Salariaţi străini angajaţi prin agenţie de muncă temporară. Contractul de muncă aplicabil
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Hotărâre nr. 923 din data de 18.05.2015
Constată că sub nr. … s-a înregistrat la această instanță, prin declinarea competenței de către Tribunalul București, acțiunea formulată de reclamantele M. C. și alții în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța aceasta din urmă să fie obligată la plata drepturilor salariale majorate si reactualizate, neachitate, aferente perioadei de activitate desfășurata de către fiecare reclamanta, cuprins in anexa 1 la prezenta, la plata drepturilor bănești majorate si reactualizate reprezentând contravaloarea orelor suplimentare prestate de fiecare reclamanta in calitate de angajat, ce vor fi identificate pe baza unui raport de expertiza contabila, la plata drepturilor bănești reprezentând indemnizația de concediu legal de odihna aferenta lunilor de activitate, individualizate in anexa 1 la prezenta; la plata cheltuielilor de transport si călătorie ale reclamantelor, precum si celelalte cheltuieli efectuate cu prilejul îndeplinirii formalităților de angajare; la plata despăgubirilor legale cu titlu de «daune » in cuantum de 7600 USD, plătibili in lei la cursul oficial al BNR de la data plații, daune solicitate pentru fiecare reclamanta in parte; cu cheltuieli de judecata;
În motivare au arătat, in esență, următoarele:
Demersurile procesuale ale reclamantelor s-au concretizat inițial in dosarul nr. 1/3/2009 înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, declinat pe rolul prezentei instanțe. Litigiul a fost suspendat la data de 7 aprilie 2010 ca urmare a neîndeplinirii obligației procesuale ale reclamantelor de achitare a avansului de expertiza încuviințat in cauza in cuantum de 7800 lei iar la data de 7 aprilie 2011, s-a împlinit termenul de un an de perimare. În temeiul art. 254 pct. 2 CPC, prin prezenta acțiune, solicită acvirarea dosarului 1/3/2009 păstrarea dovezilor administrate si continuarea judecații.
Reclamantele au statutul juridic al unui "străin", in lumina dispozițiilor legale reglementate de art. 2 lit. a din O.U.G. 56/2007 privind încadrarea in munca si detașarea străinilor pe teritoriul României, calitate in care, pretențiile lor se circumscriu prevederilor art. 2 lit. c din Legea 53/2003 modificata ulterior inclusiv prin Legea 237/2007.
Intre parata S.C. M. S.A. si SC "E.";, in calitate de agenție de muncă temporară, autorizată a intervenit un contract - Employment contract - completat si modificat prin actul adițional -Addendum, incheiat pe o perioada determinata de 2 ani, termen calculat din prima zi de lucru pentru fiecare angajata in parte, contract in baza căruia, reclamantele beneficiau de următoarele drepturi: salariu lunar pentru activitatea depusă in regim de lucru 8 ore/zi, 5 zile pe săptămâna, in cuantum de 400 USD, art. 1din actul adițional; contribuțiile sociale si de sănătate reglementate de legea romana pentru fiecare angajata, achitate de către angajator, art. 1 din actul adițional; cazare gratuita si masa gratuita in timpul serviciului, conform art. 7 si 8 din contract raportat la art. 1,7 si 8 din actul adițional; tratament medical gratuit pe toata perioada de derulare a contractului, conform art. 9 din contract raportat la art. 1 din actul adițional; plata orelor suplimentare achitate in cuantum de 80 % (dar nu mai puțin de minimul prevăzut de legislația muncii din România -100%), conform art. 6; zile libere/săptămână plătite, 5 zile/an reprezentând sărbătorile oficiale plătite, concediul anual de 21 de zile plătite, conform art. 5 din contract; transport gratuit la subsemnatelor din tara de origine la locul de munca si retur, in următoarele condiții: expirarea contractului, rezilierea contractului de munca din culpa angajatorului fără justa cauza, in situații de incapacitate de munca a angajatului, forța majora, in orice ce pot interveni fără culpa angajatului, conform art. 10 din contract, raportat la art. 10 act adițional;
Corelativ acestor drepturi de angajat, reclamantelor le-au revenit si următoarele obligații, conform art. 11 din contract: sa desfășoare activitatea in conformitate cu regulile si regulamentul angajatorului întocmite conform cu legislația muncii din România; sa respecte tradițiile si obiceiurile locale; sa își desfășoare activitatea numai pentru angajator fiindu-i interzise alte activități prestate in folosul unui terț; sa respecte normele si legislația tarii angajatorului fiindu-le interzise organizarea unor proteste sau demonstrații;
La sosirea în România - Sibiu si prezentarea la locul de munca, reclamantelor li s-a înaintat spre semnare un act - contract individual de munca in care li s-a transmis ca legislația tarii impune un contract cadru care are aceasta forma si conținut, iar diferența de condiții intre cele doua acte, este mai mult de ordine scriptica întrucât, cele convenite inițial rămân valabile.
