Sancţiune disciplinară. Consecinţa neprevederii ei legale
| Comentarii |
|
Sancţiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege în scopul apărării ordinii disciplinare, dezvoltării spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conştiincioasă a îndatoririlor de serviciu, respectării normelor de comportare şi prevenirii producerii unor acte de indisciplină. În materie disciplinară este incident principiul legalităţii sancţiunii, potrivit căruia angajatorul nu poate aplica o altă sancţiune disciplinară decât cele expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind obligat să respecte atât durata, cât şi cuantumul sancţiunii, astfel cum ele sunt reglementate de lege. Hotărârea angajatorului, prin care se dispune „mustrarea” unui angajat, „deoarece a încălcat normele de etică şi deontologie profesională”, fără a se indica temeiul de drept al aplicării acestei măsuri, reprezintă o decizie de sancţionare disciplinară a salariatului. Dacă o astfel de sancţiune disciplinară nu este reglementată de art. 264 alin. (1) din C.muncii sau prin statute profesionale, aprobate prin lege specială, conform dispoziţiilor art. 264 alin. (2) din C.muncii, decizia de sancţionare disciplinară a salariatului este lovită de nulitate absolută.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2498 din 23 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 1672/27.06.2011, pronunțată în dosarul nr. 2163/108/2011, Tribunalul Arad a admis acțiunea formulată de reclamanta N. M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea „A.V.” Arad.
A dispus anularea Hotărârii nr. 35/03.03.2011, emisă de Senatul Universității „A.V.” Arad și a măsurii dispuse prin aceasta.
Totodată, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin Hotărârea nr. 35/03.03.2011, emisă de senatul universității pârâte, s-a hotărât „mustrarea” reclamantei, deoarece a încălcat normele de deontologie profesională.
Prima instanță a constatat că reclamanta este conferențiar universitar doctor în cadrul universității pârâte, iar sancțiunile care îi pot fi aplicate sunt cele prevăzute de art. 318 din Legea nr. 1/2011, și anume: a) avertisment scris; b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control; c) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licență; d) destituirea din funcția de conducere din învățământ; și e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Dintre aceste sancțiuni, prevăzute de lege, lipsește sancțiunea „mustrării”, care a fost aplicată reclamantei prin hotărârea atacată.
De altfel, chiar și pârâta a recunoscut că această „mustrare” nu este o sancțiune, iar reclamantei nu i s-a aplicat nicio sancțiune din cele prevăzute de art. 318 din Legea nr. 1/2011.
Cu toate că „mustrarea” aplicată de pârâtă nu este prevăzută ca sancțiune în dispozițiile legale menționate, tribunalul a apreciat că ea poate aduce atingere prestigiului reclamantei, chiar dacă nu este prevăzută de lege.
Această sancțiune nu este prevăzută nici de art.264 din C.muncii, nici de Regulamentul Intern și nici de Carta Universității „A.V.”. Ea nu este prevăzută de nicio reglementare cu valoare legală.
Având în vedere că nu este prevăzută ca sancțiune în C.muncii sau în Legea nr. 1/2011, acesteia nu i se pot aplica condițiile de formă cerute în cazul sancțiunilor prevăzute de lege, astfel încât nu se poate constata nulitatea hotărârii pentru nerespectarea dispozițiilor art. 268 alin. (2) din C.muncii sau tardivitatea luării acestei măsuri împotriva reclamantei.
Hotărârea prin care a fost luată măsura „mustrării” este lovită de nulitate absolută, deoarece aceasta nu este prevăzută în niciun act normativ.
Instanța de fond a constatat că, în cazul în care reclamanta a săvârșit o abatere disciplinară, pârâta avea posibilitatea de a lua sancțiunile prevăzute de art. 318 din Legea nr. 1/2011, nefiind nevoie să inventeze alte măsuri sau sancțiuni pe lângă cele prevăzute de lege.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanțelor nr. 243/28.03.2011 și nr. 312/16.06.2011.
Pârâta a formulat, în termenul legal, recurs împotriva sentinței civile nr. 1672/27.06.2011 a Tribunalului Arad, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
în motivarea cererii de recurs se arată, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit Hotărârea nr. 35/3.03.2011 a Senatului Universității „A.V.” din Arad ca fiind o hotărâre de sancționare disciplinară, în condițiile în care din elementele acesteia și din întâmpinarea depusă de pârâta-recurentă rezultă că hotărârea menționată nu este o hotărâre de sancționare disciplinară.
Ea nu a fost adoptată în scop disciplinar, neavând influență asupra dosarului și fișei personale de serviciu a intimatei.
Prin această hotărâre nu a fost luată vreuna din sancțiunile disciplinare reglementate de art. 248 alin. (1) din C.muncii sau de art. 312 alin. (2) ori art. 318 din Legea nr. 1/2011.
