Salariaţi CFR. Condiţii speciale de muncă.. Jurisprudență Salarizare
| Comentarii |
|
Curtea de Apel ALBA IULIA Decizie nr. 1127 din data de 05.11.2015
Salariați CFR. Condiții speciale de muncă.
Legea nr.226/2006: art.1;
Legea nr.263/2010: art.30.
Faptul că anterior datei de 01.04.2001 reclamanții au fost încadrați în grupa I de muncă nu conduce automat la recunoașterea condițiilor speciale de muncă după această dată, în absența urmării procedurii obligatorii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu și îndeplinirii criteriilor cumulative menționate în actul normativ.
Secția I Civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale - Decizia civilă nr.1127/05 noiembrie 2015
Prin acțiunea înregistrata la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr…/97/2014 reclamanții B.M. ș.a.m.d au chemat in judecata pârâții C.N.C.F."CFR"; S.A. și SUC. REG. C.F. T. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța: - să se constate că au desfășurat activitate în grupa I-a de muncă/condiții speciale pe perioada 01.05.2001- 01.10.2011 în conformitate cu Legea nr. 19/2000, Legea nr.226/2006 și respectiv Legea nr.263/2010;- să fie obligată pârâta la acordarea beneficiului grupei I-a de muncă/condiții speciale, în sensul eliberării adeverințelor din care să rezulte încadrarea în grupa I-a de muncă/condiții speciale în conformitate cu Legea nr. 19/2000, Legea nr.226/2006 și Legea nr.263/2010.
În fapt, reclamanții au arătat că au ocupat funcțiile de frânar, impiegat de mișcare, acar, păzitor barieră din cadrul unității pârâte, funcții în legătură directă cu circulația și manevra vehiculelor feroviare și a responsabilităților privind siguranța circulației, fiind încadrați în grupa I-a de muncă până la data de 01.04.2001 în procent de 100 % potrivit adeverințelor eliberate în conformitate cu Ordinul nr.125/1990 raportat la Ordinul nr.50/1990.
După intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr.226/2006, perioada de muncă realizată în grupa I-a de muncă a fost asimilată muncii în condiții speciale, iar Legea nr.263/2010 a preluat ad litteram aceleași clasificări ale locurilor de muncă în condiții speciale și ale unităților care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale prevăzute de Legea nr.226/2006.Astfel, în opinia reclamanților, încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite/speciale ulterior datei de 01.04.2001 s-a făcut prin lege, grupele de muncă fiind înlocuite cu condiții speciale și condiții deosebite, iar angajatorul a dat o interpretare eronată actelor normative, acordând beneficiul grupei I-a de muncă devenită condiții speciale doar mecanicilor și ajutorilor de mecanici de locomotivă, omițând celelalte categorii de personal care a continuat să-și desfășoare activitatea în condiții identice cu cele anterioare.
Reclamanții au susținut că prin contractele colective de muncă sunt recunoscute condiții grele de muncă, condiții deosebite, vătămătoare, nocive, iar încadrarea unor locuri de muncă în grupe superioare, respectiv în condiții speciale, are în considerare exclusiv condițiile de la locul de muncă, a uzurii ireversibile a capacității de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
S-a învederat că până la data de 01.04.2001 atât reclamanții cât și colegii lor mecanici de locomotivă și ajutorii de mecanic și automotor, au fost încadrați în mod egal în grupa I-a de muncă, faptul că legea asimilează fosta grupa I-a de muncă condițiilor speciale și deoarece condițiile de muncă din cadrul siguranței circulației au rămas identice și după această dată, recunoașterea în prezent a beneficiului condițiilor speciale de muncă, în mod discreționar, doar anumitor categorii restrânse de personal din siguranța circulației este evident o măsură discriminatorie. Aceasta încalcă principiul egalității între cetățeni, respectiv art. 1 alin. 2 din O.G. nr.137/2000, Directiva CE nr.78/2000, art. 41 din Constituție, art. 23 pct. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.4 pct. 3 din Carta Socială Europeană revizuită cât și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În fine, reclamanții au precizat că interesul de a promova prezenta acțiune determină clarificarea acestor aspecte în vederea calculului vechimii la grupa I-a de muncă/condiții speciale, cu relevanță asupra limitei vârstei de pensionare deoarece prin recunoașterea acestui drept și pentru perioada 01.04.2001- 01.10.2011 ar îndeplini condițiile de pensionare prin reducerea vârstei standard.
