Răspundere disciplinară a salariatului. Noţiunea prejudiciului material suferit
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 160/R din data de 27.02.2014
Diurna reglementată de art. 44 alin. 2 Codul muncii și de HG nr. 518/1995, reprezintă o indemnizație plătită în perioada detașării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere suplimentare, este fixă, stabilită zilnic și face parte din cheltuielile de detașare care, alături de cheltuielile de transport și cazare, nu intră în noțiunea de salariu și de prejudiciu efectiv suferit pe perioada în care contestatorul nu a prestat activitate în cadrul societății.
Prin Sentința civilă nr. 2059 din 08 octombrie 2013 a Tribunalului Mureș s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. Z. L., în contradictoriu cu pârâta SC A. S. SRL,s-a anulat în parte decizia nr. 797/12.12.2012, emisă de pârâtă, numai sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, cu sancțiunea avertismentului, s-a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii disciplinare, acela de conducător auto în cadrul societății pârâte și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale de care a fost lipsit acesta, la care se adaugă echivalentul în lei la data plății a sumei lunare de 1900 de euro cu titlu de diurne de care a fost lipsit reclamantul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective a reclamantului pe postul deținut anterior.
Prin aceeași sentință s-au respins restul pretențiilor reclamantului, ca nefondate și pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul A. Z. L. a fost angajatul pârâtei în funcția de conducător auto, în baza contractului individual de muncă pe durată nedeterminată înregistrat la ITM Mureș sub nr. 282/09.05.2011.
Prin decizia nr. 797/12.12.12.2012 emisă de pârâtă s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantului, începând cu data de 15.12.2012, pentru săvârșirea următoarelor fapte apreciate de către pârâtă ca fiind abateri disciplinare :
- folosirea, la data de 17.11.2012, a unui limbaj nepotrivit, injurii și amenințări la adresa administratorului societății;
- absențe nemotivate de la serviciu în zilele de 11.12.2012 și 12.12.2012;.
- cauzarea unor pagube materiale societății constând în avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A., în montarea greșită la data de 12.06.2012 a unei roți de rezervă, soldată cu amendă și în ruperea la data de 26.08.2011 a prelatei camionului, în localitatea Bari.
Conform art. 247, alin. 2 din Codul muncii, "abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici";.
De asemenea, potrivit art. 252, alin. 2 din Codul muncii, "Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată";.
În ceea ce privește, prima fapta reținută de pârâtă în sarcina reclamantului - folosirea, la data de 17.11.2012, a unui limbaj nepotrivit, injurii și amenințări la adresa administratorului, instanța a reținut că pârâta contrar dispozițiilor art. 272 Codul muncii nu a dovedit săvârșirea acțiunii ce reprezintă elementul material al abaterii disciplinare. Astfel, din depozițiile martorilor audiați în cauză, propuși de pârâtă, S. S. S. și C. M. S., rezultă că aceștia nu au fost de față la producerea incidentului din 17.11.2012, aflând despre discuția dintre reclamat și administrator de la acesta din urmă, sau cu ocazia efectuării cercetării disciplinare. Chiar și în aceste condiții nu au confirmat că reclamantul ar fi folosit un limbaj nepotrivit sau că l-ar fi înjurat pe administratorul pârâtei. În cuprinsul interogatoriului ce i-a fost administrat, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, și cu ocazia cercetării disciplinare, după cum reiese din raportul de cercetare disciplinară, reclamantul recunoaște că a avut o discuție contradictorie cu administratorul G. D., în contextul deconturilor ce se făceau anterior preluării autocamionului pentru plecarea în cursă, în legătură cu decontarea sumei de 200 euro, în cadrul căreia i-a spus că ,, dacă nu ajung la un numitor comun… va merge într-un alt loc unde se face dreptate și că angajații au și drepturi";,, ,, că îl va da în judecată";. Această conduită nu poate fi considerată abaterea disciplinară prevăzută de art..29 lit. n, s din regulamentul intern, însușit prin semnătură, la 07.09.2011, în condițiile în care solicitarea concursului instanțelor de judecată pentru soluționarea unor diferende este un demers normal. Nici tonul ridicat, nu este de natură să confere acestui demers normal caracter de amenințare. Prin urmare, decizia de sancționare nr. 797/12.12.12.2012 este emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 247, alin. 2 din Codul muncii, neexistând elementele constitutive ale răspunderii disciplinare. Aspectele legate de refuzul preluării camionului și pagubele materiale provocate de această conduită, nu au fost reținute ca abateri disciplinare în cuprinsul deciziei atacate, astfel că nu vor face obiectul analizei instanței.
