Pensii. Jurisprudență Pensii

Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 1200 din data de 28.10.2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr. 3567/3/2015, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. 7573/3/2014, reclamantul B.N. prin Sindicatul C.M.D., în contradictoriu cu pârâții M.A.N. și C.P.M.A.N. a solicitat instanței recunoașterea dreptului pretins, urmare a deciziei emise în baza Legii 241/2013, respectiv acordarea sumelor reținute în baza deciziei de revizuire respectiv suma de 7210 lei reținută în baza Deciziei de revizuire nr. 62557/11.04.2013, începând cu luna mai 2013 până în luna septembrie 2013 inclusiv. A mai solicitat obligarea intimaților la repararea pagubei cauzate, respectiv achitarea în totalitate a sumelor reținute menționate mai sus, la care să se adauge dobânda legală și indicele de inflație aferente sumelor datorate, dobândă calculată până la data plății efective a acestora. S-a mai solicitat și indexarea cuantumului pensiei stabilite în urma deciziilor emise în baza Legii 241/2013, respectiv a Deciziei nr. 62557/01.10.2013, anual începând cu anul 2013, în funcție de indicele de inflație și de creșterea salariului real.

În fapt, arată reclamantul prin reprezentant că prin adoptarea OUG 1/2011 și emiterea deciziei de revizuire i s-a încălcat dreptul la proprietate astfel după cum este prevăzut în art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Prin aplicarea dispozițiilor Legii 241/2013 arată reclamantul că s-a restabilit principiul drepturilor câștigate, astfel încât este îndreptățit să primească diferențele de bani cu care au fost prejudiciați în urma revizuirii. Mai arată reclamantul ca nerestituirea sumelor de bani cu care a fost prejudiciat ar conduce la o discriminare față de alte persoane aflate în situații identice sau compatibile respectiv față de cei care au obținut revenirea la cuantumul din decembrie 2010 anterior apariției Legii 241/2013 sau au beneficiat de majorarea pensiei după ianuarie 2011 în temeiul Legii 119/2010 și OUG nr. 1/2011.

M.A.N. și Casa de Pensii a MAPN au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată motivat de următoarele aspecte: Din simpla lecturare a prevederilor art. 1 din Legea 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională rezultă ca sub incidența acestor norme legale intră doar pensiile recalculate sau revizuite ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite în luna decembrie 2010. Rezultă că începând cu 01.10.2013, legiuitorul a instituit principiul repunerii în plată a cuantumului pensiilor din luna decembrie 2010 pentru pensionarii ale căror pensii au fost recalculate în cuantum mai mic decât cel din decembrie 2010 dar această nouă situație juridică nu are semnificația desființării întregului proces de recalculare în care au intrat toate pensiile acordate pensionarilor proveniți din sistemul de apărare. Astfel, prin Legea 241/2013 s-a urmărit reglementarea exclusivă a sumelor ce se plătesc de către casele de pensii începând cu luna octombrie 2013 pentru anumiți beneficiari, măsură ce are aplicabilitate limitată în timp și care nu semnifică voința legiuitorului de a lipsi de efecte deciziile de pensie emise în procesul de integrării pensiilor speciale în sistemul public de pensii.

Astfel, prevederile art. 2 din Legea 241/2013 nu sunt incidente în cauză, drepturile de pensie ce se cuvin reclamanților pentru perioada 01.02.2012 - 01.10.2013 fiind stabilite prin deciziile de revizuire emise în temeiul OUG nr. 1/2011.

În ceea ce privește solicitarea de indexare a cuantumului pensiilor stabilite în urma ultimelor decizii emise în baza Legii 241/2013 anual începând cu anul 2013, în funcție de inflație și de creșterea salariului real, pârâții arată că dispozițiile Legii 241/2013 nu prevăd o indexare a sumelor ce se plătesc de către casele de pensii sectoriale pentru anumiți beneficiari. Dacă s-ar admite această indexare s-ar ajunge în situația în care pe lângă aplicarea majorării punctului de pensie stabilite prin deciziile emise în baza OUG 1/2011, reclamanții ar beneficia și de pretinsa indexare a sumelor începând cu luna octombrie 2013, ceea ce ar conduce la lipsirea de efecte a prevederilor art. 1 alin. 4 din Legea 241/2013.