Conform evidentelor aflate in anexa 1 la prezenta reclamantele au început activitatea intr-un interval cuprins intre 20 aprilie si 9 mai 2008 si au încetat activitatea prin demisie in intervalul de timp 1-2 octombrie 2008.
Conform înscrisurilor care provin de la parata, este evident ca nu a respectat următoarele: - nu le-a fost asigurat salariul de baza, parata reinterpretând condițiile contractuale inițiale, in sensul, deducerii din cuantumul de 400 USD, a contravalorii hranei si cazării, respectiv 70 USD, determinându-se un salariu de baza de 330 USD, din care se plăteau contribuțiile la sistemul asigurărilor sociale de stat si sănătate si impozitul pe venit. Este de observat ca parat prevede in noul contract "in cazul in care calculul salariului se face orar sau zilnic, valoarea neta totala pe luna nu poate fi mai mica de 250 USD". Si in aceasta absurda situație, angajatorul nu si-a îndeplinit obligațiile asumate, neatingând valoarea de 250 USD in condițiile normale de lucru. Subliniază faptul ca valorile totale cuprinse in evidenta salariilor, reprezintă si cuantumul orelor suplimentare efectuate de reclamante; -nu a fost asigurata plata orelor suplimentare, acestea nefiind evidențiate in totalitate, conducerea societății profitând major de faptul ca sunt "străini intr-o tara străina".
In consecința după 5 luni de activitate neîntrezărind nici o posibilitate concreta de rezolvare cu buna-credință a situației, reclamantele au înaintat demisie, acceptata de către conducere, respectând termenul de preaviz de 15 zile, prevăzut de legislația muncii, deși reclamantele dând prioritate obligației contractuale prevăzute in art. 12/2 din contract, ar fi respectat termenul de o luna convenit.
Fata de cele mai sus relatate si dovedite cu actele anexate prezentei reclamantele au înaintat prezenta acțiune, in baza drepturilor conferite de lege prin prevederile exprese ale art. 283 indice 1 lit. c Cod. Muncii: nu s-au respectat prevederile legale si normele elementare de disciplina a muncii prin neîndeplinirea obligațiilor de către angajator prevăzute de art. 40 teza 2 lit. a, b,c din C. Muncii considerent pentru, care a solicitat petitul 1 si 2 al spetei dedusa judecații; le-au fost cauzate prejudicii materiale pe care reclamantele le-a suferit in legătura cu serviciul si in timpul îndeplinirii obligațiilor de servici, fiind îndrituite de lege prin art. 281 si 282 a solicita conform prevederilor art. 269 indice 2 raportat la indice 1 același articol C. Muncii cuantumul acestora, considerent pentru, care am solicitat petitul 4 si 5 al spetei dedusa judecații; nu s-au respectat prevederile legale si normele elementare de disciplina a muncii prin neîndeplinirea obligațiilor de către angajator prevăzute de art. 137, 139 C. Muncii considerent pentru, care au solicitat petitul 3 al spetei dedusa judecații;
In drept, au fost invocate disp. art. 281,282, art. 269 indice 1 si 2, art. 40 C. Muncii,art. 137, art. 139,141 pct.4 Codul Muncii, Art. 274 CPC.
Pârâta SC M. SA, a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea privește drepturile salariale ale reclamantelor, respectiv salariile și sporurile pentru orele suplimentare pretins neachitate, aferente perioadei de timp începând cu momentul semnării contractelor individuale de muncă și până la data de 19.09.2008 și, în consecință, respingerea pretențiile salariale aferente ca fiind prescrise; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat, in esență, următoarele:
În cursul anului 2008, între pârâtă și cele 78 de reclamante au fost semnate contracte individuale de muncă pe durată determinată, redactate bilingv prin care reclamantele au fost angajate în postul de confecționer de produse vestimentare pentru o durată de un an de zile. Subsecvent, pe calea unor acte adiționale, perioada contractelor individuale de muncă a devenit nedeterminată, fiind păstrate toate celelalte prevederi ale acestora.
