Respingerea cererii privind acordarea diurnei pentru şoferii care fac curse în afara ţării
| Comentarii |
|
Tribunalul DOLJ Sentinţă civilă nr. 2582 din data de 30.04.2014
Respingerea cererii privind acordarea diurnei pentru șoferii care fac curse în afara țării nefiind îndeplinite prevederile art. 42-45 Codul muncii, privind delegarea si detasarea si prevederile HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
Tribunalul Dolj prin sentința civilă nr. 4547 de la 23.05.2013 a respins acțiunea formulată de reclamantul X, în contradictoriu cu pârâta Y.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamantul este salariatul unității pârâte pe postul de șofer, începând cu data de 03.11.2010, în baza contractului individual de muncă încheiat cu pârâta .
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că se consideră îndreptățit să beneficieze de indemnizația de delegare cuvenită în temeiul dispozițiilor art 42 și următoarele din Codul muncii, făcând trimitere și la dispozițiile referitoare la drepturile salariaților trimiși în delegație în străinătate.
Totodată, reclamantul a susținut cererea pe dispozițiile HG 518/1995 care se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând:
a)vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenții, acorduri și alte asemenea înțelegeri;
b)participări la târguri și expoziții; prospectarea pieței; acțiuni de cooperare economică și tehnico-științifică; contractări și alte acțiuni care decurg din executarea contractelor de comerț exterior;
c)documentare, schimb de experiență;
d)cursuri și stagii de practică și specializare sau perfecționare, inclusiv participarea elevilor, studenților și cadrelor didactice însoțitoare la olimpiade și concursuri în domeniul învățământului;
e)participări la congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unității, precum și la manifestări științifice, culturale, artistice, sportive și altele asemenea;
f)primiri de titluri, grade profesionale, distincții sau premii conferite pentru realizări științifice, culturale, artistice sau sportive;
g)desfășurarea unei activități științifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calității de salariat a partenerului extern, precum și pentru ținerea de cursuri în calitate de profesor vizitator;
h)control și îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare și alte asemenea reprezentanțe în străinătate;
i)executări de lucrări de construcții, reparații și amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum și ducerea și aducerea pe roți a mijloacelor auto aparținând acestor reprezentanțe;
j)asigurarea protecției demnitarilor români pe timpul cât aceștia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din cadrul Serviciului de Protecție și Pază.
Raportând starea de fapt expusă la ambele temeiuri de drept ale cererii, instanța a constatat că prevederile legale indicate de reclamant nu sunt incidente în conflictul de drepturi pe care acesta îl reclamă în cauza de față. Reclamantul nu s-a aflat nici în situația reglementată de dispozițiile art. 42 și următoarele din Codul muncii referitoare la delegarea salariaților și nici nu a fost într-o misiune în străinătate din cele ce sunt prevăzute de dispozițiile H.G. 518/1995, astfel că pretențiile sale apar ca nefondate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Temeiurile de drept indicate sunt următoarele :
Codul muncii - Art. 42. - (1) Locul muncii poate fi modificat unilateral de către angajator prin delegarea sau detașarea salariatului intr-un alt loc de munca decât cel prevăzut in contractul individual de munca.
(2) Pe durata delegării, respectiv a detașării, salariatul își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute in contractul individual de munca.
Art. 43. - Delegarea reprezintă exercitarea temporara, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
Art. 44 - (1) Delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile și se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.
(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Contractul colectiv de munca unic la nivel național
Art. 45. - Salariații unităților trimiși in delegație în țară sau în străinătate, vor beneficia de următoarele drepturi:
A) decontarea cheltuielilor de transport, asigurare si a costului cazării, potrivit condițiilor stabilite prin contractele colective de munca la celelalte niveluri; diurna de deplasare al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de ramura, grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplica la instituțiile publice.
Apreciază faptul ca în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea fără a intra in dezbaterea fondului, in virtutea rolului sau activ putând analiza cauza chiar si in condițiile indicării unui temei de drept eronat indicat, astfel ca se impune admiterea recursului si casarea sentinței instanței de fond .