Cu privire la încălcarea principiilor ocrotirii drepturilor dobândite și încălcarea dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, arată pârâții că Legea 119/2010 a fost supusă controlului de constituționalitate iar prin decizia nr. 871/2010 s-a constatat că dispozițiile sunt constituționale raportat la art. 44 din Constituție și art. I din Primul Protocol adițional. Această decizie a fost ulterior confirmată și de alte decizii ultima fiind publicată în M.Of. nr. 178/20.03.2012.

Prin sentința civilă nr. 3091/30.03.2015, Tribunalul București a declinat competența de soluționare către Tribunalul Bacău, urmare a admiterii excepției necompetenței teritoriale, astfel cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 3564/3/2015 din data de 22.07.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Contestatorului, pensionar militar, i-a fost recalculată pensia militară în baza Legii 119/2010 și OUG 1/2011, cuantumul pensiei fiind mai mic decât cel stabilit în baza legii pensionarilor militari. Ulterior, prin apariția Legii 241/2013, s-a emis o nouă decizie de pensionare ca urmare a acestor dispoziții prin care contestatorului i s-a stabilit un cuantum al pensiei similar cu cel din luna decembrie 2010.

Prin Legea nr.119/2010 și O.U.G. nr.1/2011 categoriile de pensionari vizate nu și-au pierdut dreptul la pensie, ci le-a fost afectat doar cuantumul pensiei, măsura fiind impusă de resursele bugetare și de indicatorii socio - economici care arată nivelul de sustenabilitate al sistemului de pensii.

Necesitatea asigurării unui just echilibru între exigențele intereselor generale ale comunității și interesele de apărare a drepturilor fundamentale ale individului, se reflectă și în structura art.1 din Protocolul nr.1 și se concretizează în necesitatea existenței unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit. Ca urmare, verificarea acestui echilibru presupune analiza diferitelor interese în cauză și a condițiilor socio - economice generale care au impus luarea măsurii respective.

Într-adevăr constatarea anterioară a constituționalității Legii 119/2010 nu împiedică judecătorul național sa verifice dacă aplicarea legii in concret nu produce efecte contrare Convenției. Această verificare nu face abstracție de jurisprudența CEDO in materie, care însă nu garantează dreptul de a continua primirea pensiei într-un anumit cuantum.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului sesizată cu încălcări ale dreptului de proprietate ca urmare a diminuării pensiilor, a apreciat că o astfel de ingerință nu este de tipul "privării de proprietate" - hotărârea din 2.02.2010 Aizupurua Ortiz c/a Spaniei din 2 februarie 2010-, unde pierderea unei pensii complementare este analizata din perspectiva regulii generale privind dreptul la respectarea bunurilor). Curtea nu analizează situația reducerii pensiilor sau salariilor ca și cum ingerința ar fi o "privare de proprietate";. În consecință, lipsa despăgubirii pentru ingerință nu conduce, eo ipso, la încălcarea art.1 al Protocolului nr. 1. Statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea constată că nu este rolul său de a verifica în ce măsură existau soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția situațiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei. (Wieczorek c. Poloniei, hotărârea din 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, hotărâre din 19 decembrie 1989, Series A nr.169, par. 53). Spre exemplu, în materie de pensie, Curtea accepta reduceri substanțiale ale cuantumului pensiei și/sau ale altor beneficii de asigurări sociale fără a ajunge la concluzia încălcării articolului 1 al Protocolului nr. 1: aprox. 43% (T. c. Suediei -reducere de la 8625 coroane la 4950 coroane - neîncălcare); aprox 38% (Jankovic c Croatia, 12 octombrie 2000); 5% (Lenz c. Germaniei); pierderea statutului de veteran cu avantajele ce decurgeau din acesta (10% din salariul mediu lunar; reduceri de 50% din prețul transportului, consumului de electricitate, căldura, gaz etc., 50% din prețul asigurării pentru automobile - Domalewski c. Polonia, 15 iunie 1999); reducerea cu 66% a pensiei principale (reclamantul mai primea alte 2 pensii, si reducerea fusese necesara pentru ca suma celor 3 pensii sa nu depășească un plafon maximal stabilit de lege pentru pensiile publice - Callejas c. Spaniei, 18 iunie 2002); reduceri intre 30 si 50% din cuantumul unei alocații speciale pentru văduve (Adriana C. Goudswaard-Van Der Lans c. Olandei, decizie de inadmisibilitate din 22 septembrie 2005). Având in vedere marja mare de manevră recunoscută statului de CEDO, se poate reține că numai în circumstanțe cu adevărat excepționale s-ar putea ajunge la încălcarea Convenției.