Contractele individuale de muncă au fost semnate de către reclamante mai înainte de sosirea lor în România, respectiv în țara lor de origine, Filipine.
Pe data de 11.09.2008, reclamantele au comunicat pârâtei decizia lor de a demisiona, iar, după expirarea termenului de preaviz de 15 zile calendaristice, contractele individuale de muncă ale acestora au încetat începând cu data de 29.09.2008, în acest sens, prevăd și deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă ale reclamantelor, pe care le-a emis în data de 29.09.2008.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ce privește drepturile salariale ale reclamanților, respectiv salariile și sporurile pentru orele suplimentare pretins neachitate, aferente perioadei de timp începând cu momentul semnării contractelor individuale de muncă și până la data de 19.09.2008, arata ca, in baza dispozițiilor art. 171 alin. (1) Codul muncii, republicat, s-a împlinit termenul prescripției extinctive de 3 ani pentru plata drepturilor de natură salarială, în ce privește muncă prestată de către reclamante anterior datei de 20.09.2008, impunându-se respingerea, ca prescrise, a pretențiilor salariale aferente perioadei de timp calculată de la data semnării contractelor individuale de muncă și data de 19.09.2008.
Pe fondul cauzei arata ca a plătit integral drepturile salariale cuvenite reclamantelor, indiferent de titlu cu care au fost datorate (salarii, sporuri pentru ore suplimentare sau indemnizații pentru concedii neefectuate), în condițiile prevăzute de contractele individuale de muncă semnate.
Cu titlu prealabil având în vedere lipsurile cererii de învestire a instanței relative la perioada de timp pentru care se solicită drepturile salariale și indemnizațiile de concediu de odihnă pretins neachitate, și la cuantumul cheltuielilor de transport, de călătorie și a celorlalte costuri prilejuite de îndeplinirea formalităților de angajare, solicită să fie obligate reclamantele să își precizeze cererea de chemare în judecată sub aceste aspecte.
Stabilirea cuantumului salariilor lunare plătite reclamantelor s-a făcut cu luarea în considerare a dispozițiilor de la lit. J. pct. 2 (ce are același conținut în toate contractele individuale de muncă ale reclamantelor), conform căruia "Acest salariu va fi plătit pentru o normă de producție per 8 ore ce va fi stabilită de către angajator". Așadar, determinarea salariilor lunare pe care le-a plătit reclamantelor a avut în vedere și procentul de realizare a normei de producție.
În egală măsură, cele câteva ore suplimentare efectuate de către reclamante, precum și indemnizațiile aferente zilelor de concediu de odihnă neefectuate, au fost plătite de către pârâtă.
Dovada îndeplinirii corespunzătoare a tuturor obligațiilor de plată ale pârâtei este făcuta prin probele cu înscrisuri (fișele de lichidare, fluturașii de lichidare, foile colective de prezență, procesele-verbale de control ale organelor de inspecție a muncii, statele de plata, realizările de producție etc.) administrate dosarul perimat (cu nr. 1/3/2009, înregistrat la Tribunalul București) ce a avut același obiect cu prezentul proces.
Față de îndeplinirea corespunzătoare a tuturor obligațiilor de plată ale pârâtei prevăzute prin contractele individuale de muncă, se observă lipsa oricărei culpe a pârâtei în această privință.
Ca atare, pentru lipsa vinovăției pârâtei, nu se justifică nici acordarea cheltuielilor de transport, călătorie și a despăgubirilor de 7.600 USD solicitate prin cererea de sesizare a instanței.
În drept au fost invocate disp. art. 115 Cod proc. civ., art. 171 Codul muncii, republicat, precum și celelalte prevederi la care ne-am referit în prezenta cerere.
Pârâta SC M. SA, a formulat cerere reconvențională prin care solicită obligarea tuturor reclamantelor la plata către pârâta a sumei de 15.239,89 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată pe care le-a suportat în dosarul nr. 1/3/2009 al Tribunalului București (înregistrat inițial la Tribunalul Sibiu, cu nr. 4/85/2008).
În drept au fost invocate disp. art. 119 și urm. Cod proc. civ., precum și celelalte prevederi la care s-a referit în prezenta cerere.
Prin încheierea de ședință din data de 30.01.2014 Tribunalul a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 20.04.- 19.09.2008 și respectiv 9.05-19.09.2008.
