Concediere pe motive disciplinare. Contestaţie respinsă ca neîntemeiată
| Comentarii |
|
Tribunalul SIBIU Sentinţă civilă nr. 530 din data de 30.03.2015
Sub dosar nr………. s-a înregistrat la această instanță contestația formulată de contestatorul M. I. M. care solicită în contradictoriu cu intimata S.C. "C."; S.R.L.:
1.Anularea Deciziei nr. 52/02.06.2014 emisă de intimată privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatorului în baza art.61 lit. a coroborat cu art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii, ca nelegală și netemeinică.
2. Restabilirea situației anterioare desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
a)Reintegrarea în funcția deținută anterior desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă.
b) Obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate ce i se cuvin până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior concedierii, cu obligarea angajatorului la plata contribuțiilor către stat pentru drepturile salariale aferente perioadei stabilite de către instanța de judecată.
3.Obligarea intimatei la plata sumei de …….. euro reprezentând despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității și reputației contestatorului, prin desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, având ca efecte deteriorarea gravă a stării sănătății contestatorului.
4. Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Arată că a fost angajat în funcția de director general la S.C. P. S.R.L. (actuală S.C. "C."; S.R.L.) din anul 2007 de către administratorii F. P. și M. M., conform contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr. 5/2007 la I. T. M. Sibiu.
Până la data de 02.06.2014 contestatorul a deținut funcția de director general fiind numit și administrator unic al firmei angajatoare începând cu data de 08.03.2013 de către cei 2 administrator B. M. și S.M.
Contestatorul și cei 2 actuali administratori ai angajatorului B. M. și S. M. sunt toți 3 asociați în cadrul asociatului unic al angajatorului, firma mamă S.C. "C."; GmbH din Germania, în următoare cote procentuale:
-B. M. ( cu familia) : 60%.
-M. I. M. :25%-doar din luna noiembrie 2013 când a efectuat plata părților sociale.
-S. M. : 15%.
Susține că la data de 08.05.2014 când se afla în concediu medical în urma unor lovituri fizice și psihice primite din partea celor 2 administratori B. M. și S. M. aceștia i-au trimis prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc, adresa nr. 257/07.04.2014 de convocare la cercetarea disciplinară în data de 10.04.2014 pentru 8 fapte inventate și Decizia de suspendarea a contractului individual de muncă conf. art. 52 alin.1, lit. a din Codul muncii, pe perioada cercetării disciplinare.
Convocarea la cercetarea disciplinară s-a dispus la data de 08.04.2014. Referatul comisiei de cercetare disciplinară formată din administratorii care au semnat și Convocarea la cercetarea disciplinară invocat în Deciziei poartă nr.297/30.04.2014. Sancțiunea s-a dispus la data de 02.06.2014 , depășind termenul de 30 de zile calendaristice prevăzut de lege.
Pe de altă parte cei 2 administratori autonumiți membri în Comisia de cercetare disciplinară au luat la cunoștință despre "săvârșirea"; faptelor cel puțin de la data când au emis Convocarea la cercetarea disciplinară, adică la data de 08.04.2014, deci cu 56 de zile anterior emiterii Deciziei de sancționare, depășind cu mult termenul de prescripție de 30 de zile.
Pentru fapta de la punctul 2 invocată a fi "săvârșită"; la data de 18.10.2013 s-a prescris termenul de aplicare a unei sancțiuni disciplinare prin scurgere a mai mult de 6 luni de la data săvârșirii.
Chiar dacă în Decizia contestată, formal, faptele au fost descrise, au fost invocate prevederi pretins încălcate care nu sunt încă aplicabile faptelor și au fost înșiruite motive arbitrare de înlăturare a apărărilor contestatorului, aceste fapte nu constituie abateri disciplinare.
Prezentând în detaliu faptele care au dus la emiterea deciziei de concediere contestatorul susține că motivele pentru care au fost înlăturate apărările sale nu sunt temeinice, orice comisie de cercetare disciplinară NEUTRĂ ar fi admis apărările adevărate, corecte și de bun simț ale contestatorului înlăturând faptele inventate.