În drept, au fost invocate: CCM, Codul muncii, O.G. nr.137/2000, art.2 din Directiva CE 78/2000, art.41 alin.4 din Constituție, art.23 pct.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană revizuită, art.7 lit. a pct.I din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice sociale și culturale; Legea nr.19/2000, Legea nr.226/2006, Legea nr.263/2010.
Prin întâmpinare, pârâta CNCF CFR SA B., prin Suc. Regională CF T. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nefondată.
Pe cale de excepție a invocat inadmisibilitatea acțiunii deoarece prestarea activității în condiții deosebite de muncă nu poate fi constatată de către instanță printr-o hotărâre judecătorească, iar încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite se poate face potrivit unei metodologii specifice cu respectarea unor criterii de atribuire prevăzute în Decretul nr.68/1990 și Ordinul nr.50/1990 și singurul organism abilitat în acest sens este Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale constituită în cadrul MMSSF. În susținerea excepției s-a mai invocat disp. art.35 Cod procedură civilă, care derogă de la dreptul comun în materie și care instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare, finalizarea urmărită de legiuitor fiind aceea ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept, restabilirea ordinii de drept să fie făcută pe calea acțiunii în realizare.
Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii.
În fapt s-a arătat că reclamanții au fost salariații societății până la 01.10.2011, beneficiind de grupa I de muncă până la data de 01.04.2001, conform Ordinului nr.125/1990.
În conformitate cu Decretul Legea nr.68/1990 funcțiile de I.D.M., revizor de ace, acar și păzitor de barieră au fost incluse în grupa a II-a începând cu data de 01.04.2001, nefiind funcții care să fie legate direct de siguranța circulației și care să beneficieze de grupa I-a de muncă.
S-a învederat că potrivit procesului verbal nr…/../…/…/12.11.2001 încheiat la sediul societății, R.R. SC T., cu ocazia ședinței CSSM, a analizat situația determinărilor de noxe la nivelul unității, precum și rezultatul determinărilor pe alte regionale și s-a constatat că pentru Divizia Trafic nu s-au constatat limite depășite.
Prin actul emis de societate nr…/…/…/…/2001 s-a comunicat lista locurilor de muncă propuse pentru încadrarea la locurile în condiții deosebite de muncă conform H.G. nr.261/2001 și pentru care s-a solicitat efectuarea determinărilor de noxe profesionale la unele stații de cale ferată unde au fost detectate câmpuri electromagnetice, însă în stațiile în care lucrau reclamanții, nefiind depistate câmpuri electromagnetice, nu s-au efectuat determinări de noxe profesionale.
Potrivit actului nr…/…/…/31.03.2001 reclamanții au beneficiat de grupa I-a de muncă până la această dată, iar începând cu data de 01.04.2001, funcțiile acestora au fost încadrate în grupa a II-a de muncă.
S-a menționat că încadrarea în grupe de muncă s-a făcut în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr.50/1990 de către conducerea unității împreună cu sindicatele din ramura de activitate, în raport cu locul de muncă și cu buletinele de analiză, iar reclamanții nu au contestat această încadrare și nici nu au invocat nerespectarea metodologiei de încadrare în grupa de muncă de către angajator.
În drept, au fost invocate prev. art.205 și urm. Cod procedură civilă, Codul muncii, Ord. nr. 50/05.1990 al MMOS, H.G. nr.1025/2003, Dec.-Lege nr. 68/08.02.1990.
Prin cererea de modificare/completare a acțiunii introductive reclamanții au solicitat, în plus față de petitul introductiv: obligarea pârâtelor la acordarea beneficiului grupei I-a de muncă/condiții speciale și efectuarea cuvenitelor modificări în carnetele de muncă până la data de 01.01.2011, conform Dec. 92/1976 și ulterior aceste date în registrul de evidență a salariaților (REVISAL).
