Personalul cfr. încadrare în condiții speciale. decizia înaltei curți de casație și justiție nr. 12/2016 art. 19 din legea nr. 19/2000 art. 29 din legea nr. 263/2010 legea nr. 226/2006

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 645/A din data de 24.11.2016

În ceea ce privește încadrarea unui loc de muncă în condiții speciale, instanța nu se poate substitui organelor legislative, în condițiile în care, la expirarea perioadei de derulare a procedurii de încadrare a unităților și locurilor de muncă în condiții speciale, a fost edictată Legea nr. 226/2006, lege care nominalizează în anexă, limitativ, unitățile care dețin locuri de muncă și activități în condiții speciale, fiind indicate, în mod expres, locurile de muncă pentru care aceste avize au fost acordate.

Ppreluarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I și a II-a de muncă în noua categorie de activități desfășurate în condiții deosebite nu s-a realizat automat, ope legis, ci, potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările și completările ulterioare, era necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiții deosebite, respectând dispozițiile acestei hotărâri.

Prin Sentința civilă nr. 97 din 02.02.2016 a Tribunalului Mureș, pronunțată în dosarul nr. 337/111/2015 s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții B.I. s.a…, în contradictoriu cu pârâta "CFR MARFĂ" S.A..

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că reclamanții au fost angajați ai pârâtei în perioada în litigiu, după data de 1 aprilie 2001 când a intrat în vigoare Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, în funcțiile de revizor locomotive-automotoare, șef de tură tracțiune și operator tracțiune, însă locurile de muncă, respectiv activitățile desfășurate de către reclamanți nu au fost încadrate în condiții speciale potrivit HG nr. 1025/2003, nefăcând nici obiectul Legii nr. 226/2006.

S-a mai reținut că reclamanții s-au adresat în anul 2014 direct instanței pentru ca aceasta să constate că salariații își desfășoară activitatea în locuri de muncă în condiții speciale, aspecte care exced prerogativelor instanței, care nu se poate substitui autorităților și atribuțiilor strict determinate pentru acestea prin normele speciale, și care nici nu poate adăuga la lege prin constatarea unei situații de fapt, după ce sindicatul cu atribuții în procesul încadrării locurilor de muncă în condiții speciale a rămas în pasivitate până la expirarea termenului prevăzut de art.16 din H.G. nr.1025/2003. Tribunalul a subliniat că a constata că locurile de muncă ale reclamanților se încadrează în condiții speciale, deși unitatea angajatoare nu este nominalizata la Anexa nr. 2 a Legii nr. 226/2006 decât cu locurile de muncă prevăzute la poziția a șaptea din Anexa I a H.G. nr.1025/2003, înseamnă a încălca dispozițiile exprese ale art. 1 alin. 2 din Legea nr. 226/2006, respectiv crearea unei norme juridice pe calea interpretării și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat apel, solicitând schimbarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac promovate reclamanții au arătat că hotărârea atacată se bazează pe susținerile pârâtei și ignoră probele administrate.

Apelanții au mai arătat că pârâta a făcut demersuri pentru a obține avizele necesare încadrării în condiții speciale de muncă numai pentru activitatea desfășurată de mecanicii de locomotivă, mecanicii ajutor de locomotivă și mecanicii instructori, însă nu a făcut demersurile pentru a obține avizele necesare încadrării în condiții speciale de muncă pentru activitatea desfășurată de reclamanți, care concura la siguranța circulației pe calea ferată.

S-a mai arătat că, în speță, sunt îndeplinite toate criteriile, respectiv încadrarea în grupa I de muncă anterior datei de 01.04.2001, conform Ordinului nr. 50/1990 anexa nr. 1 pct. 123, pentru personalul care a desfășurat activitatea la siguranța circulației, existența factorilor de risc, cel privind programul de lucru lunar integral, prin realizarea normei de muncă lunare în regim de tură, specific mijloacelor de transport iar pârâta se regăsește în anexa 3 din Legea nr. 263/2010 la poziția 18, însă lipsește nominalizarea funcției de revizor locomotive și șef tură tracțiune.

Apelanții au subliniat faptul că verificarea de către instanță a condițiilor concrete de muncă nu constituie o imixtiune în atribuțiile puterii legiuitoare. De asemenea, respingerea probei cu expertiza tehnică de specialitate încalcă dreptul reclamanților la un proces echitabil.

Totodată apelanții au arătat că faptul că angajatorul nu a depus documentația necesară nu este de natură a-i lipsi pe reclamanți de drepturile lor conferite de lege, iar faptul că pârâta nu a continuat procedura stabilită de HG nr. 261/2001 nu mai poate fi imputat reclamanților.

În drept, apelanții au invocat dispozițiile art. 456, art. 457, art. 461 alin. 2, art. 466 alin. 1, art. 478 alin. 2, art. 480 alin. 2, Ordinul nr. 50/1990, Legea nr. 226/2006, HG nr. 261/2001, HG nr. 1025/2003, Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010.

Intimata Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă"; SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii Tribunalului Mureș ca legală și temeinică, precizând că a făcut demersuri în conformitate cu HG nr. 1025/2003, unitatea neputând însă să nominalizeze pentru încadrarea la condiții speciale alte locuri de muncă decât cele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010.