În mod tendențios și abuziv nu s-au luat în calcul corect împrejurările în care au fost săvârșite pretinsele fapte, nici lipsa de vinovăție a contestatorului, nici lipsa de consecințe nefavorabile a faptelor respective, comportarea generală ireproșabilă în serviciu a contestatorului atât în raport cu subalternii cât și cu partenerii de afaceri și instituțiile statului, nici lipsa oricărei sancțiuni disciplinare până la prezenta, deși doctrina și practica judiciară a statuat că sancțiunile disciplinare se aplică gradual.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de daune morale consideră că i-a adus grave prejudicii profesionale și morale solicitând suma de ………. euro pentru repararea acestor prejudicii conform art. 253 Codul Muncii.
În drept își întemeiază acțiunea pe prevederile art.61 lit. a, 248, 63, 247, 253, 269, 270 și 272 Codul muncii, art. 453 C. p. c., art. 24 din Carta socială europeană, Legea nr. 62/2011, Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Depune înscrisuri în susținerea contestației.
Prin întâmpinare (fila 69) intimata solicită :
- respingerea în întregime a contestației ca neîntemeiată.
- menținerea Deciziei nr.52/02.06.2014 ca legală și temeinică.
- obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Referitor la convocarea la cercetarea disciplinară arată că adresa de convocare este datată, așa ci, indică și domnul M.I.M. în contestație, 07.04.2014 și că aceasta a fost trimisă de executorul judecătoresc la data de 08.04.2014. Ea fost redactată la data de 07.04.2014 dată la care intimata nu a avut cunoștință de un (viitor) concediu medical al contestatorului și a fost trimisă prin executor judecătoresc în ziua imediat următoare. Contestatorul a confirmat la începutul cercetării preliminare că este de acord cu derularea cercetării prealabile la data de 07.04.2014. Aceste aspecte sunt confirmare și de d-nul M.I.M. și de apărătorul ales al acestuia prin semnarea la data de 10.04.2014 a Procesului - verbal privind cercetarea disciplinară conform convocării nr.257/07.04.2014.
Față de afirmațiile contestatorului despre o constituire nelegală a comisiei de cercetare disciplinară arată că neexistând norme legale imperative care să trateze instituția, în practică din comisiile de cercetare disciplinară fac parte, de regulă, persoanele încadrate în compartimentele de resurse umane, serviciile juridice precum și șefii ierarhici ai celor cercetați.
În speță din comisie au făcut parte doamna B. (managerul de resurse umane), domnii B. M. și S. M.(superiorii ierarhici ai domnului M.I.M.), fiind astfel acoperite cele trei categorii la care s-a făcut referire mai sus.
Se arată că în mod greșit contestatorul susține că nu au fost respectate termenele prevăzute de art. 252 Codul muncii. Termenul de 30 de zile conform Deciziei nr. 16/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție curge de la data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității. Înalta Curte motivează această decizie printr-un argument logic și cât se poate de simplu: fapta în sine nu poate fi considerată o abatere disciplinară decât în momentul în care se finalizează procedura "cercetării disciplinare prealabile";. Doar de la momentul în care se identifică elementele cerute pentru existența unei abateri disciplinare se poate vorbi despre încunoștințarea angajatorului asupra săvârșirii acesteia. În caz contrar nu s-ar mai putea afirma nici faptul că cercetarea disciplinară este una efectivă.
Referitor la aplicarea sancțiunilor în mod gradual intimata arată că în cazul în care avem de a face cu abateri disciplinare grave de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern, se poate aplica fără doar și poate concedierea.
Din analiza susținerilor contestatorului pe fiecare dintre cele 5 fapte sancționate ca abateri disciplinare în baza cercetării prealabile, intimata arată că acestea nu sunt dovedite neputând fi luate în calcul la susținerea nevinovăției contestatorului.
Referitor la daunele morale solicitat de contestator intimata consideră că nu rezultă prejudicierea profesională din dovezile depuse. Arată că jurisprudența în acest domeniu este constantă în ceea ce privește condițiile arătate mai sus. Astfel, contestatorul ar fi trebuit să dovedească odată cu depunerea cererii existența prejudiciului moral, legătura de cauzalitate dintre fapta angajatorului și prejudiciu,culpa angajatorului. Simpla apreciere personală a acestor prejudicii fără dovezi concludente nu poate justifica acordarea de daune morale.
Solicită respingerea contestației, menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept invocă prevederile art.194 și 205 din C. p. c. precum și textele legale invocate în întâmpinare.
Depune înscrisuri în susținerea întâmpinării.