În motivarea acestei precizări s-a arătat că deși prin cererea introductivă s-a solicitat ca după constatarea condițiilor de acordare a grupei speciale, obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverințe care să ateste încadrarea în aceste condiții, se impune efectuarea cuvenitelor modificări și în carnetele de muncă și revisal deoarece la dosarul administrativ de pensionare se vor depune și carnetele de muncă, astfel că acestea trebuie modificate corespunzător.
Tribunalul Hunedoara - Secția I-a Civilă prin sentința civilă nr…/19.05.2015 pronunțată în cauză a respins excepția inadmisibilității și excepția tardivității acțiunii, invocate de pârâta C.N.C.F."CFR"; S.A. Pe fond, a respins acțiunea. Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă urmează a fi respinsă, instanța apreciind că prin acțiunea formulată reclamanții tind la obținerea condițiilor speciale după data de 01.04.2001, eliberarea adeverinței care să ateste aceste condiții și completarea corespunzătoare a cărții de muncă. Astfel, chiar dacă reclamanții au solicitat constatarea desfășurării activității în grupa I-a de muncă/condiții speciale pentru perioada 01.05.2001-01.10.2011, indiscutabil, obiectul acțiunii și finalitatea demersului reclamanților constă în concret în realizarea dreptului, respectiv recunoașterea din partea angajatorului a condițiilor speciale pentru activitatea prestată în perioada menționată.
În ceea ce privește fondul cauzei:
Conform adeverinței nr…/…/…/2014 a Regionalei C.F. T. reclamanții au fost angajații pârâtei până la data de 01.10.2011, după cum urmează: reclamantul B.M. în funcția de păzitor barieră la Stația B., reclamantul G.O. ca impiegat de mișcare la Stația B., reclamantul G.V. în funcția de revizor ace la Stația G., reclamanta M.M.ca acar la Stația S., iar reclamantul T.F. în funcția de păzitor barieră la HM H., fiind încadrați în grupa I-a de muncă până la data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.
În conformitate cu art. 2 al Decretului - Lege nr. 68/1990 personalul de la locurile de muncă și activitățile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 și după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I și II de muncă, beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât a lucrat la locurile de muncă și activitățile respective. Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă au fost precizate prin Ordinul nr.50/1990 a Ministerului Muncii și Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii.
Prin art.198 din Legea nr.19/2000 Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat, determinând adoptarea unei legislații specifice cu privire la metodologia de încadrarea în locurile de muncă cu condiții deosebite sau speciale și stabilirea criteriilor aplicabile pentru încadrare, respectiv H.G. nr.261/2001, H.G. nr. 1025/2003, Legea nr.226/2006.
Unitatea angajatoare s-a conformat acestor prevederi. Astfel, conform Notei nr…/…/b/2001 din 02.11.2001 întocmită de Revizoratul General de siguranța circulației, aprobată de Directorul general al CNCF CFR SA, în ședința de analiză a stadiului de îndeplinire a H.G. nr.261/2001 privind locurile de muncă în condiții deosebite, în urma măsurătorilor de noxe și a obținerii buletinelor de determinări efectuate la Regionalele CF I., C., T. și G. au fost stabilite locurile de muncă cu noxe profesionale ce depășesc limita maximă admisă cât și locurile de muncă unde noxele măsurate nu depășesc limita maximă admisibilă.
Rezultatele determinărilor de noxe efectuate în cadrul Regionalei CF Timișoara și alte regionale au fost analizate în ședința CSSM a Regionalei CF Timișoara în ședința din 12.11.2001 după cum rezultă din procesul verbal nr. …/…/…/2001, cu privire la divizia de trafic-în care își desfășurau activitatea reclamanții, menționându-se că noxele de zgomot sunt în "limite nedepășite";, motiv pentru care s-a hotărât a nu se mai efectua determinări de noxe.
