența instanțelor române. Competența întemeiată pe înfățișarea pârâtului Potrivit art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 - competența întemeiată pe înfățișarea pârâtului - "cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Prezenta dispoziție nu se aplică dacă înfățișarea are drept scop contestarea competenței."; Sintagma "înfățișarea pârâtului"; se raportează și la procedurile scrise, prin reprezentant, și nu presupune prezența fizică.
Secția civilă decizia nr. 575 din 29 decembrie 2015
Reclamantul M.V a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B.C., reducerea pensiei de întreținere de 25% din venitul lunar net pe care o datorează pentru minora M.N., arătând că din anul 2010, are un salariu diminuat și alte datorii, în timp ce pârâta are o situație mai bună, fiind căsătorită cu un cetățean spaniol și locuind cu minora în străinătate.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca netemeinică, arătând că pensia de întreținere este stabilită în cotă procentuală, astfel încât împrejurarea că pârâtul are un venit diminuat nu este un motiv de reducere a pensiei. Mai mult, creditele pentru care i se fac rețineri din salariu au fost contractate ulterior stabilirii pensiei, iar minora este încadrată în grad de handicap psihic (autism), ceea ce necesită cheltuieli suplimentare pentru îngrijire.
Prin sentința civilă nr. ……/06.07.2015 pronunțată de Judecătoria Galați, a fost admisă excepția necompetenței instanțelor române, invocată de către instanță din oficiu și s-a respins cererea ca nefiind de competența instanțelor române.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâta și minora locuiesc în Spania, iar potrivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 3/2009, are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre:
instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a pârâtului; sau
instanța judecătorească de la locul reședinței obișnuite a creditorului; sau
instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind starea persoanei în cazul în care cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază exclusiv pe cetățenia uneia dintre părți; sau
instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni, cu excepția cazurilor în care respectiva competență se întemeiază numai pe cetățenia uneia dintre părți.
În aplicarea acestor dispoziții legale în cauza de față, instanța a constatat că statul român nu este competent să soluționeze cererea, câtă vreme din probele administrate în cauză, a rezultat că în prezent, atât reședința obișnuită atât a pârâtului (numita Borș Camelia) cât și reședința obișnuită a minorei pentru care se datorează pensia de întreținere (creditor al acestei obligații) se află în Spania.
În plus, instanța a constatat că în cauză nu sunt aplicabile nici cele 2 ipoteze finale ale art.3 din Regulamentul (CE) nr.4/2009, care instituie cazuri de competență alternativă, întrucât cauza de față nu privește o acțiune referitoare la starea persoanei sau la răspunderea părintească.
Față de toate aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței instanțelor române, cu consecința respingerii cererii ca nefiind de competența instanțelor române.
Împotriva sentinței civile nr……/06.07.2015 pronunțată de Judecătoria Galați, a declarat recurs reclamantul M V, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și în rejudecare admiterea acțiunii și reducerea cuantumului pensiei de întreținere.
În motivare a arătat că instanța de fond a constatat că, în cauză, competența instanțelor române rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 8,6 și 5 din Regulament.
Recursul este fondat.
Față de împrejurarea că intimata-pârâtă și minora au reședința în Spania, în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză este aplicabil Regulamentul (CE) nr. 4/2009 privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere.
În ceea ce privește art. 3 din Regulamentul nr. 4/2009, reținut de către instanța de fond, s-a constatat că regulile de competență sunt în favoarea creditorului obligației de întreținere, care are posibilitatea de a alege instanța de la reședința sa obișnuită pentru a introduce acțiunea. Debitorul însă nu poate introduce o cerere privind sistarea sau reducerea obligației de întreținere decât la reședința creditorului.
Față de împrejurările concrete ale cauzei, tribunalul a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009 - competența întemeiată pe înfățișarea pârâtului - conform cărora "cu excepția cazurilor în care competența este determinată de alte dispoziții ale prezentului regulament, instanța din statul membru în fața căreia se înfățișează pârâtul este competentă. Prezenta dispoziție nu se aplică dacă înfățișarea are drept scop contestarea competenței.";
S-a reținut de către instanță, că dispozițiile enunțate nu înlătură celelalte criterii de competență prevăzute de Regulament, ci adaugă un criteriu, și anume voința părților. Acest articol din Regulamentul nr. 4/2009 este asemănător cu art. 24 teza I din Regulamentul nr. 44/2001 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
În interpretarea art. 24 din Regulamentul 44/2001, CJUE a statuat că această dispoziție se aplică inclusiv în cazurile în care instanța a fost sesizată cu nerespectarea dispozițiilor regulamentului menționat și implică faptul ca înfățișarea pârâtului să poată fi considerată o acceptare tacită a competenței instanței sesizate și, așadar, o prorogare de competență a acesteia.
Curtea a concluzionat că instanța sesizată fără ca normele cuprinse în secțiunea 3, capitolul II din Regulamentul 44/2001 să fi fost respectate, trebuie să se declare competentă în cazul în care pârâtul se înfățișează și nu ridică o excepție de necompetență, o astfel de înfățișare constituind o prorogare de competență implicită.
Prin urmare, având în vedere cele stabilite de CJUE în jurisprudența menționată mai sus, s-a reținut că și în ceea ce privește materia obligației de întreținere, în cazul în care pârâtul se înfățișează și nu invocă excepția de necompetență în fața unei instanțe care nu întrunește criteriile de competență stabilite de Regulamentul nr. 4/2009, această instanță trebuie să se declare competentă.
Tribunalul a reținut că, în cauză, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, fără a invoca excepția necompetenței instanțelor române. La primul termen de judecată din data de 10.06.2015 pârâta a fost reprezentată de av. ….., instanța invocând din oficiu excepția necompetenței instanțelor române.
Referitor la sintagma "înfățișarea pârâtului"; instanța a reținut că aceasta se raportează și la procedurile scrise, prin reprezentant, și nu presupune prezența fizică.
În consecință, reținând înfățișarea pârâtei, ca urmare a reprezentării convenționale a acesteia, precum și faptul că această înfățișare nu a avut drept scop contestarea competenței, tribunalul a constatat, față de dispozițiile art. 5 din Regulamentul (CE) nr. 4/2009, că instanțele române sunt competente în cauză.
| ← Obligarea la plata drepturilor băneşti cu titlu de pensie şi... | Plata indemnizaţiei sportivului în limita îndeplinirii... → |
|---|