Prin răspunsul la întâmpinare contestatorul reia argumentele din contestația inițială depunând înscrisuri noi în susținerea contestației.
Din actele dosarului instanța reține următoarele:
Contestatorul M. I. M. a fost angajatul societății intimate S.C. "C";S.R.L. ( fostă S.C. P. S.R.L.), începând cu data de 22.10.2007 în funcția de director general.
La data de 15.01.2013 contestatorul a fost numit și administrator al societății, funcție din care a fost revocat la 31.03.2014.
Prin decizia nr. 52 din 2.06.2014 emisă de intimată, contestatorul a fost sancționat cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, în temeiul art. 61 lit. a coroborat cu art. 248 alin. l, lit. e) din Codul muncii.
Cu privire la criticile contestatorului referitoare la nelegalitatea efectuării cercetării disciplinare și nerespectarea termenului de aplicare a sancțiunii disciplinare se reține că adresa de convocare pentru efectuarea cercetării disciplinare a fost emisă la data de 7.04.2014 și comunicată la 8.04.2014.
Convocarea s-a făcut pentru data de 10.04.2014 la sediul angajatorului, ulterior cercetarea desfășurându-se la Punctul de lucru al societății din loc. C..
Contestatorul se afla în concediu medical din data de 8.04.2015 însă a acceptat să participe la cercetarea disciplinară.
Împrejurarea că din comisa de cercetare disciplinară au făcut parte, alături de managerul de resurse umane M. B., și administratorii societății M. S. și M. B. nu poate constitui un motiv de nelegalitate a efectuării cercetării în condițiile în care aceștia erau singurii superiori ierarhici contestatorului. În cursul cercetării disciplinare contestatorul a fost asistat de către avocatul să și a putut să își formuleze și susțină apărările față de faptele imputate de intimată, așa cum prevede art. 251 alin.(4) din Codul muncii, semnând procesul-verbal fără obiecțiuni.
Decizia de concediere a fost emisă la 2.06.2014 întrucât până la 31.05.2014 contestatorul s-a aflat în concediu medical pe durata căruia, așa cum stipulează art.49 alin.6 din Codul muncii, se suspendă de drept toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului de muncă, situație în care invocarea tardivității emiterii deciziei este nefondată.
Din cele ce preced tribunalul constată că nu există nici un motiv de nelegalitate a efectuării cercetării disciplinare sau a emiterii deciziei de sancționare care să atragă nulitatea acesteia.
Pentru a verifica temeinicia aplicării sancțiunii disciplinare a desfacerii contractului de muncă al contestatorului urmează ca tribunalul să analizeze fiecare faptă reținută în decizia atacată.
Astfel, în ceea ce privește fapta descrisă la pct.1 constând în aceea că la data de 12.03.2014 a încercat contestatorul inducerea în eroare a angajatorului prin prezentarea spre semnare a două hotărâri ale asociatului unic al S.C. "C"; S.R.L. cu privire la două terenuri deja cumpărate de către societate de la S.C.H. SRL redenumită ulterior PT S.R.L., se constată că intimata, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 272 din Codul muncii, nu a dovedit că ar fi săvârșit contestatorul vreo abatere disciplinară în legătură cu această chestiune.
Din probatoriul administrat a reieșit că într-adevăr există aspecte controversate în ceea ce privește modalitatea de achiziționare a terenurilor din comuna …. și încercarea de revânzare a acestora însă aceste aspecte țin de raporturile dintre contestator și numiții B. M. și S.M. în calitate de asociați ai firmei mamă din Germania - "C"; GmbH - și nu de raporturile dintre contestator în calitate de director general al intimatei și societatea intimată.
Nu a dovedit intimata nici săvârșirea faptei descrise la pct.4 din decizie, anume aceea de a fi părăsit contestatorul sediul societății, în data de 7.04.2014, cu două bibliorafturi care conțineau acte aparținând societății.
Martorii audiați în cauză - G.C.A., V. O. P., B. R. și V. P. C. au relatat referitor la această chestiune că avea contestatorul asupra lui 2 bibliorafturi însă nu au putut confirma că acestea conțineau documente ale societății intimate în condițiile în care, au arătat martorii, acesta ține la birou și documente ale societăților al căror unic asociat era el.
La pct.2 din decizie se arată că la data de 18.10.2013 contestatorul a schimbat denumirea societății sale H. SRL în PT. S.R.L. încălcând dreptul la marcă al angajatorului său.