Prin adresa nr…/…/…/…/2001 din 11.09.2001, CNCF CFR SA- Regionala CF T.-comunică Centrului de medicină preventivă al Regionalei CF T. și Inspectoratului teritorial de muncă T. lista locurilor de muncă propuse pentru încadrarea la locurile cu condiții deosebite de muncă conform prevederilor H.G. nr.261/2001 solicitând efectuarea determinărilor de noxe profesionale.
Chiar dacă după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, noțiunea de grupă I și II de muncă a fost înlocuită cu noțiunea de condiții speciale și condiții deosebite de muncă, contrar susținerilor reclamanților, aceasta nu echivalează cu recunoașterea automată a beneficiului condițiilor speciale pretinse de reclamanți. Mai mult, conform art.20 din Legea nr.19/2000 condițiile speciale de muncă sunt cele din unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; activitățile de cercetare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare; zonele I și II de expunere la radiații; aviația civilă pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa 2. Același articol prevede că "alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin.1 pot fi stabilite numai prin lege";.
H.G. nr.261/2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite prevede în mod expres că angajatorii care au locuri de muncă, activități și categorii profesionale încadrate în grupele I și II de muncă vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite.
Așadar, grupa I-a de muncă de care au beneficiat reclamanții până la 01.04.2001 nu conferă automat dreptul acestora la condiții speciale, încadrarea în condiții speciale/deosebite presupunând parcurgerea metodologiei speciale conform art. 3 din H.G. nr.1025/2003 și H.G. nr.261/2001 constând în: nominalizarea și stabilirea criteriilor aplicabile încadrării de către angajator și sindicatele reprezentative/reprezentanții salariaților; verificarea activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în condiții speciale; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă nominalizate; efectuarea expertizei tehnice la cererea angajatorului și a sindicatelor reprezentative; etc.
Reclamanții - încadrați în funcții care concură la siguranța circulației nu se încadrează în categoria persoanelor limitativ prevăzute de art.20 din Legea nr.19/2000 și nici nu îndeplinesc condițiile pentru încadrarea în condiții speciale, conform măsurătorilor efectuate nefiind constatate depășiri ale noxelor, încadrate în limitele maxime admise. Or, în această situație nu se poate reține nici discriminarea invocată de reclamanți în raport de alte categorii de personal din unitate, încadrat în condiții speciale tocmai condițiilor concrete în care își desfășoară activitatea, stabilite prin determinări de noxe profesionale, nefiind vorba de situații identice sau similare, diferențierea de tratament fiind pe deplin justificată.
Față de cele anterior expuse, acțiunea de față s-a apreciat a fi nefondată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărârii au declarat apel, în termenul legal, reclamanții solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate iar pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În expunerea de motive, apelanții reclamanți susțin că prima instanță a interpretat subiectiv probele administrate prin prisma normelor legale, a respins nejustificat cererea reclamanților în probațiune privind efectuarea unei expertize de dreptul muncii care putea demonstra, în condiții de imparțialitate și de contradictorialitate, faptul că nivelul noxelor este același ca și înainte de anul 2001 când au beneficiat de grupa I-a de muncă și a pronunțat o hotărâre lipsită de suport probator și legal.
Susțin apelanții că se poate observa din motivarea hotărârii că două criterii au fost analizate de prima instanța cu privire la verificarea modului în care pârâta a înțeles să acorde beneficiul grupelor superioare de muncă ulterior datei de 01.04.2001.
Primul criteriu îl reprezintă art.20 din Legea nr.19/2000 care în opinia instanței stabilește cu caracter limitativ categoria de personal care poate beneficia de grupa I-a de muncă/ condiții speciale printre care nu se regăsesc și reclamanții.
Cu privire la acest prim aspect apelanții susțin că instanța de fond a interpretat trunchiat și eronat dispozițiile din Legea nr.19/2000 deoarece dacă s-ar da eficiență doar art.20 din lege, izolat de celelalte prevederi ale actului normativ, cum eronat a procedat prima instanță s-ar deduce că nici mecanicii de locomotivă, ajutor mecanicii și în general nici o persoană din domeniul siguranței circulației nu ar fi îndreptățită după aprilie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr.19/200 și abrogării Ordinului 50/1990) la beneficiul grupei I-a de muncă/ condiții speciale.