În ceea ce privește, a doua faptă reținută în sarcina reclamantului - absențe nemotivate de la serviciu în zilele de 11.12.2012 și 12.12.2012, instanța a reținut că așa cum rezultă din cuprinsul notificării nr.725/20.11.201, și a raportului de cercetare disciplinară( f103 -104) aceasta nu a făcut obiectul cercetării disciplinare. În aceste condiții, având în vedere dispozițiile art. 251 alin 1 Codul muncii, potrivit cărora sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile, decizia de sancționare nr. 797/12.12.12.2012 este nelegală în privința acestei abateri disciplinare.
În ceea ce privește abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale societății constând în avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A., în montarea greșită la data de 12.06.2012 a unei roți de rezervă, soldată cu amendă și în ruperea la data de 26.08.2011 a prelatei camionului, în localitatea Bari, instanța a reținut că, potrivit art. lit. i 29 din regulamentul intern, însușit prin semnătură, la 07.09.2011, salariații au obligația de a utiliza cu responsabilitate mașinile, sculele și dispozitivele primite, astfel încât să nu producă pagubă societății.
Or, instanța a reținut că în mod corect a constatat pârâta în sarcina reclamantului abaterea disciplinară constând cauzarea unor pagube materiale societății reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A. Astfel, reclamantul recunoaște în cuprinsul interogatoriului ce i-a fost administrat că la data de 11.10.2012, în timp ce manevra camionul în incinta unei curți ce aparținea SC E. A. a lovit o ușă, iar martora S. S. S. (f134 - 136), contabilă în cadrul societății pârâte, confirmă că pârâta a achitat contravaloarea facturii reprezentând prețul ușii , societății austriece. Același aspect este confirmat și de martorul C. M. S. (f 139- 141) precum și de factura nr.46/12, emisă de SC E. A. (f 71) .
Cât privește paguba materială produsă prin montarea greșită la data de 12.06.2012 a unei roți de rezervă, soldată cu aplicarea unei amenzi instanța a reținut că, pârâta contrar dispozițiilor art. 272 Codul muncii nu a făcut dovada faptului că a fost sancționată contravențional, pentru această faptă și implicit a suportat vreo pagubă ca urmare a achitării vreunei amenzi. Din cuprinsul notificării de plată nr E00/1GX6884 (f 109- 110), rezultă, pe de o parte că nu pârâta a fost notificată să achite amenda, ci altă persoană juridică N. T. L. GMBH, iar pe de altă parte că amenda a fost aplicată pentru o altă faptă - traversarea intersecției de mers pe culoarea roșie a semaforului. Aceiași situație se poate reține și în ceea ce privește și ruperea la data de 26.08.2011 a prelatei camionului, în localitatea Bari. Prin urmare, decizia de sancționare nr. 797/12.12.12.2012 este emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 247, alin. 2 din Codul muncii, în privința acestor abateri, neexistând elementele constitutive ale răspunderii disciplinare..
Ca o consecință, instanța a apreciat că în cauză pârâta a reținut corect în sarcina reclamantului doar săvârșirea faptei constând în constând cauzarea unor pagube materiale societății, reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A.
Nu pot fi reținute susținerile reclamantului potrivit cărora nu au fost încălcate dispozițiilor art. 251 alin 1și 248 alin .1, lit. a din Codul muncii, întrucât în notificare s-a arătat că urmează să i se desfacă contractul individual de muncă. Astfel, comisia de cercetare disciplinară nu avea această competență și mențiunea fost făcută în concordanță cu prevederile art.251 alin2 Codul muncii și regulamentul intern având drept scop informarea despre caracterul de abatere disciplinară a acțiunilor sale și necesitatea pregătirii apărării.
În ceea ce privește sancțiunea disciplinară aplicată, instanța amintește faptul că, potrivit art. 250 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
a) împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
b) gradul de vinovăție a salariatului;
c) consecințele abaterii disciplinare;
d) comportarea generală în serviciu a salariatului;
e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.
Instanța a reținut că pârâta nu a susținut și făcut dovada că reclamantului i-au mai fost aplicate anterior alte sancțiuni, astfel încât, având în vedere criteriile prevăzute de art. 250 din Codul muncii raportat la art. 78 din Codul muncii, pârâta a individualizat în mod netemeinic și nelegal sancțiunea disciplinară aplicată reclamantului.
În consecință, instanța a apreciat că acțiunea reclamatului este întemeiată sub aspectul individualizării sancțiunii aplicare.
Ca atare, având în vedere prevederile art.78 din Codul muncii instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul A. Z. L., în contradictoriu cu pârâta SC A. S. SRL, a anulat în parte decizia nr. 797/12.12.2012, emisă de pârâtă, numai sub aspectul individualizării sancțiunii disciplinare, pentru abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale societății reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A. în sensul înlocuirii sancțiunii desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă, cu sancțiunea avertismentului, a dispus reintegrarea reclamantului în postul deținut anterior concedierii disciplinare, acela de conducător auto în cadrul societății pârâte .