Apelanții au formulat un răspuns la întâmpinare, prin care au reiterat aspectele invocate prin apelul promovat.

Analizând sentința atacată din perspectiva motivelor invocate, precum în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut următoarele:

În fapt, apelanții au fost angajații pârâtei în perioada în litigiu în funcțiile de revizor locomotive-automotoare, șef de tură tracțiune și operator tracțiune.

Potrivit Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale nr.12 din data de 30.11.2004 al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei în baza art. 6 alin. 1 din HG nr. 1025/2003, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, în baza evaluării dosarului cu nr. 13/5308/10.11.2004, a avizat încadrarea în condiții speciale a următoarelor locuri de muncă din cadrul pârâtei Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR MARFĂ"; S.A.: activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.

Prin urmare, locurile de muncă, respectiv activitățile desfășurate de către reclamanți nu au fost încadrate în condiții speciale potrivit HG nr. 1025/2003, nefăcând nici obiectul Legii nr. 226/2006 potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 și 2, conform cărora, începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1. Locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare.

Or, în anexa 1 care face parte din actul normativ menționat anterior, anexă cuprinzând lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale s-a prevăzut la pct.7. "Activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor.";

Instanța nu se poate substitui organelor administrative, eludând procedura ce intră în competența acestora, pentru a recunoaște apartenența unor locuri de muncă la categoria celor aflate în astfel de condiții. De asemenea, instanța de judecată nu se poate substitui partenerilor sociali și autorităților administrative cu atribuții în aplicarea legii (inspectorate teritoriale de muncă, Inspecția Muncii și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare), îndrituite să constate, în cadrul unei proceduri strict reglementate, condițiile concrete de muncă, situația medicală a lucrătorilor care au activat/activează în aceste locuri de muncă, să analizeze planul de prevenire și protecție întocmit de angajator pentru îmbunătățirea nivelului securității și al protecției sănătății lucrătorilor și să dispună, în final, încadrarea sau nu a unor locuri de muncă în condiții deosebite.

În ceea ce privește încadrarea unui loc de muncă în condiții speciale, instanța nu se poate substitui organelor legislative, în condițiile în care, la expirarea perioadei de derulare a procedurii de încadrare a unităților și locurilor de muncă în condiții speciale, a fost edictată Legea nr. 226/2006, lege care nominalizează în anexă, limitativ, unitățile care dețin locuri de muncă și activități în condiții speciale, fiind indicate, în mod expres, locurile de muncă pentru care aceste avize au fost acordate.

Pe de altă parte, preluarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale care, anterior datei de 1 aprilie 2001, erau încadrate în grupele I și a II-a de muncă în noua categorie de activități desfășurate în condiții deosebite nu s-a realizat automat, ope legis, ci, potrivit art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001, cu modificările și completările ulterioare, era necesar ca angajatorii care aveau locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în fostele grupe superioare de muncă să le reevalueze în noua procedură în vederea încadrării în condiții deosebite, respectând dispozițiile acestei hotărâri.

În același sens, a decis și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 12/2016 pronunțată în recurs în interesul legii, în care a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 și 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 1 - 4, art. 7 - 9, art. 13 alin. (4) și art. 13^1 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, cu modificările și completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acțiuni în constatare de drept comun a condițiilor deosebite de muncă în care angajații și-au desfășurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 și nici a acțiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții, atunci când aceștia din urmă nu au obținut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiții.

De asemenea, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, raportate la prevederile art. 2 - 6, art. 9, 13 și 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare, precum și a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în ceea ce privește condițiile speciale, acest tip de acțiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condițiile cumulative privind înscrierea activității și a unității angajatoare în anexele nr. 1 și 2 la Legea nr. 226/2006 și, respectiv, în anexele nr. 2 și 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.

Față de considerentele deciziei anterior menționate, care sunt obligatorii pentru instanță, nu se justifica în cauză nici efectuarea unei expertize tehnice de specialitate.

Din această perspectivă, Curtea a constatat că apelul declarat de reclamanți este nefondat și în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 din codul de procedură civilă l-a respins, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Personalul cfr. încadrare în condiții speciale. decizia înaltei curți de casație și justiție nr. 12/2016 art. 19 din legea nr. 19/2000 art. 29 din legea nr. 263/2010 legea nr. 226/2006




Remus Rizescu 30.11.2019
Acari, manevranti, impiegati de miscare, operatori RC, Scb-isti, lucratori la linii - toti acestia sunt niste sclavi prosti care lucreaza printre linii, lucreaza cu trenuri, lucreaza cu vieti omenesti pe mosia CFR. Ei nu merita nimic pentru ca sunt doar niste sclavi. Propun sa iasa la pensie la 80 de ani. Mecanicii sa iasa la pensie la 40 de ani, pentru a se putea angaja din nou si sa mai lucreze pana la 70 de ani, pentru a cumula pensia cu salariul, pentru ca au si ei nepoti de crescut. Este corect ca numai mecanicii sa aiba conditii speciale pentru ca... se vede cat este de greu pentru ei
Citește mai mult (doar putini dintre ei mai accepta sa lucreze dupa 69 de ani).
Răspunde