Mai susțin apelanți că odată cu apariția H.G. nr.1025/2003 problema de drept este pe deplin lămuriră, în sensul că dacă toate criteriile enunțate la art.2 din H.G. nr.1025/2003 sunt îndeplinite cumulativ și după data de 01.04.2001, persoanele în cauză beneficiază irefragabil de condiții speciale, acesta fiind și obiectivul reclamanților în prezentul litigiu, de a proba că îndeplinesc condițiile privind menținerea grupei superioare de muncă și după data de 01.04.2001.
Cât privește cea dea doua condiție reținută de prima instanță, referitoare la gradul de noxe, apreciază reclamanții că în mod eronat a concluzionat prima instanță că nu s-a depășit nivelul noxelor la divizia trafic deoarece înscrisurile depuse de pârâta la dosar nu fac dovada modificării/ îmbunătățirii condițiilor de la locul de muncă ulterior datei de 01.04.2001, fiind simple acte interne de corespondență, discuții, fără ca la dosar să se depună, deși s-a solicitat, actele medicale și buletinele/normele de verificare ale noxelor, care ar fi trebuit să prezinte, în mod valabil valorile noxelor profesionale determinate la locul de muncă al fiecărui reclamant, respectiv care sunt valorile limită admise și bineînțeles metodele de măsurare, pentru a se putea verifica obiectiv de către instanță (în lipsa unei expertize de specialitate) susținerile din actele interne.
Apreciază că înscrisurile depuse la dosar nu pot constitui probe în susținerea punctului de vedere al pârâtei însușit pe deplin și de către instanța de fond.
Mai susțin apelanții că din probele administrate rezultă fără echivoc faptul că pârâta a aplicat arbitrar dispozițiile legale privind încadrarea în condiții speciale și în mod eronat le-a atribuit beneficiul grupei a II-a de muncă deși erau îndreptățiți la beneficiul grupei a I-a condiții speciale și ulterior datei de 01.04.2001.
Susțin astfel, că nu există nici o justificare pentru a institui un tratament diferit între persoanele care lucrează în condiții egale de muncă, expuse acelorași factori de risc (a fost menținută grupa I de muncă doar pentru mecanicii de locomotivă, ajutor mecanic, mecanic instructor și automotor), modul în care a procedat pârâta reprezentând o greșită interpretare a legii cu consecința creării unei situații discriminatorii prejudiciabile pentru reclamanți.
Arată că principii ca egalitatea între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare (art.1 din O.G. nr.137/200, art.2 din Directiva CE nr.78/2000) și că, conform jurisprudenței CEDO, diferența de tratament devine discriminatorie în sensul art.14 din Convenție atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca ele să se bazeze pe o justificarea rezonabilă și obiectivă.
Astfel, dreptul la încadrare într-o grup de muncă, cu toate beneficiile ce rezultă din această situație juridică, este un drept fundamental și nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și retroactiv. Mai mult, la data la care și-au desfășurat activitatea în grupa I de muncă era previzibil că legea în temeiul căreia au intrat în profesie nu va modifica beneficiile cuvenite având speranța legitimă că vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare proporțional cu vechimea lucrată în condiții grele din cadrul siguranței circulație.
Pornind de la principiul de bază al încadrării în grupe superioare de muncă, care îl reprezintă existența și analizarea condițiilor de muncă deosebite și a uzurii ireversibile a capacității de muncă a persoanelor care lucrează într-un climat nefavorabil, apelanții, solicită să se constate că sunt îndeplinite toate criteriile enunțate la art.2 din H.G. nr.1025/2003 care îi îndreptățesc la încadrarea lor în condiții speciale, deoarece: până la data de 01.04.2010 atât ei (acar, revizor, păzitor barieră, frînar, împiegat de mișcare) cât și colegii lor (mecanici de locomotivă, ajutori de mecanic și automotor) au fost cu toții încadrați în mod egal, în grupa I-a de muncă; Legea nr.19/2000, H.G. nr.1025/2003, Legea nr.226/2006 și Legea nr.263/2010 asimilează fosta grupa I-a de muncă condițiilor speciale; condițiile lor de muncă din cadrul siguranței circulației nu s-au schimbat, au rămas identice ca și înaintea datei de 01.04.2001.