În baza dispozițiilor art.80 din Codul muncii a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale de care a fost lipsit acesta, la care se adaugă echivalentul în lei la data plății a sumei lunare de 1900 de euro cu titlu de diurne de care a fost lipsit reclamantul, începând cu data concedierii și până la data reintegrării efective a reclamantului pe postul deținut. În legătură cu acest ultim aspect, instanța a reținut că pârâta nu a contestat cuantumul sumei pretinse cu titlu de diurnă, astfel că instanța a apreciat pretențiile reclamantului referitoare la această sumă, întemeiate.
În ceea ce privește, petitul de obligare a pârâtei la plata daunelor morale, instanța a apreciat că prejudiciile nepatrimoniale suferite de reclamant, evidente de altfel, sunt compensate suficient prin anularea în parte a deciziei nr. 797/12.12.2012 și repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei nelegale. Prin urmare, nu se mai impune obligarea pârâtei conform art. 253 din Codul muncii la plata de despăgubiri pentru daunele morale suferite de reclamant.
Având în vedere cele arătate anterior instanța a respins restul pretențiilor reclamantului, ca nefondate.
În baza dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta în favoarea reclamantului a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC A. S. SRL, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii formulate.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 alin. 1 pct. 6, 9, art.129 alin. 5, art. 274 Cod procedură civilă, art. 44,80, 247, 272 Codul muncii, HG nr. 518/1995 și HG nr. 38/2008.
Ca și motive de nelegalitate în conformitate cu art. 304 alin. 4 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 247 Codul muncii, art. 272 Codul muncii, art. 44 alin. 2 Codul muncii, art. 80 alin. 1 Codul muncii, art. 304 alin. 1 pct. 6 Cod procedură civilă, art. 5 alin. 1 lit. A din HG nr. 518/1995, art. 29 lit. n și ș din Regulamentul intern al societății.
În continuare, s-a descris situația de fapt și de drept, arătându-se contextul de fapt, respectiv atitudinea totalmente necorespunzătoare a salariatului ce a generat începerea procedurii de cercetare disciplinară a contestatorului.
Pentru a preîntâmpina evenimente de acest gen părțile s-au obligat să respecte întocmai dispozițiile Regulamentului intern al societății, care prevede în art. 44 abaterile disciplinare grave care conduc la desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Recurenta a mai arătat că printr-un înscris, două depoziții de martori și interogatoriul contestatorului, s-a demonstrat conduita inadmisibilă a reclamantului A. Z. L. în raport de obligațiile asumate, respectiv insultele și amenințările proferate administratorului social al unității.
Din probele administrate rezultă că faptele intimatului se încadrează în sfera dispozițiilor art. 29 lit. n și s din Regulamentul intern, că aceste fapte sunt deosebit de grave așa cum le definește art. 44 lit.f din același act și sancțiunea disciplinară aplicată prin decizia de sancționare este corect individualizată.
Se aduc critici sentinței atacate cu referire la pagubele materiale aduse firmei, respectiv că prima instanță în mod legal a apreciat că doar una din cele trei pagube materiale produse sunt corect individualizate.
Însuși intimatul reclamant a recunoscut producerea acestor prejudicii.
S-a mai susținut lipsa nejustificată de la serviciu și săvârșirea de fapte contravenționale.
S-a mai invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.44 alin. 2 Codul muncii, art. 80 alin. 1 Codul muncii, art. 5 alin. 1 lit. A din HG nr. 518/1995 și art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă.
În acest sens s-a arătat că nicăieri în jurisprudență nu au fost acordate sume reprezentând diurna în situația admiterii contestațiilor la deciziile de desfacere a contractelor de muncă și dispunerii reintegrării.
Diurna are ca scop înlocuirea, suportarea cheltuielilor făcute de angajat, în interesul serviciului, cu privire la cheltuielile de cazare, hrană, a celor mărunte uzuale.
Diurna nu poate fi acordată niciodată cu titlu de despăgubire ca urmare a reintegrării.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20 februarie 2014, reclamantul A. L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu există elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, însă în mod întemeiat a fost reținută abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale societății reprezentate de avarierea, la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele prevăzute de art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, raportat la art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a constatat că recursul declarat este fondat în sensul celor ce urmează:
Criticile recurentei potrivit cărora instanța de fond a stabilit în mod eronat situația de fapt, nu pot fi reținute iar din probele administrate rezultă că martorii audiați în cauză (filele 134 - 136 dosar fond și 139 - 141 dosar fond), propuși de pârâtă, nu au fost de față la producerea incidentului din 17.11.2012 iar comportamentul ostil concretizat în limbaj nepotrivit, injurii și amenințări la adresa administratorului societății nu a fost dovedit potrivit art. 272 Codul muncii.