In drept, și - a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 punctele 7, 8, 9, art. 3041, 312 alin.l Cod procedura civila si pe dispozițiile Codului Muncii.
Prin decizia nr 8582/01.10.2013 Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de recurentul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 4547/23.05.2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 2278/63/2012, în contradictoriu cu intimata pârâtă, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele :
Prin acțiunea formulata, reclamantul a solicitat obligarea unității parate la plata diurnei obligatorii pentru cursele intracomunitare efectuate in perioada 02.11.2010 - 16.06.2011.
Ca si temei de drept acesta a invocat prevederile art. 42-45 Codul muncii, privind delegarea si detasarea si prevederile HG 518/1995 privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
In probatiune, reclamantul a depus la dosar foi de parcurs pentru autovehicole care transporta marfuri in trafic international.
Instanta a respins actiunea pe motivarea ca dispozitiile de drept invocate in cauza nu ii sunt aplcabile acestuia, fara insa a incerca sa stabileasca situatia de fapt si fara a arata considerentele de fapt si de drept care au condus la concluzia ca dispozitiile codului muncii nu sunt aplicabile in situatia reclamantului.
Simpla precizare ca temeiurile de drept invocate de catre reclamant nu ii sunt aplicabile acestuia, fara a stabili in prealabil care este situatia de fapt, activitatile concrete desfasurate de acesta, regimul juridic al deplasarilor efectuate de catre reclamant peste hotare, aratarea considerentelor de fapt si de drept pentru care se respinge actiunea, nu echivaleaza cu motivarea hotararii, situatie in care Curtea constata ca instanta de fond nu a intrat in cerecetarea in fond a cauzei astfel incat in raport de art. 312 alin. 5 cpc va admite recursul, va casa sentinta si va trimite cauza spre rejudecare.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr 2278/63/2012* .
Părțile legal citate nu au formulat cereri noi, nu au solicitat probe noi.
Prin sentința nr. 2582/30.04.2014 pronunțată în dosarul nr. 2278/63/2012* a fost respinsă acțiunea instanța reținând următoarele:
Reclamantul a fost salariatul unității pârâte pe postul de șofer, începând cu data de 03.11.2010 până la data de 16.06.2011, în baza contractului individual de muncă nr. 6/02.11.2010, încheiat cu pârâta.
Prin prezenta cerere reclamantul solicită obligarea pârâtei la plata diurnei obligatorii de 35 de euro pentru cursele intracomunitare efectuate în intervalul 02.11.2010 - 16.06.2011 diurnă cuvenită în temeiul dispozițiilor art. 42 și 45 din Codul muncii și ale dispozițiilor HG 518/1995 referitoare la drepturile salariaților trimiși în delegație în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Instanța reține că în calitate de salariat al unității pârâte pe postul de șofer, reclamantul a efectuat transport auto în toată Uniunea Europeană. Desfășurarea activității reclamantului în străinătate s-a făcut în exercitarea normală a activității pentru care s-a încheiat contractul de muncă, iar nu ca o delegare sau ca o detașare în condițiile art. 42 - 45 din codul muncii.
Astfel potrivit art. 43 din codul muncii "delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă".
Ori in cazul reclamantului care îndeplinea funcția de șofer nu se poate spune că efectuarea curselor pe distanțe ce depășeau granițele țării ar reprezenta o delegare în sensul art. 43 din codul muncii, o exercitare a atribuțiilor "în afara locului său de muncă". Activitatea de șofer presupune deplasări, așa cum rezultă din fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, iar nu desfășurarea activității într-un loc de muncă fix, stabil, dinainte stabilit, cu atât mai mult cu cât în contractul de muncă stabilit între părți nu s-a menționat un anume loc al muncii, fix. Ba dimpotrivă în contractul individual de muncă s-a stabilit că locul muncii este la "beneficiari", iar în fișa postului s-au detaliat atribuțiile salariatului, din care rezultă obligația salariatului de a efectua deplasări - curse de transport la beneficiarii societății.
