Jurisprudenţă privind răspunderea patrimonială a salariaţilor
| Comentarii |
|
1. în cazul răspunderii patrimoniale reglementate de art. 270 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, nu operează o prezumţie de culpă a salariatului, proba cu privire la vinovăţie, prejudiciu şi legătura de cauzalitate fiind în sarcina angajatorului, în condiţiile art. 287 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare. în vederea angajării răspunderii patrimoniale a salariatului, prejudiciul trebuie să fie real (adică să fie efectiv, nu doar nominal), să fie cert (atât sub aspectul existenţei, cât şi sub aspectul întinderii sale şi al posibilităţii de evaluare), să fie actual, direct, material şi să nu fi fost reparat încă (C.A. Braşov, dec. nr. 131/M/2006, în Răspunderea patrimonială, contravenţională şi penală. Practică judiciară, p. 86-87).
2. Angajamentul de plată asumat de salariat nu reprezintă titlu executoriu conform Codului muncii în vigoare, constituind numai un mijloc de probă ce trebuie coroborat cu celelalte probe administrate în cauză (C.A. Cluj, s. confl. mun., asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 1967/R/2008,vjww.jurisprudenţă. org).
3. Pentru a opera răspunderea patrimonială a salariatului în condiţiile art. 270 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, prejudiciul cauzat angajatorului trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: să fie efectiv şi cert sub aspectul existenţei, al întinderii şi al posibilităţii de evaluare, să fie actual, direct, material şi să nu fi fost reparat încă. Totodată, în raport cu dispoziţiile art. 287 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, angajatorului îi revine sarcina probei, fiind obligat să depună dovezile privind existenţa prejudiciului până la prima zi de înfăţişare (C.A. Craiova, s. a II-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 9642/2008).
4. Pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaţilor, în condiţiile art. 270 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: calitatea de salariat a făptuitorului la angajatorul păgubit; fapta ilicită şi personală a salariatului în legătură cu munca sa; existenţa unui prejudiciu cert; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia salariatului (C.A. Suceava, s. confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 730/2007, în B.C.A. nr. 2/2008; C.A. Cluj, s. confl. mun., asig. soc., min. şi fam., dec. nr. 2053/2008, în Buletinul Jurisprudenţei Curţii de Apel Cluj 2008; C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 7294/R/2009, în R.R.D.M. nr. 1/2010, p. 135-136).
5. Dacă în timpul programului de lucru şi, implicit, în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, angajatul a produs în mod culpabil un accident de circulaţie, temeiul juridic al acţiunii angajatorului pentru recuperarea pagubei este art. 270 C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, privind răspunderea patrimonială a angajaţilor. Salariatul vinovat de producerea accidentului nu poate chema în garanţie societatea de asigurări în cadrul acestui litigiu de muncă, conform art. 60 alin. (1) C. proc. civ. (partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenţii), având în vedere faptul că raportul dintre salariat şi societatea de asigurare excede cadrului procesual al conflictelor de muncă, litigiile ce au ca parte o societate de asigurări fiind litigii de drept comercial, conform art. 3 C. corn. (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5734/R/2009, în Tratat de jurisprudenţă în materia dreptului muncii, p. 773).
6. Răspunderea patrimonială a salariaţilor se bazează pe ideea de culpă, salariatul fiind chemat a răspunde numai în situaţia în care a avut reprezentarea faptelor sale şi a cunoscut atribuţiile încredinţate la locul de muncă, inclusiv datele necesare îndeplinirii corespunzătoare a acestor atribuţii. Angajatorul nu poate pretinde salariaţilor să răspundă patrimonial pentru nerespectarea unor obligaţii de serviciu, în condiţiile în care nu şi-a informat salariaţii în legătură cu aceste obligaţii şi nici nu le-a pus la dispoziţie toate datele necesare pentru respectarea acestora (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 4773/R/ 2010, în Litigii de muncă sem. II2010, p. 212-217).
7. Dacă mai mulţi salariaţi au contribuit împreună la producerea unui prejudiciu material în patrimoniul angajatorului, iar angajatorul nu a putut identifica cuantumul exact al prejudiciului produs de fiecare salariat în parte, se aplică dispoziţia art. 271 alin. (2) C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare, ce permite stabilirea răspunderii patrimoniale în funcţie de un criteriu obiectiv, acela al salariului net al fiecărui salariat la data producerii prejudiciului. Este lipsită de temei legal stabilirea răspunderii patrimoniale a salariaţilor prin raportare la un procent de vinovăţie stabilit de angajator în mod aleatoriu, din moment ce instanţa are la îndemână un criteriu obiectiv de apreciere, respectiv salariul încasat de fiecare angajat (C.A. Bucureşti, s. confl. muri. şi asig. soc., dec. nr. 3731/ R/2010, în Litigii de muncă sem. II2010, p. 231-243).
8. Prejudiciul constituie o modificare negativă a patrimoniului angajatorului, ca urmare a săvârşirii cu vinovăţie a unei fapte ilicite de către salariat. Prejudiciul trebuie să fie real, adică evaluarea pagubei trebuie să se stabilească pe baza unor date economice concrete şi certe, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte în mod neîndoielnic întinderea cuantumului pagubei. Dovada prejudiciului incumbă angajatorului şi constituie o condiţie obligatorie pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5005/R/2010, în Litigii de muncă sem. II2010, p. 250-254).
9. Acţiunea în răspundere patrimonială este o acţiune personală, prescriptibilă într-un termen de 3 ani, termen care curge de la data la care angajatorul, prin reprezentanţii săi legali, a luat cunoştinţă de existenţa prejudiciului, în condiţiile art. 283 alin. (1) lit. c) C. muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Nu se poate reţine că angajatorul a cunoscut existenţa prejudiciului la momentul comunicării procesului-verbal al Curţii de Conturi prin care s-a constatat plata nelegală a dividendelor, întrucât acesta trebuia să ia cunoştinţă de existenţa debitului cel mai târziu la data aprobării bilanţului contabil, moment de la care avea obligaţia de a întreprinde demersuri pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele vinovate. Rămânerea angajatorului în pasivitate în acest caz a determinat intervenţia prescripţiei (C.A. Bucureşti, s. a Vll-a civ., confl. mun. şi asig. soc., dec. nr. 5369/R/2010, în Litigii de muncă sem. 112010, p. 263-267).
| ← Jurisprudenţă privind răspunderea disciplinară a salariatului | Discriminare. Diferența de salariu între angajați cu... → |
|---|