În cauză s-a încuviințat efectuarea unei expertize contabile pentru stabilirea cuantumului drepturilor salariale cuvenite reclamantelor.
Din actele dosarului instanța reține următoarele:
Între reclamante și pârâtă s-au încheiat în cursul anului 2008 contracte de muncă în temeiul cărora reclamantele au fost angajate pe postul de confecționer de produse vestimentare, începând activitatea într-un interval cuprins între 20.04.2008 și 9.05.2008 și încetând contractele de muncă, prin demisie, la data de 29.09.2008.
O primă chestiune care se impune a fi lămurită este aceea a stabilirii contractelor de muncă care guvernează raporturile dintre părți respectiv dacă sunt cele transmise de intermediarul E. E. A. din Cipru către agenția de recrutare din Filipine E. sau contractele bilingve invocate de pârâtă și înregistrate la I. T. M. Sibiu.
În acest sens Tribunalul reține că la data de 4.02.2008 intermediarul angajat de către pârâtă E. E. A. cu sediul în Cipru, a transmis agenției de recrutarea de forță de muncă din Filipine E. o scrisoare de comandă (filele 99,100 dosar) prin care solicita recrutarea de muncitori pentru clientul lor român în condițiile stipulate în cuprinsul acelui act și anume: 500 muncitori în meseria de croitori, un salariu lunar brut de 400 USA, durata contractului de 2 ani, 2 mese gratuite pe zi, cazare gratuită, asigurarea medicală, plata orelor suplimentare și concediu de odihnă conform legislației muncii.
Ulterior între pârâtă în calitate de angajator și E. în calitate de angajat s-a încheiat un act denumit contract de muncă - filele 90-95 dosar - care cuprinde în mare aceleași clauze ca și cele arătate anterior apoi un act adițional la acest contract, ambele documente fiind înregistrate la administrația filipineză de specialitate POEA la data de 31.03.2008.
Clauzele importante pentru soluționarea speței de față cuprinse în aceste două acte sunt acelea referitoare la stabilirea unui salariu de bază lunar de 400 USD, mențiunea conform căreia asigurările sociale de stat și de sănătate, valoarea cazării, și a hranei și tratamentului medical nu vor fi deduse din salariul lunar de bază precum și acelea referitoare la stabilirea timpului de lucru la 8 ore pe zi, 6 zile pe săptămână situație în care valoarea salariului total lunar nu putea fi mai mică de 250 USD net.
Contractele individuale de muncă bilingve înregistrate de pârâtă la I.T.M. stipulează la litera J - salariul - un pachet compensator în valoare de 400 USD compus din salariul brut de 330 USD (incluzând contribuțiile la sistemul asigurărilor sociale de stat, la sistemul asigurărilor de sănătate și impozitul pe venit) și contravaloarea cazării și hranei - 70 USD în cazul în care calculul salariului se face orar sau zilnic, valoarea netă totală pe lună nu poate fi mai mică de 250 USD. Acest salariul urmează a fi plătit pentru o normă de producție per 8 ore ce va fi stabilită de angajator.
Contractele poartă mențiunea "încheiat și înregistrat la 5.05.2008";.
Din cele ce preced instanța constată că raportul juridic de muncă dintre părți este guvernat de contractul de muncă înregistrat la autoritățile filipineze la 31.03.2008 pentru următoarele considerente:
- Contractul individual de muncă este un contract consensual care se încheie prin simplul acord de voință al părților, manifestarea lor de voință fiind suficientă pentru formarea valabilă a contractului.
- Deși îi revenea sarcina probei, potrivit prevederilor art. 272 din Codul muncii, pârâta nu a dovedit că reclamantele au semnat în Filipine contractele de muncă înregistrate la I.T.M. Sibiu. Dimpotrivă, aceste contracte au menționată data încheierii după sosirea reclamantelor la Sibiu în timp ce contractul așa cum a fost modificat prin actul adițional, invocat de acestea din urmă este înregistrat la autoritățile filipineze la 31.03.2008, acesta fiind contractul pentru care reclamantele și-au dat acordul de voință.
Susținerea pârâtei conform căreia nu a încheiat un contract de muncă și nici actul adițional sunt infirmate de faptul semnării și ștampilării contractului de către aceasta , iar actul adițional fiind semnat pentru pârâtă de E. H. care a fost autorizat la 19.02.2008 de managerul D. V. - filele 101-102 dosar - să administreze toate chestiunile privind recrutarea și selecția de personal pentru fabrica din România, și această scrisoare de autorizare fiind înregistrată la POEA.