În drept, apelul se fundamentează pe art. 466, art.480 alin.2 C.p.c.
CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:
Apelul este nefondat.
După data de 01.04.2001 încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale a fost reglementată de următoarele acte normative în succesiunea lor: Legea nr.19/2000, H.G. nr.1025/2003 care stabilește metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și începând cu data de 01.01.2011 Legea nr. 263/2010 (art.30).
Toate aceste acte normative prevăd o procedură specială de urmat în ceea ce privește obținerea avizului de îndeplinire a criteriilor de încadrare în condiții deosebite/speciale a locurilor de muncă (impun parcurgerea cronologică a mai multor etape de verificări, depunerea unor documente și elaborarea unor avize de către organele special și expres constituite în scopul îndeplinirii acestei proceduri) cât și dreptul și mijlocul de contestare a refuzului nejustificat al angajatorului de a parcurge această procedură.
Potrivit art.1 din Legea nr.226/2006, începând cu 01.04.2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1, cu precizarea din alin. 2 că aceste locuri de muncă sunt cele din unitățile cuprinse în anexa 2, care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor prevăzute de H.G. nr. 1025/2003.
Din acest text de lege, rezultă că după 01.04.2001 sunt încadrate în condiții deosebite/speciale de muncă locurile de muncă ce îndeplinesc cumulativ două criterii: 1) să fie cuprinse în anexa 1 a legii; 2) locurile de muncă din anexa 1 să fie în cadrul acelor unități ce au obținut avizele conform H.G. nr.1025/2003, respectiv în cadrul unităților cuprinse în anexa 2 din lege.
Acest act normativ a fost abrogat la data de 01.01.2011, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii care prevedea la, art.30 din Legea nr.263/2010 lit.e) că "în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: (…) lit.e) activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr.2 și 3"; ,.
În ambele acte normativ în lista locurilor de muncă încadrate în condiții speciale se regăsește doar "activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor (punct 7 Anexa 1-Legea nr.226/2006, punct 7 Anexa II din Legea nr.263/2010).
Ori, pentru a fi incidente aceste prevederi legale se impuneau a fi îndeplinite ambele condiții, atât în ceea ce privește încadrarea unității, cât și încadrarea activității în anexa legii.
În speță, se reține, astfel, că activitatea desfășurată de reclamanți pe perioada în discuție (frînar, impiegat de mișcare, revizor, acar, păzitor barieră) nu se regăsește în cele enumerate limitativ de legiuitor în domeniul siguranței circulației pe căile ferate, așa că pretențiile de față sunt lipsite de suport legal.
Astfel cum corect reține prima instanță, faptul că anterior datei de 01.04.2001 reclamanții au fost încadrați în grupa I de muncă nu conduce automat la recunoașterea condițiilor speciale de muncă după această dată, în absența urmării procedurii obligatorii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu și îndeplinirii criteriilor cumulative menționate în actul normativ.