Prin decizia de inadmisibilitate pronunțată de CEDO la data de 7.02.2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Ghețu împotriva României s-a constatat neîncălcarea de către Statul Român a disp. art. 1 din Protocolul nr.1 adițional la convenție sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public în temeiul Legii nr.119/2010.

În același sens s-a pronunțat CEDO și în privința pensiilor militare în cauza Abăluței ș.a. împotriva României.

În ceea ce privește retroactivitatea, se reține că Legea nr.119/2010 și O.U.G. nr.1/2011 produc efecte numai pentru viitor și numai în ceea ce privește cuantumul pensiei, nefiind afectate sumele obținute cu titlu de pensie de serviciu anterior intrării în vigoare a legii.

Relevant în acest sens sunt deciziile Curții Constituționale nr.458/2003 și 294/2004 prin care s-a stipulat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare".

Asupra problemelor deduse judecății în cauza de față s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.871/2010 prin care s-a reținut că dispozițiile Legii nr.119/2010 sunt constituționale, iar această instanță este garantul supremației Constituției, conf. art. 1 din Legea nr.47/1992.

În cadrul acestei decizii a Curții Constituționale precum și în decizia nr. 29/2011 a Î.C.C.J. au fost dezbătute toate aspectele referitoare la conformitatea actelor normative din domeniul pensiilor cu Constituția României și a fost analizată compatibilitatea lor cu prevederile Protocolului nr.1 adițional la convenție.

Deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii conf. art. 147 al.4 din Constituție și al 11 al.3 din L. nr. 47/1992. De asemenea conf. art. 330 ind. 7 din codul de procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate de I.C.C.J. în recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

Prin decizia nr. 871/2010 și decizia nr. 1377/2011 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile Legii nr.119/2010 sunt constituționale.

De asemenea, în privința O.U.G. nr.1/2011 Curtea Constituțională a stabilit prin decizia nr.919/2011 conformitatea dispozițiilor acestui act normativ cu prevederile Constituției. Curtea reține că, în principiu, pensia de serviciu a unor categorii profesionale, reglementată printr-o lege specială, are două componente, și anume pensia contributivă și un supliment din partea statului. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depășește acest cuantum se suportă din bugetul de stat. Acordarea acestui supliment ține de politica statului în domeniul asigurărilor sociale și nu se subsumează dreptului constituțional la pensie, astfel cum este reglementat în art. 47 alin. (2) din Constituție. Pensiile speciale, fiind instituite de către legiuitor în considerarea unui anumit statut special al categoriei profesionale respective, pot fi eliminate doar dacă există o rațiune suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestațiilor sociale ale statului sub forma pensiei din sistemul public. Or, în cazul de față, o atare rațiune este, așa cum rezultă din expunerea de motive a legii criticate, atât grava situație de criză economică și financiară cu care se confruntă statul (bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale de stat), cât și necesitatea reformării sistemului de pensii, prin eliminarea inechităților din acest sistem.