Nu prezintă caracterul unor abateri grave, o discuție contradictorie cu administratorul societății sau tonul ridicat care să justifice desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Prin urmare, nu se poate reține nerespectarea regulamentului intern, întrucât conduita reclamantului nu poate fi considerată abaterea disciplinară prevăzută de art. 29 lit. n.
În această situație în mod întemeiat s-a arătat că nu există elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, iar Decizia nr. 797/12.12.2012 a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 247 alin. 2 Codul muncii.
Referitor la cea de-a doua faptă reținută în sarcina reclamantului, respectiv absențele nemotivate de la serviciu în zilele de 11.12.2012 și 12.12.2012, s-a constatat că așa cum rezultă din cuprinsul notificării nr. 725/20.11.2011 (fila 53) și a raportului de cercetare disciplinară (fila 103-104), aceasta nu a făcut obiectul cercetării disciplinare.
Cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere , ascultarea salariatului și verificarea susținerilor sale înainte de a i se aplica sancțiunea disciplinară constituie o condiție esențială, a cărei aducere la îndeplinire este obligatorie, deoarece sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai dacă cerința legii a fost satisfăcută.
Prevederea legală are caracterul unei măsuri de protecție iar neîndeplinirea ei se sancționează cu nulitate absolută potrivit art. 248 alin. 1 lit. a Codul muncii.
Referitor la abaterea disciplinară constând în cauzarea unor pagube materiale societății, reprezentate de avarierea la data de 11.10.2012 a unei uși metalice la SC E. A., reclamantul a recunoscut în cuprinsul interogatoriului (filele 132, 133), săvârșirea acestei fapte, aspect confirmat și de martori (filele 134 -136 dosar fond și 139 - 141 dosar fond), precum și de factura nr. 46/12 emisă de SC E. A. (fila 71 dosar fond).
Cât privește sancțiunea contravențională aplicată pentru montarea greșită a roții de rezervă în data de 12.06.2012 și fapta din data de 26.08.2011, respectiv ruperea prelatei camionului în localitatea Bari, nu există elementele constitutive ale răspunderii disciplinare, reținându-se că amenda a fost aplicată pentru o altă faptă și a fost notificată să achite amenda o altă persoană juridică - notificare de plată (filele 109 - 110 dosar fond).
Cât privește susținerile recurentei referitor la sancțiunea ce a fost aplicată reclamantului, s-a apreciat că și aceste critici sunt nefondate, astfel că se vor înlătura ca atare.
Astfel, s-au avut în vedere criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, care sunt expres prevăzute de dispozițiile art. 250 Codul muncii.
Așadar, din textul de lege suscitat, rezultă că individualizarea sancțiunii se face atât în raport de circumstanțele reale - împrejurările obiective în care s-a săvârșit fapta, cât și de cele personale - împrejurările subiective care au legătură cu salariatul, circumstanțe care au fost avute în vedere în mod corect de către instanța de fond, care în mod justificat a înlocuit sancțiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă cu sancțiunea avertismentului.
Înlocuirea sancțiunii disciplinare se poate dispune către instanța de judecată atunci când constată că sancțiunea aplicată este prea severă în raport cu abaterea săvârșită de angajat.
În urma anulării măsurii de concediere, în baza art. 80 Codul muncii, instanța a obligat angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactializate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Lipsirea salariatului de aceste drepturi reprezintă un prejudiciu efectiv suferit.
În acest sens, instanța a apreciat că diurna reglementată de art. 44 alin. 2 Codul muncii și de HG nr. 518/1995, reprezintă o indemnizație plătită în perioada detașării, zilnic, pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere suplimentare, este fixă, stabilită zilnic și face parte din cheltuielile de detașare care, alături de cheltuielile de transport și cazare, nu intră în noțiunea de salariu și prejudiciu efectiv suferit pe perioada în care contestatorul nu a prestat activitate în cadrul societății.
Pentru aceste motive, ținând seama de prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, raportat la art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, s-a admis recursul declarat de pârâtă, s-a modificat în parte hotărârea atacată și s-a înlăturat dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.900 euro lunar, cu titlu de diurnă.
Pretențiile fiind admise în parte, în baza dispozițiilor art. 276 Cod procedură civilă, se va reduce suma acordată reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată de la suma de 1200 lei, la 800 lei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
| ← Sume încasate de personal didactic pentru plata cu ora sau... | Beneficiar al unei pensii anticipate parţiale. Cumul cu... → |
|---|