În acest sens, Curtea Constituțională, prin decizia nr.259/06.05.2014 reține că " deși încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale sau deosebite a avut ca temei rațiuni asemănătoare divizării activității în grupele I și a II-a de muncă, rațiuni ce țin de gradul de solicitare, precum și de factorii de risc prezenți și expunerea la aceștia, totuși, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupele I și a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiții speciale ori deosebite. Astfel, unele activități și unități care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activități și unități în care se desfășoară activitatea în condiții speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiții deosebite, dacă au îndeplinit condițiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr.261/2001. Locurile de muncă încadrate în condiții speciale, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1.025/2003, au fost enumerate în cuprinsul Legii nr.226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.509 din 13 iunie 2006, fiind preluate aproape identic în cuprinsul Legii nr.263/2010. Astfel, dispozițiile pct.7 din anexa nr.1 la Legea nr.226/2006 se regăsesc în mod identic în cuprinsul pct.7 din anexa nr. 2 la Legea nr.263/2010. 24. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reține că, din cauza condițiilor diferite impuse de reglementarea ulterioară Legii nr.19/2000 față de legislația anterioară, precum și a procedurilor de încadrare în condiții speciale de muncă, în practică nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale, iar încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiții speciale. Astfel, Curtea apreciază că diferența de tratament juridic criticată de autorul excepției nu aduce atingere principiului egalității în drepturi, care, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale, presupune un tratament egal pentru situații egale, dar nu exclude instituirea unei reglementări diferențiate pentru situații obiectiv diferite. În acest sens este Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994";.
Cu referire la starea de discriminare, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (art.1 alin.3 din O.G.nr.137/2000). În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul O.G. nr.137/2000, cu modificările și completările ulteriore.
Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări. Principiul egalității nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001).
Or, încadrarea activităților în grupa I sau a II-a de muncă se face potrivit reglementărilor legale sus enunțate, după o analiză atentă a condițiilor de muncă de către sindicate și unitatea angajatoare; așadar diferența de tratament instituită între diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri, raportat la activitățile concrete desfășurate de fiecare categorie de personal în parte.
Nu în ultimul rând, este de menționat faptul că stabilirea condițiilor și nominalizarea locurilor de muncă ce sunt încadrabile în grupe de muncă, precum și nominalizarea persoanelor revine unităților angajatoare. Odată stabilită situația juridică, evidențierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă întocmit conform Decretului nr.92/1976 (în vigoare până la data de 01.01.2011, când a fost abrogat prin O.U.G. nr.148/2008 pentru modificarea Legii nr.53/2003) sau în adeverința emisă de angajator ce trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege. Aceste acte sunt întocmite pe baza evidențelor aparținând unității emitente, care poartă întreaga răspundere pentru exactitatea lor.
Celelalte aspecte invocate de reclamanți vizând condițiile de lucru sunt de asemenea nerelevante în litigiul de față, aceste aspecte fiind avute în vedere, așa cum prevăd normele legale, de comisia instituită la nivelul fiecărei unității în elaborarea listei privind ocupațiile, locurile de muncă și nominalizarea persoanelor care sunt beneficiare ale grupei de muncă.
În fine, faptul că angajatorul nu urmează procedura de încadrare a locurilor de muncă/ meseriilor în grupa de muncă nu împiedica salariatul să-și realizeze acest drept, prin intermediul organelor reprezentative sindicale. Declanșarea și continuarea procedurii nu reprezenta un atribut exclusiv al angajatorului, câtă vreme participanți la etapele de expertiză tehnica si expertiză medicală sunt și reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate si sănătate în munca ori responsabilul cu protecția muncii. Salariații aveau dreptul si interesul să solicite, derulare procedurii în toate etapele legale, să conteste modul în care angajatorul a procedat la încadrarea locului de muncă în grupă de muncă.
În nici un caz această expertiză efectuată în cadrul acestei proceduri speciale nu poate fi complinită cu o expertiză judiciară, deoarece instanța de judecată nu poate face ea o încadrare efectivă a locului de muncă și ocupației reclamantului în aceste condiții de muncă. În cadrul litigiului de față instanță este ținută a se pronunța asupra faptului dacă locul de muncă și activitatea desfășurată de reclamant se încadrează în grupa de muncă (condițiile de muncă) reieșită din actele întocmite de angajator în aplicarea actele normative, invocate și interpretate corect în succesiunea lor, de către prima instanță.
Față de cele ce preced, Curtea, constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică și drept urmare în temeiul art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanți.
| ← Stagiul de cotizare. Auditor public extern.. Jurisprudență Pensii | Pensie pentru limită de vârstă pentru persoane cu handicap.... → |
|---|
Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:
Comentarii despre Salariaţi CFR. Condiţii speciale de muncă.. Jurisprudență Salarizare