Având în vedere toate acestea, se constată că în conceptul de "drepturi câștigate" pot intra doar prestațiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări. Prin urmare, numai dacă legiuitorul ar fi intervenit asupra acestor prestații deja încasate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție. În acest sens este și Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, prin care Curtea a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare". În concluzie, se constată că dispozițiile Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și OUG nr. 1/2011 nu contravin prevederilor constituționale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind încălcarea art.44 din Constituție, raportat la art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că, potrivit art. 1 din Protocolul nr.1 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale". Noțiunea "bun" utilizată de acest text are o semnificație autonomă, putându-se considera că pensia este un bun care intră sub protecția acestui text.

Având în vedere însă cele două componente ale pensiei de serviciu, precum și faptul că a doua componentă, adică suplimentul din partea statului, se acordă numai în măsura în care există resursele financiare necesare, suprimarea pentru viitor a acestei componente, fără afectarea părții contributive, nu poate avea semnificația unei exproprieri.

Distinct de acestea, Curtea constată că prevederile art. 53 din Constituție referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi câștigate sau al unor libertăți nu sunt aplicabile, deoarece dispozițiile legii criticate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituție, ci prevăd recalcularea pensiilor de serviciu, prin algoritmul utilizat de Legea nr. 19/2000, respectiv O.U.G. nr.1/2011, cuantumul rezultat putând fi diferit, ceea ce conduce astfel la eliminarea pensiei de serviciu doar sub aspectul cuantumului acesteia. Or, legiuitorul este în măsură să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcție de posibilitățile financiare ale statului, dar, evident, cu respectarea și a celorlalte prevederi sau principii constituționale.

Nu se poate reține că în situația dedusă judecății s-a încălcat principiul nediscriminării, întrucât recalcularea și revizuirea pensiei impusă de Legea nr. 119/2010 și O.U.G. nr. 1/2011 privește toate categoriile de persoane aflate în situații similare (beneficiare a pensiilor de serviciu).

Nici art.14 din Convenția europeană a drepturilor omului nu interzice unui stat membru de a trata în mod diferit anumite categorii socio-profesionale pentru a corecta "inegalitățile de fapt"; dintre ele. În plus, în jurisprudența CEDO, statele contractante beneficiază de o marjă de apreciere în a evalua în ce măsură diferențele între situații similare justifică un tratament diferit, marjă care poate varia în funcție de împrejurări, de obiectul și fondul dreptului (cauza Petrovic versus Austria - hotărârea nr.27/1998).

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.29/2011, aplicabilă în cazul de față, constată cu certitudine că două din cele trei condiții care ar fi putut determina ca ingerința ce s-a produs să conducă la încălcarea art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului au fost respectate, respectiv ingerința este legală (a fost reglementată prin Legea nr.119/2010 și urmărește un scop legitim, de utilitate publică (reformarea sistemului de pensii prin eliminarea inechităților din sistem și condițiile de criză economică și financiară a statului).

În privința celei de-a treia condiții, respectiv existența unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, consideră că recalcularea pensiilor de serviciu pentru categoria de pensionari din care face parte reclamantul s-a făcut prin păstrarea acestui raport în condițiile în care unul din elementele scopului urmărit a fost determinat de diminuarea resurselor bugetare datorate de grava criză economică și financiară, de notorietate publică, cu care se confruntă statul român, ce tinde să se cronicizeze pe fondul crizei europene și mondiale și care ar fi putut determina intrarea României în incapacitate de plată.

Instanța supremă pornește de la premiza că raportul de proporționalitate este compromis numai dacă reclamantul ar fi suportat o sarcină individuală excesivă, exorbitantă, care excede marjei de apreciere a statului în reglementarea aspectelor legate de politica socială, cazul în care persoana ar fi lipsită în totalitate de un bun sau i-ar fi fost suprimate integral mijloacele de existență, ceea ce nu poate fi vorba în cazul în speță, la o pensie revizuită la suma de 2946 lei.

Referitor la menținerea în plată a cuantumului pensiei mai avantajos, instanța constată că potrivit art. 6 din O.U.G. nr.1/2011, pensiile recalculate "ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010, se mențin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire";.Termenul de aplicare a deciziei de revizuire este expres prev. de O.U.G. nr.1/2011 ca fiind 01.01.2011, așa încât față de considerentele expuse s-a respins cerere de menținere în plată a pensiei de serviciu și de plată a diferențelor reținute cu dobândă și în valoare actualizată, ca nefondată.