Față de data săvârșirii faptei -18.10.2013- se constată că excepția prescripției dreptului de a aplica sancțiunea disciplinară invocată de contestator este întemeiată, trecând mai mult de 6 luni de la data săvârșirii și până la aplicarea sancțiunii, așa cum se prevede la art.252 alin. l din Codul muncii.
Faptele care, în opinia tribunalului, constituie într-adevăr abateri disciplinare grave sunt cele descrise la punctele 3 și 5 din decizia atacată.
Astfel, la pct.3 se arată că la data de 28.03.2014 contestatorul a interzis accesul domnilor S. M. și B.M. , implicit al angajatorului, la bazele de date.
Contestatorul recunoaște că a restricționat accesul acestora la baza de date însă susține că a făcut-o în scopul securizării acesteia și protejării datelor firmei față de dl. S. M. care spiona e-mailurile angajaților și amenința să distrugă baza de date.
Aceste susțineri nu au fost probate de către contestator și sunt contrazise de documentația depusă la filele 281-301 dosar de către intimată , din care reiese că începând cu anul 2010 dl. S.M. s-a ocupat de gestiunea infrastructurii IT a intimatei a cărei bază de date era comună cu cea a asociatului unic "C"; GmbH - fiind stocată în același server.
În declarația depusă la fila 567 dosar O. R. G., care răspundea de departamentul I.T. al intimatei, a arătat că transferul datelor și informațiilor, inclusiv al conturilor de e-mail i-a fost solicitată de către contestator care a motivat această solicitare prin faptul că dorea să înlăture accesul la date al domnilor B. M. și S.M.
Se mai arată în declarație și că rezervarea domeniului "C." S.R.L. a fost efectuată tot la solicitarea contestatorului, factura pentru domeniu fiind achitată de doamna I. P. angajata contestatorului.
În contextul în care la data de 31.03.2014 domnii B.M. și S.M. au devenit și administratorii societății intimate și au solicitat expres la data de 1.04.2014 accesul la server fiind refuzați de către contestator, se constată că fapta descrisă la pct. 3 din decizie constituie o abatere disciplinară gravă prin încălcarea de către contestator a obligațiilor de fidelitate față de angajator prevăzut la art. M. pct. 2 lit. c. din Contractul de muncă al acestuia și de subordonare față de administratorii societății prevăzută la art. I pct. 3 din fișa postului întocmită la 22.10.2007.
La pct.5 din decizie s-a reținut că la data de 7.04.2014 contestatorul i-a lovit în mod repetat pe domnii B.M. și S.M. cu pumnul în față, în prezența mai multor salariați, în momentul în care i-au solicitat să nu părăsească sediul societății cu documente aparținând acesteia.
Probatoriul testimonial administrat în cauză nu a fost concludent în sensul lămuririi modului în care a decurs acel conflict și cine a agresat primul pe cine. Cert este că toți trei partenerii au certificate medico - legale care atestă leziuni traumatice și și-au formulat plângeri penale reciproce pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Până la data pronunțării hotărârii s-a propus începerea urmăriri penale împotriva contestatorului în dosarul nr. 1/P/2014 (fila 712 dosar).
Și această fapt constituie o abatere disciplinară gravă prin încălcarea obligației de a avea o comportare civilizată în cadrul relațiilor de serviciu prevăzută de art.31 din Regulamentul intern al societății.
În legătură cu aceste două din urmă fapte tribunalul reține și că indiferent de poziția din care susține contestatorul că a acționat - de administrator și nu de director general - sau de împrejurarea că ar fi fost primul agresat de către ci doi administratori, un astfel de comportament este incompatibil cu desfășurarea unor raporturi de serviciu normale și justifică încetarea contractului de muncă. Dacă avea contestatorul dubii asupra legalității sau oportunității unor decizii luate de asociatul unic al intimatei sau ulterior de către cei doi administratori , soluția firească și legală era aceea de a demisiona din funcție și nu de a încerca impunerea opiniei sale prin blocarea accesului administratorilor și alimentarea unui conflict care iată, a degenerat până la violențe fizice.
Pentru considerentele de fapt și de drept ce preced contestația urmează a fi respinsă.
Intimata a arătat că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
| ← Concediere. Desfiinţare post datorită reorganizării... | Concedierea abuzivă a angajatului. Repararea prejudiciului... → |
|---|