Așadar activitatea de șofer presupune în mod normal deplasarea în alte localități și nu operează instituția delegării, nu pot fi acordate drepturile prevăzute de lege pentru salariații aflați în delegație.
Potrivit art. 45 din codul muncii "detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepțional, prin detașare se poate modifica și felul muncii, dar numai cu consimțământul scris al salariatului".
Aceste dispoziții nu pot fi aplicabile în cazul reclamatului deoarece nu a desfășurat activitate la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia, sub autoritatea și dispoziția acestuia, ci a desfășurat activitate pentru propriul angajator -societate care avea ca obiect de activitate exact transportul efectuat pentru diferiți beneficiari.
Așadar acordarea diurnei în temeiul art. 43 și 45 din codul muncii nu este posibilă în cazul reclamantului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de aceste articole.
În plus în contractul dintre părți nu a fost stipulată o clauză care să acorde acest drept salariatului. Nu s-a făcut nici dovada existenței unui contract colectiv de muncă care să reglementeze astfel de drepturi.
În ce privește dispozițiile HG 518/1995 instanța reține nu sunt nici acestea incidente în prezenta cauză deoarece reprezintă un act normativ cu caracter special, ce reglementează unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar.
Astfel, acest act normativ se referă la categoriile de persoane expres enunțate de art. 1 și anume: personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând vizite oficiale, tratative, consultări, încheierii de convenții, acorduri și alte asemenea înțelegeri, participări la târguri și expoziții, prospectarea pieții; acțiuni de cooperare economică și tehnico-științifică; contractări și alte acțiuni care decurg din executarea contractelor de comerț exterior; documentare, schimb de experiență; cursuri sau stagii de practică și specializare sau perfecționare, inclusiv participarea elevilor, studenților și cadrelor didactice însoțitoare la olimpiade și concursuri în domeniul învățământului, participări la congrese, conferințe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică unității, precum și la manifestări științifice, culturale, artistice, sportive și altele asemenea; primiri de titluri, grade profesionale, distincții sau premii conferite pentru realizări științifice, culturale, artistice sau sportive; desfășurarea unei activități științifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calității de salariat a partenerului extern, precum și pentru ținerea de cursuri în calitate de profesor vizitator; control,și îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare și alte asemenea reprezentanțe în străinătate.
Este adevărat că dispozițiile art. 16 din HG 518/1995 stipulează că prevederile prezentei hotărâri se aplică și personalului din regiile autonome și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, dar doar dacă se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acțiunilor menționate la art. 1.
Art. 17 al. (1) prevede că se recomandă agenților economici, alții decât cei prevăzuți la art. 16 alin. (1), precum și fundațiilor, asociațiilor și altora asemenea, să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale mai sus enunțate, instanța reține că HG 518/1995 se referă la categoriile de persoane expres enunțate de art. 1 și 16, pentru personalul celorlalți agenți economici având doar caracter de recomandare.
Art. 17 din HG nr. 518/1995 cuprinde numai o recomandare în ceea ce privește raporturile de muncă dintre angajați și angajatorii care nu fac parte din sistemul public.
În schimb, HG nr. 1860/2006 reglementează drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului
Acest act normativ prevede la art. 2 că, pentru salariații din cadrul companiilor naționale, societăților comerciale și regiilor autonome la care drepturile salariale se acordă prin negociere, drepturile bănești pe perioada delegării și detașării se acordă în condițiile prevăzute în contractele colective sau individuale de muncă, iar în cazul de față, așa cum am mai arătat nu s-a făcut dovada existenței unei clauze în contractul colectiv sau individual de muncă.
În consecință, atâta timp cât normele legale invocate au caracter de recomandare, iar la nivel de unitate nu s-a negociat individual cuantumul unei diurne la momentul încheierii contractului individual de muncă între părțile din prezenta cauză nu poate fi acordată reclamantului diurna solicitată.
Față de cele arătate mai sus instanța a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
| ← Concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului.... | Cerere de anulare contract colectiv de muncă la nivel de... → |
|---|