Plata drepturilor de pensiei și a eventualelor diferențe rezultate după recalculate se face potrivit legilor aplicabile privind sistemul de pensii. O.U.G. nr.13/2011 care reglementează dobânda legală prevede la art. 2 că aceasta se va plăti în cazurile în care obligația este purtătoare de dobânzi potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale. Ori, nici reglementările legale în materie de pensii de asigurări sociale și nici contractele de asigurare nu stabilesc că drepturile de pensie sunt purtătoarea de dobânzi, așa încât și această cerere a fost respinsă ca neîntemeiată. Nici dacă s-ar datora dobânda pentru timpul trecut, aceasta nu se capitalizează și nu poate atrage actualizări cu rata inflației, întrucât prin ea însăși are natură reparatorie.

Cum toate aspectele critice invocate de către apelantul reclamant au fost analizate de către Curtea Europeană însăși, instanța națională nu poate ajunge la altă concluzie decât Curtea Europeană însăși, prevederile deciziilor pronunțate de aceasta fiind obligatorii pentru instanțe, în baza art. 20 din Constituție.

Pretențiile privind plata unor diferențe de pensie între pensia revizuită și pensia acordată potrivit Legii nr.241/2013 sunt lipsite de suport legal. Astfel, art.1 din Legea nr.241/2013 prevede expres că (1) Pensiile recalculate sau revizuite, conform prevederilor Legii nr.119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele cuvenite pentru luna decembrie 2010, se plătesc în cuantumul cuvenit pentru luna decembrie 2010. (2) Plata drepturilor bănești prevăzute la alin. (1) se efectuează începând cu data de 1 octombrie 2013.

Nicăieri în cuprinsul acestei legi nu sunt prevăzute dispoziții retroactive și nici nu se prevede vreo restituire a diferențelor dintre cuantumul pensiei cuvenit în luna decembrie 2010 și cuantum rezultat în urma recalculării și revizuirii drepturilor de pensiei.

Prin acest act normativ s-a urmărit menținerea începând cu 01.10.2013 a cuantumului avut înaintea recalculării/revizuirii pentru beneficiarii a căror pensii s-au diminuat, măsură ce are aplicabilitate limitată în timp, conform prev. art. 1 alin.4 și care nu semnifică, sub nici o formă, voința legiuitorului de a acorda retroactiv anumite sume de bani și nici voința de a lipsi de efecte deciziile emise în procesul integrării pensiilor speciale în sistemul public de pensii.

Așadar, potrivit Legii nr. 241/2013, pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu au un nou drept de pensie, ci doar beneficiul de a primi în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010, până când acest cuantum va fi mai mic decât pensia stabilită potrivit Legii nr. 119/2010 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, pensie care se calculează în funcție de valoarea punctului de pensie, valoare care se indexează anual, potrivit Legii bugetului de stat.

Așadar, dreptul la pensie a fost acordat reclamantului conform legislației succesive speciale pentru pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională - categoria profesională din care face parte contestatorul - iar discriminarea față de ceilalți pensionari din sistemul public nu se justifică.

Astfel, cum constat a reținut Curtea Constituțională, principiul egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 din Constituție, presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Or, având în vedere dispozițiile speciale ale Legii nr.241/2013, nu se poate susține că pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională ar fi în aceeași situație juridică cu ceilalți pensionari.

Pe de altă parte, instanța reține că doar pensionarii proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională au beneficiul de a primi în plată pensia în cuantumul din decembrie 2010, până când acest cuantum va fi mai mic decât pensia stabilită potrivit Legii nr.119/2010 și Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2011, pensie care se calculează în funcție de valoarea punctului de pensie, valoare care, de altfel, se indexează anual.(decizia nr. 479 din 23 septembrie 2014).

Față de cele ce preced, instanța urmează să respingă acțiunea ca nefondată.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Pensii. Jurisprudență Pensii