Respingerea ca lipsită de interes a cererii prin care se solicită obligarea casei teritoriale de pensii la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare, în condiţiile în care, ulterior introducerii acţiunii decizia contestată a fos
Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 2872 din data de 08.09.2017
Prin acțiunea înregistrată inițial la data de 20 aprilie 2017, pe rolul Tribunalului Dolj- Secția de contencios - Administrativ, sub numărul de dosar 5662/63/2017, reclamantul B I în contradictoriu cu pârâții C T P DOLJ și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la emiterea unui răspuns la contestația nr. 76127/20.12.2016 formulată împotriva deciziei nr. 344539 privind acordarea pensiei de invaliditate emisă la data de 24.11.2016.
În fapt, reclamantul a arătat că, în urma întocmirii dosarului de pensionare înregistrat sub numărul 63138/17.11.2016, a fost emisă decizia de pensionare nr. 344539 privind acordarea pensiei de invaliditate din data de 24.11.2016. Decizia a fost contestată inițial la Casa Județeană de Pensii Dolj prin contestația nr. 76127/20.12.2016 în termenul legal de contestare, criticile sale vizând atât valoarea punctului de pensie, și implicit valoarea pensiei calculate, dar și nevalorificarea mențiunilor din carnetul de muncă care vizează desfășurarea activității în grupa a II a de muncă pentru perioada 1982-2001, precum și a adeverinței nr. 539/18.04.2016 emisă de Ford România SA.
Reclamantul a susținut că și această ultimă adeverință îndeplinește condițiile de formă și de fond, impuse de lege, însă intimatele nu au valorificat-o.
Întrucât termenul de comunicare a răspunsului la contestația formulată de către reclamant a fost depășit, acesta a înțeles să se adreseze instanței de judecată.
Temeiul de drept l-a stabilit ca fiind dispozițiile art. 149 și următoarele din Legea 263/2010, art. 194 și următoarele din Codul de Procedură Civilă.
A solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială.
A depus în scop probator, în copie: Decizia nr. 344539/24.11.2016 cu anexa aferentă, carte de identitate, adeverință eliberată de F R SA, carnet de muncă, liste nominale de încadrare în grupa a II a de muncă, tabele nominale, dovada înregistrării contestației la Casa Județeană de Pensii Dolj.
Prin încheierea din data de 20.04.2017 a fost admisă excepția de necompetență funcțională a Secției de Contencios Administrativ a Secției Contencios Administrativ și Fiscal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei secții la data de 24.04.2017, sub numărul de dosar 5662/63/2017*.
La data de 11.05.2017, intimata Casa Județeană de Pensii Dolj a depus întâmpinare, prin care, pe cale de excepție a invocat excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, având în vedere că decizia de pensie nr. 344539/24.11.2016 a fost revizuită de către Casa Județeană de Pensii Dolj, sub aspectul valorificării ca stagiu în grupa a II a de muncă a perioadei 03.08.1982 - 01.04.2001, menționate în adeverința nr. 539/18.04.2016, eliberată de SC FORD SA, fiind emisă în acest sens decizia de pensie nr. 344539/08.05.2017.
În ceea ce privește drepturile salariale cuvenite reclamantului, pârâta invoca faptul că și acestea au fost revizuite, stabilite și plătite începând cu data de 17.10.2016.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca urmare a faptului că nu mai subzistă motivul principal al acțiunii. Se menționează faptul că revizuirea s-a datorat faptului că reclamantul a prezentat documente de nominalizare în grupa a doua de muncă odată cu contestația formulată, ci nu la depunerea dosarului de pensionare.
Temeiul de drept îl stabilește ca fiind dispozițiile art. 205-208 și 413 din Codul de Procedură Civilă.
Intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 411 Cod Procedură Civilă, iar în scop probator a depus în copie: decizia de revizuire nr. 344539/08.05.2017, cu desfășurătorul aferent, decizia de pensie nr. 344539/24.11.2016 și contestația 76127/20.12.2016.
La data de 08.06.2017, reclamantul depune răspuns la întâmpinare, prin care arată că valorificarea ca stagiu în grupa a II a de muncă în perioada 03.08.1982-01.04.2001, poate fi interpretată ca o lipsă de interes procesual a acțiunii și nu ca rămânere fără obiect a acesteia, și că indiferent de calificarea juridică pe care care instanța o acordă excepției, înțelege să solicite cheltuilelile judiciare ocazionate cu derularea acestui proces, constând în onorariu de avocat.
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C. proc. civ., excepția lipsei de interes a formulării cererii de chemare în judecată față de fondul acesteia, o constată întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor la solutionarea contestației înregistrată sub nr.76127/20.12.2016 la CJP Dolj formulată împotriva Deciziei nr. 344539/24.11.2016, decizie prin care s-a stabilit pensia de invaliditate a acestuia.
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia.
De asemenea, instanța reține că interesul trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: să fie legitim, să fie născut și actual, să fie personal și direct.
Condiția interesului este necesar a fi îndeplinită nu numai la momentul formulării cererii de chemare în judecată, ci și pe parcursul judecării acesteia. Lipsa interesului sau a uneia dintre cerințele acestuia se invocă pe cale de excepție, excepția lipsei de interes fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.
In speță, tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cerințele arătate mai sus. Astfel, deși interesul reclamantului este născut, acesta nu mai este unul actual, în sensul art.33 C.p.c., întrucât, ulterior introducerii acțiunii, prin decizia de pensie nr. 344539/08.05.2017 a fost revizuită decizia nr. 344539/24.11.2016 fiind valorificată ca stagiu în grupa a II a de muncă perioada 03.08.1982 - 01.04.2001 menționată în adeverința nr. 539/18.04.2016 eliberată de SC F SA. Mai mult, implicit drepturile cuvenite reclamantului au fost revizuite, stabilite și plătite începând cu data de 17.10.2016, data menționată în decizia inițială de pensie.
Ca atare, tribunalul apreciază că reclamantul nu ar mai obține niciun folos practic prin solutionarea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 344539/24.11.2016.
Așadar, chiar dacă reclamantul a avut interes la data introducerii acțiunii în instanță, acesta nu a subzistat pe toată perioada desfășurării procesului, ca urmare a revizuirii deciziei de pensie nr. 344539/24.11.2016 și acordării drepturilor solicitate.
Nu se poate susține că acțiunea a rămas fără obiect motivat de faptul că a fost revizuită decizia de pensie nr. 344539/24.11.2016, așa cum susțin pârâtele, având în vedere că obiectul cererii îl constituie obligația de face, respectiv obligarea pârâtelor la soluționarea contestației formulată împotriva deciziei de pensie nr. 344539/24.11.2016, reclamantul necontestând în prezența cauză această decizie.
Față de cele expuse, instanța urmează să admită excepția lipsei de interes și să respingă acțiunea formulată de către reclamant, ca fiind lipsită de interes.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța reține culpa procesuală a pârâtelor în declanșarea prezentului litigiu și ținând seama de elementele prevăzute de alin. 2 al art. 451 Cod Procedură Civilă, și anume: activitatea concretă prestată de avocat, valoarea și complexitatea cauzei, apreciază că în raport de desfășurarea activității menționată în contractul de asistență juridică, suma de 500 lei este suficientă pentru a compensa valoarea prestației acestuia, astfel că numai în aceste limite cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat pot fi puse în sarcina pârâților.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele acesteia.
← Contestaţie decizie de pensie respinsă ca inadmisibilă | Contestaţie privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu... → |
---|