în speță, nu a existat nicio propunere de sancționare disciplinară, conform art. 313 din Legea nr. 1/2011. Pe baza sesizării depusă de Conf. univ. dr. R.T. R., Comisia de Etică și Antiplagiat a Facultății de Inginerie a analizat documentele depuse, fără a face vreo propunere de sancționare disciplinară. Concluziile cercetării cu caracter administrativ, efectuată de către Prof. univ. dr. chim. F.D.M., în calitate de prorector cu cercetarea științifică, și Prof. univ. dr. fiz. A.D.Z., în calitate de prorector cu relațiile internaționale, au fost prezentate Senatului Universității, care a apreciat că nu este necesară aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Totuși, având în vedere că au existat suspiciuni reale cu privire la existența unui caz de plagiat, s-a decis atenționarea intimatei, pentru ca, pe viitor, să nu se mai întâmple fapte care ar putea constitui abateri de la buna conduită în cercetarea științifică. Senatul poate lua în discuție orice problemă privind viața comunității academice.
în drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și ale art. 3041 C.proc.civ..
Intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C.proc.civ., Curtea apreciază că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin acțiunea pendinte, reclamanta a contestat Hotărârea nr. 35/03.03.2011, emisă de Senatul Universității „A.V.” din Arad, prin care s-a hotărât „mustrarea” reclamantei, deoarece a încălcat normele de etică și deontologie profesională. Această hotărâre s-a emis în temeiul „legislației în vigoare” și a dispozițiilor art. 64, art. 81 și art. 82 pct. 16, 18, 21, 43-44 și 86 din Carta Universității „A.V.” din Arad, avându-se în vedere adresa nr. 395/21.02.2011 a domnului Conf. univ. dr. R.T.R., precizările făcute de pârâtă înregistrate sub nr. 443/3.03.2011 și concluziile cercetării cu caracter administrativ, efectuată de către Prof. univ. dr. chim. F.D.M., în calitate de prorector cu cercetarea științifică, și Prof. univ. dr. fiz. A.D.Z., în calitate de prorector cu relațiile internaționale.
Recurenta susține că hotărârea contestată nu are caracterul unei decizii de sancționare disciplinară, fără a arăta ce caracter are și temeiul de drept care a justificat emiterea ei.
Hotărârea nr. 35/03.03.2011 a Senatului Universității „A.V.” din Arad, așa cum rezultă din conținutul ei și din susținerile pârâtei-recurente, a fost emisă ca urmare a cercetărilor efectuate pentru a se stabili dacă reclamanta-intimată a plagiat un articol publicat în revista internațională „Journal of Crystal Growth” și pentru a o atenționa ca „pe viitor, să nu se mai întâmple fapte care ar putea constitui abateri de la buna conduită în cercetarea științifică”.
Având în vedere că, prin această hotărâre, s-a dispus „mustrarea” intimatei, „deoarece a încălcat normele de etică și deontologie profesională”, iar recurenta nu a indicat temeiul de drept al aplicării acestei măsuri, Curtea constată că tribunalul în mod corect a calificat această măsura ca reprezentând o sancțiune disciplinară.
Sancțiunile disciplinare constituie mijloace de constrângere prevăzute de lege în scopul apărării ordinii disciplinare, dezvoltării spiritului de răspundere pentru îndeplinirea conștiincioasă a îndatoririlor de serviciu, respectării normelor de comportare și prevenirii producerii unor acte de indisciplină.
în materie disciplinară este incident principiul legalității sancțiunii, potrivit căruia angajatorul nu poate aplica o altă sancțiune disciplinară decât cele expres și limitativ prevăzute de lege, fiind obligat să respecte atât durata, cât și cuantumul sancțiunii, astfel cum ele sunt reglementate de lege. Prin urmare, angajatorul nu poate să aplice o altă sancțiune, în afara celor prevăzute expres de lege.
Sancțiunea disciplinară a „mustrării” nu este reglementată de art. 264 alin. (1) din C.muncii și nici de art. 312 alin. (2) și art. 318 din Legea nr. 1/2011, în vigoare la momentul emiterii hotărârii contestate și aplicabilă potrivit dispozițiilor art. 264 alin. (2) din C.muncii.
Având în vedere că sancțiunea disciplinară a „mustrării” nu este prevăzută de prevederile legale menționate anterior, iar pârâta nu a fost în măsură să indice un temei de drept care să justifice aplicarea acestei sancțiuni, Curtea constată că Hotărârea nr. 35/03.03.2011 a Senatului Universității „A.V.” din Arad este lovită de nulitate absolută, așa cum corect a reținut și prima instanță, iar hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incidente motivele de recurs invocate de către recurentă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
în baza art. 274 C.proc.civ., va obliga pârâta-recurentă la plata către reclamanta-intimată a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu avocațial, dat fiind că se află în culpă procesuală.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
| ← Încadrarea unui loc de muncă în categoria celor aflate în... | Desfacere contract individual de muncă. Anulare decizie de... → |
|---|