Întrucât expertiza contabilă a calculat drepturile salariale cuvenite reclamantelor în mai multe variante, următoarea chestiune care se impune a fi lămurită este aceea a variantei care urmează a fi reținută de către tribunal, perioada pentru care vor fi acordate rămânând, urmare a admiterii excepției prescripției dreptului materiale la acțiune, 20.09.2008 - 29.09.2008.
Astfel, în condițiile reținerii contractului de muncă înregistrat în Filipine ca guvernând raportul juridic dintre părți, tribunalul a reținut varianta A- prin raportare la legislația muncii aplicabilă în România - expusă în suplimentul depus de expert la 7.04.2015 detaliat la filele 296 - 297 dosar și în anexa nr. 8 - filele 318-319 dosar, pentru următoarele considerente:
- Varianta de calcul efectuată conform Legii nr. 23/1995 privind ratificarea Convenției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Filipine pentru evitarea dublei impuneri nu este aplicabilă speței întrucât reclamantele nu au fost prezente în România o perioadă de 183 de zile așa cum stipulează Codul Fiscal.
- Norma de muncă nu era stabilită în contractul reținut de tribunal ci doar în contractul înregistrat la I.T.M., iar salarizarea conform normei de muncă a fost introdusă de pârâtă, în mod unilateral, începând cu luna august 2008.
Conform celor de mai sus, în temeiul art. 159 și urm. din Codul muncii, capetele de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești reprezentând salariul pentru orele lucrate, contravaloarea orelor suplimentare și indemnizația pentru concediul de odihnă urmează a fi admise.
Capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de transport și călătorie și a cheltuielilor efectuate cu prilejul îndeplinirii formalităților de angajare va fi respins ca neîntemeiat.
Cu privire la acestea se constată pe de o parte că pârâta a suportat costul călătoriei din Filipine în România, iar pe de altă parte că, în conformitate cu prevederile pct.12/2 din Contractul încheiat de părți, în cazul încetării acestuia din voința angajatului acesta din urmă își va achita cheltuielile de întoarcere în țara de origine. Cum contractele de muncă au încetat prin demisie - act unilateral de voință al reclamantelor, independent de contextul în care s-a produs demisia - pârâta nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de întoarcere. Oricum aceste cheltuieli au fost suportate de autoritățile filipineze și nu de reclamante.
Prin decizia unei instanței arbitrare din Filipine pronunțată la 29.04.2009(filele 103-119 dosar) au fost obligate firmele de intermediere - E. și E.E.A. - să plătească reclamantelor câte 120.000 pesos reprezentând contravaloarea taxelor pentru îndeplinirea formalităților de angajare așa încât o nouă cerere cu același obiect formulată în fața instanțelor românești este neîntemeiată.
Este neîntemeiat și va fi respins și capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7600 USD pentru fiecare reclamantă cu titlu de daune constatându-se că reclamantele nu au precizat în ce consta prejudiciul material suferit și nici nu l-au dovedit. Mai mult, prin aceeași hotărâre arbitrală arătată mai sus, reclamantele au primit câte 7.769,18 USD fiecare cu titlu de daune reprezentând partea din contract rămasă neexecutată.
Cererea reconvențională formulată de pârâtă este fondată în condițiile în care, prin sentința civilă nr. 7830/2011 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. 17870/3/2009 al acestei instanțe, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamante în contradictoriu cu pârâta.
Pârâta a făcut dovada achitării onorariului avocațial pentru reprezentarea în acel litigiu, onorariu în cuantum de 15.239,89 lei- considerent pentru care, în temeiul art. 119 și 274 Cod proc. civil vechi, care guvernează litigiul de față, cererea va fi admisă, iar reclamantele vor fi obligate la plata a câte 195,28 lei fiecare cu titlu de despăgubiri.
Reclamantele au arătat că vor solicita cheltuielile de judecată efectuate în acest proces pe cale separată.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă acestea vor fi obligate la plata către pârâtă a sumei de … lei ( câte … lei fiecare) cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, ca urmare a reducerii onorariului avocatului pârâtei apreciat ca fiind exagerat de mare față de natura litigiului și în condițiile admiterii în parte a acțiunii principale.
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 35/2008. Curtea de Apel... | Concediere. Desfiinţare post datorită reorganizării... → |
|---|
